30 iunie, 2012

ŞTIRILE ZILE



Echipa de baschet a C.S.Dunărea Calafat a luat medalie de bronz pe grupe  la Campionatul  Naţional de la Braşov

Din data de 24 iunie micii baschetbaliştii ai Clubului Sportiv Dunărea Calafat se află în competiţie la Braşov. Anual se desfăşoară Campionatul Naţional de Mini Baschet unde participă toate cluburile de specialitate din ţară. Anul acesta şi Calafatul a fost reprezentat de tânăra echipă care de 8 luni desfăşoară 5 antrenamente pe săptămână cu profesorul Adi Popa. Cu sprijinul  Primăriei Calafat, micii baschetbaliştii au primit echipamente sportive fiind legitimaţi şi înscrişi în competiţie. Acest Campionat de la Braşov a fost primul test pe care atât copii cât şi antrenorul l-au trecut cu bine. Săptămâna a fost una grea, fiecare echipă având de disputat 2 meciuri pe zi. Astăzi, 30 iunie, s-a încheiat campionatul, medalia de bronz pe grupe revenind Clubului Sportiv Dunărea Calafat. Imediat ce echipa va reveni vom posta pe ziarul Actualitatea Calafeteană o poză cu medaliaţii. Le urăm succes în continuare.


Comisarul European Johannes Hahn vine  astăzi, 30 iunie, la Calafat ora 15.00

Comisarul european pentru politică regională Johannes Hahn va sosi astăzi în Calafat. Vizita face parte din circuitul pe care comisarul Hahn îl parcurge în 7 state (Austria, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Serbia, România şi Bulgaria), având ca scop evaluarea progreselor înregistrate la un an de la lansarea Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării. De asemenea, acest tur al regiunii Dunării reprezintă o bună oportunitate pentru a atrage atenţia, atât la nivel politic, cât şi public, asupra importanţei strategiei. Comisarul Hahn va vizita portul cultural Cetate şi lucrările la podul Calafat – Vidin. Oficialul european va fi prezent sâmbătă, 30 iunie, la ora 15:00, la capătul românesc al podului Calafat - Vidin, unde îi vor fi prezentate lucrările de infrastructură executate la acest obiectiv. Comisarul european va fi însoţit de Ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Valentin Preda, Prefectul Judeţului Dolj, Elena Costea şi Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu