Astăzi, 26 noiembrie, a avut loc începând cu ora 17.30, în
sala Casei de Cultură din satul Basarabi, întâlnirea autorităţilor locale
cu Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului domnul
Eduard Hellvig. Peste
400 de cetățeni din Calafat, Golenți și Basarabi au asistat la momentul în care
proiectul ,,apă și canalizare,, pentru cele două localități
(Basarabi și Golenți) a primit finanțare. Acest lucru se traduce simplu, adică
au fost alocați banii, urmând ca din luna martie 2013 proiectul să fie deja
implementat pe teren. Lucrările începute vara trecută nu au fost, așa cum spun
unii, niște gogoși sau minciunele de câștigat campania, deoarece ele se vor
concretiza din martie când cele două sate aparținătoare Municipiului Calafat
vor deveni adevărate șantiere. Proiectul se ridică la aproximativ 6 milioane de
euro, fiind finanțat prin Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, cu
sprijinul guvernului USL și o cofinanțare deja plătită din partea Primăriei
Calafat. La întâlnire, pe lângă autoritățile locale, primarul Mircea Guță,
viceprimarul Doru Mitulețu, au fost prezenți și primarii comunelor Poiana Mare,
Desa, Ciupercenii Noi și Piscu Vechi. Primarul Municipiului Calafat a mulțumit
ministrului-deputat -Mihai Voicu pentru sprijinul acordat și guvernării actuale
fără de care acest proiect ar fi rămas, ca și în anii trecuți, în sertarele
ministerelor. Ministrul Eduard Hellvig a declarat că pentru aceste tipuri
de proiecte au fost propuse mai multe localități, fiind selectate în primă fază
șapte printre care s-a aflat și Calafatul cu Basarabi și Golenți.
VIDEO
Ce cauta Iliuuta ala pe-acolo baaaaaa ala e pdl-ist de doarme cu tablou lu Base in pat.Asta lucra prin vama sau pe unde la ciordit acolo cu Ninel, pa de-aia il plange pe Basescu si nu vrea apa la Basarabi ca la cat a furat in vama are bani sa-si traga apa plata din pamant, da restu, adica ce astia din pdl su suflet NU
RăspundețiȘtergereomu e pierdut si disperat ca toti pdl-istii ce ai vrea sa faca sa taca din gura...nu poate ca toti sunt pusi pe scandal ca tata lor Basescu
ȘtergereAsta-i aerian, e Iliuta Seuleanu, barbatu lu aia de e profesoara de ce e pe la scoala 2. Prinde ciori a spaguit si el cate ceva prin vama si e din ala inrait cu Base, doarme cu tablou lui sub perna, e dereglat bine individu.Daca trece pe la Ivantu sigur il interneaza urgent cu tratament de shoc. Pe unde sa duce face circ e pe langa tot da da din goarna cum fac pdl-eeii.Sa roseste tot si vorbeste cu o ploaie de salisa, urate animalele aste din PDL, cica sa le spui si oameni...nu ai la cine...ciulini, loboda si buiaza cat vezi cu ochii in creierele lor stafidite.
Ștergereda ba e vreo unu zdravan???? nexam....paparude....betivani, mincinosi si rai...ba da rai rai rai de tot.Cand zici PDL oauuuu e tot ce poate fi mai rau si mai scarbos...cand bagi OTV uuuuaaaauu e tot ce poate fi mai elODIOS, mizeria din canale....rau am ajuns ca neam rau rau rau
Ștergereda lasati-ma cu iliuta asta ca o luati ca cu Voinea lasat-ima cu homo-schizo astia
Ștergeredesteptule ia spune de cine sa vorbim? de puiu betivanu de sta colo in fata la Dorinel Traistaru ah? ia zii!!1
Ștergereda astia cu numele de Iliuta toti sunt papagali
Ștergerea facut Voicu mai multe ca toti cei nascuti in Calafat pentru orasul nostru . Respect domnule Voicu
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Ștergeresa vedem hai ca dam cu votu pe el , sunt patru ani iar dupa sa nu mai auzim de ei.Daca nu fac nimic astia o sa dispara ca PNTCD garantat
ȘtergerePlanuri au fost si o sa mai fie dar sa vedem fapte! Ca atatea promisiuni de-a lungul anilor ne-au adus in situatia de a nu mai avea incredere in nici o persoana sau promisiune facuta pentru ca sa promis mult si sa facut putin. Cat sa mai asteptam asa? in fiecare vara ne seaca fantanile si suntem la mana ploilor.Ei habar n-au ca sa-i votam acum de n-o sa ne spuna ca o sa curga si aghiasma la robinete in basarabi.Nu m-ar mira daca ne-ar mintii din nou ca m-am obisnuit de atata timp.Multi oameni din sat cred ca ne-am inselat cand l-am votat pe asta in 2008 daca-l votam tot pe Traistaru sunt sigur ca acum aveam si noi apa la robinet ca in oras.
RăspundețiȘtergereAiureli.Traistaru abia a facut o improvizatie la Golenti, care oricum nu alimenteaza cu apa potabila si numai datorita lu Guta nu a fost dezafectata.
Ștergerein 2008 - dar in 2012?
ȘtergereGuta se lauda pe doar pe el, si promoveaza pe Voicu doar prin prisma si prin asocierea cu el, in mintea lui Guta, Voicu nu exista fara el. Nu am vazut vreodata ca Voicu sa fie laudat la modul direct.
Ștergereface lucruri bune mihai voicu asta, dar mi se pare cam ingamfat.
RăspundețiȘtergereSa fim oamnei cu minte si sa facem ce-i de facut ca cu hai de-a fost inainte nu mai poate nimeni.Cu Crin si Ponta mai e speranta ca-n rest stim ce poame sunt.
RăspundețiȘtergereacu sa vedem ca nu sa stie pana ha ha o trece ceva timp, da ca oricare aperi la mai bine sau la mai putin rau
Ștergereziceau unii ca i s-a facut lui Ninel reclamatie pentru apartamentul ANL ca nu mai are servici
RăspundețiȘtergereE gata cu reclamatia , in doua saptamani s-a dus ca a venit cu falseturi cum a facut in vama cu spaga de 5000000 de euro. Pa de ce sa-i de lu Niel Stanciu locuinta, ce e sarac, a primit 6300 de euro de la Iancu si 3200 de la Cornel Popa.Omu are masina Peugeot de 20.000 de euro, face vacantele in Tahiti, in Maroc si cu doua terenuri in Craiova si o spalatorie .Pa dati voi locuinte la patroni.Asta mincinos di hot ca pdl-istii , asa sunt toti pusi pe hotii.
ȘtergereAAAA si ca un supliment, in timp ce el lua locuinta la ANL calafat, maistorii turnau temelia la casa de-o face la iesire din Craiova.Ce sarac e dati-i ANL.NU, sa ia o familie tanara fara posibilitati nu din astia cu conturi de zeci de mii de euro. Adica dai casa la unu de are masina de 20000 de euro cat un apartament...ma lasati vere ca e prea de tot, afar cu el
Sondajele facute acum trei zile au pus pe jar partidele din afara USL
ȘtergereUSL- 78% ca partid
PP-DD- 14%
ARD-PDL= 8%
la candidati
Mihai Voicu- 72%
Mario Oprea-68%
cred ca vor mai mult ai din pdl si pp da oricum nu cat sa intre in parlament
Ștergerepan la votari sa mai modifica asa cu 5-6 procente
Ștergereda tacura pdl-istii de tot dupa proiectu cu apa si canalizare sunt la podea kaput pe 9 decembrie
ȘtergereScandal la PP-DD, Iancu a amenintat ca iese rau pentru aia de au facut campanie daca nu castiga in decembrie.Pregateste 3 remorci de grau pentru rudarie.
ȘtergereSi ce e nou ca asa a facut si in 2008...cu amenintari cu recuperatori, e periculos iancu, mafiot mafiot de clasa votati-l sa va fie bine
ȘtergereIn visele voastre aveti procentele de mai sus,sunteti jalnici inganfatilor.
RăspundețiȘtergerePOATE SĂ IESE ŞI MAMA CANDIDATULUI,DACĂ NU FACE NIMIC CONCRET PENTRU AMĂRÂŢII DE OAMENI CARE NU AU UNDE MUNCI ! LUMEA ARE NEVOIE DE LOCURI DE MUNCĂ, NU DE BORDURI ŞI PANSELUŢE PLANTATE ! NU NE ÎNCĂLZEŞTE CU NIMIC, DACĂ AVEM ORAŞUL FRUMOS ŞI SĂRAC ! COPII CARE TERMINĂ ŞCOLILE NU AU UNDE MUNCI ŞI DEVIN VAGABONZI,ÎNAINTE INTRAU ÎN FABRICI ŞI MUNCEAU DAR ACUM, UNDE ? ÎN BARURI ŞI DISCOTECI PÂNĂ DIMINEAŢA ?! NE MAI MIRĂM CĂ SE ÎNTÂMPLĂ ATÂTEA CRIME ŞI VIOLURI ÎN ZIUA DE ASTĂZI,DAŢI-LE LOCURI DE MUNCĂ OAMENILOR PENTRU A AVEA O PREOCUPARE ŞI PENTRU A-ŞI CÂŞTIGA EXISTENŢA ! DE MINCIUNI ŞI PROPAGANDĂ ELECTORALĂ SUNTEM SĂTUI PÂNĂ ÎN GÂT DE 23 DE ANI !
RăspundețiȘtergereVOINEA NU MAI ESTE ASCULAT DE SLUGILE DIN SPITAL,TOTI VOR USL IAR EL II AMENINTA SI II INDEAMNA SA-L VOTEZE PE CORNEL POPA.
RăspundețiȘtergerePa dupa ce a dat afara cu toti de n-au cotizat te cred si eu ca nu-l mai asculta nimeni.De fapt e la final de cariera profesionala , ca aia politica a fost un mare esec ca si cea umana. Ingamfat si tiran, ca el nu mai e nimeni, maglavicean umflat in pene ca curcanii americani de pufaie carne pe ei si cand intra la malaxor se fac pasta. NO NAME...eject forever din politica...va iesi cu fruntea in jos, cu capu plecat...e greu sa stii cand trebuie facut pasul inapoi.Un om destept dar parashuta in societate iar in politica ZERO ZERO la infinit. Are 62 de ani ce sa mai ceri, acum incepe mana sa tremure, uiti, obosesti repede...toate se duc in jos.Daca era destept se retragea de mult si ramanea un mit, un mentor, un vector, acum e un tremurici, untrepadus de se hranesti din trecut, adica eeeeeee ce-am fost eu odata , ce fceam ce invarteam.Vise domn doctor vise frumoase, acu COSMAR
ȘtergereVoinea sa te duci la pensie cu pdl ul tau. Ai mai ramas tu pitaru si dorinel cu popa. Sunteti penibili. Oamenii vror usl nu mafioti ca voi de la pdl.
RăspundețiȘtergereVoinea sa te duci dupa basescu.
RăspundețiȘtergereToata stima pentru domnul doctor Voinea
ȘtergereVoinea ramane un om de valoare cu toate criticile aduse. Ca medic a fost zeu in zona Calafat.Cand era tanar veneati toti si-i pupati mainile cu kent cu cafea sa va opereze si nu ziceati nimic iar acum dati cu pietre.E cineva sus sus si nu doarme si sigur are el grije de toti. Peste 20.000 de pacienti operati de stimabilul doctor Voinea dar grobienii ce sa inteleaga.Fiecare timp cu oamenii lui unui slabi unii mai puternici, unii mai destepti altii mai putini detepti.Gandire reptiliana primitiva sufocata de putere.Voinea a reusit prin inteligenta facand parte din clasa de elita nu din patura de jos.Toata stima!
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Ștergereda voinea e na e cineva o personalitate ce nu poate fi contestata
ȘtergereAvem echipa avem valoare si PDL e cel mai tare
RăspundețiȘtergereLa intalnirea de la Desa unde a fost Iancu cu Schult cu doamna sturion PP-DD, marii oameni politici au fost huiduiti la scena deschisa.De ce nu se da filmarea de la Desa...ca se aud injurraturile luate de iancu
RăspundețiȘtergereStie toata lumea ca Iancu ala e un sechestrator iar dupa campanie cere banii inapoi iar doamna Sturion Schult o femeie far inima fara nimic, daca a inundat ea o comuna sa-si salveze crescatoria de pesti, astia sunt oamenii lu Dan diaconescu, hoti ca el si angajatii lui, toate mizeriile din presa romaneasca...da asta e Romania
RăspundețiȘtergere