12 august, 2010

Adormirea Maicii Domnului


Creştinii ortodocşi sărbătoresc duminică, 15 august, marele praznic al Adormirii Maicii Domnului, cunoscut popular sub denumirea de Sfântă Maria Mare, sărbătoare pregătită printr-un post de două săptămâni. Tradiţia Sfintei noastre Biserici spune că printr-un înger Fecioara Maria a fost vestită cu trei zile înainte de a-şi încheia pe pământ rostul Ei că va trebui să se mute la Fiul în ceruri. După o rugăciune pe muntele Măslinilor îşi pregăteşte cele de îngropare şi împărţind tot ce a avut nevoiaşilor şi binecuvântându-i îşi încredinţează sufletul în mâinile Fiului Ei iubit. Sfinţii Apostoli, în afară de Sfântul Apostol Toma, au fost prezenţi la înmormântare în satul Ghetsimani. Peste trei zile venind însă şi Toma şi dorind să vadă şi El trupul adormit al Maicii Domnului, mormântul a fost deschis, dar Sfântul trup nu mai era acolo. Rămăseseră acolo doar giulgiurile, trupul fusese urcat de îngeri la ceruri.

Sărbătoarea este menţionată pentru prima dată în secolul al V-lea în Siria, apoi în al VI-lea, în Apus, unde Adormirea Maicii Domnului se serba la 15 sau la 18 ianuarie. Generalizarea sărbătorii a fost făcută de către împăratul bizantin Mauriciu, care a zidit Biserica Maicii Domnului din Ghetsimani şi a stabilit ca 15 august să fie data de celebrare a Adormirii Maicii Domnului. Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului este cel mai răspândit hram din Patriarhia Română. În fiecare oraş există cel puţin o biserică care poartă acest hram, iar în fiecare Episcopie se află cel puţin o mănăstire cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

Tradiţii şi obiceiuri

În aceasta zi este celebrată si Ziua Marinei, deoarece Maica Domnului este patroana marinarilor.

Se fac serbări la malul mării (Constanţa), dar şi în oraşele dunărene. La ţară, în vii se angajează pândarii şi se spune că se „leagă" ciocul păsărilor pentru a nu mai putea strica boabele de struguri. De asemenea se oferă ofrandă din noua poamă. În părţile Moldovei, Sfânta Maria Mare (15 august) este considerată "a morţilor" fiind pomeniţi toţi cei ce au numele pornind de la cel al Preacuratei şi doar la Sfânta Maria Mică (8 septembrie) sunt sărbătoriţi cei care poartă acest nume; Sărbătoarea Sfintei Marii este şi ea un hotar: acum se adună ultimele plante de leac, putem afla cum va fi toamna ce se apropie. La Sfânta Marie Mare se culeg flori şi se pun la icoana Preacuratei considerându-se că, apoi sunt bune de leac. Între cele două Marii (15 august – 8 septembrie) este timpul prielnic semănării grâului. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului încheie un ciclu, redeschis de cea a Naşterii Maicii Domnului (8 septembrie). Dintr-o sămânţă, aparent moartă, se va naşte un nou spic de grâu plin cu boabe, pentru a adeveri că din moarte va fi înviere.

Preot Claudiu Marius Cimpoeru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu