25 octombrie, 2010

Care PRIMAR dupa 1989 a condus cel mai prost Calafatul?


Este o întrebare care poate ne vine des în minte şi care caută răspuns. După revoluţie Primăria a trecut prin mâna câtorva primari pe care Calafatul i-a ales prin vot liber. Chiar dacă pe lângă dorinţa de a vota a mai intervenit şi câte un mic ajutor electoral totuşi vina pentru conducerea bună sau rea aparţine majorităţii. Iar dacă ne-a fost şi ne este rău în continuare este în consecinţă indiferenţa şi iresponsabilitatea cetăţenilor din Calafat care se plâng pe la colţuri, ca în campania electorală să adune bucuroşi găleţile, brichetele şi şepcile cu numele candidaţilor la Primărie. Calafatul este un oraş liniştit însă cu oameni indolenţi care doar atunci când îi ustură sar în sus ca ultimele ţaţe de pe marginea şanţului. Nu avem spirit civic, suntem dezbinaţi şi bârfitori, şi ne place să prindem ciori pe care să le servim ca fazan, de aceea am rămas tot timpul DE FAZAN.

14 comentarii:

  1. Parinte, iar te tii de shotii? Stai dracu in banca ta. Ce vrei sa demonstrezi cu sondajul asta? Ca Guta e al mai prost primar? Nu uita ca dintre toti pe care i-am avut, a reusit sa administreze Calafatul cu bani de criza. El nu a avut fondurile lui Traistaru.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mai barfitori ca tine parinte nu prea sunt pe la noi.

    RăspundețiȘtergere
  3. fratilor traistaru in 8 ani a dus in faliment 2 societati IGO si TERMO a fost cel mai prost primar.

    RăspundețiȘtergere
  4. alessandru cel pitic26 octombrie 2010 la 14:57

    atat igo cat si terma au fost puse pe butuci de piticul porno, amintiti-va ca piticania a fost in aga, si mai e ceva piticul scursurel pornografic a distrus politia de frontiera iar acum pune pe butuc cantarul, auzi cica are dreptul si lucreaza la cantar, halal pregatire

    RăspundețiȘtergere
  5. maleficul ninel stanciu- saracia de la cantar caci acum nu se mai iau spagi ci bocanci in gura a ajuns pe cea mai mare treapta a politicii datorita domnului traistaru pentru ca la pus pe mucos pe lista, desigur o greseala care se va repara si nu se va mai auzi de fudulul tepos

    RăspundețiȘtergere
  6. este clar ca roscovanul a fost cel mai prost asta in cazul in care se poate numi primar

    RăspundețiȘtergere
  7. neam de TRAISTA a fo cel mai prost primar !

    RăspundețiȘtergere
  8. ati uitat ca in 2000 cind aiesit primar traista nu a dat APA CALDA decit de sarbatori a fost un primar de TRAISTA

    RăspundețiȘtergere
  9. traistaru cel mai rau om din lume afara cu el

    RăspundețiȘtergere
  10. Traistaru nu i-a pus el pe lista de consilieri pe alde mugur si ninel,si-au castigat singuri acest drept.Prioteasa l-a sustinut cel putin pe ninel si nu se poate descotorosi de el fiindca parerea mea tipu e prea bun,ptr partid.Altfel sunt oameni de la PDL care vor sa-i aduca la ei in partid si sa le arate ce inseamna dupa munca si rasplata.

    RăspundețiȘtergere
  11. intrebati japita de ninel cine l-a angajat pe el si pe duduiesa la cantar? nu cumva domnul de la craiova, si ce zicea duduia prin piata la angajarea ei ca a dat cati bani pentru angajare la craiova,minciuna sfruntata,a vorbit traistaru unde a trebuit si s-a rezolvat, miticul de stanciu poate sa dea din aripi cat poate , poate sa ia hormoni de crestere dar nu poate sa-si depaseasca conditia de mitocan si de descreierat, e sfarsitul prostului n-o sa mai auziti de el decat daca aveti tir si treceti prin vama pe la calafat pe tura lui, dar si atunci aveti o solutie sa-l scuipati intre ochi daca va pune pe cantar masina

    RăspundețiȘtergere
  12. Acest cacat numit ILIUTA CALAUGARU mai bine l-ar intreba pe formolizatu de stapanu-su tae,cum l-a chemat ca milogu pe Ninel in centru pe banca ziua in amiaza mare sa-l roage s-o angajeze pe ,,amanta" luI ,DANA TUNA in numele prieteniei ce-i leaga.Traistaru dupa ce a pierdut alegerile n-a mai valorat nici doi lei ptr nimeni.Presedintele de la Craiova(cel mai serios om din judet) a inceput sa-si bata joc de el din timpul campaniei electorale,a urmat refuzul de cel putin 4 ori de a o angaja pe amanta lu cacatu de iliuta,plus acum refuzul de a se descotorosi de lupii tineri in de favoarea mumiilor din sarcofag.Traistaru daca vorbea cu cineva o facea pentru tine ,dle somer ILIUTA,ca sa te angajeze politic sa nu cumva sa dai vreu examen,retardatule !!!!!!!

    RăspundețiȘtergere