Astăzi, la ora 12.00, a început Şedinţa Ordinară a Consiliului Local
Calafat. Cele mai disputate proiecte au fost cele cu privire la schimbul de
terenuri dintre Mitropolia Olteniei şi Primăria Calafat care ar afecta Islazul
satului Basarabi. La şedinţă au fost prezenţi şi câţiva cetăţeni din Basarabi
care se pare că au fost informaţi eronat de anumite personaje politice locale
că Primăria le-ar înstrăina Islazul.
Mica adunare portocalie spre roşiatică a avut surpriza de afla că nu era vorba
de înstrăinare ci doar de o inventariere
şi o prindere în registrul cadastral. Este adevărat că Mitropolia
Olteniei a înaintat o cerere prin care solicită ca în schimbul unor suprafeţe
de teren din zona Gropii de Gunoi să primească echivalentul în zona Basarabi.
Primăria are mare nevoie de a iniţia un master plan pentru modernizarea Gropii
de Gunoi, deoarece în viitorul apropiat va fi obligată să plătească amenzi din partea
mediului de circa 200 milioane lei vechi pe zi , motivul fiind lipsa unei gropi
ecologice care nu poate fi realizată decât pe un master plan, costurile fiind extreme
de ridicate, de ordinal milioanelor de euro. Definitivarea terenului de la actuala
groapa de gunoi ar permite ca acest proiect să se desfăşoare prin intermediul şi
cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Dolj.
MAI MULTĂ TRANSPARENŢĂ
ÎN CONSILIUL LOCAL CALAFAT
Primarul municipiului Calafat,
domnul Mircea Guţă , a salutat prezenţa cetăţenilor din Basarabi asigurându-i de
tot sprijinul , de un dialog sincer urmând ca la final să se ia o decizie de
comun acord. Primarul a solicitat să fie în permanenţă un reprezentant al
satului Basarabi care să informeze cetăţenii de toate deciziile şi intenţiile
Consiliului Local Calafat iar acolo unde nu sunt de acord să intervină pentru a
putea fi luate cele mai bune decizii venita clar în sprijinul cetăţenilor şi a nevoilor urgente pe
care aceştia le au.
O poziţie clar
exprimată împotriva schimbului de terenuri a avut-o şi domnul Petre Trăistaru (PSD)
care a afirmat că trebuie să ţinem de terenurile pe care le avem ca domeniu
public. Să fie eventual închiriate sau concesionate însă pe o perioadă mai mică
de timp, a afirmat domnul Petre Trăistaru.
LICITAŢIE PENTRU SPAŢIILE COMERCIALE DIN PIAŢA INDUSTRIALĂ
O altă problemă importantă
fost stabilirea cuantumului pentru comercianţii care vor închiria spaţii în noua
Piaţă Industrială (fosta piaţă a Bulgarilor). Licitaţia va începe de la 8 euro
pentru un metru pătrat. Sunt disponibile 40 de spaţii comerciale a câte 6 metri
pătraţi, adică minim 48 de euro pe fiecare spaţiu commercial.
PENTRU MAI MULTE
LĂMURIRI CU PRIVIRE ŞI LA ALTE PROIECTE DISCUTATE VĂ RUGĂM SĂ VIZIONAŢI FILMUL
ŞEDINŢEI
VIDEO- PRIMA PARTE
VIDEO- A DOUA PARTE
VIDEO- A TREIA PARTE
unde e boule filmul ?
RăspundețiȘtergereIOTEO VITELULE
ȘtergereDE TAXELE SI IMPOZITELE MAJORATE CU 16% NU SPUNETI NIMIC NU PUNETI FILMUL
RăspundețiȘtergereDE PRETUL APEI MAJORAT NU PUNETI FILMUL
DE PRETU CURENTULUI MAJORAT NU PUNETI FILMUL
48e pe 10 ani pe cat?
apreciez tacerea lui doru mustafa mituletu
RăspundețiȘtergeretu nu meriti nici sa-i stergi nasu lu Mituletu.Stai linistit ca pentru el tu esti un nimeni anonim
ȘtergereCat castiga mituletu din afacerea asta?
ȘtergereSpagarul orasului mituletu si ai lui
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
ȘtergereCotea e acolo ca si reprezentantul Bisericii sau ca si reprezentantul cetatenilor din satul Basarabi?
