03 iulie, 2014

A vrut să achite taxa de pod la Calafat cu o bancnotă de 200 de euro falsă


Potrivit reprezentanţilor Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj, marţi după-amaiză, în jurul orei 16.00, la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat, judeţul Dolj s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară cetăţeanul polonez Robert W., în vârstă de 47 ani, la volanul unui autocamion cu remorcă marca DAF.
După efectuarea controlului de frontieră, poliţiştii au fost sesizaţi de casierul de la casa de taxare că şoferul camionului a oferit pentru plata taxei de pod o bancnotă de 200 de euro care prezenta suspiciuni de fals. Cetăţeanul polonez a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că bancnota este falsă, el achiziţionând-o în urmă cu câteva zile de la o casă de schimb valutar.
Bancnota a fost reţinută pe bază de dovadă  pentru continuarea cercetărilor, iar în cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie de valori falsificate”, a precizat purtătorul de cuvânt al STPF Dolj, comisar şef  Romică Ivănoiu.

preluare: Cuvantul Libertatii


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu