31 decembrie, 2010
Jaf tipic românesc la Spitalul Municipal Calafat
29 decembrie, 2010
LA MULŢI ANI!
24 decembrie, 2010
AŞTEPTĂM COMENTARIILE DUMNEAVOASTRĂ
ANUNŢ IMPORTANT!
22 decembrie, 2010
ŞEDINŢA CONSILIULUI LOCAL CALAFAT BOICOTATĂ ŞI CU SCANDAL. ZIUA REVOLUŢIEI TRĂITĂ ŞI LA CALAFAT ÎN SALA DE ŞEDINŢE A CASEI DE CULTURĂ.
Astăzi, a avut loc, începând cu orele 13.00, o nouă şedinţa cu scântei şi foc a Consiliului Local Calafat care a decurs pe fondul unor acuzaţii grave de încălcare a legii, aduse de viceprimarul Vasile Adelică şi cu boicot în tabăra cealaltă a consilierilor PSD şi PNL. Un punct al discordiei l-a reprezentat printre alte probleme mai vechi şi introducerea pe ordinea de zi a proiectului revistei de cultură ACUB PRO, editată de ASOCIAŢIA EUROPEANĂ DE COLABORARE ŞI UNITATE ÎN BALCANI DIN CALAFAT. Revista a reuşit prin eforturi extraordinare făcute de anumiţi oameni de cultură şi cu suflet din Calafat să ajungă la cel de-al zecelea număr. A participat la o serie de simpozioane naţionale şi interaţionale, fiind prinsă şi în publicaţiile importante care promovează cultura romnânească la Sud de Dunăre. Pe parcursul a zece numere, revista a publicat peste 500 de articole, unele dintre ele apărând şi sub egida ACADEMIEI ROMÂNE. Raportul întocmit de domnul Alexandru Pîrvan la iniţiativa domnului viceprimar Adelică Vasile şi susţinut de opt consilieri locali- Nicola Cătălin Florin, Păun Cristian, Revesz Mihaele Laurenţia, Bora Constantin Dan, Pârvan Alexandru, Mituleţu Dorel, Stelian Mugur Alin, Stanciu Silviu Ninel- reflectă clar motivele pentru care s-a cerut alocarea pe anul 2011 a sumei de 8000 lei. Cu toate acestea, anumite ambiţii politice au trecut peste raţiune şi cultură. Consilierii PNL şi PSD au întors spatele culturii părăsind sala de şedinţe, invocând aspectul de nelegalitate a proiectului de hotărâre ACUB PRO, revenind totodată şi la vechea problemă a celor trei consilieri, Alexandru Pârvan, Stelian Mugur Alin şi Stanciu Silviu Ninel care, în viziunea dumnealor, nu mai fac parte din Consiliul Local Calafat. Cu toate acestea, o ultimă adresă venită de la Prefectura Dolj arată clar că cei trei îşi păstrează în continuare postul de Consilieri Locali cităm aici : „Conform adresei Organizaţiei PSD Cetate jud Dolj, nr.8688/08.12.2010, ulterioară adresei nr. 18/03.03.2010 a Organizaţiei judeţene Dolj a PSD, preşedintele Organizaţiei PSD Cetate precizează că dumneavoastră sunteţi membrii active ai organizaţiei respective, deoarece excluderea dispusă de Organizaţia judeţeană Dolj a PSD s-a făcut fără o prealabilă excludere de către organizaţia comunală PSD Cetate . ori, în situaţia în care calitatea de membru al partidului politic este dovedită, pe cale de consecinţă există şi mandatul de consilier local” aşa sună ultimul paragraf din adresa primită pe data de 22 decembrie de Primăria Calafat din partea Prefecturii Dolj.
În partea a doua a şedinţei, viceprimarul Vasile Adelică din partea PDL a lansat o serie de întrebări primarului şi celor din sectorul economic şi administrativ pentru a da socoteală în legătură cu anumite licitaţii, terenuri şi titluri de proprietate care nu sunt în conformitate cu legea. Primarul a părăsit în cele din urmă sala de şedinţe fără a răspunde la acuzaţiile aduse de viceprimar. Mai mult decât atât, consilierii PDL au declarat că vor începe de anul viitor o serie de întâlniri publice cu cetăţenii Calafatului pentru a le arăta unde merg banii lor. Viceprimarul a acuzat noua administraţie locală de faptul că nu doreşte ca licitaţiile să fie transparente şi că doar 20% din bugetul public beneficiază de transparenţă deoarece restul de 80% dispare pe achiziţii şi pe atribuiri directe unor firme clientelare PNL-ului. Pentru a vă edifica, vom ataşa cât de curând şi în format video şedinţa din data revoluţiei române - 22 decembrie.
ÎNECAT LA GOLENŢI
18 decembrie, 2010
Procesul între PSD Dolj şi Consiliul Locala Calafat se amână până anul viitor . Cei trei consilieri PSD rămân în funcţie
Miercuri, 15 decembrie, a avut loc prima înfăţişare în procesul intentat de Organizaţia PSD Dolj Consiliului Local Calafat referitor la păstrarea în funcţia de consilieri locali a domnilor: Mugur Stelian, Ninel Stanciu şi Alexandru Pîrvan. Acest proces s-a declanşat în urma excluderii celor trei de către Organizaţia PSD Calafat, lucru confirmat şi de Organizaţia PSD Dolj prin circulara trimisă de domnul Ion Prioteasa care valida hotărârea filialei de la Calafat. La o lună însă a apărut o adresă trimisă de Organizaţia PSD Cetate, înregistrată la Primăria Calafat cu numărul 61231 din data de 13.12.2010, care confirmă că cei trei sunt membrii conform statului PSD la filiala Cetate, începând cu data de 27.02.2010. Această schimbare de situaţie şi stare confuză din interiorul PSD a făcut ca procesul să fie amânat până pe data de 2 februarie 2011, cei trei putând, până la anunţarea unui verdict, să-şi exercite în continuare funcţia de consilieri locali, beneficiind de clauza de nevinovăţie conform legilor în vigoare. Rămâne ca după data de 2 februarie a anului următor să aflăm cum se vor clarifica lucrurile. Procesul, fiind încă pe rol, rămânem rezervaţi, însă avem destul de multe întrebări cu privire la comunicarea şi coerenţa liderilor din interiorul Partidului Social Democrat. Această situaţie de excludere dintr-o parte şi primire cu braţele deschise în altă parte pune mari semne de întrebare asupra anumitor decizii interne ale partidului. Mai mult decât atât, PSD DOLJ trebuia să acţioneze în judecată Organizaţia PSD Cetate decât Consiliul Local Calafat.
17 decembrie, 2010
Ion Prioteasa nu-l lasă la greu pe Mircea Geoană
Conducerea PSD Dolj a decis vineri seara să-l susţină pe Mircea Geaonă luni la Biroul Politic, for în care se va discuta despre o eventuală sancţionare a preşedintelui Senatului în urmă afimaţiilor de pe blog. Decizia PSD Dolj s-a luat cu o largă majoritate, existănd şi voturi împotrivă: primvicepreşedintele Claudiu Manda şi secretarul general al PSD Craiova, Alin Mitrică. După cum se ştie Mircea Geoană este membru al PSD Craiova şi senator de Dăbuleni.
13 decembrie, 2010
ŞEDINŢĂ DE CONSILIU CU ŞI FĂRĂ SCÂNTEI...LA CALAFAT
De o bună perioadă de timp şedinţele de consiliu de la Calafat pornesc cu o scurtă rundă de dulcegării între liderii PSD actuali şi cei trei renegaţi foşti membrii, Mugur Stelian , Ninel Stanciu şi Alexandru Pîrvan, ultimul fiind ceva mai echilibrat. Şedinţa a început cu fluturarea de către Mugur a unei adrese trimise de către Organizaţia PSD Cetate în care este confirmată calitatea de membrii PSD a celor trei, lucru contestat de actuala conducerea a PSD Calafat.
PNL LOVIT LA URECHE DE PDL
Domnul consilier Nicola, cel care a deschis şedinţa din 13.12.2010, a cerut Ziarului de Calafat să nu mai trunchieze filmările şedinţelor de consiliu punând doar pasaje care avantajează anumite partide politice reprezentate în Consiliul Local Calafat. Este adevărat, deoarece ultima şedinţă unde nu au fost aprobaţi de către PSD şi PNL banii pentru transportul la Mănăstirea Maglavit nu a fost postată pe Ziarul de Calafat, ceea ce denotă o lipsă crasă de imparţialitate a ziarului. Domnul Teri Ureche a afirmat că „ultima şedinţă a ieşit prea cu strigături şi nu ajută pe nimeni”. Credem însă că tocmai aceste momente îi ajută pe calafeteni să vadă clar de cine sunt conduşi, într-un cuvânt: să nu se mai ascundă gunoiul sub preş.
PSD CALAFAT ACUZĂ ...de falsuri
Domnul consilier Petre Trăistaru a făcut apel la alte partide decât PSD să nu mai poarte atât de mult grija celor trei consilieri Ninel, Mugurel şi Pîrvan, asta după ce domnul Bora Constantin a afirmat că cei trei au fost sancţionaţi deoarece au votat proiecte bune şi care nu au convenit PSD-ului, fiind totodată membrii activi la Organizaţia PSD Cetate, cu cotizaţia plătită la zi. Mai mult decât atât domnul Petre Trăistaru a afirmat că trecerea celor trei la organizaţia PSD Cetate s-a făcut prin falsuri deoarece aveau nevoie conform statului de o recomndare din partea Organizaţiei PSD Calafat, urmând ca după să devină membrii la filiala PSD Cetate. Consilierul Mugur Stelian a cerut ca cele afirmate de domnul Petre Trăistaru să fie consemnate în procesul-verbal al şedinţei.
CE S-A VOTAT ŞI CE NU...
- Raportul privind modificarea bugetului activităţilor finanţate integral din venituri proprii pe anul 2010(copie ataşată nr.1), votat de consilieri, cheltuieli repartizate de 832 .000lei
- Aprobarea unui studiu de fezabilitate pentru Construirea unei hale metalice având destinaţia de piaţă pentru produsele nealimentare în valoare de 134.000 de euro, circa 6 miliarde de lei. Studiul fiind realizat de SC.Toposurvey SRL Craiova. Hotărârea fost votată cu toate că cei trei consilieri PSD, Petre Trăistaru, Emil Popa şi Vintilă s-au abţinut motivând că nu sunt împotrivă ci doar că o lucrare aşa de mare trebuia în mod firesc să fie susţinută şi de un suport tehnic, în speţă dosarul cu calcule privind modul în care acestă hală va înghiţi 6 miliarde lei. Primarul şi Viceprimarul au confirmat că sunt făcute aceste studii şi că trebuia o analiză cu dosarul pe masă aşa cum au cerut consilierii PSD, mai multe decât atât fiind o problemă care se putea clarifica în şedinţa ordinară. Proiectul a fost votat.
- Închirierea unui spaţiu comercial în suprafaţă de 105 mp situat în municipiul Calafat str. TraianBl.I parter care să aibă un preţ de pornire de 1,2 euro mp/lună cu o periodă de închiere pe 15 ani cu posibilitate de prelungire. Proiectul a fost votat.
- Modernizarea intersecţiei, Bulevardul Tudor Vladimirescu cu Bulevardul Horea, Cloşca şi Crişan, prin amenajarea unei intersecţii cu sens giratoriu. Iniţiator fiind primarul Mircea Guţă care a declarat că s-a documentat iar preţul de 700 milioane lei vechi este minim‚ ţinând cont că în Craiova nu sunt sensuri giratorii sub 2 miliarde de lei vechi. Mai mult decât atât domnul Primar a afirmat că pentru cetăţenii străini care folosesc GPS-ul interescţia respectivă este vizualizată electronic ca fiind cu sens giratoriu. Proiectul nu a fost votat deocamdată rămânând însă dechis pentru anul următor. Domnul Vasile Adelică (PDL), viceprimarul a considerat că suma este prea mare pentru nişte lucrări care după datele dânsului s-ar rezuma la patru zile de lucru efectiv cu investiţii destul de mici în materiale. Domnul Petre Trăistaru a salutat ironic grija domnului Adelică faţă de banul public (pentru cei 700 de milioane lei vechi) însă nu a înţeles de ce votul pentru hala de 6 miliarde a trecut fără nicio analiză, iar de sensul giratoriu nu...să fie chiar aşa!?
09 decembrie, 2010
Interviu în exclusivitate cu LIDERUL PSD CALAFAT, DOMNUL EMIL POPA
Ce aţi găsit bun si rău în momentul în care aţi preluat conducerea PSD, fiind ales în funcţia de Preşedinte?
În primul rând vă răspund de ce am acceptat să preiau această funcţie.După pierderea alegerilor locale de către PSD la nivel de primărie, a apărut o tensiune în rândul organizaţiei, o disperare, o apatie, practic organizaţia nu mai funcţiona la adevărata ei capacitate.Se încerca deja spargerea organizaţiei, scindarea ei, aservirea către alte partide aflate la putere. Acesta a fost momentul care m-a determinat să mă implic mai mult pentru a reuşi cu multă răbdare şi înţelegere să capacitez oamenii, fiind o organizaţie politică în toată puterea cuvântului, funcţională şi care să răspună nevoilor locale. Rezultatele ulterioare în alegerile parlamentare şi europarlamentare au demonstrat acest lucru.
Ce proiecte care vizează organizaţia locala aţi întreprins în cadrul PSD din momentul alegerii ?
După ce am preluat conducerea la nivel local a Partidului, la doar câteva zile, am convocat forurile de conducere ale partidului şi am luat decizia ca orice hotărâre a Consiliului Local Calafat să fie dezbătută într-un cerc larg al partidului nostru şi apoi să fie pusă în practică, deoarece apăruse acestă idee că fostul primar ar induce votul în Consiliul Local şi practic l-ar canaliza după concepţia dumnealui. Acest lucru l-am făcut cu crez şi sinceritate, deoarece în comitetul executiv suntem oameni cu pregătiri diferite, economişti, medici, profesori, care au păreri diferite . Aici, se impunea dialogul, urmând ca după ce se lua o hotărâre în cadrul partidului să fie supuse la vot şi după ce a trecut de acestă fază să fie finalizată în Consiliul Local pentru bunul mers al comunităţii. Au fost însă şi personaje care nu au respectat aceste reguli elementare de disciplină politică şi care, aşa cum bine ştiţi, au fost sancţionate. Trebuie să se înţeleagă clar că trei nu pot hotărî pentru toţi. Nu este normal, dacă spunem că suntem democratici, să ignorăm majoritatea pentru a ne satisface în unele cazuri intersele personale.
Cum a avut loc ruptura dintre PSD si cei trei membri care au fluturat cu mare zel steagul partidului? Mulţi dintre calafeteni îşi pun acestă întrebare.
Această întrebare necesită o dezbatere mai largă. Unul dintre cei trei consilieri, gen Mugur Stelian, încă din alegerile prezidenţiale avea o atitudine şi o opinie separată, nocivă organizaţiei în sensul că se vedea în atitudinea lui că această organizaţie va avea rezultate foarte proaste în alegerile prezidenţiale în Calafat. Acest fapt a fost făcut cunoscut preşedintelui organizaţiei Calafat. Dacă îi luăm pe fiecare în parte, fiecare poate fi şantajat, constrâns astfel încât votul lor să nu mai reprezinte voinţa şi crezul Partidului. Acest lucru a fost demonstrat în timp.Vreau să spun că am parcurs toate etapele statutare prevăzute în acest sens, pornind de la discuţii personale la discuţii în comitetul executiv tot pentru a îndrepta lucrurile, deoarece nu doream sub nici o formă să se ajungă la acestă măsură extremă , a excluderii din partid a unor membri. Ulterior, prin atitudinea lor, prin aservirea votului către organele de conducere ale Primăriei şi nu numai, îndreptate practic împotriva cetăţenilor Municipiului Calafat şi într-o totală contradicţie cu politica social democrată a partidului nostrum, am fost determinaţi să luăm în cele din urmă acestă decizie drastică , ca cei trei să fie excluşi.
Mai există vreo şansă ca cei trei să poată reveni în partid?
Nu mai există această şansă, deoarece aceşti oameni au fost învăţaţi să stea la putere, fie pe plan local sau regional, iar atunci când puterea n-a mai fost în mâinile Partidului Social Democrat şi-au ales rapid o altă orientare pentru interese personale sau altfel de interese.
Care va fi viitorul lor în Consiliul Local , vor mai rămâne sau nu consilieri?
Toate legile în vigoare şi hotărârile luate în ultima perioadă arată clar că ei nu mai sunt de mult membrii ai PSD, în schimb punerea în practică a acestor lucruri a fost împiedicată atât de conducerea Primăriei cât şi de alte partide pe care le-au servit. O periodă de timp au fost aserviţi conducerii Primăriei, respectiv Partidului Naţional Liberal, iar când Primarul şi secretarul şi-au dat seama de acestă realitate impusă şi de legislaţie cei trei au fugit în barca PDL-ului cu tot ce este mai urât în ei.
Ce proiecte aţi iniţiat în cadrul Consiliului Local?
Încă din anul 2008, PSD a vrut să conştientizeze administraţia publică locală că dacă nu reuşim să asigurăm agentul termic la nivelul Municipiului , Calafatul va pierde foarte mult. Atunci am sugerat că trebuie să avem o sursă independentă de încălzire pentru spitale, şcoli, instituţii publice. Nu s-au luat în calcul propunerile noastre, iar timpul ne-a confirmat acum, în 2010, că s-a ajuns la soluţia pe care PSD a gândit-o încă din 2008.
Cine credeţi că poartă vina pentru faptul că populaţia din Calafat nu mai are căldură?
Este o problemă extreme de delicată şi grea, fiind totodată problema numărul unu mai ales pentru cetăţenii care au beneficiat de agentul termic centralizat. Nu putem însă vorbi de o vină individuală sau colectivă. Probabil lipsa de experienţă sau naivitatea au condus la faptul că actuala conducere a Calafatului nu a reuşit să implementeze un proiect viabil, o centrală termică modernă, eficientă la nivel de Municipiu. Acum însă, datorită faptului că foarte mulţi cetăţeni ai Calaftului şi-au găsit surse individuale de încălzire a locuinţelor , branşarea la un sistem centralizat ar fi grea mai ales că cei care au făcut investiţii în acest sens nu se vor mai regăsi pe lista solicitanţilor. De la an la an, această problemă se va acutiza şi de aceea s-ar putea ca atunci când administraţia locală va veni cu soluţia să nu mai existe consumatorii. De aceea consider că trebuia făcut tot posibilul de către Primărie să nu existe acestă întrerupere care cu siguranţă a schimbat mult datele problemei.
S-ar fi putut găsi resurse termice pentru 2010-2011 dacă aţi fi fost la conducere ?
Mi-e greu să răspund la această întrebare, neştiind clar resursele financiare de care a beneficiat Primăria. Există însă nişte elemente prioritare şi esenţiale privind educaţia, cum ar fi: apa, căldura, energia, canalizarea, betonarea sau asfaltarea drumurilor care nu ar trebui să fie un lux, ci o normalitate, de aceea noi ca Partid Social am ţinut ca aceste lucruri, cel puţin la nivel local, să le punem în practică, deoarece omul este cea mai importantă fiinţă care trebuie în permanenţă să fie în centrul atenţiei tuturor formaţiunilor de ordin religios, social sau politic. Asta este până la urmă partea esenţială a Partidului Social Democrat.
Dacă mâine ar fi alegeri care ar fi candidatul la Primărie al PSD –ului?
Am văzut şi văd că se trâmbiţează deja candidatura unor posibili performeri din alte formaţiuni politice la Primăria Municipiului Calafat. Partidul Social Democrat va respecta statutul său în care persoana cea mai îndreptăţită care va primi votul de încredere al membrilor de partid şi va fi considerată cea mai capabilă, aceea va fi desemnată. În momentul de faţă încă nu putem vorbi de acest lucru, fiind poate şi puţin cam devreme.
Care partid credeţi că la nivel local v-ar putea ajuta în realizarea anumitor proiecte pe care le consideraţi majore.
Din 2008 deţin o funcţie politică, gen preşedinte de partid şi consilier local, însă nu mi-am imaginat că interesele locale sunt lăsate deoparte pentru interesele strict personale la nivel de Consiliu Local. Cu siguranţă doar PNL-ul poate avea un rol constructiv pentru a se putea dezvolta această comunitate locală pe viitor.Sunt singurii cu care am face o coaliţie.
De ce Administraţia Locală nu a fost în stare să atragă niciun proiect European, ţinând cont că alte comunităţi mult mai mici au obţinut fonduri mergând pe acestă linie
Poate teama de a se implica într-un proiect atât de mare care cerea o experienţă în acest domeniu. Şi cred totuşi că este şi o fugă de responsabilitate, deoarece un lider trebuie până la urmă să-şi asume atât părţile frumoase, cât şi cele mai puţin plăcute pe care le implică o funcţie de condurcere. De aceea un lider trebuie să aibă tăria de a accepta şi provocări de acest gen.
Cum priviţi proiectul iniţiat de PDL pe 30 noiembrie în legătură cu transportul gratuit al creştinilor din Calafat la Mănăstirea de la Maglavit.
Credinţa este o problemă extrem de sensibilă pe care nu o putem trata superficial. Deja Consiliul Locala Calafat a alocat bani pentru transportul persoanelor la Maglavit în perioada sarbătorilor de iarnă. Propunerea PDL a fost total nefundamentată, deoarece înainte de a face acest lucru trebuiau consultaţi preoţii Bisericilor din Calafat , apoi făcut un studiu pentru a vedea cui ne adresăm, dacă era nevoie chiar de un autocar cu 50 de locuri şi dacă solicitarea a venit din partea credincioşilor. Vă daţi seama că nimeni nu se opune ca cei din Calafat să beneficieze de această facilitate, însă trebuie văzute condiţiile în care se face acestă acţiune creştină pentru a-şi atinge scopul. Putem avea surpriza ca în mai multe duminici să nu meargă prea mulţi şi atunci ceilalţi ne vor trage la răspundere, deoarece am risipit 250 de milioane fără niciun rezultat. Eu am propus ca atunci când există cereri suficiente să nu ne mai complicăm cu tot felul de firme şi să îi ducem pe oameni când e nevoie la anumite sărbători chiar cu mijloacele de transport ale Primăriei. Repet, nu sunt împotrivă, ba mai mult chiar cred că trebuie să ajutăm atât bisericile cât şi mănăstirile , deoarece sunt nişte locuri în care oamnii învaţă să fie oameni.
Ce om politic local din afara PSD-ului consideraţi că ar merita să candideze pentru Primăria Calafat ?
Omul cel mai pregătit care să aibă şi autoritatea de a se impune în momentul de faţă este domnul doctor Stelian Voinea , faţă de care am un respect deosebit şi de la care am învăţat multe.
ACEASTĂ CAMPANIE VA CONTINUA CU O SERIE DE INTERVIURI ALE CELOR MAI IMPORTANŢI LIDERI POLITICI LOCALI CARE AU INFLUENŢAT SAU POT INFLUENŢA ÎN CONTINUARE ÎN RĂU SAU ÎN BINE DEZVOLTAREA MUNICIPIULUI CALAFAT
Menţionăm că pentru autenticitatea interviului canalul media ACTUALITATEA CALAFETEANĂ dispune şi de suportul audio .
03 decembrie, 2010
ACTUALITATEA CALAFETEANĂ PENTRU CALAFAT
VOM AFIŞA UN NUMĂR DE TELEFON PENTRU CA CEI CARE AU DOVEZI CARE SĂ SCOATĂ ÎN EVIDENŢĂ ACTE ANTISOCIALE, IMORALE SAU DE ORICE ALTĂ NATURĂ SĂ POATĂ AVEA ACCES LA UN CANAL MEDIA UNDE SĂ-ŞI DEMONSTREZE NEVINOVĂŢIA. MENŢIONĂM CĂ PERSOANELE CARE VOR ADUCE ACESTE MĂRTURII VOR BENEFCIA DE CONFIDENŢIALITATE IAR DATELE FURNIZATE DACĂ VOR FI SUSŢINUTE DE DOVEZI CLARE VOR VEDEA LUMINA TIPARULUI FĂRĂ CENZURĂ.
NUMĂRUL DE TELEFON AL CALAFETEANULUI NEMULŢUMIT ESTE: 0785.197.024
E-mail :actualitateacalafeteana@yahoo.com
actualitateacalafeteana@gmail.com
02 decembrie, 2010
ÎN CALAFAT PRESA SCRISĂ ŞI ONLINE ESTE SAU NU LIBERĂ?!...
01 decembrie, 2010
Iniţiativa PDL respinsă în Consiliul Local Calafat
PS: AFARĂ-I VOPSIT GARDUL, ÎNĂUNTRU, LEOPARDUL
Ne întrebăm retoric: Cei care au votat contra mai au curajul de a trece pragul Sfintei Mănăstiri? Mai au aceşti oameni frică de Dumnezeu dacă au pus politica înaintea credinţei?...rămâne ca Cel de Sus să ne judece pe fiecare.