VIDEO
In Vinerea
Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si
infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era
practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai
Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.Hr., in
Palestina aceasta pedeapsa era aplicata doar de catre autoritatea
romana. Cel care primea condamnarea la moartea pe cruce era dezbracat
de haine, biciuit si obligat sa parcurga drumul pana la locul
executiei, cu barna orizontala a crucii in spate, legata de mainile
intinse. Sentinta era pronuntata de catre conducatorul provinciei
intr-un loc public.
Din Scriptura aflam ca dupa ce Hristos a fost
biciuit, Pilat,
spalandu-se pe maini, rosteste sentinta. Mantuitorul Hristos este
trimis spre locul rastignirii, purtandu-Si crucea.
Ajuns la locul executiei, bratul orizontal al
crucii era fixat cu ajutorul cuielor de bratul vertical infipt din
timp in pamant, iar picioarele condamnatului puteau fi asezate pe un
scaunel de picioare, ceea ce usura durerile, dar lungea supliciul.
Ele puteau fi si tintuite fara sprijin, usor indoite, cu talpile
lipite de stalpul vertical. In varful acestuia se fixa o scandura pe
care era consemnata vina condamnatului, in cazul Domnului: "Iisus
Nazarineanul, Regele Iudeilor".
Trupul mort, coborat de pe cruce, putea fi
aruncat intr-o groapa comuna, impreuna cu instrumentele executiei sau
putea fi incredintat oricui s-ar fi milostivit sa-l ingroape.
Din Sfintele Evanghelii cunoastem ca Iosif din
Arimateea l-a coborat pe Domnul de pe Cruce si l-a ingropat impreuna
cu Nicodim, in mormantul
sau aflat intr-o gradina din apropierea locului rastignirii...
Moartea biruita prin moartea lui Hristos
Moartea a intrat in creatie prin despartirea
omului de Dumnezeu. Din iubire fata de om, Fiul Lui Dumnezeu S-a
intrupat si a primit moartea de buna voie. A primit-o nu din
curiozitate, ci pentru a o invinge. Astfel, Hristos intoarce rostul
mortii. In loc de mijloc de trecere la cel mai redus grad de viata,
ea e folosita de El ca mijloc de biruire a ei, afirma parintele
Dumitru Staniloae. El a invins moartea nu numai pentru ca a fost
Dumnezeu, ci si pentru ca umanitatea Lui a fost fara de pacat.
Pentru Hristos moartea nu era inevitabila,
deoarece El fiind strain de pacat nu purta in Sine germenele mortii.
Hristos nu moare de o moarte naturala, rezultat al unui proces ce
culmineaza cu descompunerea fizica, nu este atins de vreo boala, ci
primeste moartea de buna voie. De aceea indura moartea in toata
grozavia ei, moartea prin excelenta.
Moartea suportata de Hristos naste in noi, daca
ne unim cu El, o stare noua, de incetare a alipirii egoiste si
patimase la cele ale lumii si de daruirea vointei Lui de a ne iubi
unii pe altii. Iar aceasta ne da puterea de a birui si noi moartea.
Spre deosebire de noi, care induram moartea in
mod pasiv, ca pe o consecinta a pacatului, Hristos a intampinat-o in
stare de maxima concentrare spre a o birui. In canonul pascal compus
de Sfantul Ioan Damaschin se canta: "Praznuim omorarea mortii".
Din Sfintele Evanghelii aflam ca in momentul in
care Hristos Si-a dat duhul, s-a aratat o serie de semne miraculoase:
catapeteasma templului s-a rupt, pamantul s-a cutremurat, pietrele
s-au despicat si multe trupuri ale celor adormiti au inviat.
Punerea in mormant a Domnului
De teama ca trupurile celor osanditi sa nu ramana
pe cruce si a doua zi, cand se praznuiau Pastile,
iudeii cer permisiunea lui Pilat sa se zdrobeasca fluierele
picioarelor osanditilor si apoi sa fie coborati de pe cruce. Se
folosea acest procedeu spre a grabi moartea celor rastigniti. Dupa ce
primesc acordul de la Pilat, ostasii zdrobesc fluierele picioarelor
celor doi talhari, deoarece acestia inca nu murisera. Cand au venit
insa la Hristos, au constatat ca El murise si atunci nu I-au mai
zdrobit oasele. Spre a se convinge ca Hristos a murit cu adevarat, un
ostas i-a impuns coasta cu sulita si indata au tasnit sange si apa.
Iosif din Arimateea si cu Nicodim iau trupul lui
Hristos de pe cruce, il ung cu aromate si il infasoara intr-un
giulgiu. Pe cap ii pun o mahrama, implinind astfel, intru totul
datina iudaica a inmormantarii.
Evanghelistul Matei spune ca mormantul in care
Hristos a fost pus apartinea lui Iosif, iar de la Ioan aflam ca era
"un mormant nou, in care nu mai fusese nimeni ingropat"
(19, 41).
Iudeii vor pecetlui piatra mormantului in
nadejdea ca uitarea sa-L acopere definitiv pe Cel ce zacea acolo. Dar
ei nu vor putea opri astfel nici coborarea la iad si nici invierea
lui lisus, urmata de raspandirea noii credinte.
Mormantul lui Hristos ramane gol. Nu mai este cum
spunem noi "locas de veci". Acest mormant ne vesteste ca si
mormintele noastre vor ramane goale.
Vinerea Mare este zi aliturgica, adica nu se
savarseste nici una dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia
principala din aceasta zi este scoaterea Sfantului
Epitaf din altar si asezarea lui pe o masa in mijlocul bisericii.
Prin scoaterea Sfantului Epitaf retraim coborarea de pe Cruce a lui
Hristos si pregatirea Trupului Sau pentru inmormantare.
Seara se canta Prohodul
si se inconjoara biserica cu Sfantul Epitaf. Este o procesiune de
inmormantare. Epitaful pe care il poarta preotii ajutati de
credinciosi simbolizeaza trupul Mantuitorului. Dupa procesiunea din
jurul bisericii, Sfantul Epitaf este asezat pe Sfanta
Masa din altar, unde ramane pana la Inaltare. Punerea pe Sfanta
Masa reprezinta punerea Domnului in mormant.
Adrian Cocosila
preluare:crestinortodox.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu