12 august, 2010

Absolvenţii de liceu se pot înscrie la facultate până în 1 octombrie


Ministerul Educaţiei dă asigurări că toţi absolvenţii de liceu se vor putea înscrie la facultate, chiar dacă examenul de bacalaureat din a doua sesiune a fost decalat cu o săptămână, faţă de anul trecut.Cei peste 70.000 de absolvenţi care mai dau încă o dată bac-ul pot sta liniştiţi. Chiar dacă iniţial între terminarea sesiunii a doua de Bacalaureatului şi ultima zi de înscriere la facultate, elevii aveau la dispoziţie doar 24 de ore, acum ministerul Educaţiei a cerut universităţilor să-şi modifice calendarele de admitere în funcţie de calendarul Bacalaureatului. Înscrierile se pot face până la 1 octombrie."Ordinul de ministru nr. 3.855/17.05.2010 privind criteriile generale de organizare şi desfăşurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licenţă stipulează, la articolul 3, alineatul 2, că perioadele celor două sesiuni de admitere, formele şi probele de concurs se stabilesc prin metodologie proprie şi se fac publice conform prevederilor legale în vigoare. Mai mult, acelaşi ordin stabileşte ca termen limită pentru concursul de admitere, începerea anului universitar, respectiv 1 octombrie 2010", se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei.Reprezentanţii ministerului mai precizează că au modificat calendarul Bacalaureatului la cererea elevilor şi părinţilor.Anul acesta Bacalaureatul începe pe 23 august şi se termină pe 9 septembrie, faţă de anul trecut când începea pe 17 august şi se termina pe 3 septembrie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu