27 iunie, 2012

ŞTIRI CALAFETENE



SPECTACOLUL DE MUZICĂ FOLK „SEMNE”

     
     Joi , 28 iulie, va avea loc începând cu ora 19.00 spectacolul de muzică şi poezie „SEMNE” organizat de Primăria Municipilui Calafat în colaborare cu Casa de Cultură. Artistul invitat la această manifestare care va aduce buna dispoziţie pe acordurile muzicii folk nu este altul decât binecunoscutul intrepret şi compozitor, Puiu Creţu. Spectacolul va avea loc în sala „Marin Sorescu” a Casei de Cultură. Artistul este cunoscut publicului calafetean prin intermediul Taberei Folk. După ce în 2011 a lansat primul său album – Cântec pentru IoanaPuiu Crețu recidivează Cel de-al doilea material discografic  care va fi lansat şi la Calafat se intitulează Societatea abruptă, acesta include 15 piese și este compus integral pe versurile poetului Adrian Păunescu. Una dintre aceste piese, intitulată Cântec pentru toată copilăria, este dedicată nepotului artistului, născut pe 28 aprilie,



 O NOUĂ "CASĂ DE AJUTOR RECIPROC" (CAR) ÎN  CALAFAT


          De curând apărut în scara blocului B16 din Mogador (la parter) un nou CAR care din câte am înţeles se adresează atât pensionarilor cât şi întreprinzătorilor individuali. Uşile noului CAR vor fi deschise începând cu data de 2 iulie. Pentru mai multe informaţii cei interesaţi se pot adresa direct la sediu.



PROBLEME PE ŞOSEAUA DE CENTURĂ


          De aproape o lună pe şoseaua de centură Cobuz-Calafat a apărut o spărtură destul de periculoasă pentru conducătorii auto.Până de curând se puteau observa şi câteva bucăţi de beton care se pare că din cauza unui tir de mare tonaj au fost aruncate pe carosabil. Facem un apel ca această problemă să fie remediată cât mai urgent deoarece căderea de precipitaţii ar putea duce la formarea unei gropi greu de trecut şi chiar de evitat pentru conducătorii auto.




11 comentarii:

  1. a cui e CAR ala e particular ceva gen CARITAS???!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. e particular CAR e o mare TZEAPA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. am dat si eu in groapa aia si e mai bine de o luna nereparata

    RăspundețiȘtergere
  4. de saptamina viitoare Nacu director la Agricol.Bora imputitu l-a reclamat iar pe Primar la DNA .Bora caine in calduri doi ani la catedra la picioarele lu fane ispectoru si la mina lu nacu pe care l-aiu frecat rau in ultimii trei ani .Nacule rupe-i masele boritului ca e cacat pe el nu se mai vede nici la Pitzaru nici la Liceu

    CAND O PLECA BORA TOTI PROFESORII DIN AGRICOL FAC UN CHEF NUMIT "POMANA PORCULUI"

    RăspundețiȘtergere
  5. ala e puiu chelu nu cretu

    RăspundețiȘtergere
  6. CARE SUNT DIRECTORII

    La Scoala 1 - Iovcea culturistu
    La Liceu Agricol - Nacu
    La Chimie- Adriana Popa
    La Scoala 2- Mihaela Revet

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. de unde coane aflasi tu ca astia sint directorii?ai premonitii?nu mai trage pe nas ca o iei razna, nu vezi ca esti inafara realitati?

      Ștergere
  7. Calafatu are nevoie acu devliniste si de unitate si sa se vada ceva facut bine si cu simt de raspundere.Gata a trecut si campania si birfele si tot!!!!! Asteptam fapte concrete : Apa la Bsarabi si Golenti, Centrala termica, izolarea apartamentelor, parcul industrial cu alea 2000 de locuri de munca si toate marile promisiuninfacute in campanie.USl are majoritate cu primar si vice acu FAPTE NU VORBE

    RăspundețiȘtergere
  8. va canta conecter cu hitul verii eu vara nu dorm cu urmatoarele dedicatii:

    Gutza - Eu vara nu dorm ... din caza DNA-ului
    Adelica - Eu vara nu ...castig
    Traistaru - Eu vara nu ... mor
    Popa Emil - Eu vara nu ... vorbesc
    Girtoi - Eu vara o ... sug
    Usurelu - Eu vara nu ... stiu sa citesc
    Stanciu - Eu vara nu ...muncesc
    Popa Cotea - Eu vara nu ... dau cu cadelnita
    Gigi Croitoru - Eu vara nu ...dau jos din burta
    Gigi Parvan - Eu vara ... asta imi mai cumpar vreo 5-6 case si vreo 7-8 gipuri

    Calafetenii - Noi vara nu...tremuram

    RăspundețiȘtergere
  9. groapa de pe centura calafatului este facuta de masinile lui guta din campania electorala cand se plimba cu convoiul de masini pe centura politici?

    RăspundețiȘtergere