13 octombrie, 2011

SFÂNTA PARASCHEVA DE LA IAŞI- VINERI 14 OCTOMBRIE


Sfanta maica noastră Parascheva, sărbătorită în fiecare an pe data de 14 octombrie, numită „cea Nouă", de la Iaşi, „a Moldovei luminătoare" şi lauda întregii Ortodoxii, s-a născut în satul Epivat din Tracia răsăriteană, nu departe de Constantinopol, pe la începutul secolului al Xl-lea, din părinţi binecredincioşi şi de bun neam.


Cei doi copii, Eftimie şi Parascheva, au primit în familie o aleasă creştere şi educaţie religioasă. Astfel, Eftimie, fratele mai mare al cuvioasei, a intrat înaintea ei în nevoinţa monahală. Apoi, pentru sfinţenia vieţii lui, ajunge episcop al Matidiei şi păstoreşte bine Biserica lui Hristos până la sfârşitul vieţii. La fel şi Sfanta Parascheva, iubind mai mult decât orice pe Hristos, la vârsta de aproape 15 ani, a intrat într-o mănăstire de fecioare din oraşul Ieraclia Pontului. După cinci ani se închină la Mormântul Domnului şi se nevoieşte mai mulţi ani într-o mică mănăstire de călugăriţe pustnice de pe Valea Iordanului. La vârsta de 25 de ani, luând poruncă de la îngerul Domnului, s-a reîntors în patrie şi s-a nevoit încă doi ani lângă biserica satului natal, Epivat. Pe la jumătatea secolului XI, anul 1050, la vârsta de 27 de ani, Sfanta Parascheva şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată aproape de malul mării. Mai târziu, în urma unor minuni la mormântul ei, moaştele Cuvioasei Parascheva au fost aflate întregi în pământ şi s-au pus în biserica Sfinţilor Apostoli din satul Epivat, spre cinstire şi închinare. Aici au stat sfintele ei moaşte aproape 175 de ani. În anul 1223, ţarul româno-bulgar Ioan Asan al II-lea (1218-1241) a strămutat moaştele Cuvioasei Sfanta Parascheva la Târnovo, capitala Bulgariei, fiind depuse în catedrala cu hramul „Adormirea Maicii Domnului". Mai târziu, fericitul patriarh Eftimie al Bulgariei scrie „Viaţa Cuvioasei Parascheva" şi o trece în sinaxarul Bisericii cu zi de prăznuire la 14 octombrie. Din a doua jumătate a secolului XIV, cultul Sfintei Parascheva trece şi la nordul Dunării, în cele trei ţări române. La Târnovo au stat moaştele celei numita Sfanta Parascheva 160 de ani. În anul 1393, căzând Bulgaria sub ocupaţia turcilor, sfintele ei moaşte au fost dăruite pentru puţin timp lui Mircea cel Bătrân, domnul Ţării Româneşti. După trei ani, turcii le-au dat cneghinei Anghelina a Serbiei, care le strămută la Belgrad, unde rămân 125 de ani. În anul 1521, turcii ocupă şi Serbia şi iau din nou ostatice moaştele binefacatoarei noastre, Sfanta Parascheva, pe care le duc în palatul sultanului din Constantinopol. Apoi, sfintele ei moaşte sunt răscumpărate de la turci de către Patriarhia Ecumenică cu 12.000 de ducaţi de aur şi rămân în Catedrala patriarhală din Fanar timp de 120 de ani. În anul 1641, însă, ajungând Patriarhia de Constantinopol datoare la Poarta otomană cu sume mari de bani, ce reprezentau birul anual impus asupra Bisericii, patriarhul Partenie a dăruit moaştele Cuvioasei Sfanta Parascheva, drept recunoştinţă, domnului Moldovei, Vasile Lupu, care a achitat turcilor toate datoriile patriarhilor de Constantinopol şi Ierusalim pe mai mulţi ani. În anul 1641, la 13 iunie, moaştele Preacuvioasei maicii noastre Sfanta Parascheva au ajuns în Iaşi şi au fost aşezate cu multă cinste în frumoasa biserică atunci zidită, a Mănăstirii Sfinţilor Trei Ierarhi. Aici au stat până la 26 decembrie, 1888, când au fost scăpate prin minune de un incendiu. Apoi au fost transferate în noua Catedrală mitropolitană din Iaşi unde se află şi astăzi.În toate bisericile ortodoxe preoţii săvârşesc Sfânta Liturghie, iar cei care poartă numele cuvioasei sunt pomeniâi cu colivă pentru sănătate şi ajutor.


Sfânta Parascheva de la Iaşi se prăznuieşte la 14 octombrie, când se face mare pelerinaj, venind creştini din toată ţara şi chiar din străinătate.


ACTUALITATEA CALAFETEANĂ urează "LA MULŢI ANI!" tuturor calafetenilor şi românilor de pretutindeni care poartă numele Cuvioasei Parascheva.

10 comentarii:

  1. hai injurat-il pe adelica si la articolul asta

    RăspundețiȘtergere
  2. Numai asemenea articole ar trebui să citim pe blogul unui slujitor al bisericii şi nu vor mai fi înjurături şi vorbe ca la uşa cortului aici ! Părinte , cred că ar fi bine să publici doar ştiri bisericeşti , aşa ai face cinste breslei din care faci parte şi implicit lui Dumnezeu ! Lasă-i pe alţii să se ocupe de politică , sunt destui care se ceartă pe ciolan , iar alţii care îi votează şi se ceartă pentru ei , nici nu se ating de ciolanul acaparat de cei care ajung la putere ! Lumea este naivă , pentru nişte bunuri primite în campania electorală , se duc şi votează pe unul sau pe altul care vrea să ocupe un loc cald şi bine plătit , crezând că şi ei o vor duce bine ! Dar după ce îi votează şi se văd puşi bine , politicienii, oricare ar fi ei , uită tot ce au promis în campania electorală şi lumea tot rău o duce în continuare ! Chiar nu va-ţi convins nici după 22 de ani de când l-au omorât pe Ceauşescu ?! Cui îi este mai bine , nouă cei ce dăm cu ştampila pe unul sau altul şi ne certăm pentru ei , sau tot lor celor care sunt votaţi şi ajung în fotolii confortabile ?! Aşa că oameni buni fiţi mai înţelegători unii cu alţii , deoarece ura şi cearta nu rezolvă nimic oricăruia dintre noi ! La mulţi ani tuturor în zi de sărbătoare !

    RăspundețiȘtergere
  3. Interesant articolul "LA MULTI ANI!" tuturor romanilor oriunde s-ar afla

    RăspundețiȘtergere
  4. MAI RAR POTI CITI UN ASTFEL DE ARTICOL.

    RăspundețiȘtergere
  5. asa ca mai e nevoie si de liniste , sanatate parinte

    RăspundețiȘtergere
  6. Dumnezeu sa fie cu noi."La Multi Ani"

    RăspundețiȘtergere
  7. Este trist ca in 2011 cind se zboara prin spatiu mai exista persoane unele din ele cu studii superioare care cred, ca daca se inchina la niste oase(moaste) acestea au vre-o legatura cu divinitatea.Singurul scop pentru care se organizeaza astfel de manifestari este de a se aduna bani de la naivi.Oare acesti paraziti mistici platesc vre-un impozit pentru aceste sumeme strinse la aceasta manifestatie.

    RăspundețiȘtergere
  8. Pentru cel de la 20.02. Tata dupa cum scrii se vede ca esti analfabet si putin manelist daca nu ceva mai mult.Credinta nu e pentru anagramati care umbla cu nasul pe sus si le put izmenele.Un om fara credinta este un om fara repere si scara de valori , daca poti intelege.Referitor la bani , acolo fiecare da ce vrea fara vreo obligatie.Oricum se vede ca esti un om de suprafata care iti bati nevasta si iti injuri mama, pacat de cei din jurul tau care sunt obligati sau nu sa te suporte. Cu toate acestea eu iti spun sincer"LA MULTI ANI"si ceva mai multa intelepciune.

    RăspundețiȘtergere
  9. Pentru cel de la 21.06. Amice credinta in divinitate nu are nimic in comun cu aceste manifestari. Inainte de a face astfel de afirmatii ,mai intii citeste si tu Biblia mai ales vechiul testamest si vei vedea ca e plina de mituri salbatice care se cam contrazic intre ele. Cu toate acestea eu inti spun sa ai parte de tot binele din lume.

    RăspundețiȘtergere
  10. Nu vă mai contraziceţi , vedeţi că Dunărea a luat iar bătaie azi şi nu e bine ! Dunărea Calafat - Minerul Motru 0 - 3 ! - http://www.calafatlive.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere