04 septembrie, 2014

Peste 3000 de participanti la editia 2014 a Zilei comunei Poiana Mare


Ultima zi de vara calendaristica a acestui an, duminica, 31 august 2014, a prilejuit o sarbatoare de suflet pentru harnicii si numerosii locuitori ai celei mai mari comune din judetul Dolj, Poiana Mare. In aceasta frumoasa si insorita zi, Primaria si Consiliul Local Poiana Mare au organizat a saptea editie a Zilei comunei, sarbatoare la care au participat, in orele sale de varf, peste 3000 de localnici ai satelor arondate comunei si altele invecinate, chiar din orasul Calafat.
Desfasurata in frumosul cadru natural, plin de verdeata, oferit de parcul din centrul comunei, manifestarea a reunit copii, tineri si varstnici, toti dornici sa se distreze, sa urmareasca programul artistic sau sa se bucure de berea rece si micii gustosi ce sfaraiau pe gratar. Participantii, obisnuiti deja cu sarbatoarea comunei, au inundat, pur si simplu, aleile parcului, incepand cu orele 15.00, cand a inceput programul artistic. In cadrul acestuia, au cantat si dansat, cu deosebit talent, micii si frumosii dansatori din ansamblurile folclorice din Poiana Mare ("Drag de joc" si "Flori din Poienita") si Cetate ("Dunarea"), la final reprezentantii acestora primind diplome de participare.
Incepand cu ora 17.00, pe scena din centrul comunei au urcat artistii din cadrul Postului de televiziune "Etno TV", post care a si transmis manifestarea, in direct, pe parcursul a circa 4 ore. Acesti artisti (Cristi Banateanu, Sanda Argint, Marcu Nicolici, Irina Zoican, Rodica Gigea), consacrati deja in cadrul cantecului popular romanesc din sudul tarii, au incantat asistenta cu cantecele lor, reusind sa-i faca pe poienari sa aplaude si sa joace...
 
Mentionam ca, la sarbatoarea Zilei comunei Poiana Mare, au participat si diverse personalitati politice din judet, apropiati ai comunei si ai oamenilor acesteia. De asemenea, o premiera a acestei editii, a fost faptul ca majoritatea covarsitoare a comerciantilor, care au adus diverse produse si servicii pentru bucuria si desfatarea participantilor, sa fie din comuna Poiana Mare.
Si de aceasta data, intreaga manifestare a fost organizata si coordonata de catre primarul localitatii, domnul Marin Vintila, cel care, in urma cu sapte ani, la preluarea mandatului de primar, a demarat aceast proiect, ajutat fiind de viceprimar si de consilieri locali, de prieteni si apropiati, reusind, in acest an, sa organizeze cea mai frumoasa dintre editiile manifestarii. Acest fapt a fost recunoscut, direct, de catre cei care au vorbit cu domnul primar in desele momente cand acesta s-a aflat printre participanti, si, indirect, prin prezenta numeroasa la eveniment.
In cuvantul sau, din deschiderea manifestarii, domnul primar Marin Vintila a declarat urmatoarele: "Bine ati venit la editia a saptea a Zilei comunei Poiana Mare. In urma cu sapte ani, am promovat impreuna acest proiect, pentru a avea o sarbatoare a noastra, a comunei, in cadrul careia sa petrecem impreuna. Imi doresc sa fiti alaturi de mine si in continuare, pentru ca impreuna sa facem lucruri mai multe si mai bune. Va doresc sa fiti sanatosi si sa va distrati. Sa auzim numai de bine!".
Dupa finalizarea programului artistic, pe inserat, aproape chiar de noapte, poienarii s-au bucurat de focul de artificii, care a incheiat astfel o zi cu adevarat minunata pentru ei si pentru comuna in care locuiesc si muncesc....






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu