În fiecare an, în prima vineri după Paşti, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii. Este un praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tămăduirii aminteşte de o serie de minuni săvârşite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului. Potrivit tradiţiei, Leon cel Mare, cu puţin timp înainte de a ajunge împărat, se plimba printr-o pădure din apropierea
Constantinopolului(astăzi Istambul). Întâlneşte un bătrân orb care îi cere să-i dea apă şi să-l ducă în cetate. Leon va căuta în apropiere un izvor, dar nu va găsi. La un moment dat, a auzit-o pe Maica Domnului spunându-i: "Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure şi luând cu mâinile apă tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi". Leon va face ascultare şi va găsi un izvor din care îi va da orbului să bea, spălându-i faţa cu apă ca imediat orbul să-şi recapete vederea. După ce a ajuns împărat, Leon a construit lângă acel izvor o biserică. Mai târziu, împăratul Justinian (527-565), care suferea de o boală grea, s-a vindecat după ce a băut apă din acest izvor. Ca semn de mulţumire a construit o biserică şi mai mare. Această biserică a fost distrusă de turci în anul 1453. De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli şi a tămăduit diferite răni şi suferinţe
Maica Domnului , izvor de iubire şi vindecare
Crestinii ortodocşi au venit şi în acest an în număr mare pentru a lua parte la slujba de sfintire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică. La Biserica cu hramul Izvorul Tămăduirii din Calafat, sute de credincioşi au participat la Liturghia oficiată de un sobor de 12 preoţi împreună cu arhidiaconul trimis din partea Mitropoliei Olteniei. Gazdele, tinerii preoţi Vasilică Nicolae şi Alin Voinea, instalaţi de curând la cârma spirituală a Parohiei au simţit această zi ca fiind una cu adevărat tămăduitoare, un izvor de fericire duhovnicească, o împlinire lăuntrică, încă un pas către Dumnezeu. La nici 20 km, adică la Mănăstirea Maglavit s-a format deja o tradiţie, un pelerinaj la acestă sărbătoare care este şi hramului bisericii. Anul acesta, sfântul lăcaş a devenit neîncăpător. Peste 5000 de credincioşi veniţi din toată ţara au trăit parcă momentele în care Petrache Lupu, ”Sfântul de la Maglavit”, vorbea despre arătarea puterii lui Dumnezeu unde a primit mesajul de a transmite oamenilor să rămână aproape de Dumnezeu şi să înceapă o viaţă nouă dincolo de păcat. După tradiţie, Petrache Lupu, l-a cunoscut pe Dumnezeu în chip miraculous în apropierea unei sălcii din care curgea un izvor ce s-a arătat pentru creştini a fi unul tămăduitor, de aici numele de Izvorul Tămăduirii. Sfânta Liturghie şi Sfinţirea Apei au fost oficiate de Înalt Prea Sfinţitul Irineu Mitropolitul Olteniei în fruntea unui sobor de 14 preoţi şi doi diaconi. Credincioşii veniţi în număr mare din toate colţurile ţării au avut bucuria de a asista la ceremonia de hirotonie a unui preot, dar şi a unui diacon care în cadrul Sfintei Liturghii au fost invenstiţi prin punerea mâinilor de către Înalt Prea Sfinţitul Irineu conform tradiţiei creştine apostolice de aproape 2000 de ani. Părintele stareţ Vladimir ne-a mărturisit că a fost cu adevărat impresionant, iar prezenţa lui Dumnezeu s-a simţit dincolo de graniţele mănăstirii, mărturie fiind numărul mare al credincioşilor care au lăsat pentru câteva ceasuri grijile de zi cu zi pentru a se întâlni cu Maica Domnului.
Tradiţii şi credinţe populare
În această zi, în unele zone ale ţării, tinerii adolescenţi fac legământul juvenil. Acest legământ se făcea, cu sau fără martori, în casă, în grădini sau în jurul unui copac înflorit. Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care făceau jurământul respectiv: pronunţarea cu voce tare a jurământului, schimbul colacului şi al altor obiecte cu valoare simbolică, de obicei o oală sau o strachină din lut, însoţite întotdeauna de o lumânare aprinsă, îmbrăţişarea frăţească, ospătarea cu alimente rituale şi dansul. Profesorul Ion Ghinoiu menţionează că în unele zone etnografice, ceremonia se repeta anual, la aceeaşi dată. Persoanele legate, veri, văruţe, surate, fraţi de cruce etc., se întâlneau anual sau, după căsătorie, la Rusalii. După încheierea solemnă a legământului, copiii şi apoi oamenii maturi îşi spuneau până la moarte surată, vere, fârtate, verişoară şi se comportau unul faţă de altul ca adevăraţi fraţi şi surori: se sfătuiau în cele mai intime şi grele probleme ivite în viaţă, îşi împărtăşeau tainele, nu se căsătoreau cu sora sau cu fratele suratei sau fârtatului, se ajutau şi se apărau reciproc până la sacrificiul suprem.
Cristian Rudăreanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu