Astăzi, 9 noiembrie, USL-ul a devenit şi în Calafat cea mai mare forţă politică de după 1989. La nivel naţionl Uniunea Social Liberală formată din PSD, PNL şi PC este cotată în toate sondajele ca fiind pe prima poziţie în preferinţele electoratului. De astăzi candidaţii au intrat oficial în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie. Pe plan local în Colegiul Electoral Calafat, domnul Mihai Voicu este cotat pentru alegerile din decembrie cu un procent de peste 85 %. Ziarul online al PSD Calafat (Calafatul.ro) a emis astăzi un comunicat de presă în acest sens pe care îl vom reproduce în totalitate: Organizatia PSD va sustine si va merge in campanie alaturi de colegii liberali. Astazi Emil Popa presedintele PSD Calafat a tinut sa precizeze ca PSD Calafat va sustine in totalitate si cu toate eforturile candidatii USL pentru parlamentul Romaniei, Mihai Voicu si Mario Ovidiu Oprea. Astfel incepand de maine organizatiile PNL si PSD Calafat sustinute si de cele ale PC si UNPR vor face campanie si vor participa la actiuni comune pentru sustinerea candidatilor USL. In alta ordine de idei incepand de azi PNL si PSD Calafat vor avea si un protocol de colaborare local care vizeaza inclusiv colaborarea in Consiliul Local, preluare Calafatul.ro
09 noiembrie, 2012
Cea mai mare forţă politică din ţară şi din Calafat, USL, susţine pe Mihai Voicu şi Mario Ovidiu Oprea. Emil Popa, preşedintele PSD Calafat sprijină cei doi candidaţi propuşi de Uniunea Social Liberală
Astăzi, 9 noiembrie, USL-ul a devenit şi în Calafat cea mai mare forţă politică de după 1989. La nivel naţionl Uniunea Social Liberală formată din PSD, PNL şi PC este cotată în toate sondajele ca fiind pe prima poziţie în preferinţele electoratului. De astăzi candidaţii au intrat oficial în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie. Pe plan local în Colegiul Electoral Calafat, domnul Mihai Voicu este cotat pentru alegerile din decembrie cu un procent de peste 85 %. Ziarul online al PSD Calafat (Calafatul.ro) a emis astăzi un comunicat de presă în acest sens pe care îl vom reproduce în totalitate: Organizatia PSD va sustine si va merge in campanie alaturi de colegii liberali. Astazi Emil Popa presedintele PSD Calafat a tinut sa precizeze ca PSD Calafat va sustine in totalitate si cu toate eforturile candidatii USL pentru parlamentul Romaniei, Mihai Voicu si Mario Ovidiu Oprea. Astfel incepand de maine organizatiile PNL si PSD Calafat sustinute si de cele ale PC si UNPR vor face campanie si vor participa la actiuni comune pentru sustinerea candidatilor USL. In alta ordine de idei incepand de azi PNL si PSD Calafat vor avea si un protocol de colaborare local care vizeaza inclusiv colaborarea in Consiliul Local, preluare Calafatul.ro
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
BINE CA AVEM USL
RăspundețiȘtergereSTIRI SOCANTE DESPRE CANDIDATUL PP-DD COSTEL IANCU FOST CANDIDAT PDL.
POLITICIANUL ARE PESTE 20 DE DOSARE LA DNA IAR PRO TV A DIFUZAT UN REPORTAJ CU UNA DIN VICTIMELE SECHESTRATE DE MAFIOTUL COSTEL IANCU CARE CANDIDEAZA LA CALAFAT
Costel Iancu, prosper om de afaceri si pana de curand si consilier judetean in Dolj, din partea PD-L, este banuit de procurori ca a batut si sechestrat mai multi oameni.
"Mancam resturile altora neavand niciun ban, fiind imbracat permanent cu hainele cu care venisem din Romania. Eu nu castigam nimic, in sensul ca banii ajungeau tot la el. Banii mergeau la Iancu Constantin."Victima
Una dintre presupusele sale victime face dezvaluiri naucitoare. "Iancu m-a dezbracat, m-a legat cu un lant de gard", spune omul, printre altele. Politicianul nu ii raspunde. Cert este ca a fost trimis in judecata pentru lipsire de libertate, si lovire. In rechizitoriu exista si fotografii socante, puse la dispozitia anchetatorilor.
Barbatul care spune ca a fost umilit si tratat ca un caine le-a povestit procurorilor in amanunt cum ar fi ajuns sclavul lui Constantin Iancu. Acesta s-ar fi oferit sa il duca in Austria si sa-i gaseasca de lucru. Dupa cateva saptamani, victima povesteste ca ajunsese sa traiasca mai rau ca un cersetor. Se intampla prin '94-'95.
In cele din urma, barbatul sustine ca Iancu i-a gasit un serviciu. Il obliga sa se trezeasca la 3 dimineata si sa vanda ziare intr-o intersectie. Dupa ce isi termina treaba, ar fi fost pus sa lucreze ca om de serviciu intr-o pensiune, pana noaptea tarziu. Greul abia urma. L-a un moment dat l-ar fi enervat rau pe Iancu.
"Iancu Constantin a inceput sa ma loveasca. A adus mai multe lanturi si lacate cu care m-a legat, atat de gat, cat si de un gard. M-a dezbracat in pielea goala si a adus o bucata de carton pe care m-a obligat sa scriu ca as fi o zdreanta si am gresit fata de el. Dupa ce am fost legat cu lantul si dezbracat in pielea goala, Iancu Constantin a urinat pe mine."Victima
Dupa o saptamana, in care ar fi fost tinut legat de gard, omul a fost eliberat, Iancu i-a dat pasaportul si s-a intors in tara. Procurorii au inceput sa-l cerceteze pe omul de afaceri in 1996, insa dosarul a ramas intr-un sertar, pana la inceputul acestui an.
Costel Iancu el este banuit ca, impreuna cu cinci cunoscuti, ar fi sechestrat in urma cu 3 ani si o familie care avea o afacere in Craiova, dar si pe administratorul firmei. In felul acesta ar fi vrut sa ajunga partener in societate. In acest dosar, Iancu este acuzat de sechestrare, lipsire de libertate, lovire si constituire a unui grup infractional. Joi a fost trimis in judecata.
In ciuda faptului ca era cercetat penal, Iancu a fost ales consilier judetean pe listele PDL anul trecut si este unul dintre cei mai bogati din Dolj. Numit director al Administratiei Nationale a Imbunatatilor Funciare luna trecuta, demisioneaza la trei zile cand in ziare apar fragmente din dosarele lui. Acum, se fereste sa faca orice cometariu. La biroul lui, vineri erau numai secretarele.
Constantin Iancu are o ferma prospera in judetul Dolj si detine peste 100 de hectare de teren. Are mai mult timp sa se ocupe de toate acestea, pentru ca a demisionat in urma cu cateva zile si din functia de secretar executiv al PDL Dolj.
Ce comentariu mare.Eu nu scriu atat de mult ca sunt la servici in tura a treia.Iancu asta e un hotoman un escroc de prima clasa.Sunt sigur ca Voicu baiatu asta e acum singura varianta, arata a om spalat si nu are fata de mafiot ca Iancu ala de sechestreaza lumea.Auziti sa vedeti ce patesc aia de se incurca cu el daca nu iese, o sa auziti voi cum chiraie toti astia , Ninel,Balaci rozatorii de euro.
Ștergerein campania trecuta Iancu le-a cerut tuturor banii inapoi dupa ce a pierdut alegerile.Un parnaias
RăspundețiȘtergerevoicu sa se duca la el in Gaureni jud Iasi
RăspundețiȘtergereSI EU SUT DE ACORD LOCUL LUI E ACOLO IN MOLDOVA
Ștergerenumele prostilor pe toate magazinele
RăspundețiȘtergeredecat un holtei aproape de varsta a treia care vine din 4 in 4 ani mai bine un familist din calafat care de bine de rau trebuie sa mai dea ochii cu noi.
RăspundețiȘtergereCornel Popa dupa ce a ajuns mare director a uitat sa mai raspunda la telefoane chiar si la prieteni . Cat a fost mare stab nu a ajutat cu nimic Calafatul decat si=a facut ditamai viloaia langa Petrom si si-a mai tars si un Tuareg iar nevasta-sa nici bunaziua la vecini nu mai dadea
RăspundețiȘtergereSA MORI TU GARTOI?
ȘtergereCornel popa si Avram Iancu ala sunt niste fosti PDL-isti imputiti, mafioti cu sacu de dosare la DNA scapati de Basescu. PP-DD este potaia lu Base, handicapatu de Dan Diaconescu de-l pupa in cur pe Base ca i-a varsat 3 milioane in cont de alegeri sa traga in jos USL.Frectii cu apa gata s-a desteptat lumea ADIO
ȘtergereESTI PREA PROST PENTRU SECOLUL ASTA ACESTI OAMENI AU BUNUL SIMT SI SALUTA TOATA LUMEA
ȘtergereDaca e adevarat comentariu ala mare despre Iancu din PP-DD e durere cine vrea sa ajunga in parlament un interlop cu multe afaceri murdare si cu recuperatori dupa el si din aia de regleaza conturile cu sabii ninja.In ce hal am ajuns.Calafeteni fugiti de asa ceva mai bine votati cu PRM cu Legionarii cu oricine da nu cu Iancu
RăspundețiȘtergereE adevarat ca a fost dat si la stiri la televizor acum 1-2 ani nu mai stiu ca e mai demult.darimi adusei aminte cand citii comentariul ala mare.
RăspundețiȘtergeree si acu pe internet la stirile Pro Tv si arata acolo si pe ala maltratat de la tinut sechestrat
ȘtergereSi totusi cum se ajuse sa sustina PSD-ul pe Voicu si pe Oprea? E cam ciudat cine l-o fi convins pe Popa sa-i sustina pe aia doi (ca oricum meritau la cate lucruri bune au facut pentru oameni si pentru oras)si cum l-o fi canvins? Sa fie Prioteasa?Stiti careva ceva?(fara vise!)
RăspundețiȘtergerenu preoteasa,ci "farmecul personal" al lui mihai voicu ,care a strans-o putin de fund pe doamna adriana popa la intalnirea de la muzeu.acu sa judecam putin; el celibatar ea cu sotul pe campii,oameni sunt si ei.intelegerea o sa cada cand el va trebui sa scoata"dovada",cica n-are, desi ar putea compensa cu limba ascutita.
RăspundețiȘtergereAsta seara, Petre Traistaru: "Zicem ca ei, facem ca noi"... restul e cancan
RăspundețiȘtergereVOICU DEPUTAT PE VIATA
ȘtergereGarantat 100% voicu vede 0 voturi de la psd. Vrei jaful lui guta votezi voicu.
RăspundețiȘtergereBine zici! Nu stiu cati de la PSD l-or vata pe Voicu,dar n-ar trebui sa-l mai voteze nimeni. Nici pe el sau pe Oprea,Iancu,Cornel Popa... A-r trebui sa votam pe cineva care n-a mai candidat aici (nu stiu, de la alt partid)cel putin nu stim ce-i poate capu. Dar sa ma duc la vot si sa pun pe unu din aia de mai sus mai bine nu ma duc la vot.Si acest sfat la-s da la tot orasu,de-aia ne i-a si Guta si Voicu de prosti, cu toate ca nu ridica un deget pentru orasu asta prostii tot ii voteaza.Eu sper ca de data asta sa nu le mai mearga lu Voicu si Oprea cel putin din parte celor de la blocuri care acum iarna se mira ce sa faca sa nu tremure de frig.Cu ce nas vin pagubile astia sa le ceara votul cand oamenii tremua in apartamentede le sar dinti din gura.Poate nu toti a-u avut bani sa-si ia sobe si mai ales lemne ca sunt foarte scumpe,la cei care n-au nimic s-o gindi Voicu si Oprea cu ce chin o-r trece iarna?Oameni buni NU-I MAI VOTATI.
ȘtergereVoicu macar are figura de intelectual de om spalat cu bun simt insa daca te uiti la Costel Iancu de la PP are moaca tipica de borfas de mafiot de cocalar, spagar cu burta mare asa ca manelistii realizati cu mercedesu in fata.Ati vazut ba ca pe afise stau cu degetu mare in sus da cat de curand pe 10 decembrie o stea cu el in gura dupa ce l-au frecat in cur acu de alegeri.
RăspundețiȘtergerePoate ca ai dreptate ce zici de Iancu dar eu zic ca Voicu nu trebuie votat doar pe baza figurii iar de bun simt nu cred ca poate fi vorba , in 4 ani chiar sa nu vina macar o data in orasu asta?De ce merge pe strada si vorbeste cu oamenii numai in campanii electorale? in restul timpului de ce n-a venit macar o data,poate ca oamenii nu uitau acel "gest"(ca sa nu zic obligatie cel putin fata de ce-i care-l voteaza)ca in parlament a ajuns datorita lor.
Ștergerewww.ziaruldecalafat.ro -fotografie istorica - VOICU ^ GUTA ^POPA SI-AU DAT MINA !
RăspundețiȘtergereCe dacă si-au dat mîna,noi tot nu votăm cu voicu.....şi nici Popa nu va... vota....staţi fără grijă...voicu vă fi istorie :-)
Ștergeresa mori tu,daca nu este asa?
ȘtergereUna- daca si-au dat mana nu inseamna ca a pus si stampila(si mai ales pe Voicu)si a doua este ca- daca a dat Popa mana cu ei, nu inseamna ca a dat toata lumea mana.Si mai cred ca Popa trebuie sa aiba el si un interescat de mic. Dar pentru noi e grav ca nu avem unde munci sa ne castigam painea(iar Voicu nu a incercat sa faca nimic in sensul asta).Orice lider oricine a-r fi el(Popa, Guta, Traistaru,Adelica,.....)daca face o alianta indiferent ce, e posibil in anumite cazuri sa o respecte doar el.Asa ca nu poate obliga Popa pe niciun sustinator de-al lui sa voteze pe Voicu (in cabina de vot esti singur).Iar daca n-o sa mai iese Voicu si Oprea eu sunt sigur ca Popa n-o sa planga. PAREREA MEA!!!
ȘtergereEu imi dau demisia din PSD, nu imi permit ca om sa il sustin pe Voicu si sa umblu cu oameni ca Girtoi pe strada. Tot respectul pentru domnul Petre Traistaru si Emil Popa dar starea mea de om nu imi da voie sa faca lucruri de neom. O sa le comunic personal in sedinta PSD alaturi de alti 4 membri.
RăspundețiȘtergereVoicu ramane favorit pe langa ceilalti mafioti cu dosare cu sacu la DNA din alea grele cu sechestrare penali penali.Voicu macar e un om destept cu mult mult bun simt si hotarat sa faca ceva pentru Calafat.De ce nu a facut? pai cu PDL la conducere ce puteai sa faci cu ceata aia de hoti.Voicu ai sprijinul Calafatului esti singura varianta de bun simt
Ștergereiti dai pe dracu
Ștergeretu ai fost dat afara Ninele , nu ai cum sa-ti dai demisia:))))
ȘtergereAm auzit si eu ca mai multi din psd isi baga pla in el de voicu. Cica familia Traistaru a fost sanatajata si ameintata in jdemii de feluri ca sa accepte de cu sila aceasta falsa strangere de maini. Emil cauta televiziuni sa faca dezvaluiri cu sanatajul care a fost facut asupra lui, cica are si inregistrari. Nu il vedeti si voi in poza ca are o fata de parca e dus la gropaa nu la o alianta politica si ailalti 2 parca sunt hiene
RăspundețiȘtergereNu am facut nimic din cauza PDL-ului, dar acum promit solemn ca o sa fur de rup!
RăspundețiȘtergereANALISTUL revine...
RăspundețiȘtergereI-a vandut nea Nelu Prioteasa pe psd-isti fara echivoc.I-a facut KO dar intra nea Petrica in Consiliu si nu mai misca unu.Emil e prea slab de politica el e un cu pamanturile cu agricultura nu cu politica.Dan covrig e cu balele pana la curea dupa o licitatie de materiale si dupa terenu de sub targ.Toti asteaspta ceva.Croitoru o burta de 20 de sarmale si o jumate de tort cu ciocolata si frisca, Cicerone un poste de director la spital, Vintila o comanda de 200 de sicrie cu furnir de lux iar Traistaru postu de consilier sa mai urle putin mai mult.In rest la PDL Bora sta cuminte sa ramana director, Radu Draghici e pe loc repaus sa ramana director economic in continuare iar Adelica asteapta si el o lucrare de la stapanu Guta sa iese din iarna.
ASTA E SITUATIA FRATILOR TOTI AU BOTICUL PE LABE SI SE LING PRINTRE UNGHII DACA NU POT MAI MULT.
Da cam asa stau lucrurile si asa mai adauga: si un post de viceprimar pentru Dan covrig sa se faca USL pe bune
Ștergerecovrig nu o sa fie niciodata viceprimar
ȘtergereCovrig viceprimar? Nu ca e prea prost nu a-r fi capabil.Si cred ca e si usor de santajat de primar ca i-l are la mana cu targu si cu altele.
RăspundețiȘtergerecovrig e aproape dat afara din psd , impreuna cu furtun , se debaraseaza baietii de el , guta nu mai are nevoie de ei ca are alaturi psd-ul , e doar o problema de timp pana vor fi dati afara , furtun si covrgi , curvele din psd
RăspundețiȘtergereieri a avut loc o revolutie in domeniul presei on-line din romania.cristoiu l-a dat in judecata pe nistorescu si a castigat pentru ca a fost injurat pe un sait al carui administrator este paratul.astfel toti cei calomniati pe acest ziar ,sau pe celelalte, la rubrica comentarii pot actiona in instanta administatorii de sait-uri.poate de'asta pe ziarul pnl-ului nu se mai pot face comentarii.
RăspundețiȘtergeresa vezi procese ce isi ia Lungulescu acum
ȘtergereAcesta este Costel Iancu - interlopul care candideaza din partea PPDD
RăspundețiȘtergereConstantin (Costel) Iancu este un om politic și de afaceri din România, membru al Partidului Democrat Liberal (PDL) din anul 2008[1]. În anul 2008 a candidat pentru un loc în cadrul Consiliului Județean Dolj, obținând un mandat de consilier Iancu a deținut de asemenea și funcția de vicepreședinte al PDL Dolj . În octombrie 2006, mai multe persoane, între care și Constantin Iancu, au fost reținute de procurorii DIICOT, Serviciul Teritorial Craiova, fiind acuzate că l-au blocat în trafic pe Alexandru Andrei, cetățean român rezident în Austria, cu scopul de a-l forța să îl coopteze pe Constantin Iancu ca asociat la una dintre societățile în care Andrei era asociat[3].
Alături de omul de afaceri, în mașina condusă de Alexandru Andrei, se mai aflau soția acestuia, Corina, și Cristian Marius Merișanu, director la una dintre societățile conduse de cetățeanul român rezident în Austria[3]. Cei trei ar fi fost forțați să urce într-un Volkswagen Touareg, ar fi fost bătuți, apoi transportați la unul dintre birourile răpitorilor și sechestrați până târziu în noapte[3]. Omul de afaceri a fost eliberat numai după ce a promis că va accepta asocierea[3].
Împotriva lui Iancu au fost depuse mai multe plângeri din partea unor persoane pe care le-ar fi amenințat și terorizat[4]. În dosarul penal împotriva lui Iancu existau depuse fotografii, ridicate de anchetatori de la domiciliul lui Iancu, în care apare Nițu Constantin (una dintre victime) dezbrăcat și legat cu un lanț de gât[4]. Nițu a declarat procurorilor că a fost obligat de Iancu să țină în mână o hârtie pe care scrisese: “SÎNT O ZDREANȚĂ. NU FACEȚI CA MINE. AM FACUT O GREȘEALĂ CU DON COSTEL”[4]. De asemenea, Nițu a declarat că Iancu l-a legat cu lanțul și l-a dezbrăcat în pielea goală, a urinat pe el și l-a ținut în lanț o perioadă de mai multe zile, fiind ținut dezbrăcat, pe timp de ploaie și vânt[5].
În spatele răpirilor și al șantajelor se ascundeau afacerile cu camătă[6]. Din anturajul lui Iancu făcea parte Gigel Țăndărescu, zis Roșianu, condamnat pentru tâlhărie în 1997 și implicat în reglări de conturi în lumea interlopă din Craiova; Iancu și Roșianu au fost asociați în complexul de distracție „Laguna Albastră”, precum și Fănel Trandafir, zis Cimino, interlop recunoscut în Craiova, care se ocupa cu camătă[6].
Grupul infracțional condus de Iancu a fost vizat și pentru trafic de persoane pe ruta România-Austria-Spania[4]. Iancu a fost reținut, pe 27 octombrie 2006, fiind eliberat după ce instanța a respins propunerea procurorilor de arestare preventivă[4].
La data de 25 februarie 2009, la câteva zile după ce a fost numit în funcția de director al Administrației Naționale a Îmbunătățirilor Funciare (ANIF), Iancu a demisionat ca urmare a scandalului provocat după ce presa a dezvăluit că acesta era urmărit penal[7][8][9]. Costel Iancu a declarat că, după ce își va dovedi nevinovăția în cazul dosarului instrumentat de DIICOT, îi va da în judecată pe reprezentanții presei care au declanșat campania împotriva sa[3]. După o zi, Iancu a demisionat și din PDL și din funcția de vicepreședinte executiv al PDL Dolj[2].
La data de 24 martie 2009, consilierii județeni din Dolj au votat excluderea din Consiliu a lui Constantin Iancu[10]. Conform ziarului Evenimentul Zilei, Costel Iancu ar fi fost un protejat politic al lui Radu Berceanu[6][15], iar intrarea acestuia în politică a fost posibilă pentru că banii lumii interlope au devenit o sursă atractivă de alimentare a clasei politice din România[14].
DINTRE 3 HOTI TOT PE ALA DIN CALAFAT IL ALEG. HOT NEHOT E DE-AL NOSTRU. NU TIGAN CA IANCU NU JIDAN CA VOICU - OLTEAN DE-AL NOSTRU
RăspundețiȘtergereAdmineee, sa puna lista cu consilierii pe site-ul municipiului !!!!
RăspundețiȘtergereMihai voicu un neica nimeni care nu a facut nimic pentru calafat si care acum 4 ani avea mai multa prestatie decit acum cind face niste grimase la fel ca Antonescu numai zimbet nu este acela ci rinjet de dulai.
RăspundețiȘtergerehe he acu 4 ani i-a prostit pe calafeteni cu caldura ... acu nu mai are cu ce ca caldura nu mai e asa ca s-a dus la Basarabi si Golenti le-a zis alora ca (evident ati ghicit) o sa le aduca apa.
Ștergerece a omis (si nici "electorii" nu l-au intrebat ) e cand se va intampla asta .. noi, ca si el sau guta & co stim raspunsul : la pastele cailor
da pana la urma ce conteaza in toata treaba asta e ca pe 9 Dec sa-si ia voturile si.. pa pa .. ca si guta & co, nici asta nu cere prea mult de la noi doar niste voturi acolo ii trebuie ca dupa aia se descurca si singur he he he
+1 pentru comentariul de la 11 noiembrie 2012, 22:04
Păi, eu credeam că apă au de astă vară, de cînd au descărcat camionul cu tevi la Basarabi.,.sau atunci au fost pentru pentru succesul lui mircea.......acum ce kkt mai descarcă să iese ciuriburi ăsta ....!?bă, s-a săturat lumea de minciunile voastre......mirceceo, dute bă vere la tine la ciupercity şi lasă-ne ....nici prin cele mai frumoase visuri ale tele nu te vedeai în scaunul ăla de primar de municipiu.......tu cu facultate făcută pe bune de padurar........CIUPERCENAR PENIBIL....
ȘtergereBANNER DE INCHIRIAT PE CALAFATUL.RO
RăspundețiȘtergeremagar de inchriat si facut poze cu el pe calafatul.ro
Ștergeremagarul e gartoi ati ghicit
RăspundețiȘtergerevine iarna ce frumos cata caldura e prin casa sa dai drumul la geamuri si sa aduci osanale lui guta si voicu
RăspundețiȘtergerema mirasem io de ce a inghetat dunarea. la cum minte gartoi si incapabilul de voicu in curand va ingheta si marea neagra
RăspundețiȘtergereba nu voicu e nesimtit/idiot ca vrea sa fie deputat dupa 4 ani in care nu a facut ABSOLUT NIMIC pentru colegiul din care si-a luat voturile acu 4 ani, ci cei care-l sustin acum pe nesimtitu asta ochelarist cu fatza de copil de la scoala de handicapati. ce mi se pare de "bun-simt" e ca cei care-l sustin acum pe Voicu sa fie ca si el adica plini de.. "viziuni" si "proiecte" pentru comunitate si pentru Romania.. hmm, ce zic aici ? ei chiar asa sunt !
RăspundețiȘtergereda hai ca abia astept ziharu priotesc de campanie voiculeasco-guteasca facut pe banii comunitatii si in interesul ei, ca sa vad ce pierd daca nu-l votez
bleah
sa mori tu daca minti? nu mai manca savarine ca iti pute gura.
Ștergere╭∩╮(◣_◢)╭∩╮!!!!! MU*E Voicu
RăspundețiȘtergere