"Înălţarea Domnului"sau Ispasul. Ziua eroilor. Cum se sărbătorea Ispasul la Calafat

Odată cu praznicul Înăltării, la noi se sărbătoreste si Ziua Eroilor, în semn de recunostintă pentru toti aceia care s-au jertfit pentru dreapta credintă, pentru apărarea tării si neamului românesc.
În traditia populară religioasă, această mare sărbătoare a crestinătătii se numeste Ispas, fiind dedicată personajului mitic cu acelasi nume, despre care se spune că ar fi asistat la Înăltarea Domnului la Cer. Acesta este văzut ca un om vesel si, de aceea, oamenii trebuie să se bucure în această zi. Gospodinele împodobesc casele si mormintele cu crengi verzi, la geamuri se pun crengi de leustean, si pregătesc aceleasi bucate traditionale de Pasti: ouă rosii, pască si cozonac, ori se taie miei si se dă de sufletul celor răposati. Se crede că acela care moare de Ispas ajunge direct în Rai.

La patruzeci de zile după Paşte se sărbătoreşte Ispasul – Înălţarea lui Iisus la ceruri. Se spune că Ispas ar fi fost personajul mitic care a asistat la Înălţarea Domnului şi la ridicarea sufletelor morţilor la Cer.

Paştele cailor – În calendarul popular, această zi este numită şi Paştele Cailor. Pentru că atunci când Maica Domnului se pregătea să-l nască pe Iisus, animalele care nu i-au respectat liniştea au fost caii, Fecioara i-a blestemat să nu se sature decât odată-n an şi-atunci doar un ceas. “Fire-aţi cai afurisiţi, De mine, de Dumnezeu, Mai tare de fiul meu. Voi să nu mai aveti saţ Numa-n ziua de Ispas Şi-atuncea vreme de-un ceas” – Pop Reteganul

De la Paşte până la Ispas, oamenii se salută cu Hristos a inviat! şi îşi răspund cu Adevarat c-a înviat!, iar din ziua Înălţării Domnului până la Rusalii, se salută cu Hristos s-a înălţat! şi se raspunde cu Adevarat că s-a înălţat!.

Obiceiuri de Ispas:

- se poarta frunze de nuc la brâu ca Hristos când s-a înalţat;

- se crede că cine moare de Ispas ajunge în Rai;

- de Ispas se bat vitele cu leustean, ca să se îngraşe şi să fie ferite de boli;

- se taie păr din vârful cozilor de la vite şi se îngroapă într-un furnicar, spunându-se: “să ne dea Dumnezeu atâţia miei şi viţei câte furnici în furnicar!”;

- în ziua de Ispas nu se dă foc şi sare din casă;

- ce se seamănă după Ispas, nu rodeşte;

- în ziua de Înălţarea Domnului, femeile care au morţi în familie, împart azime calde, ceapă verde şi rachiu pentru sufletele acestora, crezându-se că e ziua în care sufletele lor se înalţă la cer şi să aibă merinde de drum;

- femeile împart lapte dulce, fiert cu păsat.

În vechime, ziua de Ispas era una a soroacelor, a încheierii diferitelor afaceri, însă, pentru că data sărbătorii variază de la an la an cu un număr mare de zile, sensul a devenit peiorativ: a nu da înapoi ce ai împrumutat, a amâna până la Paştele Cailor, până la Sfântul Aşteaptă, deci, a nu te ţine de promisiune.

În Calafat înainte de revoluţie majoritatea străzilor organizau Ispasul, fiind pomeniţii şi eroii români de pretutindeni, ştiuţi şi neştiuţi.Oamenii se adunau de obicei în dreptul fântânilor aducând de acasă mese şi mâncare. Fiecare îşi pomenea morţii şi vii iar după ce preotul slujea prinoasele începea agapa. Pentru calafeteni sărbătoarea era un prilej de comuniune, de cunoaştere şi relaxare în acelaşi timp. Din obiceiurile practicate înainte de revoluţie doar păzitul fântânilor s-a păstrat neschimbat. Cu toate acestea calafetenii dau de pomană pentru cei adormiţi şi obişnuiesc ca după amiază să se adune la un pahar de vin şi o partidă de şah sau table la poarta unui vecin pentru a puncta acaestă mare sărbătoare creştină.