11 noiembrie, 2011

Giratoriile din Calafat corespund din punctde vedere tehnic



S-au făcut o serie de speculaţii pe tema celor două sensuri giratorii din Calafat. Unul a fost cel cu privire la semnul de circulaţie -ocolire- amplasat pe giratoriu care în viziunea unora nu-şi are niciun rost. Conform însă noilor standarde europene semnul ocolire (săgeata albastră puţin oblică) se aplică pe insula în jurul căreia se formează giratoriul. Unii mai puţini informaţi au postat concluzii eronate pe blogurile care se vor a fi ziare cu privire la această problemă. Actualitatea Calafeteană a solicitat explicaţii din partea celor avizaţi pentru a lămuri această dispută mult difuzată pe postul local de ştiri Radio Şanţ”Calafat. Acelaşi tip de semanlizare îl putem vedea şi pe sensul giratoriu de la intrarea din Calafat executat de firma spaniolă Azvi. Am aflat de la oficiali din cadrul Poliţiei Rutiere că este obligatorie amplasarea semnului de ocolire pe insula giratoriului care nu schimbă cu nimic prioritatea de stînga aplicată la intrarea în sens. Singurele discuţii care se pot face sunt cele referitoare la partea estetică , mai ales în Mogador unde fiind puţin în pantă pereţii insulei din giratoriu sunt asimentrici. Cu toate acestea firma constructoare Primacons SRL ne-a asigurat că lucrările odată încheiate vor fi la standardele tehnice şi estetice impuse de normele Uniunii Europene.

45 de comentarii:

  1. Pa cine comenteaza rau de giratorii fraierii din Pdl hale gura casca aia de nu au facut nimic Bora, Adelica si Ninel, ce drak ca stie toata lumea ce poame sunt. Ninele esti cu dosaru in gat te ridica astia inaintea lu Guta . Tu te duci sa incalzesti locu.

    STOP

    Ninel e pe cale de a fi arestat. Ieri a fost citata si nevastasa. e urata rau treaba

    RăspundețiȘtergere
  2. ninel s-a angajat la craiova.....daca nu a-ti aflat interesativa pe ce post.....si o sa muriti de ciuda......:))))))

    RăspundețiȘtergere
  3. SE AUDE CA PANA DE SARBATORI EXPLODEAZA CATEVA SCANDALURI DURE FINALIZATE CU RECLAMATII LA DNA REFERITOR LA MAGARIILE LUI ADELICA LA COMISIILE DE LICITATII.CICA S-AR FI ANALIZAT FIECARE LICITATIE IN PARTE SI S-AR FI STABILIT PRETURILE DE PIATA LA ACEL MOMENT IAR PREJUDICIUL CREAT DE ADELICA CA PRESEDINTE AL COMISIEI DE LICITATII AR FI DE PESTE 12 MILIARDE LEI

    RăspundețiȘtergere
  4. Ninel se va angaja in curand la penitenciar.I se va face contract pe perioada determinat intre 3 si 7 ani.Cazarea si masa incluse:)))

    RăspundețiȘtergere
  5. Rudarene, tu esti popa sau drac ? hotaraste-te odata :)))
    banalitati, banalitati si iar banalitati

    RăspundețiȘtergere
  6. ia zi parinte cati bani ti-a dat guta sa il pupi in fund pe fitzuica asta

    RăspundețiȘtergere
  7. 10 miliarde i-a dat lu popa

    RăspundețiȘtergere
  8. in ce hal arata popa imbracat si cu ce geoarsa de caruta se plimba , insasi asigurarea traiului zilnic reprezinta un record

    RăspundețiȘtergere
  9. Popa este jmecher ,are lovele dar nu se arata !

    RăspundețiȘtergere
  10. poate Emil Popa al cu tractoare nu popa cu tamaie

    RăspundețiȘtergere
  11. sunt super giratyoriile arata bine birfitorilor care nu vreti civilizatie

    RăspundețiȘtergere
  12. arata bine ca sau mancat 8 miliarde pe ele pe niste gardulete si pavele luate de la consilieru Ursu si de la Ciobanu, javre ordinare , hoti , ati mancat Calafatul

    RăspundețiȘtergere
  13. alea sunt giratorii sunt hotii ca ala din mogador e mic cat creieru Gutzanului. UnPr ist ce esti fusasi la partid sa dai cu limbtza la poponeata lu Udrea. Va mancam in 2012 in alegeri va facem muci pe toti.

    RăspundețiȘtergere
  14. Ce va laudati ca il dati pe Bora afara , ete cioca ca tot director e si va fi si la anu dupa ce tu Guta o sa fii sonmer cu cazier. Bora e tare iar Ninel s-a angajat la o firma in Craiova si castiga bine HAI SICTIR valetii primarului.

    CINE IL PUPA PE GUTA LA MIROSITOR

    1. TERI PROSTALAU FACUT DIN P..LA BEATA

    2.GIRTOI - DIVORTATUL DE A LASAT COPII PE DRUMURI.PRIMA LUI NEVASTA A INEBUNIT DIN CAUZA LUI. UN ANLFABET DE SCRIE MAI RAU CA MILITENII


    3.MARINARUL CUR BELIT -KIRI- DE SI-A BAGAT NEVASTA LA PRODUS DE FUNCTII, CEL MAI HANDICAPAT PRESEDINTE DE PARTID. ARE MUSTATA DE ZICI CA SUNT FLOCII LU CEAUSHEASCA

    SI CAM ATAT CA RESTU SUNT MORTI.
    MARSH LICHELELOR CA NU VA MAI VOTEAZA PE VOI NICI NEVESTELE.

    APROPO...TOTI TREI SUNT IPOTENTI ..SA VA UITATI CE NEVESTE TRISTE AU. NOROC CU SEFU LOR GUTA CA MAI ARE GRIJE DE ELE

    RăspundețiȘtergere
  15. gitratoriile plus intreg bulevardul costa 5 miliarde dar incompetentii ca lingaii lui Abelica ce dreaq sa inteleaga din sedintele alea de consiliu

    RăspundețiȘtergere
  16. IN ORICE CAZ MAI MULT DE 500-600 DE MILIOANE NU FACEAU... RESTU E PARANDARAT

    RăspundețiȘtergere
  17. Girtoiule nu mai scrie ca te dor degetele alea umflate grasule.Ti-ai facut vila la Basarabi si mai ai si 15000 de euro in cont la Bcr.Kiri tu nu mai baga hartie si drujbe in primrie ca unge cat ai furat. Teri ciocu mic ca daca nu ai fi consilier la cat esti de prost ai muri de foame.Voi nu vedeti ce oameni are Guta numa putori si lipitori la banu public sugative.

    Ce a furat Bora ca nu are nici casa nici masina de lux ca Guta.Nu va e rusine paparudelor sa vorbiti de Adelica prostu care a fost bun in 2008 ca tea scos primar Guta din padurar.

    S-a saturat lumea de voi de minciuni si giratorii .Unde e centrala unde e caldura ati vanduto la hoti si lumea tremura .Guta ai promis ca dai caldura da ai facut ronturi si borduri.

    Jos cu HOTII Jos cu Tradatorii jOS cu LICHELELE Jos cu CLICA GUTZANULUI

    RăspundețiȘtergere
  18. VOTANTUL ...SPUNEA

    Ba Girtoi ba tu ne crezi prosti..

    CALAFETENI SCULATI

    5 MILIARDE DOUA GIRATORII DOUA RONTURI CU PAVELE PE MARGINE. CAT DE CURAND AM SA VA DAU EU CIFRELE EXACTE CA AM O RUDA INGINER SI LA-M PUS LA CALCULE DA MAI MULT DE 300 DE MILIOANE NU COSTA FAT DE 5 MILIARDE.

    5 MILIARDE ERA CENTRALA DE CARTIER IAR DACA MAI PUNEM SI CENTRUL DIN CIUPERCENII VECHI CARE A COSTAT 8 MILIARDE AJUNGEM LA 13 MILIARDE

    ATENTIE!!!!!!!!!!!

    8+5= 13 MILIARDE= DOUA CENTRALE PENTRU MOGADOR CARE AR FI REZOLVAT CALDURA.

    JUDECATI CALAFETENI SI VOTATI CU OCHII DESCHISI IN 2012

    RăspundețiȘtergere
  19. GUTA A CAZUT SAU CADE CA NICI NU POT SA DORM DE FRIG

    SCRIU CA MIE FRIG GUTA AM UN CALORIFER PE ULEI DA DEGEABA. CAND MA UIT LA GIRATORII TE INJUR CU TOT NEMU TAU PADURARULE CA MIE FRIG DE MA PIS PE MINE.NICI CO FOMEIA NU MAI FAC NIMIC TREMURAM CA DRACII IN CASA SI TE INJURAM

    RăspundețiȘtergere
  20. E CEASU 1 SI CEVA SI N-AM SOMN DE FRIG CA CAFEA NU BEUI CA DE UNDE BANI ABIA DE CURENT.DA MA TINE GUTA TREAZ CU FRIGU ASTA CE NU SA VAZUT.

    HUUUUA DE CAPU VOSTRU HUIDUA NA HUA HUA

    RăspundețiȘtergere
  21. iar nu isi lua Ninel medicamentele.acu incepe sa bage cu arestarea lui Gutza cand catusele ii zornaie in urechi in urma scandalului de coruptie din cauza caruia a fost dat afara din vama

    RăspundețiȘtergere
  22. daca faci tu centrale de cartier cu 13 miliarde ineamna care revolutionezi toate legile fizicii.Cat de incompetent sa fii sa sustii aberatiile alea?

    RăspundețiȘtergere
  23. Dunărea Calafat - F.C. Cisnădie 0-1 - http://calafeteanul.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  24. la resita s-au luat cu 8 mld bucata, dar la calafat nu au mai ramas ba ni decat de spectacole cu paleru si pavele ca la desa

    RăspundețiȘtergere
  25. GUTA
    MORI DE OFTICAT CA LA DNA NU MERGE CU BANU SI CU ALE VOICU
    ESTI TERMINAT MAI ALES PSIHIC, AI CREZUT CA ERA MAI PERICULOS TRAISTARU
    ETE CA N-A FOST ASA
    CA IN TIMP CE TU FURAI FARA MASURA , ALTCINEVA STRANGEA PROBE SA TE PRIPONEASCA
    NOROC CU SERVICIILE SECRETE CARE AU DESCHIS OCHII UNORA DIN JURUL TAU

    RăspundețiȘtergere
  26. serviciile secrete:))iar te visezi James Bond impreuna cu Predut mah Ninele?:))

    RăspundețiȘtergere
  27. DRAGOSTE MARE

    la agricol miroase a urina in birou lu bora de la Adelica da si ceva salica ca se ling tota ziua Aia prin liceu deja cred ca astia doi Adelica si Bora sunt indragostiti pe bune. Acu trei zile Adelica i-a dus bomboane si flori lu Bora.Ai din Liceu au sarit in sus de bucurie credeau ca a murit, da can colo asta Adetuica i-a cerut mana domnisorului Bora. Astia inainte de alegeri fug amandoi ca prea se iubesc

    RăspundețiȘtergere
  28. se vede de la o posta pizma pedelacilor ca de cand a plecat Adelica s-au facut o gramada de lucruri in oras

    RăspundețiȘtergere
  29. hopa! aparu gartoina!!! singurul postac care a mai ramas pe langa guta!!! Iertati-l .... asta a facut toata viata....pupi pupi la gutzan

    RăspundețiȘtergere
  30. Profesorul nemultumit de la Agricol

    E jale la noi la Agricol cu Bora. A luat-o pe aratura nu mai face nimic decat politica. Saptamana trecuta nu a facut o ora. Sta inchis cu aia de la partid in cabinet iar cand iese taie ore si ameninta. Chiar nu poate nimeni sa-l dea afara ca sunt cadre bune la noi in scoala. Am ramas cu asta pe cap de nu stiu cati ani.|Eu de cand sunt acolo nu aud decat scandaluri si barfe toate facute de directoru nostru.Domnule Director lasati politica si uitati-va ca lucrarile de le-ati facut la Liceu, au cazut toate. Nu se fac orele iar protejatele dumneavoastra ne mai si jignesc. E o tensiune urita si nu face bine nimanui. O buna prietena de-a mea a zis ca pana la urma face reclamatie la inspectorat. Noi nu mai avem director este o harababura, toata lumea tarieste sub teroare si amenintare. Cei de la insopectorat sesizati-va mai ales ca notele la Bac au fost dezastru. Cu domnul Ioneata mai poti discuta da cu al mare deloc. Am auzit si noi ca ar veni directoru de la numaru 1 domnu de a fost inaintea, da sunt asa vorbe.Sa vina o data sa fim si noi Liceul de altadata, nu gogorita Calafatului.Credeti-ma ca imi este jena cand oamenii aud ca sunt profesor la Agricol, isi dau toti coate si ma intreaba de Bacalaureat si de toate prostiile ce se aud despre liceul nostru.

    Imi este sincer rusine, va rog faceti ceva

    RăspundețiȘtergere
  31. 08:02-eşti un labagiu ca de fapt toţi cei care îl pupă în cur pe guţă şi trăistaru.eşti profesor cum este guţă doctor docent.bă pulă bleagă eu sînt chiar profesor şi voi toţi nu valoraţi nici cît chiloţii lui bora fleşcăiţilor.e normal să-l invidiaţi că va traso cîn a vrut pula aia mare a lui cu care le-a speriat pe toate.cît de curînd o luaţi definitiv în barbă.dacă aţi fii bărbaţi aţi veni la director în faţă dar vă ţîţăie curu de frică.ar bate ăsta la voi ca la porumb şi după cîte-l cunosc nu va-şi sfătui să-l întărîtaţi.tipul este super tare şi la propriu şi la figurat.nu-şi pune mintea cu nişte lături ca voi.

    RăspundețiȘtergere
  32. şi totuşi... de ce răspunzi directore...ba da ţi-ai pus mintea -ăsta e nivelul intelectual pe care îl ai...după limbaj...numai tu vorbeşti aşa tatule! ţi se cunosc cuvintele de la o poştă!

    RăspundețiȘtergere
  33. DOMULE DIRECTOR BORA

    TE SUPARA ADEVARU.OSA VENIM LA TINE PANA LA URMA SAU MAI BINE TE RECLAMAM.
    PACAT CA AI FUNCTIA CARE O AI SA VORBESTI ASA. MARE RUSINE DOMNULE DIRECTOR BORA.AI FACUT CALAFATUL DE RAS SI INVATAMANTUL.NU AI FAMILIE NU AI NIMIC SI MAI ESTI SI MAGAR INCHIRIAT LA NEVASTA DUPA CE AI VANDUT CASA PARINTILOR SI AI MANCATO CU VAGABOANDELE. HALAL INTELECTUAL, OM FARA COLOANA VERTEBRALA

    SA ITI FIE RUSINE CA SETI O RUSINE SI O PATA PE IMAGINEA INVATAMANTULUI DIN CALAFAT

    RăspundețiȘtergere
  34. Domnule Profesor Bora nu va credeam atat de josnic, mi-am schimbat sincer radical impresia despre dumneavoastra.Copilul meu a terminat la scoala acolo si imi spunea anumite lucruri pe care nu le-am crezut pana acum. Insa parca prea multi va sunt impotriva ceea ce demonstreaza clar ca sunteti cu musca pe caciula sau in cazul domniei voastre pe chelie.

    RăspundețiȘtergere
  35. La Bac atunci cand s-a putut ati facut ce ati vrut iar acum anul acesta s-a vazut adevarata pregatire a cadrelor sau poate haosul care domneste in scola ce a afectat puternic procesul de pregatire al elevilor. Acest Liceu a avut un nume iar acum este de rasul lumii, mare pierdere mai ales pentru elevii semianalfabeti scosi dupa patru ani in care unii abia stiu sa se semneze.Vai de dumneavoastra si de copii . Faceti ceva daca se mai poate ca lucrurile sa intre in normalitate.

    Cu respect un fost elev din perioada comunista.

    RăspundețiȘtergere
  36. Am auzit ca unele cadre mai in varsta au fost mutate pe la alte scolii pentru a veni unele mai tinere. Nu stiu de ce ati facut aceste miscari dar sunt multe care lasa loc de interpretare. Am stst de vorba acum doua zile cu un profesor iesit de curand la pensie din Liceul Agricol care mi-a marturisit ca ultimii ani au fost groaznici, scandaluri, sfori trase pentru unu si pentru altu, combinatii urate pe care imi este rusine sa le scriu, cu toate ca ar trebui dumnaevoastra sa va fie rusine si sa va retrageti pentru a veni altcineva cu un suflu tinar. Am auzit ca ziua Liceului ati pus-o de ziua dumneavoastra si ati primit cadouri consistente, profesorii si asa amarati cu salarii mici au pus 500.000 lei vechi , destul de mult.Faceti ceva cat se mai poate

    RăspundețiȘtergere
  37. ce vorbiti cu dumneavostra , pa Bora e domn, e un animal un obsedat sexual de le-a zapacit pe toate suplinitorele iar in locul alora batrane le-a angajat pe surorile martzipan alea blonde, petardele calafatului, ce drak asta e om e javra si punct

    RăspundețiȘtergere
  38. Profesoara Dugaesescu face naveta ca i-a luat postu sa-l dea la una tinara .Asta nu merita nici buna ziua, ope unde trece pute dupa el.

    RăspundețiȘtergere
  39. il facurati c..cat pe Bora ce-o mai fi de cashunaratzi pe el, da e mare duce mult gloaba colectivului

    RăspundețiȘtergere
  40. care profesoara dugaesescu? inginerul agronom poate

    RăspundețiȘtergere
  41. <>....Dar din punct financiar, corespund...?UUUUUUOOOOOOOO SNAPANILOR....

    RăspundețiȘtergere
  42. domnul de la 8si 2 minute sunteti Mihut sau Vasile Stefan ?

    RăspundețiȘtergere
  43. Unde sa mai pomenit sens giratoriu in panta ? vara este cum este iar iarna mai pleaca cei care vin spre mogador cand este gheata sau zapada ! pe unde am umblat nu am vazut sens giratoriu in panta !

    RăspundețiȘtergere