Ieri, 15
noiembrie, a avut loc un marş de amploare al Uniunii Social Liberale (USL) la
Calafat. Scopul a fost unul clar acela de a asculta probleme cetăţenilor din
Calafat care vor fi reprezentaţi în parlamentul României prin deputatul Mihai
Voicu şi senatorul Mario Ovidiu Oprea. Cei doi candidaţi au avut discuţii
libere cu calafetenii care au avut posibilitatea de a-şi exprima
doleanţele. Majoritatea au cerut ca în viitorul cât mai apropiat să se creeze
locuri de muncă şi o centrală termică. Deputatul Mihai Voicu a explicat această
problemă afirmând că deja odată cu deschiderea podului se vor crea 500 de noi
locuri de muncă urmând ca după finalizarea Parcului Industrial Calafat să se sjungă la
un număr de 2000 de locuri de muncă. La manifestare au participat peste 500 de
simpatizanţi din partea PNLşi PSD, fiind prezenţi şi liderii acestora, primarul
Mircea Guţă (PNL) şi domnul Emil Popa – preşedinte al PSD Calafat.
VIDEO
FOTO
ba da astia nu sunt sanatosi de la PP Dan Diaconescu sa lipesti afise pe cruci, au inebunit de tot fii lu Elodia
RăspundețiȘtergereAs vi vrut sa particip si eu la aceasta actiune dar din pacate nu am stiut cind se tine.Se poate sa anuntati aici pe net cind se face?
RăspundețiȘtergereMACAR CU VOICU ASTA AI CE SA DISCUTI OM CU BUN SIMT, FIGURA SPALATA CA CU COSTEL IANCU DE LA PPDD CE SA VORBESTI CA ARE MOACA DE MAFIOT DIN STREHAIA.A FACUT TOTU PE SPAGILE LUATE DIN PDL IAR ACUM IL SPALARA AI LU DAN DIACONESCU SI-L FACURA CURAT.CEALALTA CANDIDATA DE LA EI SHUT E POAMA DE A INUNDAT ACUM 6 ANI RASTUL
RăspundețiȘtergerenu ziceau astia ca PSD-ul nu e cu Voicu . Il vad pe Emil Popa langa Voicu in toate pozele
RăspundețiȘtergerereload
Ștergereauzi aici "domnul voicu a explicat aceasta problema"
bre parinte fii bun si deseneaza-ne ce vrea sa zica textu ala ca din scrisu matale in afara de grohaituri electorale, noi nu intelegem mai nimic
a.. sau poate ca matale doar vrei sa-l votam iarasi pe ochelaristu ala..hmmm
un popa jurnalist care se screme din rasputeri sa scrie un text electoral pentru un ochelarist care a facut fix un cacat pentru urbea asta, tu ce zici, are vreo sansa sa ne convinga sa-l votam ?
trezeste-te din betie baiete ca se vede ca stai mai mult capsat
Ștergerepoate 500 de locuri de munca lipsa cind se podul in folosinta
RăspundețiȘtergereAbureli şi iar aiureli,s-a săturat lumea de vrajelile voastre....cică "tur în forţă"= (milogeala) 80% angajaţii primăriei;-nişte maimuţe credinciose şi dresate ; iar restul de la p.s.d. ,care cu siguranţă îl susţin pe voicu :@...:O...:@...;-)....
RăspundețiȘtergereAu început iar cu milogeala şi minciunile ca acum 4 ani ! Nu-i mai crede nimeni, sunt toţi nişte hoţi care au distrus ţara asta şi trăiesc după urma bieţilor de români oropsiţi ! Nu au pic de ruşine să mai vină iar ca să ne mintă ! Ce au făcut bun pentru noi de 23 de ani încoace ? Mi-e silă de ei !
RăspundețiȘtergere