29 ianuarie, 2011

Profesorii universitari craioveni, acuzaţi de plagiat


Mai multe cadre universitare craiovene au fost acuzate, în 2009, de plagiat, după ce au publicat diverse articole sau lucrări de specialitate, care erau copiate din publicații internaționale. Doi dintre profesorii universitari incriminați au ajuns în instanță după ce Comisia de Etică a Universității a recomandat desfacerea contractului de muncă.

Comisia de Etică a Univeristății din Craiova a prezentat în urmă cu aproape două săptămâni raportul de activitate pentru anul 2010. Pe masa membrilor acestui organism au fost puse cinci dosare, conţinând sesizări ale conducerilor unor facultăţi sau ale unor cadre didactice. „Dosarul privind cazul domnului şef de lucrări dr. Marin Gavrilă de la Facultatea de Inginerie în Electromecanică, Mediu şi Informatică Industrială a fost deschis ca urmare a sesizării trimise de Prof. H.L.W.Chan, Q.Q.Zhang, W.Y.Ng şi C.L.Choy din Hong Kong privind plagierea unei lucrări publicate în prestigioasa IEEE Transactions on Dielectrics and Electrical Insulation, vol. 7, No. 2, aprilie 2000, pp. 204 – 207 prin lucrarea cu exact acelaşi titlu publicată în revista Metalurgia, vol. 61, No. 5, mai 2009, pp. 31-34. Din analiza celor două materiale, s-a constatat proporţia de 100% a plagierii, diferenţele între referinţele bibliografice fiind minime, iar textul, formulele, figurile, tabelele şi graficele identice. Concluziile şi recomandările Comisiei de etică au vizat constatarea, dovedirea şi certificarea plagiatului ca plagiat major aşa cum este el definit de Codul de etică universitară al Universităţii din Craiova. Nu s-a luat nici o măsură administrativă, întru-cât domnul şef de lucrări dr. Marin Gavrilă de la Facultatea de Inginerie în Electromecanică, Mediu şi Informatică Industrială şi-a dat demisia pe data de 7 decembrie 2010. Profesorul Helen Chang, în calitatea sa de prim autor, a fost informată cu privire la rezultatul analizei sesizării făcute, precum şi la consecinţe. În acelaşi timp, redacţia revistei Metalurgia a fost înştiinţată de acest caz de plagiat”, se arată în raportul Comisiei de Etică.

În anul 2004, profesorul Marin Gavrilă a fost prins de procurorii Biroului de Combatere a Corupției și Criminalității Organizate de la Parchetul Tribunalului Dolj în momentul în care a primit mită de la un student pentru a fi promovat la examenul ce trebuia să îl susțină tânărul la materia „Tehnica frigului”.

Tot la Facultatea de Inginerie în Electromecanică, Mediu şi Informatică Industrială a mai fost reclamat un act de plagiat. Este vorba de conf.dr.ing. Marius-Constantin Popescu. „Lucrările plagiate aveau mai mulţi coautori şi s-a stabilit responsabilitatea fiecăruia în parte. Comisia a constatat şi caracterul neîntâmplător şi repetat al plagierii la domnul M.C.Popescu. Concluziile şi recomandările Comisiei de etică au vizat constatarea, dovedirea şi certificarea plagiatului ca plagiat major, mai precis conştient, repetat şi sistematic aşa cum este el definit de Codul de etică universitară al Universităţii din Craiova. În stabilirea paternităţii şi, implicit, a responsabilităţii, Comisia de etică a Universităţii din Craiova şi-a însuşit concluziile comisiei de analiză de la nivelul Facultăţii de Inginerie în Electromecanică, Mediu şi Informatică Industrială, privind responsabilitatea exclusivă a domnului M.C.Popescu, un singur coautor trecut pe lucrare dezicându-se de aceasta, ceilalţi coautori aflând de menţionarea numelor lor pe lucrarea incriminată cu puţin timp înainte de înaintarea ei la conferinţa SIELMEN. Comisia de etică a propus aplicarea sancţiunilor prevăzute de Codul de etică, inclusiv îndepărtarea din corpul didactic universitar a domnului M.C.Popescu, precum şi iniţierea unor ample dezbateri, la nivelul universităţii, mai ales cu doctoranzii, referitore la coautorat, având în vedere problemele ridicate de prezenţa, voită sau nu, a coautorilor la lucrarea incriminată”, se mai spune în document.

Șeful de lucrări dr.ing. Ion Cârstea a fost reclamat de mai mulți studenți că a solicitat sume importante de bani pentru promovarea examenului. „Concluziile şi recomandările Comisiei de etică au evidenţiat punctul de vedere unanim acceptat al încadrării faptelor sesizate de studenţi şi menţinute de ei la audiere în categoria încălcării unui principiu fundamental promovat de Codul etic – prevenirea şi combaterea corupţiei, fiind vorba chiar de fapte de corupţie. Comisia a considerat că este necesară continuarea cercetării de către alte organe abilitate în acest scop”.

Alți trei profesori universitari, din cadrul Facultății de Mecanică, au fost prinși cu plagiatul publicat în revistele internaționale de specialitate. „ Dosarul privind cazul domnilor R.C.Ivănuș (autor principal), D.Ivănuș şi F.Călmuc de la Facultatea de Mecanică, acuzaţi de plagiat în urma unui mesaj e-mail trimis de prof.dr.ing. Adem Kurt de la Universitatea Gazi, Turcia, preşedinte al Societăţii de Tehnologia Sudurii din Turcia. Simpla comparare a textelor arată că stabilirea plagiatului este indubitabilă. Domnul R.C.Ivănuş şi-a recunoscut fapta, exprimându-şi regretul pentru cele făptuite. Domnul Ivănuş l-a contactat pe mail pe domnul Adem Kurt pentru a-şi exprima scuzele sale. Concluziile şi recomandările Comisiei de etică au vizat constatarea, dovedirea, certificarea ca atare a plagiatului realizat de domnul Ivănuş ca plagiat major, repetat şi sistematic, aşa cum este el definit de Codul de Etică Universitară al Universităţii din Craiova. Comisia de etică propune aplicarea sancţiunilor prevăzute de Codul de etică, inclusiv îndepărtarea din corpul didactic universitar. Comisia de etică consideră necesară declanşarea unor dezbateri ample în corpul didactic al universităţii, cu cadrele didactice şi cu doctoranzii, referitor la originalitate şi la coautorat”, se mai arată în raportul Comisie de Etică a Universității din Craiova.

4 comentarii:

  1. astia sunt oamenii lui androneasca dupa care jeleste de mama focului.

    RăspundețiȘtergere
  2. de ivanus cu specializarea romana, nu spuneti nimic?
    tot o apa si-un pamant!
    intrebati cadrele didactice ale caror lucrari de grad le-a coordonat!

    RăspundețiȘtergere
  3. astia or fi profesorii lu guta de la drept?

    RăspundețiȘtergere
  4. eu zic sa citati sursa de unde ati luat articolul...cu tot cu poza...

    RăspundețiȘtergere