
31 martie, 2010
Calafetenii la cumpărături în Vidin

Consumul de droguri în şcoli s-a dublat în ultimii patru ani

ROL.ro
Eşti bolnav? De mâine, tratamentul este mai scump

Preturile medicamentelor cresc, iar la doctor, daca nu-ti faci programare, trebuie sa platesti Prima zi a lunii viitoare nu vine cu pacaleli, ci cu scumpiri. La medicamentele strainene, mai exact. Tot de
Medicii de familie percep taxe
Tot de
ŞtiriROL.ro
Poliţist cercetat în libertate, după ce a ucis o femeie

Ajutorul şefului de post de la Piscu Vechi a dat cu maşina peste o biciclistă, apoi a fugit de la locul accidentului. După câteva minute, a întors şi a mai trecut odată pe la locul faptei, dar nici de această dată nu a oprit. Mai târziu, când a fost prins de colegi, agentul pre-zenta o alcoolemie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Misterul prinderii poliţistului
Multe necunoscute învăluie acest dosar. Reprezentanţii poliţiei au recunoscut cu greu că autorul accidentului mortal este poliţist.„Un bărbat se deplasa cu autoturismul proprietate personală către Calafat. În aceeaşi direcţie de mers se deplasa o femeie de 51 de ani, din Poiana Mare, pe bicicletă. Din cauza imprudenţei manifestate în conducere, bărbatul a acroşat-o şi a lovit-o pe femeia aflată pe bicicletă, din impact rezultând decesul acesteia. Pot să spun că este vorba de un coleg al nostru“, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Amelia Căprărin, ziariştilor prezenţi la faţa locului. Apoi, există mai multe variante cu privire la prinderea autorului accidentului. O primă variantă este că a fost oprit de colegi în faţa Postului de Poliţie Poiana Mare. Alta este că s-ar fi predat singur, câteva ore mai târziu, direct la Poliţia Calafat. Cert e însă că a părăsit locul accidentului.Şi nici tocmai treaz nu părea să fie. La circa două ore după accident, când anchetatorii au dat ochii cu el, agentul Surugiu a fost pus să sufle în etilotest. Aparatul a indicat o alcoolemie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, ceea ce ar corespunde de obicei unei alcoolemii reale, în sânge, de peste 1 la mie. Dacă acestea erau rămăşiţele băuturilor consumate înainte de eveniment înseamnă că poliţistul ar fi trebuit să fie beat mangă la ora când a dat cu maşina peste biciclistă.
N-a băut, ci a mâncat castraveţi muraţi
Fiind vorba de un accident produs de un agent de poliţie judiciară, cazul era de competenţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Drept urmare, o echipă complexă de investigaţii, coordonată de un procuror, s-a deplasat la faţa locului pentru a cerceta cazul.
După ce au încheiat cercetarea la faţa locului, procurorul şi poliţiştii l-au audiat şi pe agentul Surugiu. Potrivit unor surse judiciare, acesta ar fi recunoscut că a dat cu maşina peste femeie, însă a susţinut că a fost vina victimei, care nu mergea tocmai bine cu bicicleta. Cât despre alcoolemie, agentul a susţinut că n-a pus picătură de alcool pe limbă. A susţinut însă că alcoolemia indicată de etilotest e cauzată, în realitate, de faptul că a mâncat nişte castraveţi muraţi.
După ce l-a audiat, procurorul şi-a format deja un punct de vedere cu privire la faptă, dispunând prin ordonanţă începerea urmăririi penale faţă de agentul Stelian Surugiu, cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi fugă de la locul accidentului.
Agentul Surugiu a lucrat până anul trecut la Poliţia de Frontieră, fiind însă transferat cu câteva luni în urmă la IPJ Dolj.
Nici un comunicat
Buletinul de presă emis ieri de IPJ Dolj nu aminteşte nici un cuvinţel despre accidentul mortal produs de poliţist. Face însă referire la infracţiuni mult mai „grave“, cum ar fi conducerea fără permis ori prinderea în flagrant a unor pescari care foloseau plase monofilament.
Eveniment - Click NEWS
25 martie, 2010
Coplata din sănătate se aplică din iulie

Ministerul Sănătăţii a definitivat legislaţia privind introducerea mecanismului de coplată, iar Parlamentul va decide dacă actul poate fi aplicat în România de la 1 iulie, anunţă Mediafax.ro. Astfel, în medicina primară, coplata pentru consultaţiile medicului de familie aferente serviciilor care nu sunt incluse în capitaţie sau care sunt plătite separat (imunizări, etc) va fi 5 lei, iar pentru vizitele la domiciliu în afara programului de lucru de 7 ore va fi de 15 lei. Consultaţia la medicul specialist din ambulatoriu va fi 10 lei, iar una la medicul specialist în afara programului de lucru 20 de lei. E o tâmpenie atâta timp cât noi plătim asigurări de sănătate după urma cărora benficiem doar de un consult pe care în urma acestei legi s-ar putea ca şi pe ăsta să-l pierdem. Ar fi mai bine să se bage odată ŞPAGA pe faţă, cine are trăieşte cine nu îşi strânge de-ale morţii
"Sa-ntâmplat" din nou: EBA are probleme cu limba română


EBA a completat un chestionar al companiei Blue Air, in care a scris impresiile sale despre zborurile acesteia. Fiica lui Traian Basescu foloseste cursele companiei aeriene pe ruta Bucuresti-Bruxelles si retur, atunci cand trebuie sa se przeinte la Parlamentul European, anunta libertatea.ro.Elena Basescu scrie ca este multumita de serviciile Blue Air, dar si-ar dori ca zborurile sa aiba loc conform orarului. Partea interesanta a declaratiei apare la final, cand EBA uita regulile gramaticii si scrie "sa-ntamplat", in loc de s-a intamplat". Însă nu trebuie să uităm că tânăra speranţă politică portocalie ne reprezintă cu demnitate la Parlamentul European militând pentru păstrarea tradiţiilor româneşti dar mai ales a limbii pe care era bine dacă totuşi i-ar fi tăiat-o popa când era mică.
23 martie, 2010
De ce se scumpeşte benzina

Petrom şi Rompetrol, principalele companii de pe piaţa autohtonă, susţin că de vină pentru scumpirea benzinei sunt devalorizarea leului în raport cu dolarul american şi creşterea taxelor în domeniu. La acestea se adaugă cotaţiile internaţionale ale petrolului. Patronatele prevăd scumpiri în lanţ ale celorlalte produse. Oamenii de afaceri cer guvernului să intervină. Principalii distribuitori de carburanţi de pe piaţa românească au majorat preţurile spre sfârşitul săptămânii trecute, astfel încât la unele sortimente litrul de benzină a ajuns la 5 lei. Astfel, preţul de referinţă la benzinăriile Petrom a crescut pe 18 martie cu şase bani faţă de săptămâna anterioară. Un litru de benzină Premium fără plumb se vindea cu 4,26 lei, în timp ce sortimentul OMV Carrera 100 ajunsese la preţul psihologic de 5,03 lei/litru. Motorina se încadra şi ea între 4,19 lei/litru - pentru sortimentele Top Euro Disele 5 / Top Nordic Diesel şi 4,52 lei/litru - pentru sortimentele OMV Alpin Diesel. Reprezentanţii Petrom au argumentat scumpirile prin deprecierea leului în raport cu dolarul şi euro, dar şi prin creşterea taxelor aplicate la carburanţi. „Preţurile Petrom au o evoluţie dinamică, bazată pe cotaţiile internaţionale ale carburanţilor, precum şi pe competiţia de pe piaţă. În plus, preţurile sunt influenţate şi de politica fiscală şi evoluţia ratei de schimb RON/USD“, spun reprezentanţii Petrom. Potrivit acestora, preţurile curente ale carburanţilor, exprimate în dolari, sunt cu mult mai mici decât cele înregistrate în perioada de vârf din vara lui 2008, când barilul de petrol a atins niveluri record. „Preţul motorinei este cu 31% mai mic, exprimat în dolari, iar preţul benzinei este cu 21% mai scăzut, exprimat în dolari. Preţurile curente ale carburanţilor, exprimate în lei, sunt asemănătoare cu cele din prima parte a lunii iulie 2008, când a fost înregistrat cel mai înalt nivel al cotaţiilor pentru produsele petroliere. Această situaţie este cauzată de următorii factori: deprecierea leului în raport cu dolarul şi euro - raportul leu/dolar s-a depreciat cu 32%; creşterea taxelor - taxele exprimate în lei au crescut cu 13% pentru motorină şi 20% pentru benzină“, mai susţin reprezentanţii Petrom. Compania mai spune că preţurile sale continuă să fie printre cele mai mici din România şi că preţul mediu aplicat de distribuitorii din ţara noastră este printre cele mai mici din Europa.
Justificările Rompetrol
Compania Rompetrol a scumpit şi ea preţurile. Astfel, preţul de referinţă pentru un litru de Efix benzină 95 a ajuns la 4,45 lei, unul de Alto 101 - la 5,06 lei. Motorina a crescut şi ea la 4,54 lei/litru - pentru sortimentul Efix Diesel şi 4,54 lei/litru - pentru sortimentul Diesel Alto. Şi Rompetrol motivează creşterea preţurilor prin alinierea la evoluţia pieţelor externe. „Având în vedere că Grupul Rompetrol nu extrage petrol de pe teritoriul României, toată cantitatea necesară de ţiţei fiind asigurată de pe pieţele externe de profil, Rompetrol Downstream - divizia de retail a grupului - a continuat şi în primul trimestru al anului 2010 alinierea preţurilor combustibililor comercializaţi la evoluţia externă. În acest sens, compania a majorat de la începutul anului cu 4,95% preţul benzinei Efix şi cu 4,67% - cel al motorinei Efix Diesel. Mai mult, printre factorii de care trebuie să ţinem cont atunci când calculăm preţul final al motorinei şi benzinei se numără şi o serie de indicatori variabili, de la costurile materiilor prime necesare, până la cele de distribuţie. La acestea se adaugă şi taxele stabilite de Guvernul României“, susţin reprezentanţii Rompetrol. Aceştia mai spun că în preţul final au contat şi cursul leu-euro-dolar, dar şi costurile materiilor prime (petrolul Brent sau Ural), cât şi ale produselor finite (benzine, motorine).
Patronatele protestează
Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Valentin Cristea, crede că scumpirea carburanţilor va declanşa scumpiri în lanţ ale celorlalte produse.„Nu este o regulă ca pe criză preţurile să scadă. Pot să şi crească. Uitaţi-vă la greci, unde preţurile la cazare au crescut. Creşterea preţului carburanţilor va determina scumpiri şi la alte produse“, spune Cristea. Pe de altă parte, Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) îşi exprimă dezacordul faţă de scumpirea carburanţilor. „Preţul petrolului, eterna justificare a companiilor petroliere, inclusiv a celei care extrage petrol din România la preţul fixat de 20 dolari/baril, a rămas stabil în ultimele 12 luni, în jurul valorii de 78-80 dolari/baril“, susţine AOAR, într-un comunicat de presă. În acest sens, AOAR cere examinarea preţului combustibililor pe piaţa locală şi internaţională şi consideră că într-o perioadă economică dificilă nu se justifică obţinerea de porfituri doar prin măriri de preţuri, ca urmare a unei poziţii dominante. „Cerem guvernului să examineze procedura privind impozitarea suplimentară - taxa «Robin Hood» ce trebuie aplicată în cazul obţinerii de profituri justificate de companiile energetice prin simpla creştere a preţurilor“, se precizează în comunicat. Click NEWS
Dispariţia statului de drept roman.

In acceptiunea obisnuita pe care teoriile sociale si politice o dau statului de drept, una dintre caracteristicile cele mai importante si primordiale ale acestuia este autoritatea institutiilor sale. Nu in exces, ci in echilibru pentru fiecare in parte, o impartire echitabila intre puterile statului principale, fiecare fiind sustinuta prin autoritatea institutiilor care le reprezinta.
Separarea puterilor in stat este principiul de baza folosit de toate democratiile din lume, indiferent de gradul si de istoria democratiei din fiecare caz particular. Desi niciun stat din lume nu reuseste o separare a puterilor perfecta, desi nicaieri autoritatea statului nu se exercita intr-un echilibru perfect (la limita dintre tiranie si democratie), un stat democratic puternic isi apara prin cele trei puteri separate ale sale - legislativa, juridica si executiva - cetatenii sai sau, in cel mai rau caz, le ofera iluzia unei lumi in care ei sunt protejati impotriva crimelor, nedreptatilor de orice fel sau injustitiei si coruptiei sistemului de stat. La celalalt capat al democratiilor se afla dictatura sau/si tirania in care principiul de baza dupa care se comporta statul este "eu dau legea, eu te judec, si tot eu te si supun la pedeapsa", unde "eu" este de cele mai multe ori aceeasi persoana sau acelasi grup de persoane.Un alt pericol, poate la fel de mare pentru democratie, este o combinatie intre aceste forme bolnave ale unui stat de drept, unde statul nu mai are nicio autoritate, iar institutiile sale ajung sa fie conduse, in realitate, de grupuri de interese, de o mana de oameni, prin diverse moduri. De la santaj si coruptie pana la amenintari de tot felul, grupurile de interese reusesc intotdeauna sa isi impuna vointa in fata insitutiilor statului si sa le subordoneze practic dorintelor si intereselor lor. Insa disparitia autoritatii statului se manifesta si in alte chipuri, mai putin transparente insa cu aceleasi efecte devastatoare pentru drepturile si libertatile cetatenilor sai. Este cazul exploziei grupurilor mafiote, fenomen care ajunge sa inlocuiasca sa autoritatea statului cu cea a reprezentantilor acestor formatiuni. Din toata descrierea de pana acum a formelor bolnave ale democratiei - cat se potriveste Romaniei de astazi si de ieri, de fapt statului nostru din ultimii 20 de ani, si cat ne pare a fi strain? Dosarul lui Catalin Voicu este doar o mostra, doar un exemplu, poate nici macar cel mai bun care sa reflecte cu adevarat fidel realitatea in care traim.
Cat de aparati si reprezentati va simtiti de catre statul roman in fata nedreptatilor si a injustitiei, in fata amenintarilor mafiote (de orice fel si grad posibil) sau cata egalitate a sanselor credeti ca aveti in ziua de astazi in
Din acest aparent paradox, nu putem decat sa ne intrebam ce am putea face pentru a iesi de aici. Pentru a ne recapata drepturile si libertatile pentru care candva am fost in stare sa iesim in strada si sa luptam in fata gloantelor. Intre iluzia si patetismul ca si de noi depinde sa scapam de coruptia din jur care a ajuns practic sa anihileze statul si realitatea care ne face sa credem ca orice am incerca aceasta nu se va lasa dusa atat de usor, ne ramane doar dispretul si greata fata de toate tentativele de manipulare si minciuna la care suntem supusi zi de zi de catre toti responsabilii puterii. De ieri si de astazi ....
StiriROL.ro
Attila Cseke, un ministru dezastruos.

Este foarte adevarat ca domnia sa a preluat un domeniu ajuns pe perfuzii, dupa ce ani de zile tratamente gresite i-au agravat bolile cronice. Subfinantata cronic, macinata de tot felul de gauri negre, tot mai slabit de o masiva hemoragie de medici si asistente, dar si de blazarea celor ramasi, care sunt foarte prost platiti, Sanatatea era, intr-adevar, un domeniu de sacrificiu.
Asa ca, pe principiul "cine nu mananca bataturica nu primeste ochisor", pentru a pune mana pe banosul Mediu, UDMR a trebuit sa ia si un minister de sacrificiu. Niciun partid si niciun ministru nu a avut nimic de castigat din punct de vedere politic de pe urma gestionarii Sanatatii. Dimpotriva. Iar maghiarii nu au gasit ceva mai breaz in ograda proprie decat un notar. Experienta ultimilor ani ne-a aratat ca un medic mare nu este neaparat un ministru mare, pentru ca medicina nu presupune abilitatile manageriale pe care le presupune functia administrativa.
Dar un profan in materie de medicina nu are cum sa gestioneze macar pe avarie un domeniu pe care nu are cum sa-l inteleaga in profunzime daca nu a pus mana in viata lui pe un stetoscop.
Solutia de mijloc exista. Este vorba de specialistii in management sanitar, oameni cu pregatire speciala. Dintr-un motiv greu de inteles niciodata insa un astfel de specialist nu a ajuns la carma Sanatatii, iar rezulatele sunt vizibile cu ochiul liber. Din acest punct de vedere, era greu ca notarul Attila Cseke sa aiba viziunea necesara salvarii sistemului. Avea insa, cu ajutorul unor consilieri foarte buni, sansa unei prestatii cat de cat onorabile. A ratat-o cu brio. Solutiile avansate de Attila Cseke nu valoreaza nici macat cat un algocalmin administrat unui bolanv de cancer.
Prima sa mare gaselnita a fost taxa pe fast-food, o masura cu potential benefic pentru starea de sanatate a poporului, daca ar fi fost inteligent sau macar complet conceputa, adica sa contina precis ingredientele sau produsele taxate, dar si masuri de stimulare a consumului celor sanatoase.
Dl. Attila Cseke s-a multumit sa arunce pe piata ideea, fara sa fie apoi capabil sa o dezvolte si sa-i dea un aer coerent dincolo de incendiarul enunt initial. Si cat timp in minister se lucreaza de zor la taxa pe fast food, ministrul a mai lovit o data ucigator: beneficiarii concediilor medicale vor fi verificati acasa, de echipe mixte. Bolnavii au voie sa fie plecati doua ore dimineata si doua ore dupa-amiaza, in rest sunt legati de glie la dispozitia controlorilor. Numai un profan putea gandi asa tampenie. Exista boli, de exemplu cele psihice, in care plimbarile lungi sunt recomandate. Exista boli care presupun deplasarea bolnavului la tratament de mai multe ori pe zi, exista boli in care bolnavul nu se poate ridica din pat pentru a le deschide usa inspectorilor sau boli in care bolnavul, rapus de exemplu de febra, doarme profund si nu aude soneria. Si, in general, nu vad cum poate fi obligat un om sa deschida usa cuiva care nu detine un mandat de perchezitie, ceea ce dl. ministru notar putea sti. Dar, dincolo de toate acestea, oare costul pe care-l presupun astfel de controale nu face cat economia obtinuta din anularea catorva concedii medicale?Si ca sa arate ca stapaneste situatia ca nimeni altul, ministrul Sanatatii a gasit solutia solutiilor: programarile la medicul de familie. De aia nu merge treaba bine, ca e aglomeratie la usa cabinetelor. De parca medicii insisi nu-si puteau face ordine, daca doreau, fara ca ministrul sa impuna programarile telefonice si suprataxa pentru cei care vin neprogramati. Dar ministrul nu numai ca nu aduce beneficii Santatii, ci mai si prejudiciaza imaginea cabinetului. Attila Cseke a participat pe 15 martie la mitingul de la Cluj unde a fost afisata pancarda cu mesajul: "Tinutul Secuiesc nu e pamant romanesc".
Pericolul secensionist in Europa de astazi este, practic, zero si inflamarile pe aceasta tema sunt false, dar este inadmisibil ca un membru al Guvernului Romaniei sa fie asociat cu un astfel de mesaj. La fel de grav este ca nici domnia sa si nici premierul nu au considerat necesar sa dea explicatii.
StiriROL.ro
Raportul CE pe Justiţie: Pedepse prea indulgente pentru corupţie, în România.

Raportul pe Justitie ce urmeaza sa fie publicat marti de Comisia Europeana arata ca Romania nu a reusit sa sustina reformele din acest domeniu, iar in domeniul coruptiei, pedepsele sunt prea indulgente.In 75% din cazuri, pentru faptele de mare coruptie se aplica pedepsele minime, in conditiile in care, in alte perioade, acest lucru se intampla in doar 50% din cazuri, informeaza Mediafax . Mentinerea ritmului alert al reformelor ar fi fost perturbat de alegerile prezidentiale, arata raportul, care mentioneaza ca unele cazuri de coruptie de la nivel inalt sunt in continuare tergiversate sau solutionate prin achitari controversate. Durata proceselor este crescuta uneori si cu sase luni, cand acesta se suspenda prin invocarea unor exceptii de neconstitutionalitate. In plus, sistemul a suferit mari pierderi de personal, in contextul protestelor angajatilor din justitie de anul trecut. Raportul interimar al Comisiei Europene consemneaza probleme aparute in sistemul judiciar roman din cauza protestelor din justitie de anul trecut.
Totodata, documentul arata ca procedura pentru apeluri, utilizata la nivelul Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ), ramane greoaie, insa exista practici pentru ameliorarea acestei proceduri, care ar putea fi imbunatatite in viitor. ICCJ este laudata pentru publicarea hotararilor date, dar si pentru postarea, trimestrial, a cazuisticii inregistrate, in timp ce CE noteaza ca Jurindex nu a mai fost actualizat din vara anului 2009.
StiriROL.ro
Jumătate dintre profesori au dat în judecată Ministerul Educaţiei pentru plata drepturilor salariale.

22 martie, 2010
DEZBATERE: Legea Educaţiei se schimbă iarăşi. Banii când vin?

Clasa a 9-a trece la gimnaziu, liceul are doar trei ani, educatorii si invatatorii dispar, facand loc profesorilor, iar bacalaureatul va avea numai doua probe scrise. Acestea sunt principalele modificari pe care le aduce proiectul noii Legi a Educatiei. Pe langa toate acestea, exista si posibilitatea ca parintii sa fie amendati sau sa faca munca in folosul comunitatii, in cazul in care copiii acestora chiulesc. Pentru un chiul, amenda este cuprinsa intre 500 si 5000 de lei. De asemenea, parintii vor semna un contract prin care se obliga sa isi trimita copilul la scoala. Toate cadrele didactice vor primi denumirea de profesor, urmand astfel ca titulaturile de educator si invatator sa dispara.Formarea profesionala a unui profesor va dura, in mod obligatoriu, sase ani, cuprinzand mai multe etape: studii de licenta intr-o specializare stiintifica (3 ani), masterat didactic (2 ani) si stagiu practic realizat intr-o unitate de invatamant, sub coordonarea unui profesor-mentor (un an). Directorul si adjunctul unei scoli nu pot fi concomitent si membru de partid, pe toata perioada mandatului, iar ocuparea simultana a unei functii de conducere in universitate si a uneia de demnitate publica este strict interzisa. Rectorul unei Universitati nu va mai fi ales de Senatul acesteia, ci va fi numit prin concurs. Apare clasa pregatitoare in invatamantul primar, gimnaziul va cuprinde clasele 5-9, iar liceul va fi de trei ani. Daca pana acum, pentru admiterea la liceu se sustineau testele nationale, noul proiect cuprinde testarea elevilor la mai multe discipline, toate intr-o singura proba, primind o caracterizare a aptitudinilor, denumita portofoliu. Bacalaureatul va cuprinde doua probe scrise: de comunicare in limba romana si intr-o limba straina si un test de matematica si alte stiinte (tinandu-se cont de profilul liceului), reducandu-se simtitor fata de examenul care se dadea anterior si cuprindea sase probe, doua orale si patru scrise. Se doreste infiintarea unui post public de televizune si a unuia de radio, destinate exclusiv educatiei
Fără pensii şi salarii, dar cu site de 500 de milioane de euro

Stiri ROL.ro
19 martie, 2010
CURCUBEUL FURAT

Se spune că într-o zi a venit la Bucureşti preşedintele S.U.A. George W. Bush. Intr-o zi ploioasă de toamnă târzie. Privind cerul patriei noastre a văzut curcubeul. Ne-am trezit halucinând. Atunci s-a hotărât monopolizarea culorilor curcubeului de spectrul politic autohton. Roşu l-a luat P.S.D.-ul. Oranj sau portocaliul l-a luat P.D.-L.-ul. Galbenul a revenit P.N.L.-ului. şi aşa mai departe. Era păcat ca după ce împărţiseră totul pe pământ aleşii noştri să nu împartă şi cerul. Noi trăind de fapt într-un univers paralel, unde totul este posibil, unde totul scapă logicii umane, locatari ai unui suprarealism care permite o altă logică, alte posibilităţi combinatorii şi o permanentă răsturnare a perspectivei. Timpul se dilată, are propria lui inteligenţă şi coerenţă interioară, din care noi sălăşuitorii acestui teritoriu nu pricepem nimic, expansiunea lui într-un plan anterior este urmată fie de fragmentare fie de tărăgănare. Din păcate acum ne aflăm într-o perioadă de „muţenie a luminii”, când peste formele de relif, în văzduh şi în mintea oamenilor se strecoară insidioasă tema de timp mort, încremenit într-o uitare colectivă, amorfă.
Cei îmbrăcaţi în lumina dominatoare a zilei (Exponenţii culorii dominatoare ) uită instantaneu care le este menirea odată ce au ajuns pe culme. În aceste condiţii lupta pentru păstrarea memoriei vii a faptelor, desfăşurat prin repetarea la nesfîrşit a mesajului oral sau scris motivat de sentimentul disperat al pierderii legăturii sacre între semnificat şi semnificant.
Îndrăgostiţi de o himeră şi prinşi fără speranţă în mlaştina perfidă şi necruţătoare, muritorii de rand, s-au învăţat să aştepte miracolul zâmbind tâmp, sperând să aibă parte de el, numai că atunci când el se va produce vor fi incapabili să-l mai conştientizeze. Abia atunci vor apare martorii care vor înregistra şi vor transmite colectivităţii întreaga poveste. Din nefericire fiecare martor va transmite evenimentul aşa cum îl vede el, funcţie de culoarea curcubeului pe care o apără, denaturând fiecare cum poate şi în ce direcţie este orientat. Lăstarii de ruşinătate vor fi îngropaţi adânc sau vor fi expuşi ostentativ funcţie de interes.
Până şi descrierea unor banale fapte cotidiene (lupta cu viscolul, cu frigul, cu ploile, cu seceta, etc.) capată conotaţiile irizaţiilor aleşilor noştri. Cod galben, portocaliu sau roşu după caz. Nu au uitat de nimic. Poate doar pe noi ne-au lăsat să respirăm puţin în aceată lungă perioadă de acalmie a luminii!
Vergil Fudulu
PROTEST: Profesorii nu mai pun note în catalog. Grevă generală pe 22 aprilie

Sindicatele din invatamant au anuntat ca de luni, 22 martie, profesorii nu mai pun note in catalog, in semn de protest fata de legea salarizarii. Pe 22 aprilie urmeaza sa fie declansata GREVA GENERALA de o zi. Pe 25 martie este asteptat un miting de protest in fata Guvernului. Pe 22 aprilie va fi greva generala la nivel national. In cazul in care Executivul nu rezolva situatia, profesorii spun ca vor declansa o alta greva generala la inceputul lunii iunie, pe perioada nelimitata. Peste 4.000 de profesori buzoieni se afla in greva de patru zile, fiind revoltati de faptul ca nu l-au acordat drepturile salariale potrivit Legii 221, cu toate ca au fost castigate in instanta, anunta mediafax.ro.Aurel Cornea, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant, declara: "Este o încălcare a legilor, ceea ce pune în pericol statul de drept. Aceşti profesori au câştigat în instanţă drepturile salariale, le-au fost trecute în cartea de muncă aceste drepturi, fără însă a le fi acordate efectiv. Mai mult, autorităţil încearcă acum să le schimbe încadrările din cartea de muncă, tocami pentru a nu le fi acordate sumele câştigate în instanţă. Este un abuz fără precedent
StiriROL.ro
Preoţii, obligaţi de Biserică să reziste în căsnicii eşuate

