Victor
Ponta a declarat că de fapt nu s-a inaugurat nimic astăzi, dar este pentru
prima dată după 12 ani când s-a putut trece peste pod.
Costul
construcţiei podului Calafat-Vidin este estimat la circa 273 de milioane de
euro, din care partea bulgărească plăteşte circa 225 de milioane de euro, iar
restul revine statului roman „Mugur Isărescu a semnat actele când era
prim-ministru, în urmă cu 12 ani. Pot să spun că sunt mult mai mulţi de cât a
avut nevoie Apolodor când a făcut podul mai sus. Eu vreau să ajut la
dezvoltarea infrastructurii zonei la modul realist“, a declarat Victor Ponta.
Lucrările ar fi trebuit finalizate în urmă cu doi ani. Podul are o lungime de aproximativ doi kilometri, două benzi rutiere pe sens, o linie de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti.Toate taxele rutiere vor fi încasate de statul român, iar bulgarii vor rămâne doar cu taxele feroviare.
Lucrările ar fi trebuit finalizate în urmă cu doi ani. Podul are o lungime de aproximativ doi kilometri, două benzi rutiere pe sens, o linie de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti.Toate taxele rutiere vor fi încasate de statul român, iar bulgarii vor rămâne doar cu taxele feroviare.
Victor Ponta a mai
declarat că de fapt astăzi nu s-a inagurat absolut nimic „Este pentru prima
dată când se poate trece dintr-o parte în alta, dar până la inaugurarea
efectivă, folosirea de către autoturisme și de către trenuri, probabil că
lucrările vor fi gata în luna aprilie a anului viitor“, a mai spus
premierul.
La eveniment a
participat şi o delegaţie din partea Primăriei Calafat.
VIDEO
GALERIE FOTO
TARE TARE DE TOT!!!!!!!!!!!!!!!!
RăspundețiȘtergereGratiel viceprimar si Dan Stefan presedinte PSD Calafat....to be continued,,,in curand .
ALOOOOO Mituletule esti pe tusa pana la Craciun, vine Gratiel ca face shaorma cu de toate pentru toti, curvar, hot, si Consilier pe deasupra
daca gratiel e vice........vai de noi
RăspundețiȘtergerezaaau eu zic ca in stiuatia de fata e ACELASI lucru; oricum astia care sunt acu in afara de cheltuit banii pe pavele, echipe de fotbal in divizia X, platit jurnalisti popi care acum invata sa scrie si sa vorbeasca, nu sunt in stare .. deci daca mai pui un saormar in ecuatia asta e ca si cum ai vrea sa modifici pe 1 adaugand un 0...
RăspundețiȘtergereSa faca si un interviu cu domnul Viceprimar Ionescu Gratiel care a fost prezent alaturi de domnul Mircea Guta la aceasta manifestatie sa vedem ce ne poate spune.
RăspundețiȘtergereA venit porcusorul de Ponta sa se dea mare premier dar meritul pentru pod ii aprtine Ancai Boagiu aceasta s-a luptat sa se respecte termenul . El a avut grija sa dea vina pe anteriori asta il caracterizeaza.
RăspundețiȘtergereCine plm e tiganu cu mana in ghips de langa guta?
RăspundețiȘtergereAsociatu lui de la draganesti>?
nu orbule ala e tato
ȘtergereDoamna Nisipasu cum justifici absenta de ieri si de azi de la serviciu?Domnule director dumneavoastra stiti ca doamna Nisipasu o mituieste pe Irina de la ATI cu o pizza cu o cafea si o conteaza zilnic ca fiind prezenta ?Mi-ar placea ca si angajatii spitalului sa fie la fel de competenti ca si dvs. si sa nu faca rabat de calitate asa nu cum nu faceti nici dvs. .
RăspundețiȘtergereauzisi domnule director ori tot la wiski esti si acum.Ce tot tineti de gloaba de Voinea dati cu el jos ca e deja milionar in euro
Ștergereministrul bulgar al transporturilor care a avut un accident cu masina in weekendul trecut
RăspundețiȘtergereVin ai nostri pleaca ai nostrii Guta ramane iar cu prostii...
RăspundețiȘtergereSub Guvernarea USL, România a ajuns un sat fără stăpâni. Se fură ca în codru, se spionează lejer, sunt accidentați oameni nevinovați, se întârzie plățile, se privatizează uzine așa cum se prezintă bufonii la circ - totul e dat peste cap.
RăspundețiȘtergereRăul poate fi făcut peste noapte, în timp ce binele cere o lucrare migăloasă și răbdătoare. Trebuie să lucrăm binele și să ne mobilizăm pentru alegerile din iarnă. Mai e foarte puțin și aș vrea să promovăm în Parlament cât mai mulți oameni vrednici și pricepuți. Altminteri, România se prăbușește și ne condamnăm la mai puțin viitor.