04 octombrie, 2011

Calafetean îngrozit de hoţi. Îi este ruşine să mai meargă la Poliţie.



Vorbim de domnul Modoalca fost instructor la Liceul Agricol Calafat. Omul care a fost furat de mai multe ori în decursul unui an. Din declaraţiile dânsului am aflat că ori de câte ori hoţii i-au trecut pragul s-a adresat organelor de poliţie din Calafat care „ au venit au fotografiat au luat declaraţii şi au plecat însă fără nicio rezolvare”, sunt cuvintele domnului Modoalca Gheorghe ajuns la disperare. Acesta ne-a declara că se fură masiv din casele de pe câmp cum ar fi garduri, lemne de foc, cereale şi cu toate acestea nu se face mai nimic.

Pe terenul de lângă pod hoţii au intrat ca la ei acasă

S-a întâmplat nu demult pe una din proprietăţile domului Modoalcă din zona podului, când hoţii au demontat două clete de gard intrând ca la ei acasă. De aici i-au fost sustrase în decembrie 2010 un motor de maşină, un motor de tractor şi anexe de maşini agricole în valoare 30 de milioane de lei vechi.

Mi-au fost furate lemnele şi le-am dat hoţul dar degeaba.

Tot iarna trecută i-au fost furat un metru cub de lemne. De data acesta singur i-a descoperit pe hoţi apelând la Poliţie. Cel care a furat lemnele a recunoscut însă aşa cum ne-a declşarat domnul Modoalcă” în locul lemnelor mele uscate am primit nişte verzituri pe care nici până acum nu le-am aras”. În cele din urmă sfatul Poliţiei a fost unul care m-a lăsat fără grai ”lasă-i nea Modoalcă că te omoară ăştia, mulţumeşte-te cu ce ţi-au dat”

„Mi-e ruşine să mă mai duc la Poliţie”

Sunt cuvintele păgubitului, dezamăgit şi fără vreo speranţă că va recupara măcar o parte din bunurile furate. Acum aşteptă să vadă ce se va rezolva în instanţă cu cel care a recunoscut că a furat. Mai mult decât atât hoţul aşa cum ne-a declarat domnul Modoalcă a promis în biroului comandantului că-i va da banii pe lemnele furate, însă doar a promis şi atât. În momentul de faţă domnul Modoalcă nu mai crede că se va rezolva ceva după ce a fost furat de câteva ori . „M-au furat şi la pod şi la sfertul pe care îl am la nuci de-aici mi-au luat 2 tone de orz şi 6 metri de gard metalic, şi după toate am rămas cu declaraţii şi cu promisiuni că se va rezolva dar să am răbdare. Câtă să mai am că a trecut un an şi tot aşa au rămas lucrurile, da poate aşa e la noi pierde doar cel furat nu şi hoţul” sunt cuvintele domnului Modoalcă.


video




preluat după Televiziunea Calafat

12 comentarii:

  1. DOMNULE MODOALCA MERGETI LA POLITIA LOCALA CA VA AJUTA BAIETII CA SUNT BUNI SI VA AJUTA SIGUR

    RăspundețiȘtergere
  2. BA ASTA MA LASI CU ASTIA DE LA POLITIA LOCALA SAU GARDIENI CUM OR FI ASA ESTE NU CONTEAZA CUM SUNT PAZNICI CE OR FI ISI FAC TREABA

    RăspundețiȘtergere
  3. ASA ESTE MA DACA NICI ASTIA DE LA COMUNITARA NU REZOLVA, ULTIMA ALTERNATIVA AR FI SA CHEMAM COPII CELOR DE LA COMUNITARA(A SEFULI LOR) ASTA PRINDE SI OMOARA TOT

    RăspundețiȘtergere
  4. cum ssa prinda astia hotii cand ei nu au fost in stare sa vada cine a dat foc la tmberoanele de pe bulevard

    RăspundețiȘtergere
  5. pai daca a bagat guta toti arggatii de la el din curte de la ciupo? iauzi a lu balaci mare militian ca e varu usu cacansilier penelist

    RăspundețiȘtergere
  6. sunteti obsedati mah de Guta.Aici e un articol despre furt si cei doi pacalici Nin el si Bora se apuca sa-l injure pe Guta.Rau v-a mai futut Guta de sunteti traumatizati in asa haL:)))))))

    RăspundețiȘtergere
  7. A aparut reportajul cu domnul Modoalca. urmariti in exclusivitate pe Televiziunea Calafat la adresa:http://televiziuneacalafat.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  8. Ce televiziune ? Unde emiteţi , pe youtube ?!!! I-auzi şi tu , televiziune !!!

    RăspundețiȘtergere
  9. marea deschidere de televiziune cu megainterviu dat de hapciucaliticu de modoalca, care crede ca il fura toata lumea

    RăspundețiȘtergere
  10. otv de calafat ce vreti asta e.Oricum e tare popa o sa aiba vizualizari sa pricepe la imbarligaturi.Popo schimba numele in Diaconescu

    RăspundețiȘtergere
  11. Părinte , dute la biserică unde-ţi este locul şi lasă televiziunea ! Popii nu au voie să facă politică , asta nu ştiai ? Mai suşi puşii din Craiova , ştiu ce faci tu ? Poate vrei să le ajungă şi lor la urechi ce faci tu ! În loc să-ţi vezi de biserică şi să îndrumi lumea la smerenie şi credinţă , tu faci politică ! Lasă-i pe alţii care se ocupă de aşa ceva şi sunt plătiţi de contribuabili , să facă politică ! Dacă tot scrii pe bloguri , scrie pasaje din biblie ca lumea să se îndrepte spre credinţă şi să fie mai bună ! Aşa că stai în biserică şi predică sluşba , nu umbla toată ziua haihui prin Calafat să faci poze că nu eşti angajat la vreun ziar , eşti angajat la biserica Domnului pe care trebuie să o slujeşti cu credinţă ! Amin !

    RăspundețiȘtergere
  12. pai si cosmin gagiu de la ,, otv'' craiova, finul lui dan diaconescu si al lui solomon este tot popa de meserie. sa- fi scolit pe popa asta din calafat?

    RăspundețiȘtergere