22 decembrie, 2010

ŞEDINŢA CONSILIULUI LOCAL CALAFAT BOICOTATĂ ŞI CU SCANDAL. ZIUA REVOLUŢIEI TRĂITĂ ŞI LA CALAFAT ÎN SALA DE ŞEDINŢE A CASEI DE CULTURĂ.


Astăzi, a avut loc, începând cu orele 13.00, o nouă şedinţa cu scântei şi foc a Consiliului Local Calafat care a decurs pe fondul unor acuzaţii grave de încălcare a legii, aduse de viceprimarul Vasile Adelică şi cu boicot în tabăra cealaltă a consilierilor PSD şi PNL. Un punct al discordiei l-a reprezentat printre alte probleme mai vechi şi introducerea pe ordinea de zi a proiectului revistei de cultură ACUB PRO, editată de ASOCIAŢIA EUROPEANĂ DE COLABORARE ŞI UNITATE ÎN BALCANI DIN CALAFAT. Revista a reuşit prin eforturi extraordinare făcute de anumiţi oameni de cultură şi cu suflet din Calafat să ajungă la cel de-al zecelea număr. A participat la o serie de simpozioane naţionale şi interaţionale, fiind prinsă şi în publicaţiile importante care promovează cultura romnânească la Sud de Dunăre. Pe parcursul a zece numere, revista a publicat peste 500 de articole, unele dintre ele apărând şi sub egida ACADEMIEI ROMÂNE. Raportul întocmit de domnul Alexandru Pîrvan la iniţiativa domnului viceprimar Adelică Vasile şi susţinut de opt consilieri locali- Nicola Cătălin Florin, Păun Cristian, Revesz Mihaele Laurenţia, Bora Constantin Dan, Pârvan Alexandru, Mituleţu Dorel, Stelian Mugur Alin, Stanciu Silviu Ninel- reflectă clar motivele pentru care s-a cerut alocarea pe anul 2011 a sumei de 8000 lei. Cu toate acestea, anumite ambiţii politice au trecut peste raţiune şi cultură. Consilierii PNL şi PSD au întors spatele culturii părăsind sala de şedinţe, invocând aspectul de nelegalitate a proiectului de hotărâre ACUB PRO, revenind totodată şi la vechea problemă a celor trei consilieri, Alexandru Pârvan, Stelian Mugur Alin şi Stanciu Silviu Ninel care, în viziunea dumnealor, nu mai fac parte din Consiliul Local Calafat. Cu toate acestea, o ultimă adresă venită de la Prefectura Dolj arată clar că cei trei îşi păstrează în continuare postul de Consilieri Locali cităm aici : „Conform adresei Organizaţiei PSD Cetate jud Dolj, nr.8688/08.12.2010, ulterioară adresei nr. 18/03.03.2010 a Organizaţiei judeţene Dolj a PSD, preşedintele Organizaţiei PSD Cetate precizează că dumneavoastră sunteţi membrii active ai organizaţiei respective, deoarece excluderea dispusă de Organizaţia judeţeană Dolj a PSD s-a făcut fără o prealabilă excludere de către organizaţia comunală PSD Cetate . ori, în situaţia în care calitatea de membru al partidului politic este dovedită, pe cale de consecinţă există şi mandatul de consilier local” aşa sună ultimul paragraf din adresa primită pe data de 22 decembrie de Primăria Calafat din partea Prefecturii Dolj.

În partea a doua a şedinţei, viceprimarul Vasile Adelică din partea PDL a lansat o serie de întrebări primarului şi celor din sectorul economic şi administrativ pentru a da socoteală în legătură cu anumite licitaţii, terenuri şi titluri de proprietate care nu sunt în conformitate cu legea. Primarul a părăsit în cele din urmă sala de şedinţe fără a răspunde la acuzaţiile aduse de viceprimar. Mai mult decât atât, consilierii PDL au declarat că vor începe de anul viitor o serie de întâlniri publice cu cetăţenii Calafatului pentru a le arăta unde merg banii lor. Viceprimarul a acuzat noua administraţie locală de faptul că nu doreşte ca licitaţiile să fie transparente şi că doar 20% din bugetul public beneficiază de transparenţă deoarece restul de 80% dispare pe achiziţii şi pe atribuiri directe unor firme clientelare PNL-ului. Pentru a vă edifica, vom ataşa cât de curând şi în format video şedinţa din data revoluţiei române - 22 decembrie.

68 de comentarii:

  1. Adica sa se faca alegeri ca asa vrea pana lu traista ca nu e in stare sa ii dea pe cei trei fara din partid?
    Parca am votat schimbarea in 2008.
    Daca stia cat e de javra Guta il votam pe Adelica

    RăspundețiȘtergere
  2. Ei se cearta,ei castiga,dragi Calafeteni! Voi va alegeti cu platitul impozitelor!

    RăspundețiȘtergere
  3. de ce guta pleca cind il lua adelica la intrebari ! HOTUL ! cumva ii e frica ??? de ce traistaru fugi o data cu guta ???

    RăspundețiȘtergere
  4. TIC- TAC !!! D.N.A. MIRCICA SE APROPIE ZIUA ADEVARATEI JUDECATI !!!BUCURA-TE DE ACEST ULTIM CRACIUN IN SINUL FAMILIEI !!!

    RăspundețiȘtergere
  5. bai zeus vad ca bani ai avut sa repari biserica lui cotea cu trei miliarde,dar de ce nu ai facut ceva in calafat ? de ce nu ai dat caldura asa um ai promis cu voicu pe scena ????

    RăspundețiȘtergere
  6. alo ! chemati fratilor de acum inainte si pe cineva de la procuratura la sedintele de consiliu !

    RăspundețiȘtergere
  7. E FOARTE GRAV !!!! GUTA SA NU AIBA NICI UN RASPUNS LA TOATE HOTIILE BANULUI PUBLIC PE CARE LE-A FACUT ????? DE CE FUGI EL SI CLICA LUI LIBERALA DIN SEDINTA ???? DE CE NU SE APARARA ??? NU SE POATE TREBUIE FACUTE ANTICIPATE PENTRU PRIMAR ! ASTA E UN PENAL ! CEI DE LA S.R.I. NU STIU CA ELEVUL LOR A FACUT JAFURILE STEA ????

    RăspundețiȘtergere
  8. DA ,DA ASA ESTE !SI EU SUNT DE ACEIASI PARERE ! GUTAU DE LA VILCEA SE PARE CA E MIC COPIL PE LINGA ASTA !!!!

    RăspundețiȘtergere
  9. mama ,mama. ce ne facem ??? a plecat hotul paminturilor si a venit batjocuritorul si devalizatorul banului public ! la puscarie cu ei !!!astia asa merita !!! isi bat joc de noi !!!noi ne chinuim sa ne platim taxele si impozitele si uitati-va oameni buni ce fac astia cu paminturile si cu bani ostrii ????

    RăspundețiȘtergere
  10. PARINTE VREM SEDINTA !!!!!

    RăspundețiȘtergere
  11. da,da dane filmarea video .

    RăspundețiȘtergere
  12. e agitatie mare pe a.i.cuza,mugur iar il bate pe taso,un nemernic.

    RăspundețiȘtergere
  13. parintele, ar fi bine sa-ti vezi de cele sfiinte,articolul tau imbraca forma ridicolului si nu a necunoasterii,esti tendentios parintele.

    RăspundețiȘtergere
  14. intrebare:cine este presedintele comisiei de licitatii din primarie?
    raspuns:vasile v. adelica
    intrebare:unde au disparut banii publici?
    raspuns:in buzunarul lui vasile v.adelica
    intrebare:de ce urla vasile v. adelica la primar?
    raspuns:mai are nevoie de bani sa-si termine casa.

    RăspundețiȘtergere
  15. dar de lucrari cu incredintarea directa fara liciatii voi nu ati auzit? nu va intrebati citi bani a luat cosmin enea de la guta? ce credeti ca terasa din centru a fost cu bani multi? a fost moca ca doar da aia iau dat bani de campanie lu guta. Impartea chiri banii lu enea prin basarabi in campanie, iar tirul cu bere pentru campania lu guta statea in curtea lu ivantu, care dupa alegeri nu a mai fost bun pentru guta. de casutele de la tabara de vara de la debarcader ati uitat cau au ajuns la guta la ciupercenii vechi, tabara devalizata impreuna cu acealasi cosmin enea. duceti -va la ciuperceni sa vedeti trotuare, borduri, podete la fiecare poarta, ca de in calafat nu mai trebuie nimic. de plimbarile primarului pe bani nostri ce sa mai vorbim. ultima lovitura primarul isi face cofetarie in cartierul traian ca nu i place sa imparta cu filipescu , sau mai bine zis doamnele nu s-au suportat si si-au luat poalele in cap s-au tiganit si s-au despartit, si cum sa ramana doamna primar fara cofetarie? facem si noi una ca doar putem sa inchiriem pe nimic ca doar e primaria lu guta de acasa.si acul latrai lu guta toti in cor " adelica e de vina". e de vina ca toate obiectele de papetarie se achizioneaza de la libraria lu chiri la preturi astronomice ca doar e prin incredintare directa si nu mai trebuie licitatie. firma lu teri ia o gramada de bani cica pentru intretinerea calculatoarelor din primarie, dar in sc himb el nici nu da pe acolo, altcineva se ocupa de asta(team it force), dar ce conteaza are vaca bani ce mai conteaza inca o firma acolo. dar ce sa zicem de cele trei secretare, si cei trei consilieri personali, intre care si eminenta cenusie girtoi, cel care i-a falsificat diploma lu guta in 2004, asa ca la guta si girtoi totul e posibil. in 2008 mare tam tam mare se renoveaza scolile din basarabi basarabi, unde nici copii nu sunt care sa vina la cursuri, dar au si centrale termice si termopane incredintare directa cosmin enea. tot atunci se renoveaza si scoala nr.1 si scoala nr.2 din calafat , incredintare directa cosmin enea ca doar trebuia sa faca si el bani ca sa poata "cumpara" vechiul complex.

    RăspundețiȘtergere
  16. alianta asta :guta -parvan-traistaru-popa este dovada clara ca mafia securisto-comunista isi strange randurile intr-un ultim efort de supravietuire.
    daca vor fi alegeri de consiliu vor fi si de primar.
    cerinta pdl a fost una clara si de bun simt:parvan sa inceteze jaful la drumul mare din bani publici.
    se pare ca e prea dulce tortul oferit de gigi parvan ca sa se poata renunta la el.
    eu zic sa oficializati si la tribunal alianta asta si sa-i ziceti: alianta parvan-traistaru, ca doar ei conteaza in afacerea asta,restul alergati doar pentru ei.

    RăspundețiȘtergere
  17. GIGI PARVAN E NOUL SEF LA PNL, A STRANS BANI CAT SA-I CUMPERE PE TOTI.

    RăspundețiȘtergere
  18. Desgustator - popa militeaza pentru bani de o revista proprie ce se adreseaza preponderent altora decat comunitatii calafetene ...
    Cat despre mocirla politica locala ... avem ce meritam !

    RăspundețiȘtergere
  19. aici ai dreptate, revista este o revista de cultura care nu se adreseaza retardatilor mintali.
    este mult mai accesibil pentru tine sa citesti publicatiile platite de primarul guta si pentru care nu e nevoie sa militeze prea mult doar ne baga mana in buzunar si le plateste.

    RăspundețiȘtergere
  20. Adelica o sa ramina ospatar la restaurantul lui Nicola,o sa prajasca hamzii la vara pentru tineret . Revetz-a o sa faca stiptis ca si asa ii face in fiecare zi lui Nicola ca nevasta-sa a prea slabit ! In rest numai bine !

    RăspundețiȘtergere
  21. miza pentru care lupta pnl este pastrarea lui gigi parvan director la d.s.u.p. urmatoarea miscare a noii majoritati ar fi fost schimbarea acestuia.guta a aflat si nu poate permite oprirea robinetului de bani proprii.

    RăspundețiȘtergere
  22. in ziua revolutiei 22 decembrie, sa oficializat si la calafat monstuoasa coalitie psd-pnl.
    mafia securisto-comunista isi strange randurile pentru a mentine aceasta situatie de jaf din banii publici.
    ca au ales tocmai aceasta zi este un gest de mare dispret care se vrea unul de forta.

    RăspundețiȘtergere
  23. MAMA CE IL FACE TRAISTARU PE GUTA.E UN SONDAJ PE ZIARUL PSD-ULUI UNDE INTR-UN SONDAJ CU INTREBAREA "PE CINE ATI VOTA LA CONSILIU" CONDUCE PNL CU 41 %. ASTIA IL CRED PROST RAU PE MIRCEA.

    RăspundețiȘtergere
  24. NORMAL CA PNL-UL E PE PRIMUL LOC PTR FAPTUL CA A LASAT CETATENII DE LA BLOC SA INGHETE IN APARTAMENTE IN PLINA IARNA !ASA POATE SE MAI IMPUTINEAZA SI RAMAN SA VOTEZE DECAT TARANII DE LA CIUPERCENI SI CEI CU PAMANTU LA TRAISTARU

    RăspundețiȘtergere
  25. SONDAJU E MASLUIT DE OAMENII LU TRAISTARU SA CREADA GUTA CA STA BINE SI SA NU SE RAZGANDEASCA.

    RăspundețiȘtergere
  26. cetateni din calafat,paziti-va carnatii de sarbatori ca nini cel zis ,piticul porno sau muci in freza, vi fura ca ii trebuiesc lui,iar
    "bebita carabina"cel cu nunme de mugur,va impusca vacile,ca ii trebuiesc lui,iar slinosul cel sandel va bea tot vinul.

    RăspundețiȘtergere
  27. columbeanca,vorbeste prin oras ca a carat multi carnati pe la craiova ca sa-l salveze pe nini,parerea noastra este ca intradevar a avut de-a face cu carnati, i-a "sucalit"pana i-a uscat de tot.

    RăspundețiȘtergere
  28. Sunt un pdl-ist si deci unul care ia injurat foarte des pe Mugur,Stanciu si chiar si pe Parvan.
    Nu am fost foarte bucuros cand am auzit ca acum mai stau in consiliu si datorita PDL-ului. Dar daca li sa promis oamenilor aceeia ceva este o chestiune de onoare sa se respecte. BRAVO Adelica si consilierilor pentru atitudinea voastra.
    Cred ca de fapt nu politica este curva ci doar unii dintre cei care o practica.

    RăspundețiȘtergere
  29. nu li s-a promis nimic, pdl nu a facut decat sa fie consecventi pozitiei initiale,bine fundamentata de chiar primar si de secretar.iar in conditiile in care nu aparuse nimic nou de ce si-ar fi schimbat atitudinea?doar pentru ca asa tocmise mircica cu petrica....da ce era vorba de belciuge din targ sau de niste colegi care au dreptul la o judecata dreapta?

    RăspundețiȘtergere
  30. Alo.pdl-ul! Adelica de unde este originar/ Cumva de la Cetate/
    ooooooooooo ce coincidenta cu membrii PSD Cetate? Tigan,sarlatan cu fiul tau criminal !Jos cu tine de la primaria Calafatului !

    RăspundețiȘtergere
  31. Daca nu stiati de ce s-a unit Camora penelizta cu yakusa pesedizda. La pod s-a modificat proiectul, necesitand mai mult de zece hectare in plus, valoric vorbind este vorba de 5 milioane de euro, acest teren va fi impartit intre cele 2 mafii. Reteta de dobandire a acestor terenuri o stie foarte bine Traistaru, care acum o aplica si analfabetul de Guta, inselarea batranilor proprietari de drept. La acest lucru se lucreaza in zilele astea, si de aceea a fost clanul traistaru in stare sa se asocieze cu dusmanii lor de moarte pentru fantastica suma de 2 milioane de eura dacauta in 5 min la sfarsit de an

    RăspundețiȘtergere
  32. Cacareaza (iliuta calugaru ) ni s-a spus ca tu umbli in ciorapi carpiti de 1 leu din piata, ti-i cumpara extraveral sau algocalmin de consoarta-ta.
    lu fieta ce-i cumperi de mos craciun ca e -nbracata dupa ultima moda de la ,,Targu Poiana Mare" si mai te lauzi ca ai nustiu ce conturi , tu ba imputitule ?
    Socru-tau are ca a avut cap la viata lui , dar tu paduchiosule uiti cum ai venit in casa la traistaru plin de paduchi si unghiile netaiate. Daca ma uit la Emil e omu imbracat in LOTTO , CHESTII DE FIRMA , tu impotentule tot ce ai pe tine nu face 100 lei.Camasa rupta la gat, pantofi impletiti , ciorapi second-hand, fular de cand te duceai cu colinda la 18 ani de saracie si-o soioasa de geaca cred ca de la traistaru decand era tanar
    Banii sunt ai lui traistaru nu ai tai , ba gibonule si asta se vede de la o posta ,cand oi sti sa te comporti cu consoarta-ta poate ti-o mai da tae de vreo bere daca nu 5 lei, 5 lei baiatu e suficient...du-te cu colinda cacareaza

