Anarhia care a cuprins România iritare, violenţă, revoltă sau...

Pe toate canalele media se simte mirosul sângelui. Majoritatea categoriile sociale sunt extrem de iritate în afară de securiştii notorii care mai fac de gardă cu schimbul la uşa lui Băsescu după ce Preşedintele României a spus că nu mai are nevoie de serviciile Poliţiei Române. Este un fapt istoric unic şi trist ca într-un stat de drept preşedintele să fie împotriva autorităţilor. Populaţia este mai mult ca niciodată extrem de iritată de oamenii politici actuali, dar cu precădere de cei potocalii care afişează în continuare un model politic dezastruos pentru imaginea României. Agresivitatea verbală şi chiar fizică în unele cazuri, ameninţările şi presiunile exercitate constant asupra instituţiilor statului de drept sunt prezente ca titluri principale în mass-media. Starea de teroare impusă la nivel politic atât central, cât şi local a perturbat şi perturbă cu succes întreg mecanismul, social, economic, cultural şi spiritual. Oamenii sunt debusolaţi, iar după ce majoritatea profesioniştilor au fost înlocuiţi datorită lipsei de inspiraţie politică cu activiştii de partid s-a trecut la cea de-a doua fază, TEROAREA. Este cuvântul cheie specific sistemelor dictatoriale. Iar ca exemplu luăm Cuba unde salariul mediu este de 18 dolari, iar cetăţenii fără privilegii, care nu ocupă funcţii în structurile de partid, sunt târâţi abuziv în închisori, maltrataţi şi bătuţi cu bestialitate în faţa copiilor şi rudelor. Toate acestea au ca scop implementarea din fragedă copilărie a fricii faţă de autorităţile brutale, reprezentate de stat. La noi, nu s-a făcut acest pas, dar s-a început prin tot felul de mijloace meschine ca într-un final cei de altă orientare politică decât cea a guvernării (PDL-UDMR-UNPR) să fie excluşi din sistem, iar dacă s-ar putea chiar din ţară. Sunt multe administraţii locale, primării care nu au primit bani de la bugetul statului, fiindu-le blocate o serie de proiecte datorită lipsei de culoare portocalie. Simţim aceste presiuni indirecte chiar din partea unor oameni care ne dau o serie de sfaturi, ceva de genul: fii mai îngăduitor (cumpărat), sau ceva mai ponderat (lingău, obedient), dacă vrei să mai lucrezi în ţara asta. Este trist şi dezgustător că am ajuns să gândim viaţa după douăzeci de ani de democraţie la fel ca în perioada de aur a comunismului stalinist, devenind mai agresivi decât ciobanii puşi de bolşevici să închidă cu înjurături şi pumni gura intelectualilor. Omul inteligent şi rafinat, cu păreri proprii despre societate şi valorile ei, prezintă un potenţial pericol pentru guvernul atotştiutor, fiind mai periculos şi mai riscant decât datoria externă a României care se ridică la 120 de miliarde de euro. Ce nu trebuie să uite iubiţii noştri conducători este tocmai pierderea răbdării celor mulţi pe care cei de sus i-au închis în mizerie şi i-au acoperit cu promisiuni micinoase, fiind priviţi în continuare ca nişte sclavi, oameni de sacrificiu, carnea de tun a democraţiei agresive pur româneşti.

Ce aşteaptă însă România acum, în octombrie 2010? Cu siguranţă căderea guvernului şi eliminarea măscăricilor securişti cu cefele groase, puşi cu japca în fruntea ministerelor, ca cei care muncesc sau au muncit să primească un salariu şi o pensie decentă; să existe un sistemul sanitar performant ca saloanele să nu servească în continuare doar ca lăzi frigorifice; sălile de operaţie să nu fie confundate cu măcelăriile insalubre din lumea a treia; respectarea şi remunerarea muncii intelectuale la adevărata ei valoare ca sistemul educaţional să poată oferi societăţii oameni competenţi şi nu maimuţe cu diplome.

După toate acestea dragilor conducători vă aducem aminte cu regret şi speranţă că furia românilor bate la uşa Cotrocenilor şi din păcate sau din fericire doar un pas sau poate un ceas ne desparte de clipa în care Băsescu, tătucul vostru, va putea deveni primul preşedinte democratic al României după 1989 dat jos printr-o revoltă democratică, pură, autentică şi salvatoare.

EU