30 octombrie, 2014

Accident grav in aceasta seara la iesire din Craiova...7 persoane au fost ranite
























Sapte persoane au ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, în urmă cu puțin timp, după un grav accident de circulație petrecut în zona Consul din Craiova. Patru mașini au fost implicate într-o ciocnire în lanț, conform primelor informații. Polițiștii și pompierii sunt la fața locului.
Un grav accident de circulație s-a petrecut în acestă seară în zona Peco Consul din Craiova. Din primele informații, patru autoturisme au fost implicate într-un carambol, șapte persoane fiind rănite, una dintre ele în stare gravă. Mai multe ambulanțe SMURD, dar și echipaje de polițiști au ajuns la fața locului, traficul în zonă fiind îngreunat.

Trenul Vidin-Craiova a ramas fara curent

CFR exploatează pe ruta Craiova – Vidin trenurile diesel Săgeata Albastră, care parcurg distanța între cele două orașe în trei ore. Linia ar trebui modernizată și electrificată în perioada 2014 – 2020. Din cauza infrastructurii învechite, pe calea ferată din România sunt peste 1.800 de restricții de viteză, iar întârzierile anuale totalizează șase ani!

Podul Vidin – Calafat construit peste Dunăre de bulgari a atras și câteva angajamente de investiții în insfrastructură din partea României. Unul dintre acestea se referă la racordul feroviar care se face în stația Golenți, în apropiere de Calafat. Eurostația de frontieră are două peroane și patru linii. Două linii feroviare sunt destinate exclusiv transportului de marfă, una este ruta normală Craiova – Calafat, iar cealaltă este noua rută Craiova – Vidin. Din păcate, instalația electrică pentru linia care vine peste Dunăre de la Vidin se oprește la Golenți. Până la Craiova nu pot circula decât locomotive sau rame diesel. În prezent, CFR exploatează Săgeata Albastră pentru această rută, cu două curse Craiova – Vidin dus-întors pe zi (8.00 – 11.00 și 12.25-15.30, respectiv 13.19 – 16.30 și 17.40 – 21.06). Un bilet până la Vidin costă 31,5 lei/persoană, iar controlul vamal se face la Vidin, atât din partea bulgară, cât și din cea română.

Infrastructura feroviară, la pământ

Potrivit reprezentanților CFR, pe ruta Craiova – Vidin circulă mai mult studenți și persoane care merg la cumpărături. Din păcate, distanța de circa 120 km dintre cele două localități este parcursă în aproximativ trei ore din cauza restricțiilor de viteză pe linia Craiova – Calafat. În zece ani, statul român nu a reușit să modernizeze calea ferată, care include reabilitarea liniei și electrificarea acesteia. În Masterplanul pentru Transport (2014-2020), se propune electrificarea liniei Craiova – Calafat (115 km). „Pe lângă ..

29 octombrie, 2014

Condamnați pentru evaziune cu cereale...prejudiciul de peste un milion de lei

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au condamnat definitiv, luni, șapte persoane acuzate că au derulat operațiuni fictive cu cereale prin care au adus un prejudiciu la bugetul statului de aproximativ cinci milioane de lei prin neplata impozitului pe profit și TVA.
Povestea în acest dosar de evaziune fiscală începe în octombrie 2009, când ofiţerii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor şi Poliţiei Segarcea au obţinut informaţii despre un grup de persoane care a emis mai multe facturi fiscale fictive privind livrarea de cereale către diverse societăţi comerciale de pe raza judeţului Dolj. În urma primelor cercetări, oamenii legii au ajuns la Cristian Burcă, de 32 de ani, Cătălin Florea, de 29 de ani, din Craiova, şi Ionuţ Staicu, de 25 de ani, din Târgu Jiu. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2007-2009, cei trei craioveni, în calitate de administratori la cinci societăţi comerciale – SC AGROFIC SRL, SC FLO AGRI SRL, SC VIOTRANS SRL, SC SHOBBYTRANS SRL și SC STAVANGER SRL, au emis mai multe facturi fiscale fictive privind livrarea de...

Furau placute de inmatriculare

Polițiștii craioveni cercetează penal doi tineri pentru furtul mai multor plăcuțe cu numere de înmatriculare de la autoturisme parcate în Craiova.
Conform reprezentanților IPJ Dolj, în continuarea cercetărilor într-o cauză penală privind sustrgerea mai multor seturi de plăcuţe de înmatriculare, poliţiştii Secţiei 5 Craiova – Compartimentul Furturi din Auto, în colaborare cu lucrători din cadrul Postului de Poliţie Işalniţa l-au identificat, luni, și l-au ridicat pentru audieri pe Marius S., de 24 de ani, din comuna Işalniţa, Dolj.
Poliţiştii au stabilit, în urma cercetărilor efectuate, că tânărul, împreună cu Marian G., din Craiova, în noaptea de 07/08.07.2014, au sustras plăcuţele de înmatriculare de la cinci autoturisme parcare în municipiul Craiova. ”Cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale”, a precizat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

28 octombrie, 2014

Hot si student la facultatea de Educatie Fizica si Sport din Craiova

Tânărul de 21 de ani, student la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Craiova, care a furat, în urmă cu o săptămână, un pistol Mauser cu bile, de la magazinul de arme şi muniţii situat pe strada „Brestei” din municipiu, rămâne după gratii. Tribunalul Dolj a respins, ieri, contestația formulată de acesta împotriva hotărârii Judecătoriei Craiova prin care a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Judecătorii Tribunalului Dolj au respins, ieri, contestația formulată de Andrei Alexandru Buză împotriva hotărârii din 22 octombrie a.c. prin care Judecătoria Craiova a luat față de el măsura arestării preventive pentru 30 de zile pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Hotărârea a rămas, astfel, definitivă, tânărul de 21 de ani urmând să stea în arestul IPJ Dolj cel puțin până pe 20 noiembrie a.c., când expiră cele 30 de zile.
Reamintim că, în urmă cu o săptămână, pe 21 octombrie, reprezentanţii IPJ Dolj erau anunţaţi de Mădălin Bărănescu, vânzătorul magazinului de arme şi muniţii de pe strada „Brestei” din Craiova, că un tânăr, îmbrăcat într-un hanorac cu glugă, profitând de faptul că nu era atent, a furat un pistol marca Mauser de calibrul 10x 22T, expus la vânzare în magazin şi a fugit pe jos. S-a dat rapid alarma la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, fiind instituite filtre în oraş, mai multe echipaje de poliţişti pornind în urmărirea sa...

Soferita nervoasa din Craiova...108 km la ora pe Calea Severinului

O tânără de 27 de ani, din Craiova, a fost prinsă de polițiști, în cadrul unei acțiuni desfășurate duminică, în trafic, circulând cu 108 km/h pe Calea Severinului din municipiu. Tânăra a rămas fără permisul de conducere, alte patru permise fiind reținute în cadrul raziei.
În cursul zilei de duminică, polițiștii de la Rutieră au organizat o nouă razie în trafic, ca urmare a abaterilor constatate fiind aplicate 190 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de 26.300 lei. În cadrul acţiunii au fost reţinute în vederea suspendării 5 permise de conducere şi retrase 19 certificate înmatriculare. Pe parcursul acestor activități, polițiștii de la Rutieră au depistat-o pe Mirela Geangu, de 27 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism BMW, înmatriculat în Anglia, pe strada Calea Severinului, cu viteza de 108 km/h.
„Conducătoarea auto a fost sancţionată conform OUG nr. 195/2002, republicată, cu amendă de 810 lei, iar ca măsură complementară i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, inspector principal Alin Apostol.

27 octombrie, 2014

Cinci proxeneti din Dolj au primit condamnari de pana la 8 ani

Cinci doljeni reţinuţi în urmă cu aproximativ doi ani, în noiembrie 2012 pentru trafic de persoane şi trafic de minori au fost găsiți vinovați și condamnați de Tribunalul Dolj la pedepse cuprinse între 6 ani și 6 luni și 8 ani de închisoare cu executare. Cei cinci, doi dintre ei soț și soție, au fost acuzaţi de procurorii DIICOT Craiova că au racolat mai multe tinere, unele dintre ele minore, şi le-au exploatat sexual prin parcările de TIR şi motelurile de la marginea Craiovei, dar şi din Vâlcea, obţinând în acest fel peste 10.000 de euro. Sentința, pronunțată joi, 23 octombrie a.c., nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.
Reamintim că, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului Operaţiuni Speciale (SOS) Dolj, destructurau, în urma unei acțiuni desfășurate pe 8 noiembrie 2012, o grupare infracţională, specializată în comiterea infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori prin exploatare sexuală, prostituţie şi proxenetism, care acţiona în special pe raza judeţului Dolj. Mai precis, tinerele erau exploatate în moteluri de la marginea Craiovei, dar şi în localităţi din judeţul Vâlcea sau chiar în parcări, atent supravegheate de cel puţin unul dintre membrii grupării. Astfel, în baza informaţiilor deţinute, oamenii legii au descins la un motel din Craiova, iar în apropierea acestuia, în trafic, au oprit un autoturism taxi, folosit la transportul tinerelor traficate, la volanul căruia a fost identificat Grigore Zevedeanu, de 29 de ani, din comuna Bucovăţ. În maşina lui au fost găsite şi trei tinere, dintre care două minore, pe care suspectul le exploata sexual, pe raza judeţelor Dolj şi Vâlcea, după cum au declarat anchetatorii. În acelaşi timp, au fost efectuate şi două percheziţii domiciliare, la locuinţele celorlalţi membri ai grupului infracţional, respectiv Marian Enache, de 21 de ani, din comuna Ţuglui, şi soţii Maria şi Nicuşor Smarandache, ambii de 33 de ani, din comuna Pleşoi.

Au făcut peste 10.000 de euro din exploatarea fetelor

Potrivit unui anchetatorilor, din cercetările efectuate de poliţiştii Serviciului de Combatere a Traficului de Persoane din cadrul BCCO Craiova a rezultat faptul că membrii grupului au exploatat sexual, în cursul anului 2012, şase victime, unele dintre acestea fiind minore, obţinând venituri ilegale de peste 10.000 de euro...

26 octombrie, 2014

SARBATOAREA SF.DIMITRIE IZVORATORUL DE MIR

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie este cinstit pe data de 26 octombrie. A trait in timpul imparatilor Diocletian (284-305) si Maximian (286-305). Din viata sa, inscrisa in Sinaxare, aflam ca a fost fiul prefectului din Tesalonic. Dupa moartea tatalui sau, a fost  numit guvernator al Tesalonicului. Tinand seama de faptul ca Dimitrie nu a ascuns ca este crestin, a fost intemnitat. In vremea aceea, crestinii erau trimisi sa lupte cu gladiatorii. In aceste lupte, crestinii erau victime sigure. Potrivit traditiei, Nestor - un tanar crestin, cere binecuvantarea de la Sfantul Dimitrie sa-l omoare pe Lie, gladiatorul favorit al imparatului, pentru a pune capat luptelor sangeroase. Dimitrie il va insemna cu semnul sfintei cruci pe frunte si ii va spune: "Du-te si pe Lie il vei birui, iar pe Hristos Il vei marturisi". Prin rugaciunele Sfantului Dimitrie, Nestor reuseste sa-l strapunga cu lancea pe Lie. La finalul acestei lupte, imparatul Maximian porunceste ca lui Nestor sa i se taie capul, iar Dimitrie sa fie strapuns cu sulitele. Din trupul lui Dimitrie, nu a curs sange, ci mir tamaduitor de boli.
Sfantul Dimitrie a fost martirizat la Sirmium (Sremska Mitrovita, in Serbia), iar moastele sale au fost aduse in Tesalonic, pe 26 octombrie 413. Biserica actuala in care se afla moastele Sfantului Mucenic Dimitrie a fost construita la putin timp de la incendiul bisericii ridicate de guvernatorul Leontie, din anii 626-634. A fost transformata in moschee in anul 1493 si redata cultului crestin in 1912.
Cand vine vorba de Sfantul Dimitrie, grecii afirma ca trebuie sa vorbim de doi sfinti distincti: Sfantul Dimitrie de la Tesalonic, fiul guvernatorului, cinstit pe 26 octombrie si Sfantul Dimitrie de la Sirmium, diacon care si-a dat viata pentru Hristos si este pomenit pe 9 aprilie. Nu stim daca aceasta ipoteza a grecilor este adevarata. Nu avem un raspuns final din partea cercetatorilor pentru aceasta problema...

18 octombrie, 2014

Ancheta la Spitalul Judetean din Craiova

Autor

Direcţia de Sănătate Publică s-a autosesizat în cazul pacientei de 65 de ani care a decedat în urmă cu câteva zile la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova. După ce a acuzat cadrele medicale că i-ar fi ţinut mama legată de pat şi nu i-ar fi acordat tratamentul corespunzător, fiica femeii a depus plângere atât la spital, cât şi la Poliţie. Ieri, s-a autosesizat şi Direcţia de Sănătate Publică, care a demarat o anchetă la Spitalul Judeţean. Inspectorii DSP Dolj au fost trimişi să facă verificări la unitatea sanitară. Echipa de control, formată din trei inspectori ce fac parte din Serviciul de control în sănătate publică – Compartiment unităţi şi servicii de sănătate, va analiza aspectele sesizate cu privire la acest caz şi va întocmi un raport de control care va fi înaintat Directorului Executiv al DSP Dolj şi Ministrului Sănătăţii. Controlul se va încheia luni şi va avea în vedere şi concluziile şedinței de ieri a Consiliului Etic din cadrul Spitalului Judeţean.

Sarbatoare olteneasca la Bailesti cu zaibar si praz

Autor

La acest sfârșit de săptămână, băileștenii petrec cu zaibăr și cu praz, dar și cu muzică populară! Sărbătoarea este organizată de Primăria și Consiliul Local Băileşti şi Casa de Cultură „Amza Pellea” și cuprinde în program de la degustări de bucate tradiţionale de toamnă până la spectacole folclorice și de muzică ușoară, susținute de Ansamblul „Maria Tănase” ori „Akcent și Lidia Buble”. De asemenea, vor avea loc vizite la Casa Memorială „Amza Pellea”, iar un car alegoric care va transporta butoiul cu zaibărul lu’ Nea Mărin, însoțit de un alai de trăsuri şi călăreţi, vor străbate străzile orașului. Sărbătoarea Zaibărului și a Prazului se află la cea de-a VII-a ediție și este organizată în perioada 17-19 octombrie.
Sărbătoarea celor trei zile s-a deschis ieri, cu conferinţa-spectacol „Suflet de român”, susținută de Dan Puric. Astăzi de dimineață pornește „Caravana zaibărului” – incursiune la producătorii de zaibăr pentru promovarea evenimentelor, cu un car alegoric în care băieți și fete îmbrăcați în costume populare vor face animație însoțiți de fanfara populară de la Ciuperceni.

17 octombrie, 2014

A condus fara permis si baut

Un tânăr de 27 de ani, din Craiova, care n-a vrut să oprească la semnalele regulamentare ale poliţiştilor, a fost urmărit pe mai multe străzi de oamenii legii, în final fiind prins. S-a dovedit că era băut, nu avea permis de conducere, iar maşina în care se afla tocmai o furase, astfel că s-a ales cu dosar penal.
În noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 03.00, o echipă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 1 Poliţie Craiova, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj l-au prins în flagrant pe Ionuţ Ionescu, de 27 de ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism Dacia Papuc fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule şi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice. Tânărul a fost condusă la sediul Secţiei, iar din cercetările preliminare efectuate s-a stabilit faptul că, în aceeaşi noapte, craioveanul a sustras autoturismul de pe strada Matei Basarab, din dreptul unei firme, deplasându-se pe străzile adiacente, iar pe strada Mihai Viteazul nu a respectat semnalele regulamentare făcute de agenţii de poliţie şi nu a oprit pentru control, astfel procedându-se la urmărirea acestuia. Ionuţ Ionescu a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind o concentraţie de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Cercetările continuă în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducere fără permis”, a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

16 octombrie, 2014

Un cetatean din Bistret a vrut sa dea spaga 400 de lei la un politist

Un tânăr de 28 de ani, din comuna doljeană Bistreţ, a fost reţinut aseară, pentru dare de mită, după ce a fost prins în flagrant încercând să-i dea şpagă 400 de lei unui agent de la Postul de Poliţie Bârca. Tânărul era cercetat penal pentru conducere fără permis şi voia să scape fără dosar.
Poliţiştii doljeni împreună cu ofiţeri din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj şi sub supravegherea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au prins, ieri după-amiază, în flagrant, un tânăr de 28 de ani în timp ce oferea 400 de lei mită unui agent de poliţie din localitatea doljeană Bârca.
Reprezentanţii IPJ Dolj au anunţat că, săptămâna trecută, mai exact pe 9 octombrie a.c., agentul de poliţie Constantinescu Cornel-Anton, de 25 de ani, ajutor şef de post la Postul de Poliţie Bârca, a informat comanda Inspectoratului cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, în timp ce îl audia pe Ionuţ Petrişor, de 28 de ani, din comuna Bistreţ, în calitate de suspect într-un dosar penal, acesta i-a oferit în repetate rânduri o sumă de bani ca să-l scape de dosar. Tânărul de 28 de ani era audiat într-un dosar deschis pe numele său de poliţiştii din Bârca la jumătatea lunii februarie a.c., pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fiind depistat în trafic, la volanul unui Peugeot, de oamenii legii la momentul respectiv.
Agentul de poliţie l-a refuzat de fiecare dată pe suspect, însă acesta a insistat, aşa că ieri, la sediul Postului de Poliţie Bârca, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, ofiţeri DGA şi lucrătorii Secţiei 14 Poliţie Rurală Bârca l-au prins în flagrant pe Ionuţ Petrişor în timp ce-i dădea poliţistului 400 lei pentru a nu fi trimis în judecată. „Tânărul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, inspector principal Alin Apostol.

15 octombrie, 2014

Trei cetateni straini au incercat sa treaca ilegal granita la Calafat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit un cetăţean afgan şi doi cetăţeni sirieni care intenţionau să intre ilegal în România, ascunşi în mijloace de transport. Cei trei, dar şi şoferii în maşinile cărora se aflau, au fost returnaţi pe teritoriul Bulgariei, pentru continuarea cercetărilor.
Conform reprezentanţilor Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Dolj, în cursul zilei de luni, la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui camion marca Volvo, cetăţeanul turc Faruk B., în vârstă de 54 de ani, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, flori din Turcia pentru Olanda. La controlul de frontieră, echipa comună formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari a descoperit, ascuns sub remorcă, pe roţile de rezervă ale camionului, un bărbat.
Din verificările efectuate, s-a constatat faptul că persoana în cauză este cetăţeanul afgan Han A., în vârstă de 20 de ani. Acesta a declarat că s-a ascuns pe roţile de rezervă ale camionului într-o parcare din Turcia, cu scopul de ajunge într-un stat din vestul Europei...

14 octombrie, 2014

Sfanta Cuvioasa Parascheva - Ocrotitoarea Moldovei

Anul acesta, alaturi de moastele Sfintei Cuvioase Parascheva, pelerinii vor putea cinsti si moastele Sfantului Voievod Constantin Brancoveanu. Mentionam ca traditia de a aduce la Iasi, cu prilejul sarbatorii Sfintei Cuvioase Parascheva, moaste ale altor sfinti a fost instituita in anul 1996 de Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, pe atunci Mitropolit al Moldovei si Bucovinei.

Sfanta Parascheva s-a nascut in secolul al XI-lea, in satul Epivat din Tracia, pe tarmul Marii Marmara, in apropiere de Constantinopol (azi Istanbul). Se spune ca pe cand avea 10 ani, Cuvioasa Parascheva a auzit intr-o biserica cuvintele Mantuitorului: "Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-mi urmeze Mie" (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte o determina sa-si daruiasca hainele sale saracilor.
Dupa o vreme se retrage in pustie. Urmand sfaturile unor vietuitori alesi, se indreapta spre tinutul Pontului, oprindu-se la manastirea Maicii Domnului din Heracleea, unde va ramane cinci ani. De aici a plecat spre Tara Sfanta, in dorinta de a-si petrece restul vietii in locurile sfinte. Dupa ce a vazut Ierusalimul, s-a asezat intr-o manastire de calugarite in pustiul Iordanului.
Din putinele stiri privitoare la viata ei, aflam ca intr-o noapte, pe cand avea 25 de ani, un inger i-a spus in vis, sa se reintoarca in locurile parintesti. Sfantul Varlaam scrie in Cazania sa: "Sa lasi pustia si la mosia ta sa te intorci, ca acolo ti se cade sa lasi trupul pamantului si sa treci din aceasta lume catre Dumnezeu, pe Care L-ai iubit".
Din Constantinopol s-a indreptat spre Epivat, fara sa spuna cuiva cine este si de unde vine. Aici, impacata cu sine, cu oamenii si cu Dumnezeu, si-a dat sufletul.
A fost ingropata ca o straina. Potrivit traditiei se spune ca un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat in mare. Valurile l-au aruncat la tarm, iar un sihastru care traia acolo, a rugat pe niste crestini sa-l ingroape dupa randuiala crestineasca. Sapand deci o groapa, au aflat trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputrezit si plin de mireasma. Cu toate acestea, au pus alaturi de ea si trupul corabierului. Dar in noaptea urmatoare, unuia din crestinii care sapasera groapa, cu numele Gheorghe, i s-a aratat in vis o imparateasa, sezand pe un scaun luminat si inconjurata de ingeri, iar unul dintre acestia il mustra pentru ca n-a scos din groapa trupul Cuvioasei Parascheva. Iar imparateasa pe care o vazuse in vis " si care nu era alta decat Cuvioasa Parascheva " i-a poruncit sa ia degraba trupul ei si sa-l aseze undeva la loc de cinste....

Prinsi cu tigari de contrabanda la Poiana Mare- 100.000 de tigarete Marble

Poliţiştii de frontieră doljeni cercetează penal un bărbat de 30 de ani, în maşina căruia au descoperit, duminică seara, 100.000 de ţigarete marca Marble, pentru care acesta nu a putut prezenta documente de provenienţă. Atât maşina, cât şi ţigările, în valoare de 50.000 lei, au fost reţinute la sediul Poliţiei de Frontieră Dolj, în vederea continuării cercetărilor.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Compartimentului de Sprijin Operativ al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj au desfăşurat, duminică, o acţiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 21.30, oamenii legii au observat un autoturism staţionat pe marginea drumului, la ieşirea din localitatea Poiana Mare, în care se aflau două persoane.
Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că autovehiculul aparţine cetăţeanului român Ion C., în vârstă de 30 de ani, domiciliat pe raza judeţului Dolj, iar în urma controlului făcut în interiorul maşinii, poliţiştii de frontieră au descoperit, în portbagaj, ambalate în mai multe cutii, 100.000 de ţigarete (5.000 pachete) marca Marble, fără marcaje fiscal, pentru care bărbatul nu a putut prezenta documente de provenienţă.
„Poliţiştii de frontieră doljeni au procedat la ridicarea întregii cantităţi de ţigări, în valoare de 50.000 de lei, iar autoturismul în care acestea se aflau a fost indisponibilizat. În cauză au fost întocmite acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere, de către orice persoană, în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, faptă prevăzută de Codul fiscal. În continuare, poliţiştii de frontieră desfăşoară activităţi specifice pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a persoanei în cauză, urmând ca la finalizarea acestora să fie luate măsurile legale ce se impun”, ne-a declarat subcomisar Dănuţ Rudăreanu, din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj.

13 octombrie, 2014

Prinsi la furat de porumbei

Lucrătorii Postului de Poliţie Drănic au fost sesizaţi sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 10.00, de către Elena Luca, de 23 de ani, din localitate cu privire la faptul că, în noaptea precedentă, persoane necunoscute i-au sustras dintr-o anexă a locuinţei 14 porumbei. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că aspectele prezentate de partea vătămată se confirmă, totodată fiind demarate investigaţiile. Astfel, în aceeaşi zi, în urma cercetărilor efectuate şi prin mijloace specifice, lucrătorii Postului de Poliţie i-au identificat pe autorii faptei, stabilind că este vorba despre Valentin Ş., de 15 ani şi Adrian C., de 13 ani, ambii din satul Padea, comuna Drănic. Prejudiciul în valoare de aproximativ 2.000 lei a fost recuperat în totalitate, poliţiştii  întocmind dosar penal în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, după cum au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.

10 octombrie, 2014

BMW cu numere false la Calafat


 Ieri, 09.10.2014, în jurul orei 17:45, pe DN 56, în afara satului Golenţi, poliţişti din cadrul Poliţiei Calafat aflaţi în executarea serviciului de patrulare l-au depistat în trafic pe George Vîcu, de 24 de ani, din municipiul Calafat, judeţul Dolj conducând un autoturism BMW cu număr de înmatriculare fals şi neînmatriculat în circulaţie. Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile legale, au anunțat reprezentanții IPJ Dolj.

Miniolimpiada transfrontaliera la Calafat


Evenimentul este organizat de Asociației Calafat-Duiven, ca partener român și Agenția pentru Dezvoltare Regională Vidin, ca partener bulgar, cu susținerea financiară a administrațiilor publice locale din cele două orașe dunărene.Evenimentul aflat la cea de-a doua editie va va avea loc în zilele de sâmbătă, 11 octombrie și duminică, 12 octombrie. Mini Olimpiada Transfrontalieră Calafat-Vidin” este un eveniment sportiv ce se produce ca efect al sustenabilității proiectului “CBC Mini Olympics”,....

