Poliţiştii
de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat
au depistat, luni după-amiază, un cetăţean ecuadorian care a încercat
să intre ilegal în România folosindu-se de paşaportul fratelui său.
Acesta a fost returnat pe teritoriul Bulgariei.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului
Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Dolj, luni după-amiază, în
jurul orei 16.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul
Dolj, s-au prezentat pentru a intra în ţară, călătorind cu un autoturism
marca Peugeot, două persoane de sex masculin care au prezentat la
controlul de frontieră paşapoarte eliberate de autorităţile ecuadoriene.
La verificarea documentelor, poliţiştii
de frontieră au constatat că una dintre cele două persoane nu corespunde
cu fotografia din documentele de călătorie. Din cercetările efectuate a
rezultat faptul că persoana în cauză se numeşte Patricio A., are 21 de
ani şi este din Ecuador. Acesta a declarat că a călătorit din ţara de
origine cu avionul până în Turcia, unde a pierdut paşaportul, iar
ulterior a sunat un prieten care i-a adus paşaportul fratelui său.
„Persoanei în cauză nu i s-a permis
intrarea în ţară fiind preluat de autorităţile de frontieră bulgare în
vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se
impun”, a declarat purtătorul de cuvânt al STPF Dolj, comisar şef Romică
Ivănoiu.
preluare; Cuvantul Libertatii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu