26 ianuarie, 2011

Campania electorală pentru toate tipurile de alegeri va dura 90 de zile.



Campania electorală pentru toate tipurile de alegeri va dura 90 de zile, prezidenţialele şi parlamentarele vor avea loc în a treia duminică a lunii noiembrie, iar localele, în prima duminică a lunii iunie, prevede Codul electoral elaborat de AEP, care stabileşte şi că urna de vot va fi transparentă.

Conform aceluaşi proiect, care se referă şi la referendum, în străinătate, în statele în care, din cauza diferenţei de fus orar, votarea organizată duminica ar uma să se încheie după ora 21.00 a României, aceasta are loc sâmbăta, între orele locale 7.00-21.00.În celelalte cazuri, alegerile se desfăşoară duminica, între orele locale 7.00-21.00.Codul electoral prevede constituirea registrului electoral, precum şi certificarea de către AEP a secţiilor de votare în vederea stabilizării localurilor acestora.Proiectul mai prevede crearea unui corp permanent de funcţionari electorali, gestionat de AEP, şi compus din persoane care să îndeplinească funcţiile de preşedinte sau locţiitor al birourilor electorale din secţiile de votare.Actul conţine prevederi referitoare la sistemul informatic electoral naţional administrat de AEP. De asemenea, se înfiinţează fondul pentru alegeri generale la termen, aflat la dispoziţia Guvernului.Actul reglementează procedura de urmat în cazul decesului unui candidat, competenţa AEP de a stabili proceduri de votare pentru nevăzători, anularea votării la nivelul secţiei unde au avut loc fraude şi procedura de reluare a scrutinului în respectivele cazuri.Codul mai reglementează atacarea în justiţie a tuturor actelor BEC.

În prezent, campaniile electorale durează 30 de zile.

Dacă în 30 de zile se lăsa cu scandaluri şi capete sparte cu înjurături şi acuze, vă daţi seama ce va fi după trei luni pentru viitori candidaţi care vor împărţi găleţi, pixuri şi umbrele 90 de zile. Aşa că dragilor viitori candidaţi la diferite funcţii, faceţi-vă stocul de brichete şi pixuri încă de anul acesta. Oricum România are o şansă în 2012 când se va simţi o revigorare a industriei alimentare prin consumul de bere, mititei, muştar şi pâine, într-o mică pauză electorală. Mai mult decât atât va creşte şi consumul de hârtie...pentru afişe electorale, că doar nu v-aţi imaginat că vorbim de cea igienică...pe-aia vă rămâne să o cumpăraţi singuri...asta dacă o să mai aveţi cu ce şi...pentru ce.

15 comentarii:

  1. Ne nenorocesc astia. Daca pana acum aveau nevoie de bani sa-si faca o luna campanie, acum sa vedeti furturi si facturi umflate.
    Sa vedeti roti la 4 milioane cate o sa se mai cumpere, sa vedeti ce centrale termice pentru scoli din fonta la pret de aur o sa se mai puna.
    Sa vedeti cate atribuiri directe catre Filipescu o sa fie.
    Incepe potopul. Udrea si cu Base joaca la scor.

    RăspundețiȘtergere
  2. popo daca ai fi copiat atent articolul ai fi observat ca tocmai de aceea se modifica legea in sensul eliminarii cadourilor.
    nu mai intervenii in articole pe care le copiezi ca te pierzi in amanunte care in final denatureaza esentialul.

    RăspundețiȘtergere
  3. Bine PDL ! Se vede ca esti deranjat. Se vor elimina cadourile "la vedere". O sa stea pedeleii fara sa dea ei un mititel si o bericica ? Eu unul nu cred.
    Atunci, voi pedelei cinstiti si cu suflet pur, o sa ziceti ca faceti cinste de ziua lu' matura Marmara. Departe de voi gandul de a da mita electorala. Uiti pedeleule cata mita electorala (chiar si bani) ati dat la prezidentiale ? Sa nu mai vorbim de locale ca vomit aici pe tastatura asta. E pacat de ea ca e alba.

    RăspundețiȘtergere
  4. nu mai cara enea tirurile de bere pe la basarabi

    RăspundețiȘtergere
  5. orice grupare serioasa are de impamantenit mesaje pe termen scurt si mesaje pe termen lung.mesajul pe termen lung cu efecte devastatoare pentru democratie este ca :tot ce e legat de partide politice , campanii electorale, este un lucru murdar.asta este fundamentul sub care se vor revigora gruparile extremiste de stanga sau dreapta. psd transmite demult acest mesaj, lucru mai grav este ca l-au preluat si asa-zisi liberali de azi care sunt prea idioti sa-si dea seama ce rau isi fac singuri.

    RăspundețiȘtergere
  6. daca si un popa de tara poate sa-si dea cu parerea despre implicatiile unei campanii mai lungi sau mai scurte si singura perspectiva pe care o vede este aceea a mitei electorale va dati seama cat de adanc a patruns raul in noi.raman la parerea ca democratia este cel mai bun sistem social,chiar daca uneori pe termen scurt sistemele totalitare au randament superior.

    RăspundețiȘtergere
  7. pentru 12:04

    Ia mai zi-i ma Dorele inca o data ca zici frumos. Ia sa vedem iti mai iese de data asta sa transmiti acelasi mesaj cu aceleasi cuvinte ?
    Eu raman la parerea ca voi, cei de la PDL o sa cam pierdeti malaiul cat de curand. O sa ramaneti cu cuvintele voastre si cu expresiile pompoase.
    Ca sa nu muriti de foame va veti manca unii pe altii.
    Ca sa nu muriti de frig o sa va redescoperiti sexualitatea politica.

    RăspundețiȘtergere
  8. Faptul ca Doru Mituletu a venit de la Posta la Primarie, e un semn pentru PDL. Salvarea voastra este sa o faceti pe Elena Udrea Posta. Atunci sunt sanse sa se intoarca si Mituletu inapoi. Numai asa veti pune mana din nou pe postul de viceprimar. Pana atunci, visati la Udrea a voastra.

    RăspundețiȘtergere
  9. Ce il laudati pe un vice nou fara studii superioare,fara sustinere politica, si fara partid parlamentar care a votat miseleste si a fost numit viceprimar in secret intr-o duminica. El chiar crede ca e vice. Asa credea si amarildo. L-au pus pe Mituletu ca e mai usor de prostit

    RăspundețiȘtergere
  10. Se va termina cu hotiile si pungasii astia de 2 bani gen popa, guta sau mituletu cand va iesi Adelica primar!

    RăspundețiȘtergere
  11. Doamne fereste sa iasa Adelica primar.

    RăspundețiȘtergere
  12. Mai gartoiasilor cu tastaturi albe de pe timpul lu muica ma copii ma eu ma pricep si datorita varstei la politica mult mai bine decat voi si va spun ca anul asta nu va va tihni ziua femeii, ma pregatiti-va emotional foarte bine ca n-ati castigat decat turul urmeaza returul cu sange pe pereti .
    Sunt siderat de halul de degradare morala in care a ajuns pentru bani un domn respectabil Traistaru si actualul primar fiul Guta.
    Ever Traistaru nu-l va ierta pe Guta, asteapta doar momentul decapitarii perfecte.

    RăspundețiȘtergere
  13. Ma pedeliciune ma, pana la ziua femeii Adelica al tau o sa bage capul de tot in pamant, ca deja e santajat omul. Ati vazut ca a tacuit de tot ? Pai daca era el mare scula de bascula se ducea pana in panzele albe, isi dadea foc la muci in fata primariei si tot scotea adevarul la iveala. Dar Adeliciune Pedeliciune e murdar ca pamantul ala din curte de la muica, aia cu tastatura alba. Daca a ta e neagra nu inseamna ca e si mai potenta. E doar neagra.

    RăspundețiȘtergere
  14. de hapciucalitici astia de penelei sau penalei numai vorbele ce e de ei in spatele anonimatlui. Dar concret nu sunt in stare nici sa se spele. Sunt in stare decat sa injure si sa minta!!
    Apropo la furat sunt cei mai tare! Ia neamule raoata de pubele EFTIN 4 MILIOANE BUCATA!!! Nu conteaza ca inghetam de frig in apartamente. Avem roti de pubele si clor!
    Guta fa-ti bagajul DNA este pe drum! Personal am fost la DNA sa te recla. Culmea ei aveau mai multe documente decat Adelica!

    RăspundețiȘtergere