    RăspundețiȘtergere
  33. va rog nu va mai coborati la nivelul semiincultului de iliuta , nu intrati in jocul lui de porcaiala la adresa celor care i-au distrus pe traistari.Personal cred ca le ajunge ptr sfarsit de an , oricum nu le vor tihni sarbatorile tot orasul ii vorbeste...pdl-ul nu are nicio vina ptr drama familiei traistaru

    RăspundețiȘtergere
  34. http://stirileprotv.ro/stiri/politic/ultimul-atac-al-opozitiei-motiunea-de-cenzura-pe-legea-cadru-a-salarizarii.html Asta-i partidul tau VASILE ADELICA !

    RăspundețiȘtergere
  35. 22 dec. 2010 ora 23.29 extraordinar comentariu

    RăspundețiȘtergere
  36. D.N.A.-ul are mult de verificat la averea dobandita de adelica in 2ani si ceva ca viceprimar.A furat de-a rupt si tot nu-i ajunge,se vorbeste ca a luat si bani cu camata la alegerile pierdute in 2008,acum trebuie sa recupereze.

    RăspundețiȘtergere
  37. pai adelica era prost sa strige in bgura mare de hotiile din primarie daca isi baga si el mina, dar asta mina lu girtoi ca adelica fura ca ia dat peste mina sa nu mai fure din banii publici,si acum girtoi ce face acuza, ca de strugurii suint acri cand nu ajungi la ei. sa -l intrebati decand nu mai vorbeste adelica cu el si din ce motive. dar porc cum este cine stie ce minciuna mai scorneste. ca deastea e bun, in rest vai de capul lui nici o facultatea nu a fost in stare sa o termine darmite sa mai ia o liceta. dar cum ia fabricat lu guta o dilopma din diploma lu fosta nevasta asa si acum mare lucru sa te pomenesti ca are si doctoratul luat in prostie si miciuna. unde e investitorul de la termo? e francez, austriac, israelian, sau pina la urma americanu care era marin tiganu. deabia astep sa duc la bascov de la debarcader pe faleza facuta girtoi personal impreuna cu chiri si cu teri si maestru de ceremonii mihai voicu si cu cosmin enea. mai nou d-l girtoi taie toate comentariile la adresa lui si primarului de pe fituica lui ziarul de calafat, dar avem noroc cu altii care ne lasa sa spunem adevarul. si asta e doar inceputul, ca cine seamana vint culege furtuna. a vrut razboi o sa aiba. in gindirea lui hamangiana viseaza un nou consiliu fara adelica ca nu-l lasa sa si faca de cap in primarie, dar mai departe nu-l duce mintea ca o sa-i prinda taicu in valturile de moara si o sa-i faca faina, dar nu de aia de trei zerouri, ci din aceaia neagra ca sa le mearga la suflet. asa ca aveti grija ca va doriti ca s-ar putea sa se intimple dar nu asa cum doriti voi si no sa va bata taicu de o sa va sune alegerile in cap. ce credeiti ca o sa mai iasa chiri, teri sau laleasca mari consilieri, adio, sau poate mai are cosmin enea ceva bani pusi deoparte ca doar ia bagat primarul pe spanioli la el in hotel si ii indoaie cu chiria, sau mai cauta ceva mihai voicu prin buzunare, ca nici pe luci vamesu nu la platiti ca doar la avut angajat la cabinetul lui de parlamentar si ce era prost sa-i dea lui bani si i-a bagat in bzunarul propriu, ca astia de aici de la calafat sunt niste fraieri, si nici nu le trebuie bani.prin calafat nu il prea vedem dar in schimb toata ziua e la tv, probabil ca sa nu ii uitam moaca de maimutoi- deputat de calafat. o sa mai urmeze si altele sa auzim numai de bine!

    un angajat al primariei

    RăspundețiȘtergere
  38. ca sa parafrazez un dobitoc: unii e prea mici pentru un razboi asa de mare.
    ehei dobitocule o sa vezi cat de mare ai fost!


    FARA PRIZONIERI

    RăspundețiȘtergere
  39. da,da bai ZEUS ! te deconspirasi fraiere de la 21:58 .ajunsasi bai mircica sa te cobori la PLEBEA de rind ! CRED CA A INCEPUT SA ITI SUNE CEASUL !!! TIC - TAC ! ESTI MINCAT !COSMIN SE VA LEPADA DE TINE ! AI SA VEZI ! SI CRED CA DEJA MIHAI TE-A UITAT DE MULT...DAR CA INTOTDEUNA TU ESTI CEL MAI TARE !!! TIC TAC ...MIRCICA :))))

    RăspundețiȘtergere
  40. ziarul de calafat e o mare murdarie a lui GUTAU (guta)! nu iti poti exprima nici macar parerea . GUTA E PUPAt LA SCENA DESCHISA DE STIRVOI in dos ! si mai intra si SORITERII si te ia durerea de cap...niste analfabeti...

    RăspundețiȘtergere
  41. hai parinta mai repede cu inregistrarea aia !!!!!

    RăspundețiȘtergere
  42. apropo nimeni nu vrea raul cuiva dar se zvoneste ca adelica chiar e curat.a lucrat si asta dar nu cu primaria calafat.eu nu cred ca asta a fost atit de cretin ca guta. guta cica si-a inscenat bataia cu tasau la alegeri ca sa poata scapa de adelica .gutau(guta) chiar e diabolic. Asta merita scos cu catusele din primarie.

    RăspundețiȘtergere
  43. VREM INREGISTRAREA VIDEO CRISTIENE !!!

    RăspundețiȘtergere
  44. ce sa mai ! e clara ! traistaru si cu guta se santajeaza reciproc ! amindoi au pus botul la paminturile din calafat ! amindoi sunt minjiti ! credeam ca daca lam votat pe mircea se schimba mentalitatea in calafat ! dar sa schimbat decit blana...niste jigodii ordinare.

    RăspundețiȘtergere
  45. STIRVOI(GIRTOI) SI CU SORITERII CONDUC PRIMARIA ! COTEA CU CHIRII SI VIRTOPEANU SUNT SIMPLII EXCUTANTI !!! PACAT DE COTEA ! CREDEAM IN EL DAR MA DEZMAGIT ! IN REST NASUL LUI STIRVOI E ZEUS DIN OLIMPUL SECRETARELOR FRUMOASE !!! VA DATI SEAMA CUM POATE FUNCTIONA PRIMARIA CU ASA OAMENI ???? VAI DE MAMA NOASTRA !!! ASTIA TOATA ZIUA FALSIFICA DOCUMENTE DIN PRIMARIE CA SA POATA FURA BANII PUBLICI .

    RăspundețiȘtergere
  46. va spun 100% ca adelica nu a furat nici o corcodusa din primaria calafat. cand se va dovedi asta toti limbricii astia ce-si zic liberalo-comunisti vor plati pentru minciunile repetate cu nonsalanta.

    RăspundețiȘtergere
  47. Ce razboi domnilor?Asta care are postare dupa postare este descreeratul de Stanciu ca nu mai poate matusica sa-i masluiasca sedintele de la Judecatorie.Osa-si vanda siPeougeout-ul,daca nu i-l ia leasig-ul!

    RăspundețiȘtergere
  48. de ce are nevoie adelica de cei trei?sa-i voteze repartizarea de bani de la bugetul primariei catre diferite institutii,diferite lucrarii,etc.(scoala 1,la marieta,etc),vine mugur si aduce materiale de 3ori mai scumpe,filipescu face lucrarea,apoi fiecare intoarce din bani in buzunarul lui adelica.
    de ce ti-e frica nu scapi adelica.vor urma
    documente la greu.

    RăspundețiȘtergere
  49. am primit ban pe ziarul de calafat desi nu am scris un singur cuvant mizerabil ,asa cum fac sustinatorii pnl. asa inteleg domnii liberali democratia. de altfel puteti incerca sa fiti critici la adresa pnl+psd pe forumurile de la reatitatea.tv sau antena3. sa vedeti si acolo ce patiti. astia sunt cei care se opun "tiranului" de marinar, ei se vor expresia democratiei.cred ca sunt doar niste securisti si comunisti care au pus mana pe niste mijloace de propaganda capitaliste.