O decizie recentă a Sinodului Bisericii Ortodoxe Române îi sancţionează aspru pe preoţii divorţaţi şi pe cei recăsătoriţi, fie că au ajuns la a doua căsnicie după un divorţ, fie că au făcut acest pas după ce au rămas văduvi. Pentru a nu-şi pierde slujba, ei vor fi obligaţi să rămână căsătoriţi, chiar şi atunci când căsniciile lor au eşuat.Decizia, menită să aducă disciplina în rândul slujitorilor Bisericii, afectează atât preoţii care vor divorţa şi se vor recăsători de acum înainte, cât şi pe cei ce au făcut-o deja. Cei din prima categorie vor fi pur şi simplu excluşi din Biserică, iar cei aflaţi deja în situaţia menţionată nu vor mai fi promovaţi în parohie, în administraţia bisericească ori în învăţământul teologic. Dacă au statutul de preoţi parohi îl vor pierde în favoarea unui alt preot ce nu are „pata divorţului”.
Clemenţă pentru cei înşelaţi de preotese
Conform hotărârii Sinodului, vor fi păstraţi totuşi în sânul Bisericii cei care au divorţat din vina soţiei, cei care au copii în întreţinere, rezultate pastorale deosebite, o pregătire remarcabilă şi relaţii bune cu credincioşii din parohie. Acestora li se va permite să se implice în activităţile filantropice ale Bisericii, în activităţi cultural-educaţionale, în administraţie, învăţământul de stat sau vor fi retrogradaţi în posturi de cântăreţi bisericeşti. Măsura, adoptată în urmă cu o săptămână de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), e efectul numărului mare de divorţuri înregistrat în ultimii ani printre preoţi. Estimările arată că, din cei aproape 16.000 de preoţi ortodocşi, peste 500 sunt divorţaţi sau recăsătoriţi şi ar urma să fie afectaţi de decizie. „În mod principial, familia preotului trebuie să fie un exemplu în comunitate. Atunci când există conflicte, preotul poate apela la duhovnic şi pot fi găsite formule de aplanare”, spune părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al BOR.
„O măsură cel puţin ciudată”
T.P. este preot paroh într-un oraş lângă Bucureşti şi a divorţat în urmă cu câţiva ani. S-a recăsătorit, are doi copii mici. „Mi se pare o măsură cel puţin ciudată. Mă deranjează faptul că nu se aplică individualizat. Episcopul ar trebui să fie preocupat de fiii duhovniceşti, el e cel care îşi dă binecuvântarea înainte de căsnicie, deci, într-un fel, eşecul este şi al lui. De ce nu se apleacă asupra noastră să vadă, de fapt, care au fost problemele, şi apoi să sancţioneze?”, se întreabă el. Conform noului ordin, el îşi va pierde statutul de preot paroh, ceea ce va înseamna şi o diminuare a salariului cu sute de lei.
„Biserica vrea să ne oblige la un trai de compromis”
În aceeaşi situaţie este şi M.P., preot paroh de mai bine de zece ani. Fosta soţie l-a înşelat şi a făcut un copil cu alt bărbat, aşa că divorţul a fost iminent. „Nu este normal să fii obligat să rămâi într-o căsnicie chinuită de teama că îţi vei pierde slujba. Biserica vrea să ne oblige la un trai de compromis. Sunt un preot cu doctorat, ar trebui să mă bucur că nu mă dau afară şi mă lasă cântăreţ în biserică?”, este nemulţumirea lui.
Este sau nu discriminare?
Aplicarea noii prevederi privind limitele impuse preoţilor recăsătoriţi ridică problema discriminării la care sunt supuşi aceştia. Cel puţin, aceasta este percepţia celor ce privesc această decizie din afara Bisericii. Practic, însă, separaţia Stat- Biserică, recunoscută de Constituţie, oferă cultelor dreptul de a-şi stabili propriile reguli. „Situaţia acestor preoţi nu poate fi tratată ca orice alt raport de muncă. Cultul are autonomia lui, ceea ce face ca statul să nu poată interveni în vreun fel”, precizează Asztalos Csaba, fost preşedinte al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Asztalos Csaba precizează că în toate cele 18 culte recunoscute în România există legi proprii, ce ţin de morală, despre care se poate spune că sunt discriminatorii. „La romano-catolici, spre exemplu, preoţii nu au voie să se căsătorească. Nu este aceasta o interdicţie mai gravă decât aceea de la ortodocşi, care nu le permite să divorţeze?”, se întreabă Asztalos Csaba.
„Familia preotului trebuie să fie un exemplu în comunitate. Când există conflicte, se poate apela la duhovnic şi pot fi găsite formule de aplanare.”- Constantin Stoica, purtător de cuvânt BOREFECTE Copiii, victime colaterale ale deciziei BOR
O căsnicie menţinută în mod artificial are efecte negative nu doar asupra celor doi parteneri, dar şi asupra copiilor. Bogdan Drăghici, preşedintele Alianţei Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor - T.A.T.A, e de părere că statutul de tată al unui preot poate fi afectat de o asemenea măsură. „Promiscuitatea şi concubinajul vor fi caracteristici ale unor asemenea mariaje, condamnate de Biserica Ortodoxă să reziste chiar dacă vor fi nocive atât pentru cei doi soţi, cât mai ales pentru copiii crescuţi într-un mediu familial neprielnic”, spune el. Drăghici spune că o situaţie îngrijorătoare va fi aceea a văduvilor cu copii mici „care nu-şi mai pot completa familia şi nu le mai pot oferi minorilor exemplul pozitiv al unui cuplu”. Bogdan Drăghici afirmă că această măsură ar putea avea efecte aberante. „Unii preoţi vor ajunge să-şi plătească soţiile pentru a nu divorţa sau vor ignora o realitate nocivă pentru copiii lor, pentru că vor şti că un divorţ înseamnă finalul unei cariere profesionale, chiar dacă nu ei sunt vinovaţi”.
Sursa: MEDIAFAX
16 martie, 2010
Buzau: profesorii din peste 200 de scoli intra in greva

Stiri ROL.ro
Şoseaua Calafat-Craiova a devenit un coşmar

Până acum doi ani drumul către Craiova era unul aproape european pe care într-o oră îl parcurgeai fără probleme ajungând cu maşina întreagă la destinaţie. Începând de anul trecut dar mai ales după ninsoruile din acestă iarnă şoseaua s-a umplut de gropi care au multe în comun cu nişte mici cratere ce îţi oferă şanse reale ca după ce parcurgi cei 90 de kilometri până la Craiova să te opreşti direct în service pentru a băga mâna adânc în buzunar. Slalomul printre gropile adânci te ajută să-ţi îmbunătăţeşti calităţile de şofer putând ca după câteva curse să te înscrii relaxat la un capionat de raliu. Un aport cosiderabil la degradarea DN56 Calafat-Craiova l-au avut cu siguranţă şi îl vor avea în continuare şi camioanele supraîncărcate pe care le vedem pe acest drum ce transportă nisip din zona Dunării şi care nu respectă tonajul impus prin lege. Să sperăm că venirea podului va reabilita şi această şosea pe care în doi ani în acest ritm doar tancurile vor mai putea să o străbată relaxat.
K.L
La porţile iadului la secţia de urgenţă
