VIDEO
Membrii Cenaclului
“Ştefan Iordache” au punctat în premieră naşterea artistului al cărui nume îl
poartă. Şezătoarea literar-artistică dedicată actorului Ştefan Iordache s-a
desfăşurat la
Biblioteca Municipală – Filiala Calafat (fosta sală Cinema). În
deschidere, preşedintele Cenaclului, preotul Cristian Rudăreanu, a trecut în
revistă viaţa şi activitatea actorului păstrând totodată şi un moment de
reculegere. A urmat apoi grupul “Domino” al Cenaclului alcătuit din Adrian
Ciucu şi Bădulescu Cosmin care au interpretat trei piese: una din repertoriul
românesc, una din repertoriul ţigănesc şi una din cel sârbesc. Veteranul Doru
Ciuciulin a interpretat într-o versiune originală: “Bufonul regelui scamator”.
Momentele importante din viaţa actorului, cu lucruri inedite despre el au fost
aduse la lumină de către Ionel Popa...
Tânărul Ellis Dinculeana, elev al liceului Independenţa Calafat s-a remarcat printr-o interpretare autentică a poeziei “Scurta despărţire”. “Omul orchestră” – Titel Gavrilă a interpretat la chitară şi muzicuţă un cântec din folclorul american şi o horă oltenească. Cei prezenţi au fost profund impresionaţi de modul în care a fost prezentată personalitatea artistului Ştefan Iordache: un om simplu, căruia îi plăcea să traiască viaţa ca pe ceva frumos, unic… şi până la ultima clipă. De asemenea membrii cenaclului au depus un buchet de flori în memoria actorului Ştefan Iordache aprinzând şi două candele care să-i lumineze drumul în ceruri.

Pentru doritori, un scurt
istoric despre actor
Nascut pe 3 februarie 1941, Stefan Iordache si-a petrecut o parte
din copilarie la Calafat, aici avand bunicii din partea mamei, si de la o
varsta frageda parintii si-au stabilit domiciliul in capitala(in cartierul
Rahova-Bucuresti). Acesta avea o inclinatie spre matematica si stiinte
exacte.Cu toate acestea artistul a ales sa sustina examen la Facultatea de
Medicina, unde, dupa ce a fost respins, a intrat intr-o brigada artistica,
urmand ca in anul 1959 sa fie admis la IATC(Institutul de arta teatrala si cinematografica). A absolvit sectia de actorie
printre primii avand o cariera actoriceasca de 49 de ani. S-a remarcat si ca un
bun interpret obtinand in anul 1994 in duet cu Sanda Ladosi locul II la
sectiunea “Slagare” in cadrul Festivalului National de Muzica Usoara Mamaia. In 2007 a inregistrat un disc
de autor intitulat “Magazinul meu de vise”, 3 cantece fiind in duet cu Monica
Anghel. Sotiei sale Mihaela Tonitza, care i-a fost aproape, i-a dedicat
cantecul “Nu stiam ca te iubesc atat de mult”. S-a remarcat si in arta
cinematografica, avand roluri importante in marile pelicule care au imbogatit
patrimoniul cinematografiei romanesti (“Ciuleandra”,”Glissando”,”Cel mai iubit
dintre pamanteni”,”Eu sunt Adam”, etc…). A obtinut mai multe premii de
specialitate, iar in 2006 premiul de excelenta in cinematografia romaneasca la
Festivalul International de Film “Transilvania” 2006. Pe data de 14 septembrie
2008, de Inaltarea Sfintei Cruci, Stefan Iordache ne-a parasit, insa doar cu
trupul, alaturandu-se altor nume mari din cinematografia romaneasca care cu
siguranta l-au asteptat pentru a reintregi trupa de aur a actorilor romani ce
apartin generatiei sale.
ALBUM FOTO
ha ha, bai tristilor da' de Decebal nimic nimic ? ai popo zapada aia din fata statuii ati dat-o sa (va) faceti poze sau din spirit civic si respect fata de "marele artist" a?
RăspundețiȘtergere