Un tânăr de 27 de ani, din comuna doljeană Desa, s-a urcat la
volan după ce a băut în execes şi s-a „înfipt” cu maşina într-un parapet din
beton. Accidentul s-a petrecut azi-noapte, în localitate, şi, din fericire,
tânărul a scăpat cu răni uşoare, nefiind necesară internarea sa în spital.
Poliţiştii au constatat, însă, că avea o concentraţie de 1,13 mg/l alcool pur
în aerul expirat.
Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, azi-noapte, puţin după ora 02.00, Viorel Deică, de 27 de ani, din comuna Desa, în timp ce conducea un autoturism Ford Focus pe DJ 553, prin localitate, ajuns la intersecţia cu strada “Prinţul Obrneovic”, a pierdut controlul direcţiei şi a lovit un parapet din beton al sensului giratoriu. Viorel Deică a fost transportat la spital, a primit îngrijiri medicale, întrucât suferise un traumatism cranio-facial, însă nu a rămas internat. Poliţiştii au stabilit că accidentul s-a petrecut pe fondul consumului de alcool.

“Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 1,13mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele său a fost întocmit dosar penal”, au precizat reprezentanţii Birouluide presă al IPJ Dolj. - Sursa: Ora de Dolj
Mare drincuitor soferu il stiu da bine ca a scapat la cat alcol avea in el.Da nu moare in patu lui daca il lasa astia sa conduca in continuare.
RăspundețiȘtergereO sa il lase ca in politie, parchet si judecatorie in momentele astea de criza este foamete mare, noroc cu prosti betivi care baga picioru un pic in pedal sub influenta lui bahus si apoi contravaloarea sezonului de rosii il baga in buzunarele astora. Felicitari si la mai mare si spectaculos, ce dracu ai zgariat un pic bara si nu tu ai condus masina, ci ea pe tine, ca na de este straina!
ȘtergereVoinea candideaza la europarlamentare la anu in 2014 din partea lu MRU cu alianta DA
RăspundețiȘtergereati mancat rahat cu galeata ca zboara voinea...da omu e tare si a ramas director ca si bora...nu aveti voi putere in fata titanilor.
RăspundețiȘtergereHAI SA NU MAI VORBIM DE OAMENI SCOSI DIN JOCUL POLITIC...VA ROG RESPECT MACAR PENTRU CEI 60 DE ANI DE VIATA SI PETE 40 DE EXPERIENTA PROFESIONALA.
ȘtergereSA FIM FAYR PLAY
tacere si liniste pana in 2015
RăspundețiȘtergereajunge cu scandalu vine primavara hai sa fim mai senini mai buni
ȘtergereVOINEA EUROPARLAMENTAR IN 2014
RăspundețiȘtergerePOPO TE MANANCA VOINEA CAND O IESI EUROPARLAMENTAR.A PROMIS CA TE FACE BUCATI DE NICI CU LUPA NU TE MAI ADUNA
voinea nu sa potoleste cauta scandal pensionaru!!!
Ștergerecand incepe parcu industrial?????? in 2016 la alegeri
RăspundețiȘtergerecind va baga apa la golenti si basarabi...la alegeri, normal!
Ștergere