Cinci falsificatori de bani din Dolj au primit pedepse cu suspendare...banii i-au facut la imprimanta



Cinci tineri doljeni, cu vârste cuprinse între 20 şi 23 de ani, care se ocupau cu contrafacerea şi plasarea de monedă falsă, prinşi anul trecut de poliţiştii şi procurorii de crimă organizată craioveni, au fost condamnaţi de Tribunalul Dolj la pedepse cuprinse între un an şi cinci luni şi doi ani de închisoare cu suspendare. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.
Reamintim că, pe 4 martie 2013, în jurul orei 20.00, poliţiştii Serviciului de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor din cadrul BCCO Craiova şi procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, beneficiind de sprijinul ofiţerilor Direcţiei de Operaţiuni Speciale Craiova, au organizat o acţiune de prindere în flagrant a unor persoane, doi tineri din Craiova, care tocmai plasaseră, într-un magazin, monedă falsificată, din cupiura de 50 de lei...

09 octombrie, 2014

La furat de haine

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, aflaţi în timpul executării unei misiuni specifice în municipiul Craiova, în zona Rotonda, s-au sesizat, ieri, în jurul orei 12.30, cu privire la faptul că sistemul de alarmă al unui magazin a fost declanșat, iar două femei, ce aveau asupra lor bagaje voluminoase, încercau, prin forţă, să părăsească magazinul îmbrâncind angajatele acestuia. Jandarmii au intervenit şi le-au oprit pe cele două tinere, stabilind că sunt B. V., de 30 ani şi B. C., de 22 ani, ambele din Craiova, iar în urma verificărilor au constatat că una dintre ele avea asupra sa, în geanta personală, articole de îmbrăcăminte sustrase din incinta magazinului, ce nu erau achitate la casa de marcat. Jandarmii au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, iar cele două tinere au fost conduse la Secția 3 Poliție Craiova și au fost predate, împreună cu documentele întocmite, pentru continuarea cercetărilor. Bunurile sustrase de tinere au fost restituite administratorului societăţii, după cum au precizat reprezentanții IJJ Dolj.

08 octombrie, 2014

Accident spectaculos la Barca... cu BMW-ul în stâlp


Un tânăr de 21 de ani, din comuna doljeană Bârca, și-a pierdut viața, luni seara, după ce a intrat cu mașina pe care o conducea, un BMW înmatriculat în Bulgaria, într-un stâlp din beton de pe marginea drumului. Tânărul a pierdut controlul direcției după ce a acroșat semănătoarea unui tractor condus de un bărbat care nu avea permis de conducere.
Pompierii ISU Dolj și polițiștii doljeni au fost anunțați, luni seara, în jurul orei 19.30, că pe DJ 561 s-a produs un grav accident de circulație, în urma căruia o persoană și-a pierdut viața. Mai multe echipaje de polițiști, pompieri și ambulanță au ajuns la fața locului, polițiștii de la Rutieră stabilind, după primele cercetări, că, Ionuț Cinghinău, de 21 de ani, din comuna doljeană Bârca, posesor al permisului de conducere din 2013, în timp ce conducea un autoturism BMW înmatriculat în Bulgaria, pe DJ 561, în comuna Giurgița, pe timp de ploaie și în condiții de carosabil alunecos, din cauza neadaptării vitezei a acroşat o semănătoare tractată de un tractor şi a pierdut controlul direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă.
Autoturismul a sărit peste șanțul de colectare a apelor pluviale și s-a izbit violent un stâlp din beton al rețelei de iluminat public stradal, situat pe partea dreaptă a drumului. În urma impactului mașina s-a făcut praf, iar tânărul de 21 de ani a decedat, medicii de pe ambulanța ajunsă la fața locului neputând să mai facă nimic pentru el.
Poliţiştii ajunşi la faţa locului pentru cercetări au mai stabilit faptul că Ionel  Tăbăcaru, de 57 de ani, din comuna Giurgiţa, conducătorul tractorului, nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, iar tractorul nu este înmatriculat sau înregistrat pentru a circula pe drumurile publice.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, ne-a declarat agent principal Amelia Barbu, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.

                                                                                  Preluare C.Libertatii