Regularizarea la factura de energie electrică a adus disperare în unele apartamente din Calafat
Anul acesta foarte mulţi calafeteni au resimţit lipsa agentului termic. Cum era şi normal majoritatea au apelat la surse alternative: gaz, curent, lemne, peleţi etc. Familiile care nu au avut instalată o centrală termică de apartament au resimţit cel mai mult gerul atât în casă, cât şi în buzunar. Încălzirea pe calorifere electrice nu a fost o investiţie bună, aşa cum ne declara o familie care a apelat la această formă de încălzire, ” când au fost -17 grade nu am avut în apartament mai mult de 15 grade cu caloriferele în priză, iar acum factura este de 18 milioane lei vechi”. Oricum pentru Calafat varianta căldurii a căzut definitiv. Nu suntem noi nici primii nici ultimii, mai ales că sunt oraşe mult mai mari din ţară care de ani buni nu beneficiază de sistem centralizat de încălzire. În ultimele două ierni în care s-au chinuit să dea căldură (2008-2009 , 2009-2010), Centrala Termică din Calafat ajunsese la performanţa de a reuşi să ducă apa la câteva grade peste 0 pentru a proteja instalaţia de îngheţ. Sistemul de încălzire era depăşit, concursul la grăbirea falimentului venind şi din partea abonaţilor rău-platnici sau a celor revoltaţi pe bună dreptate pe frigul din apartamente şi pe facturile umflate. Fără îndoială că doar o minune mai poate face să avem căldură vreodată, asta dacă nu luăm în calcul lunile de vară în care transpirăm câteva luni pe gratis.
CALAFATUL NU VA MAI AVEA CENTRALĂ TERMICĂ
Sunt patru motive care stau la baza acestei afirmaţii .
- Nivelul de trai şi de salarizare din Calafat este undeva în partea de jos a clasamentului;
- Debranşarea multor apartamente de la reţeau centralizată în schimbul alegerii unei variante alternative cu centrale de apartament;
- Costurile ridicate ale gigacaloriei, dar şi neserioazitatea furnizoriulor de agent termic- se ştie bine că în iarna lui 2009-2010 caloriferele au fost călâi, iar facturile roşii;
- Numărul mic de posibili abonaţi, ceea ce va face ca investitorii să nu-şi concretizeze proiectul.
Unde a ajuns orasul asta din cauza lui guta
RăspundețiȘtergereMinciuni Traistaru a dat Termo si a furato cu acolitii lui cu frumoasele lui . s-au mancat miliarde aci si acu calaftul freaca menta la rece
RăspundețiȘtergereSa stam in frig ca asa ne trebuie la frigidere cu voi creiere inghetate.Si dupa 2012 tot prosti o sa fim Guta e tartorele nu are contra candidat ca Emil e de marioneta toti stau in curu lu Guta . Traistarule te-a facut Guta de-i lingi pantofi, a disparut PSD din Calafat e doar GUTA si nimic alceva.
RăspundețiȘtergeredaca nu stiati guta si emil popa au batut palma anul trecut si au vandut uzina termica la fier vechi prin firma Duncomet. este un jaf de peste 3 milioane de euro. din cauza asta nu avem caldura
RăspundețiȘtergereRUDARENE DU-TE IN PZD MATII DE LINGAU .DOAR GUTA ESTE VINOVAT CA NU ESTE CALDURA LA CALAFAT . CINE PZD MATII IL BAGA IN SEAMA PE GUTA CAND SE DUCEA LA BUCURESTI SA CEARA BANI DE LA GUVERN .
RăspundețiȘtergerePTR FAPTUL CA ORASUL NU VA AVEA CALDURA GUTA VA PIERDE ALEGERILE CA DEALTFEL SI POPA EMIL CARE ESTE IN CARDASIE CU GUTA DOAR LA FURAT
Traistaru sifona bani din uzina termica prin firma lui iliuta. Cica consultanta economica si management
RăspundețiȘtergereLa revedere PDL ati luato in mana ca Adelica nu mai poate candida la Primar si va trebui sa il sustina pe Mircea.BAAAAAAAAAA CE ATI FURATO PDL CA RAHATI V-A RUPT PSD+PNL CARE STIE .
RăspundețiȘtergereGUTA =PRIMAR
MITULETU=VICE
EMIL=DEPUTATUL
MARS FRUSTRATILOR DE LA PDL CA S-A SATURAT CALAFATUL DE HOTIILE VOASTRE IMPREUNA CU FILIPESCU SI ADELICA.
ADELICA CATE MILIARDE AI FURAT LA CLUBUL COPIILOR JIGODIE ORDINARA.
pt 12.38 mai usor cu etnobotanicele ca mori de supradoza
RăspundețiȘtergereSi guta invelea ciocolata in staniol la pelendava
RăspundețiȘtergerenenorocitul de Adelica a distrus centrala,el cu Pacaleanu au adus reziduuri la pret de pacura si au distrus toate instalatiile
RăspundețiȘtergere14.40 nenorocit de diversionist esti tu magarule. Lumea stie adevaru ce a facut Guta si Cu Traistaru. In curand va iesi tot la iveala sa stie ca guta si traistaru a lasat mii de oameni in frig
RăspundețiȘtergereGUTA O SA TE ARDEM PE RUG SI O SA NE INCALZIM CU TINE LA IARNA
RăspundețiȘtergeretermocentrala a fost falimentata de consiliul de administratie al carui sef a fost neterminatul de niniell sstanciu zis si piticul porno, fara votul lui nu putea fi distrusa uzina termica si datorita acestei magarii pe care a facut-o a fost dat afara din partid fiindca nu poti sa mergi cu o javra ca asta la drum, ba a mai furat si statia cu care cica striga lozinci, da ba piticule statia inapoi ca avem nevoie de ea , caci tie nu-ti trebuie ca tu mai mult decat carpa lui adelica si mihut nu poti sa fii
RăspundețiȘtergeremai bine cu ninel decat cu handicapsatu de iliuta. Ce va ma trebuie goarna? Sa-l duceti pe taicu la cimitir cu goarna sau il faceti pe iliuta Dj la babele din kirimbec
RăspundețiȘtergeretraista a furato si a pus la birouri toate pitipoancele din calafat ca acu la primarie de sunt angajate toate starletele porno iar oamenii care muncesc someaza
RăspundețiȘtergere“Mengele” Mititelu – omul care a ucis Universitatea Craiova - http://www.doljeanul.blogspot.com
RăspundețiȘtergereMulte concluzii se trag acum.Aveti cumva si solutii?Postati solutii.Poate cineva le aduna si ii vine vreo idee.Toti primarii si viceprimarii ce s-au perindat pe la pimarie din 2000 pana acum, au partea lor de vina.Nu trebuie sa asteptam sa vina un primar sa ne rezolve caldura.Hai sa facem front comun si sa incercam o rezolvare.
RăspundețiȘtergereVasile Adelica, omul care a nenorocit termo Calafat, a vrut sa fure si fierul vechi si tot, sa lase in frig un oras intreg.
RăspundețiȘtergereVa pot oferi informatii despre ce vorbesc, acte, inregistrari, etc.
Nu mai suport oameni de joasa speta precum acest Adelica sprijit doar de tiganii din Calafat.
Ca o ironie a sortii,toti primarii care au fost din 1989 pana acum in Calafat toti sunt parventi aici in oras,nici unul nu a fost Calafetean! Haideti sa facem o experienta si sa punem un Calafetean 100 %
RăspundețiȘtergere15.01 arata bre actele sa le vedem si noi. Vezi sa nu le dai pe acelea cu Duncomet si magariile facute de d-na Ciuica (PSD) si Vartopeanu (PNL). Oups! D-na Cuica a cumparat Solenza uzinei cu 3000 ron iar cu o saptamana inainte invenstise in masina (pe banii uzinii) 4000ron. Oups!!! Vartopeanu isi renova apartamentu pe tabla de la Uzina Termica, iar muncitori i-a platit cu teava. Oups! Daca nu ma credeti vedeti cine se plimba cu o solenza albastra cu UTC la numar. Adelica cumva? Oups D-na Ciuca consiliera local de la PSD. Noi tremuram ca prostii si Ciuica si cu Vartopeanu aveau cate 100.000.000 de milioane salariu! Oups am spus cam multe
RăspundețiȘtergereeste un dosar pe masa DNA cu privire la vanzarea pe nimic a uzinei
RăspundețiȘtergeretare imi doresc ca cineva sa ia initiativa si in orasul asta oare nu s-or mai gasi oameni decat hoti?sunt toti niste milogi imbogatiti prin furturi cei care stiti ce sa faceti dece nu ii demascati?
RăspundețiȘtergere