RăspundețiȘtergereE un om cu mult bun simt...a vorbit frumos oamenilor din Basarabi
ȘtergereAre echipa tare Mircea...a luat cei mai buni oameni
ȘtergereManevra lui Cotea pe cateva zeci de hectare pentru albine
ȘtergereTraistaru cu Adelica i-a luat pe Vitelu si pe cativa din Basarabi in frunte cu Ducu -prostu de serviciu al PDL sa faca ceva sparneu mintiti de cele doua rebuturi politice ca vor sa le ia islazu. Tot asa de no name au ramas ai din psd si pdl....va bate Guta in alegeri 40 de ani de acu inainte
RăspundețiȘtergereguta a marit taxele cu 16%, guta i-a izlazul oamenilor din basarabi si golenti, 170 de hectare sa-si faca ferma acolo, guta nu a bagat apa oamenilor carora le-a promis, centrala termica nu a facut, strazile din calafat sunt praf, si-a luat apartament in centru, vila la poiana brasov...pana cand mai rezistam?
RăspundețiȘtergerehaideti sa iesim in strada , propun sa facem un protest pe 20 martie , sunteti de acord ?
ȘtergereAm urmarit decit prima parte iar concluzia mea este ca guta si shaolin de linga el sunt varza ...deci Traistaru -guta 1-0...guta, te face nea Petre ca la nufaru':-) :-) :-) :-) :-) :-)
RăspundețiȘtergereLa ce preturi sunt acolo sunt de 10ori mai scumpe decat la groapa de gunoi mafia lui guta
RăspundețiȘtergereGUTA A LUAT AZI NOTA 10 CU PLUS
RăspundețiȘtergereGuta a demonstrat inca o data ca e primarul tuturor.Pana si Vitelul un mare fan al PDL si Adelica a fost facut Vitzelush. Bravo Guta meriti sa fii primar.E singuru primar care a trecut peste toate rautatile.Mai mult cei din tabara adversa au inceput sa-si injure liderii si sa swe apropie de primar adica sa vada cine e OM si cine NU!!!!
pe 20 martie la ora 10 dimineata chemam pe toata lumea care nu e multumita de administratia guta sa vina in l orasului si sa-si expuna punctul de vedere , haideti oameni buni , impreuna suntem mai puternici ca guta
RăspundețiȘtergereCu dedicatie pentru Guta cel mai tareeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!!!!
ȘtergereGuta este cel mai tare
Are bun simt si valoare
Are si dusmani de moarte
Ca fara ei nu se poate
Cine nu are dusmani
Nu-i face pielea doi bani
Daca ai dusmani aproape
Esti viu nu bolnav pe moarte
Cine are mintea mica
Ofticatul Adelica
Cine tot da-n geam cu paru
Domnul nostru Traistaru
Un cocalar manelist ca si guta
Ștergerepe 20 martie la ora 10 dimineata chemam pe toata lumea care nu e multumita de administratia guta sa vina in centrul orasului si sa-si expuna punctul de vedere , haideti oameni buni , impreuna suntem mai puternici ca guta
RăspundețiȘtergerePNL-un partid cu tinuta
ȘtergereDa… asa trebuie sa fie un primar, sa stea de vorba cu oamenii .Un zece merita si popa Cotea, sa vede formarea teologica.Omu are bun simt si masura....o echipa peste toate barfele si fara a purta ranchiuna adversarilor. O politica decent facuta in mica noastra urbe.
PNL isi merita titulatura de partid de oameni selecti. Se vede ca Guta s-a maturizat politic si cred ca va sta primar atat cat va vrea…restu e can can
ninele, lasa-ne ...
ȘtergereNu va suparati,tanti asta de linga Ivantu e cumva laleasca sau Ioana Tufaru...?...ca mi sa virusat calculatorul de la mirosul de parfum chanel..:-) :-) :-) :-)
RăspundețiȘtergereDupa vizionarea imaginilor ,am ajuns la concluzia ca in acest consiliu local ,platit din banii nostri ,decit vreo citiva se implica in rezolvarea problemelor cetatenilor acestui oras...restul sunt de umplutura.Uitati-va la gratiel,usurelu,balaci,radulescu,teri etc.,ce priviri absente au :((...Deci numaru unu tot Traistaru ramine urmat de Adelica...restul in frunte cu alesul marinel sunt varza,varza,varza...:(((((
RăspundețiȘtergerePe cuvantul tau,Ilie?Asa ai dori matale?Pai,asa e si viata matale..viata lui Calache! Nu stii cine e ala?Intreaba pe idolul de socru'tau.
ȘtergereTraistaru e cel mai tare 10 clase peste guta Guta la 5 ani dupa msndat in 2200 o sa se pise toti cainii pe el
RăspundețiȘtergereguta are un mare interes cu islazul de la basarabi .nu va lasati pacaliti cu figura lui miloasa si blajina,joaca teatru se si vede si daca se va mai reda sedintele de consiliu pe viitor ve-ti vedea multe minciuni marca gurta pt. ca tipul nu mai cu asta se HRANESTE.buna interventia lui traistaru la obiect nu ca a lui gratiel ??
RăspundețiȘtergeremai,Ninelusi Ascunsel,tu ne dai lectii de morala noua, cetatenilor calafeteni?Pai, cine este expertul in acapararea terenurilor de toate felurile,guta saracu sau multiubitul tau tutancamon?Cum explici ca atunci cand s-a inventariat toate terenurile,sustinutului tau,,cumnat"(sau nu stii?)i-a scapat 127 ha(o nimica toata!)din islazurile Calafatului?Cine a folosit aceste terenuri stii?In nici-un caz Basarabul sau Golentul.Si cate mai sunt de spus fraticule!!!Si totusi,prostu de guta e magnatul,ai dreptate !
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereBravo nea Petre...!le-ai tras-o iar...mai ales gardienilor de kko...in loc sa n-e asigure paza si protectia proprietatilor,ei alearga dupa cai verzi pe..... izlaz :)))
RăspundețiȘtergereTraistaru e un mare nesimtit ...critica politia locala pe cei care-i pazesc culturile.Cand are nevoie suna ca disperatu iar cand politia pune mana pe hoti Traistaru le da drumu ca sunt votantii lui
ȘtergereDa bai, ca gramezile de balast de pe bulevard nu le vad
Ștergeretraistaru l-a oprit pe guta sa nu fure izlazul oamenilor , 170 de hectare
RăspundețiȘtergereSA SPUNEM LUCRURILOR PE NUME
ȘtergereTot Traistaru e sefu ce tot vorbiti.Cand trage o basina Mosu o savureaza imediat Mutulica asta si mai zice ca e parfum de la Chanel.Nu sufla unu in fata Mosului iar emil asta e o gluga de coceni un NIMENI.Fara casatoria de succes cu fata Mosului era acum un ingineras somer sau paznic pe la vreo fabrica vanduta de Iliescu alia PSD. Nu se ridica la nivelu lu Guta nici in 200 de ani
Perechea anului 2013 MISTER POLITICA Porumbeii Rosii sau pasareii infometati
RăspundețiȘtergereV-a batut Guta la poponetele gol asta vara asa ca taceti draq din gura ca sunteti papagali si dati cu ciocu asa cum fac aia cica de la Tineretu psd-ist CINE??? pa sunt doi pereche Bogdan fiul lui Mutulica si Cosmin agatat de micul burghez morar sa termine si el facultatea ca de omu nu prea are din aia ca banii si umbla coada dupa fiul burghezului .Cosmin e de inteles ca pe vremurile astia ce sa faci mai ales ca tanar sarac. Ar putea fi numita perechea anului 2013 la sectiunea Mister Politica- raionul Calafat TSD.
O ANALIZA PENTRU EMIL POPA DACA MAI POATE INTELEGE
RăspundețiȘtergereSCANDAL IN PSD...CINE ESTE EMIL POPA
EMIL A INCEPUT SA DEA CU PUMNU IN MASA SI FACE PRESIUNI SA-L ALEGEM PRESEDINTE.BA DACA TU NU ESTI IN STARE SA TE ALEAGA AI TAI MUTULICA....CE AI VREA SA TE ALEAGA UN ORAS.ESTI CAM BOLNAVIOR LA STOMACU UNDE AI LIPSA O MARE BUCATA DE CREIER. NU-L MAI COPIA PE TRAISTARU CA NU-TI STA BINE ESTI PENIBIL. NU VEZI CA NU MAI ARE NIMENI INCREDERE IN TINE.CAND A FOST CAMPANIA TE-AI INCHIS IN CASA IAR NOI CA PROSTII AM MERS PE STRADA FARA CANDIDAT.MI-E RUSINE CA TE-AM SUSTINUT .AM AVUT MARE INCREDERE IN TINE DAR AI DEMONSTRAT CA NU POTI MAI MULT.REZOLVA PROBLEMELE DIN PARTID CA AU PLECAT TOTI IAR PSD CALAFAT A DISPARUT DIN CAUZA TA, ATACERII TALE SI A FRICII DE SOCRU-TAU.DAC MERGI IN CONTINUARE CA SI PANA ACUM IN PATRU ANI DE PSD BNU SE VA MAI AUZI LA CALAFAT.NU VENI CU ATITUDINE DE STAPAN CA NU TINE SUNTEM SATUI DE TRAISTARU...LAS-O MAI MOALE CA NU ASA SE FACE POLITICA CU PARU.
Tu cel de la 07:22 ori nu te auzi ce vorbesti ori esti prost. Eu trec foarte des pe podul de peste calea ferata de laga biosinteza si ti-si recomanda si tie sa treci de cateva ori la vara (dupa amiaza) sa vezi cum dorm politisti locali in masina la umbra salciilor de la biosinteza.De cate ori(poate de sute de ori pe vara) am trecut pe acolo nici o data nu i-am vazut sa opresca o caruta care venea dupa camp de ex: cu porumb verde sa dea la cai(aici ma refer mai ales la tigani).Nu-i intreaba nimeni de nimic desi carutele trec la o distanta de 10-20 m de masina politiei. Ce e drept i-am vazut de cateva ori oprind carute cu lemne venind din ostrov. Daca vrei sa stii Traistaru isi pazeste singur culturile pe unde le are pe camp. Eu i-am vazut de n... ori pe camp cu masina mai ales pe Emil si pe socru-sau. Asa ca nu mai aiurati ca scoateti pe gura niste prostii mai mari ca voi.
RăspundețiȘtergereCine mortii mati doarme ba? Pun eu mana pe voi astia de ma parati si va luati de DOMNUL GUTA MIRCEA!
ȘtergereAsa e ma handicapatu dracu ca nici nu stiti ce cautati pe acolo. Ti-ai dracu de prosti sau ras si consilieri de voi ca scrieti toate prostiile in rapoarte. Poate pui mana pe mata nu pe noi si meritati sa se stie cum va faceti serviciul ca sunteti platiti din banii oamenilor milogi dracu; va supara adevarul? Vad ca ti se rupe sufletul de domnu-tau Guta futute-n gura cu el cu tot noi il criticam cand e cazul nu asa din seninsi cand se vede de la o posta ca nu e corect si egal cu toata lumea ori cu unii e muma si cu altii e ciuma.Altfel nu l-am criticat nici o data nici pentru ca e primar nici pentru ca il cheama Guta.
Ștergerebogdan si cosmin doi agarici cretini , unu mai tampit ca altu , amandoi cam defazati , mosu e idolu lor , daca le spui de rau de mos ceva turbeaza amandoi , vai de capu lor , mai dati-va in aia a noastra de agarici cretini , sa va dam la mumu de fraieri ce sinteti
RăspundețiȘtergeresi iliuta dinti beliti taticul lor , a ajuns iliuta sa faca in psd ce vrea el , vai de el de partid
ȘtergereBa mai taceti dracu din gura cu prostiile voastre va e necaz ca il inteapa pe primar ca nu-si face treaba cum ar trebui? Pe voi nu va vedeti ca mai aveti putin si il pupati in cur pe primar ? desi se vede cat e de bun ca primar! mai mult vorbe decat fapte. Mai bine laudatil pe primar cu ce a facut, ce vrea sa mai faca, ...etc.
Ștergereretardule scrie in pizda matii rudarene de la tine de acasa nu mai umbla cu tableta ca prostu prin oras sa scrii de pe unde apuci, vezi ca se vede distanta dintre caractere, mai bine te duci in mata si faci o rugaciune pt cei nevoiasi si ia si pe incompatibilul cotea cu tine,care trebuie sa se care repede de acolo de la masa ca face pe ANI de ras, vrei sa dea banii inapoi si pula functii pe 3 ani de aici inainte
RăspundețiȘtergeredoar n-o sa faca jocuri in psd kurvele de dan covrig si gigi frone furtun care se bat dupa ce ies de la sedinta sa informeze pe artisti ce si cum se discuta pe acolo , apucaturi de oameni mici si fara vlaga, cine da 2 lei pe ei intra in recesiune
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergerecovrig si furtun informatorii lu forrestman, se bat intre ei care sa-l sune primul sa-i spuna ce se discuta la sedintele psd, niste curve care nu o sa mai faca multi purici in psd
RăspundețiȘtergerePerechea anului garcioi rudareanu. Cretini tampiti idioti
RăspundețiȘtergereAnonim de la 18:50,ai grija ca daca mai vorbesti mult de D-na Lalescu s-ar putea ca JUSTITIA DIVINA sa te faca sa platesti!!!!Demon ce esti nu miroase chanel ca tine,imi provoci repulsie.....Oamenii nu se judeca dupa haine, parfumuri si dupa cum arati,important este creierul ,sufletul si reputatia.D-na Lalescu este un exemplu pozitiv ptr.multe persoane.
RăspundețiȘtergereguta vrea sa fure 170 de hectare de pamanant, izlazul oamenilor din basarabi, sa-si faca ferma acolo impreuna cu varuso cotea viitor raspopit
RăspundețiȘtergeremustafa doru zici ca e canalizare infundata de excremente de magar
RăspundețiȘtergerepedofilul de gratiel dupa ce vinde shaorma stricata la fast food-ul facut cu banii proveniti din spaga de 100 de euro care o ia la fiecare carnet dat,sta ca un cacaloi imbuibat de ceafa de porc
RăspundețiȘtergerea venit primavara si gata Traistaru o ia pe campuri
RăspundețiȘtergereDa ma si ce te oftici? Dupa campuri a facut bani de il critica unii ca are 7 vile. Daca are a muncit si munceste in continuare. Mai bine sa va intrebati de altii cum de au facut foarte multi bani peste noapte de si-au luat masini, apartamente, case de vacanta si cate altele.
Ștergerecine este copilul cu fata de intelectual de langa domnul balaci. stie cineva?
RăspundețiȘtergereDracu din papura! crezi ca daca-l intrebi nu stie ? Nici el nu stie ce cauta pe acolo. Cine n-ai de gand e consilier; A pus PNL-ul numai de-ai buni (cu exceptia unora). Bine ca si PSD-ul a gresit cu Dan Segarceanu si cu, Croitoru. Asta e dar e bine ca printre consilieri sunt si oameni care-si merita locul acolo si care se vede ca sunt activi in discutii.
Ștergereanonimul esti prost de dai in gropi . eu nu am nici o treaba cu PSD.eu sunt membru PNL. DAN SEGARCEANU
ȘtergereFURTUN II INJURA IN CONTINUARE PE ALE TRAISTARU! SI ASTIA AU GRESIT,CA L AU FACUT CONSILIER!
RăspundețiȘtergereAsa e . Acest furtun a adus ceva 5 - 6 voturi .
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereAm si eu o nelamurire.Cine este consilier si cine nu,ca dupa saitul primarie nu prea inteleg nimic.
RăspundețiȘtergerehttp://www.municipiulcalafat.ro/calafat/consilierilocali.php
Consilieri Locali
Componenta Consiliului Local:
Balaci Gheorghe
Stefan Constantin-Daniel
Radulescu Cicerone
Vintila Ion
Traistaru Petre
Croitoru George
Vasile Vasile Adelica
Bora Constantin – Dan
Draghici Radu Dan
Stefan Nicolae
Usurelu George-Liviu
Lalescu Menodora
Pasca Liviu
Mituletu Dorel
Ivantu Dumitru
Ionescu Gratiel-Dominic
http://www.municipiulcalafat.ro/calafat/comisiispecialitate.php
Componenta Comisiilor de specialitate
a) comisia pentru programe de dezvoltare economico-sociala, buget, finante, administrarea domeniului public si privat al municipiului, activitati industriale, agricole, servicii si comert:
1. Lalescu Merodona
2. Popa Emil
3. Vasile Vasile Adelica
4. Chirita Georgel
5. Cojocaru Sergiu
b) comisia pentru amenajarea teritoriului si urbanism, realizarea lucrarilor publice, protectia mediului, conservarea monumentelor istorice si de arhitectura:
1. Nicola Catalin Florin
2. Vintila Ion
3. Ursu Constantin
4. Usurelu George Liviu
5. Pasca Liviu
c) comisia pentru invatamant, cultura, culte, sanatate si familie, tineret, sport, turism si agrement:
1. Usurelu George Liviu
2. Pasca Liviu
3. Revesz Mihaela Laurentia
4. Traistaru Petre
5. Mituletu Dorel
d) comisia pentru administrarea publica locala, juridica si de disciplina, aparare, ordine publica, respectarea dreturilor si libertatii cetatenilor, munca si protectie sociala, protectia copilului:
1. Ureche Daniel Teri
2. Paun Cristian
3. Nicola Catalin Florin
4. Ciuica Carmen Manoela
5. Filipescu Marin
Daca punem cap la cap unii cu altii nu prea bat deloc.
psd dolj doreste schimbarea conducerii psd la calafat
RăspundețiȘtergeredemisia pentru presedinte si ceilalti a-ti adus psd in calafat la nivelul partidelor mici. va multumim.........
GANDITI-VA LA UN ALT PRESEDINTE PENTRU PSD CALAFAT
RăspundețiȘtergereNOUL PRESEDINTE PSD CALAFAT VA FI ING.IONESCU CORNEL
RăspundețiȘtergerePRIMARULUI GUTA II CONVINE ACTUALA CONDUCERE PSD CALAFAT NEGOCIAZA NUMAI CU O PERSOANA POPA EMIL (ADICA NEGOCIAZA SINGUR) DEMISIA POPA EMIL
RăspundețiȘtergerepopa emil nu mai este dorit de nici un membru psd calafat
RăspundețiȘtergereEMIL AR PLECA DIN PARTID DAR PIERDE LICEUL .......
RăspundețiȘtergereDe ce a renuntat la consilier local ?
RăspundețiȘtergerei-a fost frica sa nu pateasca ca ninel
mai bine ar pleca si el la liceu adjunc
RăspundețiȘtergereSA-L IA SI PE FIUSAU CA E LA TINERET SINGUR ADICA CU CATRINA
RăspundețiȘtergereIOVCEA ESTE NOUL DIRECTOR AL SC. NR 2
RăspundețiȘtergeretaci ba din gura noul director s-a numit
RăspundețiȘtergereo fi iliuta..............
RăspundețiȘtergereE totusi adevarul e ca Emil cam cheltuie cu partidul pe plan local si contribuie si la Craiova. Daca n-ar fi bani lor ar fi cam nasol. Asa ca membri de partid stiu ei ce au de facut. Eu cel putin asa cred. Si pana la urma are dreptul oricine din partid sa candideze daca-l voteaza se fie el presedinte.
RăspundețiȘtergereDa ce ma de ce nu e Emil bun ca nu e prost de gura si hot ca primaru? Ce in PSD e treba PSD-ului nu trebuie s-ai poarte penelistii grija. Mai bine intrebati-l pe primar cand are urmatoarea urmatoarea excursie la DNA.
RăspundețiȘtergereguta se bucura dupa alegerile psd calafat si o parte din consilierii locali vor demisiona
RăspundețiȘtergeredupa alegeri, dan stefan, gigi croitoru si carmen ciuca vor demisiona din psd
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereUltima ora: Gigi Croitoru gasit cu venele taiate
RăspundețiȘtergereDan Covrig plangea ca si le-a taiat singur ca nu l-a asteptat si pe el , spunea ca gigi tot pe dos e , in consiliu voteaza cu guta tot singur fara el , si acum cand si-a taiat venele tot singur fara el , nu stia ce sa mai creada era indignat
RăspundețiȘtergereCe mai stiti de Dan Covrig si Gigi Furtun?
RăspundețiȘtergeremiau miau miau
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereFurtun are amanta in curand numele ei,nu e covrig oricum, appro pos ce cauta acest hytler pe listele psd, incredibil el e un jecmanitor deci ar fi trebuot sa se gaseasca la ppdd dar nu aici
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergerePleaca guta pleaca rudareanu
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereVA RUGAM INSISTENT SA COMENTAŢI CU BUN SIMŢ
RăspundețiȘtergereSUNT INTERZISE ÎNJURATURILE ŞI EXPRESIILE OBSCENE.HAIDEŢI SĂ CONSTRUIM NU SĂ DĂRÂMĂM.NU VOM FACE NIMIC ÎNJURAND LA NESFÂRŞIT IAR CALAFATUL NU SE VA SCHIMBA AŞA.
COMENTARIILE INJURIOASE VOR FI ŞTERSE
VĂ MULŢUMIM PENTRU ÎNŢELEGERE!!!
Calafatul se va schimba cand o sa scapam de voi
Ștergerepopo ai dat in minte de copil imbecil.. sa construiesti ce si cum? cu blogu tau care isi face (in continuare) rating din informatii eronate/deformate injurii calomnii si alte asemenea comentarii de "bun simt".. nu prea credem..
Ștergerebrigada antiOTV de Calafat
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereGuta e cel mai tare
RăspundețiȘtergeree mai tare frone furtun
RăspundețiȘtergereasta cu satu de vacanta e uriasa aia n-au unde sa pasca vaca si nici unde sa se pishe..
RăspundețiȘtergere