    RăspundețiȘtergere
  50. Aseara din sursa sigura am aflat ca deja zilele acestea vor urma niste controale la sange in primarie, in puncte bine tintite unde deja se detin documente.Din discutie nu pot garanta ca din primarie cel putin 2-3 persoane nu nvor iesi legati.Ideea e ca cei incriminati sa fie stransi cu usa ca sa-l dea in gat pe marele rechin.Haideti sa vedem daca e adevart sau fals...A, aviz dlor Costin , Varzaru,Mladin,cele doua fete de la achizitii...sa-mi multumiti candva !

    RăspundețiȘtergere
  51. A scapat un porc de la ignat.
    Un porc rasa gartoi.
    Grohaie pe ziarul de Calafat
    Blana - sorici jegos
    Cap - nu are
    Caracter - infect
    Mod de deplasare - in patru labe pe langa traistaru
    Hrana - se harneste cu banii primariei si cu laturi de moara

    RăspundețiȘtergere
  52. ura!ura!striga parvenitii pd-l din primaria calafat,iar pt popor.p........a,p........a,

    RăspundețiȘtergere
  53. care sunt ma parvenitii pdl din primarie? ca doar a pnl si ciuperceni miroase pe acolo! consilieri primar pnl (TREI LA NUMAR), secretare pnl tot la numar firme cu incredintare directa tot pnl, politie comunitara pnl sau ciuperceni, ca pe ceilalti ia dat afara, ca sa nu mai analazim si alte birouri.

    RăspundețiȘtergere
  54. SARBATORI FERICITE! si LA MULTI ANI!

    RăspundețiȘtergere
  55. handicapatul de stanciu cel mai mare mancator de muie se aude ca a dat-o pe nevasta-sa la produs ca sa o angajeze, pai cine angaja o proasta ca aia asa gratis pe unde a fost decata daca facea tabieturi, iar latura imputita de stanciu va ingrosa cat de curand randurile somerilor pitici, futu-ti mortii matii de necioplit stanciule ,celalalt e dus pe celelalte lumi n-ai ce sa-i zici dar tu cacat cu ochi care n-ai depasit garanitele poienii mari acolo e habitatul tau imputitule sa te arunci cu adelica in dunare scursuro, dar nici acolo nu e bine ca imputi apa basitule si escroc marunt ii e rusine omenirii sa-ti zica tie om cacareaza e mata bai libidinosule , starvule, iati curva si duo la produs ca atat ti-a mai ramas, craciun fericit haznao

    RăspundețiȘtergere
  56. o parere umila pentru acest fundal de ziar, popo miroase a fund de pdl si de adelica pe ziarul asta, si nu in cele din urma taica mitropolitu stie cu ce te ocupi tu cand n-ai slujba, ai o suferinta urata sa invrajbesti lumea de craciun, menirea voastra era sa apropiati oamenii nu sa-i invrajbiti, s-ar putea ca mitropolitil irineu sa ia la cunostinta despre parerile tale ziaristice

    RăspundețiȘtergere
  57. sa nu votati ba cultura in calafat,revista asta ACUB PRO, sa votati culturile agricole ale lui Traista si culturile de hoti ale lui Guta. RUSINE, RUSINE,RUSINE,RUSINE, RUSINE, RUSINE,RUSINE,RUSINE,RUSINE, RUSINE,RUSINE,RUSINE,RUSINE, RUSINE,RUSINE,RUSINE,RUSINE, RUSINE,RUSINE,RUSINE,RUSINE, RUSINE,RUSINE,RUSINE,RUSINE, RUSINE,RUSINE,RUSINE!

    RăspundețiȘtergere
  58. TOTI POLITICIENII DIN CALAFAT SUNT NISTE SCARBE ORDINARE SI EXTRAORDINARE CA SEDINTELE PE CARE LE FAC.

    RăspundețiȘtergere
  59. SEDINTA ASTA TREBUIE S-O VADA DNA ;I ANTICORUPTIE, E PENALA, VA FACE CACAT ZIARU ASTA A LU POPA SAU CINE-O FI ATENTIEEEEEEE LA 2012

    RăspundețiȘtergere
  60. Cacareaza (iliuta ca-sluga-ru) este baiatul acela prost care l-au dat cei de la BCR afara in suturi,e cretu de-i miroase picioarele de la o posta de imputit ce este.In casa la Traista ,cacareaza are si apa cu ratia, nu ca s-ar spala el din proprie initiativa pe picioare.
    Japita de nevastasa nu stiu de cel ignora ca la cum miroase poate sa-l confunde foarte usor cu unu din tractoristii cu care ea isi face veacu vara prin porumbu din tarlaua de la ,,drumul fucking-ului".Tine-ti cacareaza curva-n lanturi ca ti-o indoaie altii.Tu ai zis ca daca e urata nu se ia nici dracu de ea, dar nu uita cacareza ca exista un petic ptr fiecare zdreanta (sac).Daca vrei lupta pe net cu atacuri la familie o sa ai ,fiindca eu am informatii din tita (sanul )familiei tale incat sa scriu 3-4 ani de acum incolo. La cum stiu grafica pe computer ,sa vezi ce-o sa te ,,rasfat" eu pe tine si familia ta de-o sa ajungeti sa va plangeti de mila.Hai pa cacareaza si nu uita -SEE YOU CACAREZA !

    RăspundețiȘtergere
  61. de sarbatori piticul porno,a fost cu capra(columbeanca) la marlit.

    RăspundețiȘtergere
  62. cacareaza ??? extraveral si-o trage cu tractoristii , nu te baza pe faptul ca e urata cu spume .Tu acu sa nu te bucuri ca ai arata mai bine...esti fix dosul oi de unde curgi si provii tu (cacareaza).See you CACAREAZA !

    RăspundețiȘtergere
  63. CALAFATUL A AJUNS CARPA UNOR ANALFABETI CARE SE FREACA DE BIROURILE PRIMARIILOR SI A PARTIDELOR POLITICE DE TREI LEI SAU MAI BINE ZIS DE K...AT. SUNTETI NISTE BORFASI CARE N-AVETI LIMITE SI ATI FI IN STARE SA VA VINDETI SI PARINTII PENTRU BANI SI FUNCTIE.SUNTETI RUSINEA SI SCARBELE CALAFATULUI,CONSILIERI SI POLITICIENI , TALHARI CU ACTE RUSINEA RUSINII

    RăspundețiȘtergere
  64. ba,piticule porno,dupa ce vii cu capra(columbeanca) de la marlit de pe la craiova sa vi cu ea pe la noi, sa-i dam niste carnati infloriti,tu nici nu sti ce-i plac,mama,mama,ii inghite cu totul.

    RăspundețiȘtergere
  65. piticul porno adica stanciu ninel cel mai de cacat limbric din calafat s-a dus pe apa sambetei, columbeanca de curva-sa nevasta nu si-o mai trage cu el , ghiciti cu cine, a nu cu antony e prea proasta nu se uita ala la ea, ea are succes numai la octagenari caci lu carpa de stanciu nu i se mai scoala, l-au legat tagancile de la poiana cand era mic,viitorul lui stanciu e casa de nebuni de la poiana mare iar pe doamna o ajuta societatea sa nu sufere prea mult, gainatu asta de pitic porno , care de mancare isi mananca gainatul de-l face dar sa fie de la penny, bai scorcitura unde mata e penny=ul mai de ai luat ai 90 mp , dna-ul te manaca piticanie proasta si scarboasa

    RăspundețiȘtergere
  66. stanciu liviu ninel nu e asa de cacat cum il fac pdlistii mai sus e baiat de companie , nu a fost asa dar a innebunit din cauza politicii, asa ii trebuie daca e la laba partidelor, partidele l-au angajat, i-au dat o paine, trebuie sa face ce ii cer acestea, altfel il calca in picioare, el si-a facut-o cu mana lui, pai el se pune cu buzestii, aia trec cu cai peste cenusa lui...

    RăspundețiȘtergere
  67. la multi si fericiti ani , sa aveti parte de bucurii in noul an , liniste sufleteasca si sa vi se indeplineasca dorintele

    RăspundețiȘtergere