26 septembrie, 2012

Conferinţă de presă la Calafat : CUM POT FI SPRIJINITE ONG-urile.




Astăzi, 26 septembrie, a avut loc începând cu ora 11.00 în sala mică a Casei de Cultură din Calafat, întâlnirea cu ONG-urile locale, partide politice şi presă în cadrul proiectului filantropic iniţiat şi prezentat de CRONO (Centrul de Resurse pentru Organizaţiile Non-profit din Oltenia) în colaborare cu PLIMM- Calafat. Iniţiatorii acestui proiect filantropic şi-au propus să organizeze 7 mese rotunde în oraşele Craiova, Slatina, Drobeta Turnu Severin, Calafat, Balş, Tismana şi Horezu, unde sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai partidelor politice, ai birourilor parlamentare, ai ONG –urilor, ai presei locale şi regionale, ai sindicatelor, ai asociaţiilor profesionale şi patronale, ai instituţiilor publice interesate din regiunea Oltenia. În acest sens, cetăţenii sunt încurajaţi, prin diferite facilităţi fiscale, să sprijine organizaţiile neguvernamentale cu donaţii, sponsorizări sau voluntariat.

Coaliția pentru Sprijinirea Filantropiei Individuale a depus la Ministerul de Finanțe propunerea de politică publică pentru scutirea de impozit a donațiilor individuale și creșterea limitei de deducere pentru agenții economici.
Pe scurt, propunerile Coaliției vizează:

1. EXTINDEREA BAZEI IMPOZABILE din care contribuabilii pot deduce sponsorizările efectuate către organizațiile neguvernamentale. Deducerea sponsorizării din veniturile din activităţi independente va fi completată şi cu deducerile din veniturile din salarii, dividende de cedarea folosinţei bunurilor.

2.STIMULAREA DONAȚIILOR MARI, de peste 100 de salarii minime pe economie, prin deducerea în limita a 10% din baza impozabilă a sumei donate.

3. PENTRU SPONSORIZĂRILE EFECTUATE DE COMPANII: creșterea limitei de deducere de la 0,3% la 0,6% din cifra de afaceri.
Pentru a fi aplicate, propunerile trebuie analizate de Ministerul de Finanțe, introduse în Codul Fiscal și apoi aprobate de Parlament. Vă vom ține la curent cu rezultatul discuțiilor cu reprezentanții Ministerului și cu următorii pași.

Un comentariu:

  1. Ce proiecte face Dumitrescu asta HOT MARE ca nu se vede nimic in calafat decat bate toba si pe felie cu aia din Craiova toaca milioane de euro. Are un cont de 500 de mii de euro pentru fraierii care nu stiu si fetele alea angajate de el muncesc pe promisiuni. HOTULE TI SE INFUNDA SI TIE

    RăspundețiȘtergere