05 decembrie, 2014

DECONTURI FARA ACTE DOVEDITOARE LA LICEUL "STEFAN ANGHEL" DIN BAILESTI


La Liceul Tehnologic „Ștefan Anghel“ din Băilești, decontările cheltuielilor de transport al cadrelor didactice ridică semne de întrebare. Un raport de expertiză făcut în școală scoate în evidență faptul că pentru o sumă de 29.865 de lei nu există acte justificatoare. În plus, în documentele școlii s-a găsit faptul că atât directorul unității de învățământ, cât și alte cadre didactice și personalul auxiliar se deplasau și de două într-o zi pe ruta Băilești – Craiova, motivând că merg la Inspectoratul Școlar Județean Dolj. Pentru anumite cadre didactice se decontau în paralel ordine de deplasare, dar și contravaloarea navetei zilnice.
DIRECTOAREA LICEULUI
Raportul privind rezultatele verificărilor la Liceul Tehnologic „Ștefan Anghel“ din Băilești realizate de Compartimentul de Audit al Primăriei a fost întocmit pe 21 noiembrie și prezentat și în ședința consiliului local. În acest raport se arată faptul că pentru suma de 29.865 de lei nu se găsesc documente justificative care să consemneze deplasări interne, detașări, transferuri făcute de 22 de angajați ai unității de învățământ. Cinci dintre aceștia au încasat sume cuprinse între 1.200 de lei și peste 8.000 de lei. Cap de listă, cu cea mai mare sumă decontată, figurează chiar managerul unității de învățământ, Maria Rotaru, care, în perioada ianuarie – septembrie 2014, a încasat din ordine de deplasare 8.710 lei, urmată de contabila școlii, Elena Corlățeanu, care a încasat în aceeași perioadă 5.763 de lei. Și analistul programator din cadrul liceului, Radu Carmen, a luat, conform raportului, suma de 4.873 de lei, fiind urmat în clasamentul întocmit de un cadru didactic, Laurian Bălgniceanu, cu 2.387 de lei, apoi de Lucia Cspregi, cu 1.455 de lei, și secretarul unității școlare, Brătan Maria, care a încasat tot de pe urma cheltuielilor de transport suma de 1.292 de lei. Acestea sunt cele mai mari sume încasate...

ACCIDENTATI PE TRECEREA DE PIETONI

Doi pietoni au ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, în cursul zilei de miercuri, victime ale unor accidente de circulaţie. Ambii traversau pe trecerile de pietoni, însă unul dintre ei nu a respectat culoarea semaforului electric. Şoferii care i-au accidentat sunt acum cercetaţi penal.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, miercuri, în jurul orei 16.00, Mihai Rotocol, de 22 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism  Daewoo, proprietate personală, pe strada „A.I. Cuza”, la efectuarea virajului la stânga pe strada Arieş, l-a accidentat pe Ion Pîrvu, de 64 de ani, din Craiova care traversa strada „Arieş” pe marcajul pietonal, dar la culoarea roşie a semaforului electric pentru pietoni.
Aproximativ o oră mai târziu, în jurul orei 17.00, Valentin Dicu, de 20 de ani, din comuna Malu Mare, în timp conducea un autoturism Opel, pe strada „George Enescu” către strada „Amaradia”, la trecerea pentru pietoni din faţa Cimitirului Sineasca, l-a accidentat pe Constantin Daia, de 73 de ani, din Craiova care traversa strada pe marcajul pietonal.
„În ambele cazuri poliţiştii rutieri ajunşi la faţa locului pentru cercetări au întocmit pe numele celor doi conducători auto dosare penale pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, inspector principal Alin Apostol.

04 decembrie, 2014

Un bailestean a fost prins cu tigari de contrabanda...5000 de pachete netimbrate



Un bărbat de 34 de ani din Băilești, arestat preventiv pe 14 februarie a.c. după ce a fost prins cu 5.000 de pachete de țigări de contrabandă în mașină, a fost condamnat definitiv la 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni. Sentința a rămas definitivă marți, 2 decembrie, la Curtea de Apel Craiova, instanță care a respins apelul inculpatului împotriva hotărârii Judecătoriei Craiova. Băileșteanul și-a primit mașina înapoi după ce a achitat prejudiciul creat bugetului de stat, de 46.049 lei.
Reamintim că, pe 13 februarie, poliţiştii craioveni îl introduceau în arestul Inspectoratului, pentru 24 de ore, pe Marian Cristian Bădină Tiță, de 34 de ani, din Băileşti, pentru comiterea infracţiunii de contrabandă. Asta după ce, ca urmare a activităţilor specifice desfăşurate de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Dolj şi ofiţeri specialişti ai Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Dolj, oamenii legii au oprit în trafic, pe „Calea Dunării” din Craiova, în jurul orei 3.00, o autoutilitară marca Fiat Doblo, la volanul căreia se afla băileșteanul. La controlul făcut în mașină, oamenii legii au descoperit 5.000 de pachete de ţigări fără timbru de marcaj fiscal românesc. Din investigaţii a rezultat că acesta urma să comercializeze cele 100.000 ţigarete, în valoare totală de 38.000 lei, în diferite locaţii din judeţul Dolj.
Pe 14 februarie bărbatul a fost arestat preventiv, însă câteva zile mai târziu, mai exact pe 19 februarie, i s-a înlocuit arestarea preventivă cu arestul la domiciliu, măsură valabilă până pe 5 mai...

30 noiembrie, 2014

SF. APOSTOL ANDREI- OCROTITORUL CRESTINILOR DIN ROMANIA

Sf. Apostol Andrei a fost din Betsaida, orasel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea, si fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Inainte de a fi Apostol al Domnului, Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dar, daca a auzit, a doua zi dupa Botezul lui Iisus in Iordan, pe dascalul sau Ioan, aratand cu degetul catre Iisus si zicand: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan, 1, 29), Sfantul Andrei, lasandu-l pe Ioan, a urmat dupa Hristos, zicand fratelui sau Petru: "Am gasit pe Mesia, care se talcuieste Hristos" (Ioan, 1, 41). Si astfel, l-a tras si pe Petru spre dragostea lui Hristos. Drept aceea, Sfantului Andrei i se mai spune si Apostolul cel dintai chemat al Domnului. Si se afla in Scriptura si alte multe invataturi despre dansul.
Din zilele acelea, ca si ceilaiti Apostoli, Sfantul Andrei a urmat Mantuitorului, insotindu-l pe drumurile Tarii Sfinte, adapandu-se din izvorul nesecat al dumnezeiestilor descoperiri pe care le aducea Mantuitorul. A fost martor faptelor minunate savarsite de Domnul, s-a impartasit din cuvantul dumnezeiesc, datator de viata, al credintei celei noi intemeiata de Hristos, si, mai presus de toate, a vazut Patimile Domnului, a plans moartea Lui pentru noi si s-a intarit in credinta, in ziua Invierii.
La randul ei, Traditia Bisericii ne spune ca, dupa Inaltarea Domnului la cer si dupa Cincizecime, Apostolii au tras la sorti si au mers in toata lumea, pentru propovaduire. Atunci, acestui intai chemat, i-a cazut sortul sa mearga in Bitinia, Bizantia, Tracia si Macedonia, cu tinuturile din jurul Marii Negre, pana la Dunare si Scitia (adica Dobrogea noastra) si pana in Crimeia. Insa, a umblat in aceste locuri nu in graba, ci, in fiecare, zabovind si rabdand multe Impotriviri si nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a intors la urma din nou in Bizantia, hirotonind acolo episcop pe Stahie si, strabatand celelalte tari, a ajuns la tinutul Peloponezului, unde pe multi i-a tras de la idoli la Hristos. Tot din Traditie, mai stim ca Sfantul Andrei a avut si un sfarsit de mucenic, fiind rastignit, la Patras, langa Corint, cu capul in jos, pe o cruce in forma de X, careia i s-a spus "Crucea Sfantului Andrei". 

TRADITII SI OBICEIURI DE ZIUA SF.ANREI

Sfântul Andrei. Acest sfânt este considerat ocrotitorul României şi patronul spiritual al românilor. Pentru ca spiritele morţilor să nu ajungă în case, de Sfântul Andrei se goleşte cenuşa din sobe, iar oalele şi cănile sunt întoarse cu gura în jos. Tot de Sfântul Andrei, în unele zone din Bărăgan, fetele fac turtă din făină de grâu, cu apă şi multă sare, şi se spune că acel flăcău ce îi aduce fetei noaptea apă în vis, să-şi astâmpere setea, o va lua de nevastă.
 
Sfântul Andrei sau Ziua Lupului

Supranumită şi Ziua Lupului, ziua de Sfântul Andrei este marcată de o serie de credinţe şi superstiţii, printre care şi acelea legate de viitor sau soartă. Una dintre taradiţiile de Sfântul Andrei este pusul grâului la încolţit, în ghivece. Tradiţia spune că fiecare membru al familiei trebuie să aibă ghiveciul său cu grâu.
Ghiveciul trebuie pus la fereastră, pentru ca grâul proaspăt încolţit să beneficieze de lumină suficientă. Tradiţia spune că grâul pus la încolţit de Sfântul Andrei indică viitorul omului care l-a plantat. De Anul Nou, cum arată grâul aşa va fi şi sănătatea celui care l-a plantat în noul an.
Sfântul Andrei s-a născut în Betsaida, localitate aflată pe malul lacului Ghenizaret din Galileea, şi este fratele Sfântului Apostol Petru. El este unul dintre cei doisprezece apostoli, fiind primul care l-a urmat pe Hristos, după ce Sfântul Ioan Botezătorul a mărturisit dumnezeirea lui Iisus Hristos.
Petru şi Andrei au renunţat la îndeletnicirea de pescari, l-au urmat lui Hristos şi, după Învierea Domnului, au devenit „pescari de oameni“.
Sfântul Andrei este numit şi „Cel dintâi chemat”, deoarece a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat. Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă „viteaz”, „bărbătesc”.
 
Sfântul Andrei, primul primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci

La aproximativ 80 de kilometri de Constanţa, în apropierea localităţii Ion Corvin, se află peştera în care s-a adăpostit Sfântul Apostol Andrei. Aici, la Betleemul neamului românesc, vin în fiecare an mii de credincioşi spre a-l cinsti pe Sfântul Andrei. Conform istoricilor bisericeşti, Sfântul Andrei a fost martirizat în cetatea Patras din Grecia de astăzi, prin răstignire cu capul în jos pe o cruce în formă de X, numită „crucea Sfântului Andrei“.
Potrivit unor istorici şi teologi, Sfântul Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci, în  teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră - cunoscut pe atunci sub numele de Scythia (Scitia), dar şi în teritoriile de dincolo de Prut, în nordul Mării Negre.

17 noiembrie, 2014

A ALES SI ROMANIA BINE DUPA UN SFERT DE SECOL...imnul DESTEAPTA-TE ROMANE l-am auzit pana la urma și noi





În sfârșit romanii au înțeles ca votul lor este important, ceea ce s-a putut vedea clar la alegerile de ieri. De data aceasta alegerea a fost către Occident și nu către Mama Rusia. Este poate ultima șansa ca acest om Klaus Iohannis, la origini neamt să ne salveze din marele rahat în care ne aflam de un sfert de secol.Sa ne aducem aminte ca acest lucru s-a întâmplat cu mult timp în urma, la 10 mai 1866 când a fost intemeiata Casa Regală a României de catre Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care a devenit la 10 mai 1866 domnitorul Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei, iar în 1881, după dobândirea independeței statale, primul rege al României, schimbare consfințită prin amendarea constituției. Țara a devenit „Republică Populară” la 30 decembrie 1947, în urma izgonirii de către comunistii bosevici a regelui Mihai I, care a fost nevoit să părăsească țara împreună cu restul familiei sale. O pagina de istorie trista, care a dus la instalarea unui regim comunist de tip tortionar și dictatorial. Din nefericire, urmasii acestora au rămas și după 1989 prin persoana lui Ion Iliescu, un zelos argat de curte al sultanului Ceausescu. Acum, după 25 de ani , avem un om cu idei occidentale, care a reușit în Sibiu sa aducă ordinea și sa creeze un climat de viața prosper pe toate planurile. A fost un vot împotriva comunistilor, însă cu intarziere, așa cum am făcut noi dintotdeauna. Imaginati-va dacă Romania ar fi rămas monarhie unde am fi fost acum...cu siguranța printre țările de vârf ale Europei. Sa speram ca măcar acum în cel din urma ceas am urcat în trenul cel bun. Rămâne ca noul presedinte cu sânge de neamt sa nu se lase influențat de cei care au făcut și încă mai fac jocurile murdare din culise, ca Romania să fie respectata și nu catalogata ca ultima țara, și undeva în zona periferica a Europei.

CINE ESTE PRESEDINTE...PONTA SAU IOHANNIS?

Potrivit primelor exit-poll-uri, la închiderea urnelor de votare în ţară, după cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, de ieri, Klaus Iohannis şi Victor Ponta se află la diferenţe foarte mici unul faţă de celălalt. Ambii sunt lideri în câte două sondaje şi la egalitate în ultimul.
 
IRES: Klaus Iohannis – 50,9%, Victor Ponta – 49,10%
SOCIOPOL: Victor Ponta – 50,9%, Klaus Iohannis – 49,1%
CURS: Klaus Iohannis – 51,50 %, Victor Ponta – 48,50%
CSCI: Victor Ponta – 50,72%, Klaus Iohannis – 49,28%
Agenţia de rating politic: Victor Ponta – 50%, Klaus Iohannis – 50%
Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, susţinea aseară că, potrivit estimărilor social-democraţilor, candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, „este câştigător la o diferenţă mică”. La rândul său, candidatul ACL, Klaus Iohannis, a declarat, după închiderea urnelor, că „votul a decurs fenomenal” şi a mulţumit tuturor românilor, totodată cerând Guvernului „să facă un efort” şi să prelungească votarea în diaspora.
Conform datelor făcute publice de Biroul Electoral Central (BEC), până la ora 19.00 se prezentaseră la urne peste 10,7 milioane de români, dar asta numai în ţară, deoarece voturile din diaspora au fost contabilizate separat şi raportate la Biroului Electoral pentru Străinătate (BES).

Pistolarii din Catane si Bistret, cercetati penal

Doi tineri de 21, respectiv 25 de ani, din comunele Bistreț și Catane, sunt cercetați penal pentru contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Polițiștii au făcut două percheziții la locuințele lor, în cursul zilei de vineri, descoperind un pistol, 27 de cartușe și un tub de cartuș percutat. Oamenii legii au stabilit că cei doi și-au cumpărat pistoale de la Vidin (Bulgaria), unul dintre ei declarând că a scăpat de armă aruncând-o pe câmp.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj au anunțat că, vineri, poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase (B.A.E.S.P.), cu sprijinul lucrătorilor Secţiei 8 Poliţie Rurală Rast şi al „mascaților” de la Serviciul de Acţiuni Speciale, au efectuat, în baza autorizaţiilor de percheziţie emise de magistraţi, două percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată.
Astfel, oamenii legii au descins simultan la locuinţele lui Ionuț Mirea, de 25 de ani, din comuna Bistreţ, şi Oliver Zamfir, de 21 de ani, din comuna Catane, suspectați că ar fi cumpărat şi introdus ilegal în România în luna septembrie 2014, arme neletale din categoria celor supuse autorizării şi muniția...

16 noiembrie, 2014

Daniel, Patriarhul Romaniei cu "poponetul in doua luntre"

 N-O FI PONTA O FI CELALALT...bag o predica sa se simta bine amandoi si sa nu uite de cutia milei de la Patriarhie

In istoria poporului roman, ca raspuns la rugaciunile sale pentru a dobandi libertatea si unitatea nationala, adesea Dumnezeu a lucrat chiar si prin oameni straini de neamul nostru, a spus Patriarhul Daniel, in predica rostita duminica, transmite Mediafax.

Patriarhul la plimbare cu trabantul
Preafericitul (PF) Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a votat in aceasta seara, in jurul orelor 17.00, la sectia de votare numarul 644 din cadrul Scolii Nr. 74 - "Ienachita Vacarescu" din Bucuresti.
In cuvantul de invatatura rostit in paraclisul Resedintei patriarhale, PF Daniel a explicat invataturile ce reies din Evanghelia de duminica - "Pilda samarineanului milostiv".
"Aproapele este omul prin care Dumnezeu ne ajuta cu harul Sau, adesea intr-un mod neasteptat. De multe ori ne vine in ajutor un strain pe care nu l-am vazut vreodata sau de la care niciodata nu am asteptat un ajutor. Prin aceasta, Evanghelia de astazi ne arata, asadar, ca fiecare om din lumea aceasta, indiferent de etnie, stare sociala sau varsta, are o valoare eterna si unica", a spus PF Daniel, potrivit basilica.ro.
El a mai explicat ca "fiecare om poate deveni mainile iubirii milostive a lui Dumnezeu prin care El lucreaza in lume ca sa ridice si sa vindece pe cei raniti trupeste si sufleteste".
"In istoria poporului roman, ca raspuns la rugaciunile sale pentru a dobandi libertatea si unitatea nationala, adesea Dumnezeu a lucrat chiar si prin oameni straini de neamul nostru. De pilda, Romania Mare s-a realizat mai ales si prin conducatori ai Romaniei ca regele Ferdinand si regina Maria, care nu aveau deloc sange romanesc in venele lor. Cand Dumnezeu voieste ca sa se ridice si sa ajute un popor, lucreaza prin cine voieste El, cand voieste si cum voieste, ca noi sa invatam ca nu numai cei de un neam cu noi sau rude apropiate pot sa ne ajute, ci, adesea, chiar si oameni straini de neamul nostru, dar care il iubesc si vor sa il ajute", a mai spus patriarhul in predica.
PF Daniel a mai spus ca, astfel, uneori, aproapele nu este un vecin sau un prieten, ci un strain, un om de la care nu te astepti sa primesti vreun ajutor. "De ce? Ca sa nu ne punem nadejdea prea mult in oamenii cunoscuti, ci mai intai in ajutorul lui Dumnezeu, Care poate face dintr-un strain un prieten pentru noi, in timp ce un prieten al nostru a devenit pentru noi un indiferent sau chiar un dusman. Fiecare dintre noi poate fi aproapele cuiva daca devine mainile iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru oamenii aflati in nevoi", a continuat PF Daniel.
Patriarhul a mai spus ca samarineanul milostiv este "chipul lui Hristos in oameni", iar aceasta pilda rostita de Mantuitor este un indreptar pentru viata Bisericii si a fiecarui crestin. 

Un discurs penibil, pastorul de suflete care face catedrala de sute de milioane de euro in timp ce romanii mor de foame iar copii lor nu au bani nici de un covrig cu sare. Cata ipocrizie ce aduce a sila spirituala...o greata ancestrala ceva ingrozitor...fara cuvinte.

PS: Uitati-va la privirea patriarhului Daniel cat este de calda, de primitoare, cata mila si bunatate inspira


Prezenta la vot in Oltenia la ora 10.00

În judeţul Gorj, a votat un număr total de 29.177 de oameni, din care 43 au apelat la urna mobilă, iar pe listele suplimentare au votat 3.582 de oameni.
 
În judeţul Mehedinţi 24.185 de oameni s-au prezentat la vot până la această oră, 38 dintre aceştia au apelat la urna mobilă, iar pe listele suplimentare au votat 3.900 de oameni.
 
În judeţul Olt este vorba de 44.249 de votanţi până la ora 10.00, 20 dintre ei au apelat la urna mobilă, iar pe listele suplimentae au votat 6.078 de oameni.
 
În judeţul Vâlcea au votat până la ora 10.00, 31.921 de oameni, 34 au solicitat urna mobila, iar pe listele suplimentare au votat 4.454 de oameni.

15 noiembrie, 2014

Claudiu Buzatu, viceprimarul comunei Poiana Mare, implicat intr-un grav accident de circulatie

Claudiu Buzatu, viceprimarul comunei Poiana Mare, a fost implicat intr-un accident extrem de grav pe raza comunei Motatei . Astfel, autoturismul BMW pe care il conducea, a intrat in coliziune cu un microbuz . In urma impactului a rezultat accidentarea grava a conducatorului microbuzului care a intrat in coma de gradul II . Acesta a fost transportat la spitalul municipal din Calafat fiind ulterior redirectionat catre Craiova . Starea de sanatate a viceprimarului este buna fiind in afara oricarui pericol.Deocamdata se fac cercetari pentru a se stabili conditiile in care s-a produs accidentul .Vom reveni cu amanunte dupa un comunicat oficial emis de Politia Rutiera.

14 noiembrie, 2014

ACCIDENT LA BASARABI...a derapat cu mopedul

Un grav accident de circulaţie s-a petrecut miercuri, în jurul orei 11.00, pe DN56, Craiova – Calafat, în satul Basarabi, o persoană ajungând la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Din primele cercetări ale poliţiştilor de la Rutieră s-a stabilit faptul că Giubelan Costel, de 58 de ani, din Calafat, în timp ce conducea un moped, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra ghidonului, a lovit un cap de pod din beton, răsturnându-se într-un şanţ de pe marginea drumului. Din accident a rezultat rănirea gravă a mopedistului, care a fost transportat la Spitalul Calafat pentru acordarea îngrijirilor medicale întrucât suferise fracturi, rămânând internat. „Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, ne-a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

12 noiembrie, 2014

A vrut sa mituiasca doi agenti de politie

Un craiovean de 40 de ani este cercetat penal, în stare de libertate, pentru dare de mită, după ce a fost prins încercând să mituiască doi agenţi de la Biroul Rutier Craiova. Oamenii legii îl opriseră în trafic şi urmau să-l lase fără permis şi să-l amendeze pentru că nu acordase prioritate unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au precizat că, luni după-amiază, în jurul orei 17.00, doi agenţi de poliţie din cadrul Biroului Rutier Craiova, Adrian Munteanu (promoţie 2012) şi Bogdan Furnigă (promoţie 2007) aflându-se în efectuarea serviciului de control al traficului rutier au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism Peugeot care circulase pe strada Fraţii Goleşti, iar la trecerea de pietoni de la intersecţia cu strada Calea Bucureşti, nu a acordat prioritate de trecere unui pieton care a traversat strada regulamentar pe trecerea de pietoni. După ce l-au oprit, poliţiştii l-au identificat pe şoferul Peugeotului, stabilind că este vorba despre Costin Pavel, de 40 de ani, din municipiul Craiova, şi i-au adus la cunoştinţă că urmează sa fie sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 810 lei şi,...

52 de migranţi ascunşi într-un TIR

Nu mai puţin de 52 de migranţi din Irak, Afganistan si Siria au fost descoperiţi, ieri dimineaţă, ascunşi claie peste grămadă, într-un TIR care transporta varză din Bulgaria către Germania, oprit de poliţiştii de frontieră de la PTF Bechet. Şoferul autovehiculului, un cetăţean cipriot, este acum cercetat penal.
Reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Dolj au anunţat că, ieri dimineaţă, la ora 07.20, la Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, judeţul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autocamion Renault Magnum, cetăţeanul cipriot Panaziotis C., în vârstă de 47 de ani, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, varză, din Bulgaria pentru Germania.
În baza unei analize de risc, echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari, a efectuat un control amănunţit asupra autocamionului. Astfel, au fost descoperiţi 52 de migranţi ascunşi într-un loc special amenajat, printre marfa transportată...

09 noiembrie, 2014

Anul acesta 500 de candidati s-au inscris pentru Rezidentiatul care se va tine la Craiova

Anul acesta, la concursul de Rezidenţiat s-au înscris, la Craiova, 587 de absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie. Cei mai mulţi medici tineri, 486, s-au înscris pentru domeniul medicină, un număr de 70 au optat pentru medicină dentară, iar restul de 31 vor susţine specialitatea în farmacie.
Organizarea Rezidenţiatului, sesiunea 2014, a intrat în linie dreaptă urmând ca peste două săptămâni, pe 23 noiembrie, să aibă loc concursul. Craiova are alocate 224 de locuri pentru domeniul Medicină, 34 pentru Medicină dentară şi 9 pentru Farmacie. Şi în acest an este centru de examinare pentru posturile publicate în judeţele Braşov, Dolj, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea şi pentru locurile publicate în centrele universitare Craiova şi Braşov.
La nivel naţional, la concursul de Rezidenţiat s-a înscris un număr de 5.661 de absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie. Aceştia vor concura pe cele 3.909 locuri şi posturi scoase la concurs. Cei mai mulţi, 4.172, s-au înscris pentru locurile şi posturile scoase la concurs în domeniul medicină, 1.118 au optat pentru locurile şi posturile din domeniul medicină dentară, iar restul de 371 vor susţine specialitatea în farmacie...

08 noiembrie, 2014

SFINTII ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIIL

răznuirea de astăzi a Sfinţilor Arhangheli şi a Tuturor celor Cereşti şi Netrupeşti Puteri s-a instituit întru această zi din noiembrie în veacul al patrulea după Hristos, în vremea cînd pe scaunul Romei celei vechi se afla Sfîntul Papă Silvestru, iar la Alexandria Patriarh era Sfîntul Alexandru. Dar de ce tocmai în luna noiembrie? Aceasta deoarece noiembrie este luna a noua după luna martie, iar Martie este socotită luna în care s-a zidit lumea. De asemenea, fiind a noua lună după martie, s-a ales luna noiembrie deoarece ierarhiile îngereşti, în număr de nouă, au fost cele dintîi zidite de Dumnezeu.
Sfîntul Dionisie Areopagitul, marele ucenic al Sfântului Apostol Pavel, a descris aceste ierarhii cereşti în minunata lui carte „Ierarhia Cerească”, după cum urmează: „Cea dintîi este ceata Serafimilor celor cu şase aripi, urmează Heruvimii cei cu ochi mulţi, apoi Scaunele de Dumnezeu-purtătoare, apoi Domniile, Puterile, Stăpîniile, Începătoriile, Arhanghelii şi Îngerii. Voievodul tuturor acestor puteri îngereşti este Sfîntul Arhanghel Mihail. Răsculîndu-se Satan, îngerul Lucifer, cu minciună împotriva Dumnezeieştii Puteri şi atrăgînd după sine mulţime mare de îngeri a devenit din arhanghel luminat, satana intunecata, atunci Arhanghelul Mihail a fost acela care a stat în mijloc şi a strigat puterilor cereşti celor credincioase: „Să stăm drepţi! Să stăm cu frică! Să luăm aminte!”. La această poruncă, toate credincioasele oştiri îngereşti au strigat: „Sfînt! Sfînt! Sfînt! Domnul Savaot! Plin este cerul şi pămîntul de mărirea Lui!” – cuvinte rostite la Sfânta Liturghie. Aceasta este prima adunare a ingerilor. Sfintii Arhangheli sunt in numar de sapte si anume: “Mihail” în limba ebraica însemneaza “Cine este ca Dumnezeu?” sau “Cine este egalul lui Dumnezeu?” Sfîntul Arhanghel Mihail este reprezentat iconografic, înca din primele veacuri crestine, ca un voievod care în mîna dreapta poarta lancia cu care îl strapunge pe Satan, iar în stînga o stîlpare verde de finic. În vîrful lanciei este reprezentata o panglica in semnul Sfintei Cruci, în rosu.  “Gavriil” însemneaza “Omul lui Dumnezeu,” sau “Puterea lui Dumnezeu.” El este vestitorul si descoperitorul tainelor dumnezeiesti, mai cu seama al tainei întruparii lui Dumnezeu si a celorlalte sfinte taine care stau în legatura cu ea. “Rafail” însemneaza “Vindecarea lui Dumnezeu,” sau “Domnul Vindecatorul”. Rafail este reprezentat iconografic ca ducîndu-l cu dreapta de mîna pe Tobit – Tobit este aratat tinînd pestele cel pescuit în Rîul Tigru – iar cu stînga tinînd un vas medical din alabastru. “Uriil” însemneaza “Focul lui Dumnezeu,” sau “Lumina lui Dumnezeu”. Iconografic el este reprezentat tinînd o sabie întinsa contra persanilor cu mîna dreapta, si o limba de foc în mîna stînga. “Salatiil” însemneaza “Mijlocitorul catre Dumnezeu” Iconografic el este reprezentat cu fata si privirea aplecata, cu mîinile la piept, în chip de rugaciune. “Legudiil” însemneaza “Cel care îl preaslaveste pe Dumnezeu.” El este reprezentat iconografic cu o cununa de aur în mîna dreapta, si cu un bici cu trei cozi în mîna stînga. “Varahiil” însemneaza „Binecuvîntarea lui Dumnezeu”. El este reprezentat tinînd la piept un trandafir alb si “Ieremiil” însemneaza ...

07 noiembrie, 2014

Box intre consilierii locali PSD si PDL din comuna Izvoare

Tensiunile politice mocnesc în continuare în Dolj. Un consilier PSD din comuna Izvoare a fost agresat, ieri, de un membru al organizaţiei PDL din localitate, care a fugit după comiterea faptei.
Viceprimarul comunei Izvoare, Virgil Cioponea, a sunat, ieri pe 112, anunţând că un consilier local al PSD a fost agresat în stradă de un membru al organizaţiei locale a PDL. Imediat după apel, acesta, însoţit de un poliţist din localitate, a ajuns la locul agresiunii. Victima, Mihăiţă Cocârlă, de 41 de ani, din localitate, a ajuns la spital, iar agresorul, Viorel Dobre, de 57 de ani, a fugit. Viceprimarul ne-a povestit că el îl chemase până la primărie pe Mihăiţă Cocârlă, pentru că aveau ceva de discutat. Cel din urmă a plecat de acasă cu maşina, însă Dobre l-a văzut, s-a aşezat în mijlocul drumului şi n-a vrut să se dea la o parte. Când a coborât Cocârlă din maşină să-l întrebe care e problema, Dobre l-a pocnit şi a fugit. „Eu îl chemasem la Primărie. Când am auzit ce-a păţit am ajuns acolo cu poliţistul de la noi, însă cel care l-a lovit fugise. Acum îl ducem pe băiatul ăsta (n.r. – Mihăiţă Cocârlă) la spitalul din Craiova, apoi la Medicina Legală şi o să depunem plângere la Poliţie”, ne-a declarat Virgil Cioponea.
Poliţiştii au demarat cercetările în acest caz, au deschis un dosar penal şi spun că aşteaptă ca victima să depună plângere şi să aducă certificatul medico-legal. Agresorul este identificat, însă nu a fost găsit pentru a fi audiat. „S-a deschis un dosar penal în cauză şi se fac verificări cu privire la incident, urmând ca în funcţie de numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare victimei pentru vindecare să se facă încadrarea juridică a faptei. Deocamdată vorbim de loviri şi alte violenţe”, ne-a declarat agent principal Amelia Barbu, din cadrul Biroului de Presă al IPJ Dolj.

06 noiembrie, 2014

Accident grav astazi in Craiova


Un bărbat și-a pierdut viața, iar alte trei persoane au fost transportate la Spitalul de Urgenţă Craiova în stare gravă, în urma unei ciocniri violente produse aseară, pe Centura de Nord a municipiului Craiova din cauza unui șofer care nu a acordat prioritate.
Conform reprezentanților IPJ Dolj, șoferul unei Dacii 1310, care circula pe Centura de Nord, DJ 643F, dinspre comuna Ghercești către Craiova, la intersecția cu Calea București nu a acordat prioritate de trecere și a fost lovit în plin de un autoturism Rover condus dinspre Balș către Filiași de Ion Vila, de 41 de ani, din comuna  Unirea.
În urma impactului, Dacia s-a răsucit de câteva ori pe șosea și s-a oprit la aproximativ 20 de metri de intersecție, iar Roverul a ieșit de pe carosabil. Șoferul Daciei și doi dintre pasageri au fost aruncați pe carosabil în impact, un alt bărbat, pasager pe bancheta din spate a Daciei, fiind scos de echipajul de Descarcerare al ISU Dolj. Pentru șoferul Daciei, Costinel Constantin, de 45 de ani, medicii n-au mai putut face nimic, în ciuda manevrelor de resuscitare, acesta decedând. Cei trei răniți, Ion Constantin, de 72 de ani, Florian Tecliciu, de 56 de ani și Trandafira Constantin, de 65 de ani au fost transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova în stare gravă.
În cauză se fac cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, au declarat reprezentanții IPJ Dolj.

Bacnota falsa de 200 de euro descoperita la Calafat

Ieri dimineaţă, poliţiştii de la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit un cetăţean bulgar care intenţiona să achite taxa de pod cu o bancnotă falsă de 200 de euro.
Oamenii legii au anunţat că, ieri dimineaţă, în jurul orei 04.30, la Punctul de Trecere al Frontierei (PTF) Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat  pentru a intra în ţară cetăţeanul bulgar Ivanov C., în vârstă de 50 de ani, conducând un autocamion marca Iveco. După efectuarea controlului de frontieră, şoferul autocamionului, intenţionând să plătească taxa de pod la casierul de la casa de taxare, i-a înmânat acestuia o bancnotă de 200 de euro. În urma examinării bancnotei, s-a constatat faptul că aceasta nu prezintă elasticitatea uneia autentice, iar în urma verificării cu dispozitivul automat de citire, acesta nu a recunoscut bancnota.
“Cetăţeanul bulgar a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că bancnota este falsă şi că a primit-o ca rest în Bulgaria. Bancnota a fost reţinută pe bază de dovadă  pentru continuarea cercetărilor, iar în cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie de valori falsificate”, a precizat purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj, comisar şef Romică Ivănoiu.

05 noiembrie, 2014

Prinsi cu acte de identitate false la Calafat



Trei persoane, un bărbat şi două femei, au fost depistate de poliţiştii de frontieră doljeni, în cursul zilei de luni, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, încercând să intre în România folosindu-se de documente de călătorie slovace şi sârbeşti false. Cei trei au fost returnaţi pe teritoriul Bulgariei pentru cercetări şi dispunerea măsurilor legale.  
Reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Dolj au anunţat că, luni, în jurul orei 12.30, la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, călătorind cu un autoturism marca Daewoo, o persoană de sex masculin care a prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate cu însemnele autorităţilor slovace. La verificarea documentului, poliţiştii de frontieră doljeni au constatat că acesta a fost falsificat prin rescanarea laser a fotografiei, care a fost apoi aplicată peste fotografia titularului. În urma verificărilor a reieşit că persoana în cauză este cetăţeanul sirian Bader M., în vârstă de 21 de ani. Bărbatul a declarat că a plecat din Siria în urmă cu aproximativ o lună şi jumătate, pe ruta Turcia-Bulgaria, iar odată ajuns la Sofia a luat legătura cu un cetăţean bulgar care i-a procurat documentul falsificat, continuându-şi călătoria cu destinaţia Slovacia.
Câteva ore mai târziu, tot la PTF Calafat, au fost depistate două femei, care s-au legitimat cu paşapoarte sârbeşti false. Cele două femei nu şi-au declarat cetăţenia în momentul audierii lor de către poliţiştii de frontieră.
„În ambele cazuri, persoanele şi documentele de călătorie au fost preluate, conform protocolului româno-bulgar, de autorităţile de frontieră bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun”, a declarat purtătorul de cuvânt al STPF Dolj, comisar şef Romică Ivanoiu

04 noiembrie, 2014

Cum s-a votat in Dolj- procentele cu toate localitatile din judet


Ca de obicei, Doljul se menține în topul județelor „roșii”, Victor Ponta fiind preferat, duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, de 55,03% dintre doljeni, în timp ce Klaus Iohannis a strâns 23,64 de procente. Pe locul trei, la mare distanță, cu numai 4,93%, s-a clasat Călin Popescu Tăriceanu. Victor Ponta a fost depășit de Iohannis doar în două comune doljene, Ghindeni și Rojiște, în timp ce, în nouă localități din județ a obținut peste 80%. În Craiova, 42,55% dintre votanți l-au preferat pe Victor Ponta, iar 29,46% pe Klaus Iohannis. Prezența la vot în Dolj a fost de 54,31%.

PROCENTELE IN LOCALITATILE DIN DOLJ

Craiova: Ponta – 42,55%, Iohannis – 29,46%
Băilești:  Ponta 52,95%; Iohannis 23,80%
Calafat: Ponta – 57,93%, Iohannis – 21,03%
Bechet: Ponta – 68,09%, Iohannis – 20,72%
Dăbuleni: Ponta -68,33%, Iohannis – 19,79
Filiași: Ponta – 56,94%, Iohannis – 22,00%
Segarcea: Ponta – 69,08%, Iohannis – 11,86
Afumați: Ponta -61,72%, Iohannis – 19,05
Almăj: Ponta -56,01%, Iohannis – 30,25
Amărăștii de Jos: Ponta- 69,77, Iohannis – 20,82%
Amărăștii de Sus: Ponta – 79,81%, Iohannis – 9,58%
Apele Vii: Ponta – 48,99%, Iohannis – 40,01
Argetoaia: Ponta – 73,88%, Iohannis – 13,18%
Bârca: Ponta – 58,36% , Iohannis – 23,53%
Bitreț: Ponta – 78,42%, Iohannis – 12,80
Botoșești Paia: Ponta- 80,49, Iohannis – 8,92%
Brabova: Ponta –74,52%, Iohannis – 15,40%
Brădești: Ponta – 71,04%, Iohannis – 14,11%
Braloștița: Ponta – 58,47%, Iohannis – 26,00%
Bratovoești: Ponta – 70,09%, Iohannis -17,45%
Breasta: Ponta- 55,43%, Iohannis – 25,16%
Bucovăț: Ponta- 59,53%, Iohannis – 22,18%
Bulzești: Ponta – 70,21%, Iohannis – 15,71%
Călărași: Ponta -68,97%, Iohannis- 16,88
Calopăr: Ponta-72,13%, Iohannis:14,96%
Caraula: Ponta-77,33%, Iohannis:11,76%
Cârcea: Ponta- 55,79%, Iohannis – 24,65%
Cârna: Ponta – 64,28%, Iohannis – 26,08%
Carpen: Ponta-85,85%, Iohannis- 6,75%
Castranova: Ponta-59,90%, Iohannis- 27,32%
Catane: Ponta-71,29%, Iohannis-22,60%
Celaru: Ponta- 66,95%, Iohannis-14,93%
 Cerăt: Ponta-79,17%, Iohannis-11,94%
Cernătești: Ponta-69,30%, Iohannis-17,25%
Cetate: Ponta- 82,84%, Iohannis – 7,26%
Cioroiași: Ponta- 69,01%, Iohannis – 16,12%
Ciupercenii Noi: Ponta-74,70%, Iohannis-13,62%
Coșoveni: Ponta-56,53%, Iohannis-25,23%
Coțofenii din Dos: Ponta-60,88%, Iohannis-20,75%
Coțofenii din Față: Ponta – 66,63%, Iohannis-22,70%
Daneți: Ponta-54,33%, Iohannis-26,25%
Desa: Ponta- 65,84%, Iohannis-18,14%
Dioști: Ponta-64,95%, Iohannis-17,21%
Dobrești: Ponta-67,05%, Iohannis-18,29%
Dobrotești: Ponta-58,69%, Iohannis-26,84%
Drăgotești: Ponta- 69,53%, Iohannis-19,16%
Drănic: Ponta-58,07%, Iohannis-33,35%
Fărcaș: Ponta-75,29%, Iohannis-10,86%
Galicea Mare: Ponta- 44,84%, Iohannis- 43,64%
Galiciuica: Ponta- 82,50%, Iohannis-9,90%
Ghercești: Ponta- 56,30%, Iohannis-30,61%
Ghidici: Ponta-81,43%, Iohannis-11,45%
Ghindeni: Ponta-39,08%, Iohannis – 42,61%
Gighera: Ponta-74,13, Iohannis-11,37%
Gângiova: Ponta-69,70%, Iohannis -15,14%
Giubega: Ponta – 41,77, Iohannis-31,10%
Giurgița: Ponta-78,25%, Iohannis-9,11%
Gogoșu: Ponta- 50,07%, Iohannis-44,51%
Goicea: Ponta – 66,90%, Iohannis-22,39%
Goiești: Ponta – 43,89%, Iohannis-32,51%
Grecești: Ponta-71,14%, Iohannis-16,20%
Întorsura: Ponta-78,24%, Iohannis-11,86%
Ișalnița: Ponta-74,87%, Iohannis-14,96%
Izvoare: Ponta-64,20%, Iohannis-23,02%
Leu: Ponta-64,53%, Iohannis-19,69%
Lipovu: Ponta-72,97%, Iohannis-9,08%
Măceșu de Jos: Ponta-70,05%, Iohannis-11,55%
Măceșu de Sus: Ponta – 46,21%, Iohannis – 43,22%
Maglavit: Ponta-75,90%, Iohannis-10,09%
Malu Mare: ponta-50,24%, iohanis-22,22%
Melinești: Ponta-65,31%, Iohannis-19,74%
Mârșani: Ponta-73,06%, Iohannis-12,16%
Mischii: Ponta- 49,95%, Iohannis-34,43%
Moțăței: Ponta- 68,64%, Iohannis-13,60%
Murgași: Ponta-57,41%, Iohannis-29,88%
Negoi: Ponta-75,18%, Iohannis-5,93%
Orodel: Ponta- 79,55%, Iohannis-11,03%
Ostroveni: Ponta – 80,76%, Iohannis-11,16%
Perișor: Ponta-59,97%, Iohannis-25,79%
Pielești: Ponta-50,90%, Iohannis-23,48%
Piscu Vechi: Ponta – 69,46%, Iohannis-20,56%
Plenița: Ponta-63,75%, Iohannis-18,61%
Pleșoi: ponta-89,22%, iohanis-6,46%
Podari: Ponta-73,69%, Iohannis-11,21%
Poiana Mare: Ponta-64,64%, Iohannis-20,58%
Predești: Ponta-59,08%, Iohannis-36,47%
Radovan: Ponta-68,63%, Iohanis-19,13%
Rast: Ponta-70,36%, Iohannis-14,75%
Robănești: Ponta-66,25%,Iohannis-20,07
Rojiște: Ponta- 41,25%, Iohannis-52,56
Sadova: Ponta-55,24%, Iohannis – 31,18%
Sălcuța: Ponta-67,87%, Iohannis-17,62%
Scaești: Ponta-55,30%, Iohannis-25,13%
Seaca de Câmp: Ponta-72,95%, Iohannis-16,90%
Seaca de Pădure: Ponta – 88,96%, Iohannis – 4,25%
Secu: Ponta-48,59%, Iohanis-28,78%
Siliștea Crucii: Ponta – 42,94%, Iohannis-39,79%
Șimnicu de Sus: Ponta-52,97%, Iohannis-22,51%
Sopot: Ponta-66,43%, Iohanis-18,96%
Tălpaș: Ponta-68,77%, Iohannis-15,21%
Teasc: Ponta-58,56%, Iohannis-22,71%
Terpezița: Ponta-72,88%, Iohannis-16,39%
Teslui: Ponta-65,71%, Iohannis-20,97%
Țuglui: Ponta-68,00%, Iohannis-14,44%
Unirea: Ponta-72,35%, Iohannis-14, 66%
Urzicuța: Ponta-76,81%, Iohannis-9,99%
Valea Stanciului: Ponta-67,77%, Iohannis-18,98%
Vela: Ponta-75,70%, Iohannis-12,06%
Verbița: Ponta-78,54%, Iohannis-9,70%
Vîrtop: Ponta-83,58%, Iohannis-5,72%
Vârvoru de Jos: Ponta-67,76%, Iohannis-16,15%

03 noiembrie, 2014

Soferul fugar din Daneti a fost retinut dupa ce a accidentat mortal un biciclist

Un bărbat de 33 de ani, din comuna doljeană Daneţi, a fost reţinut pe 24 de ore, sâmbătă după-amiază, după ce s-a stabilit că a produs un accident de circulaţie în care şi-a pierdut viaţa un biciclist şi a părăsit locul faptei fără încuviinţarea organelor de cercetare. Evenimentul s-a petrecut la intrarea în comuna Amărăştii de Jos, pe DN 542, iar oamenii legii au reuşit abia ieri să stabilească identitatea victimei, care nu avea nici un fel de documente asupra sa. Este vorba despre un bărbat de 56 de ani din comuna Amărăştii de Jos.
Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 5.00,  poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că s-a produs un accident de circulaţie soldat cu decesul unei persoane, iar conducătorul auto nu a fost găsit la locul faptei. La nivelul IPJ Dolj s-a constituit o echipa operativă complexă formată din poliţişti din cadrul Serviciului Rutier, Serviciul Criminalistic şi Poliţiei Dăbuleni, coordonată de comisarul-şef Nicuşor Badea – adjunctul şefului de Inspectorat, în aproximativ 4 ore de la producerea accidentului reuşindu-se identificarea conducătorului auto, în persoana lui Gabriel Dănuţ Roşu, de 33 de ani, din comuna Daneţi.
În urma cercetărilor efectuate, anchetatorii au stabilit că Gabriel Dănuţ Roşu, în timp ce conducea o autoutilitară marca Renault Master din direcţia Dăbuleni către comuna Amărăştii de Jos, pe D.N. 542, la km 28, la intrarea în comuna Amărăştii de Jos, a accidentat mortal un biciclist a cărui identitate nu a putut fi stabilită pe loc, pentru că nu avea nici un fel de documente asupra sa.
„Conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, prev.  art. 192 Cod Penal şi părăsirea locului accidentului, bărbatul fiind reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore şi introdus în arestul IPJ Dolj. Urmează să fie prezentat magistraţilor Judecătoriei Craiova cu propunere de arestare preventivă. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”, ne-a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj. Cadavrul victimei a fost transportat la morgă, în vederea efectuării necropsiei, în cursul zilei de ieri poliţiştii reuşind să-l identifice: Ioan Tănase, de 56 de ani, din comuna Amărăştii de Jos.
Oamenii legii atrag atenţia tuturor conducătorilor auto cu privire la faptul că părăsirea locului accidentului constituie faptă penală distinctă şi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Faptul că un şofer părăseşte locul accidentului nu face decât să îi înrăutăţească situaţia juridică.

01 noiembrie, 2014

Peste 18 milioane de români sunt aşteptaţi mâine la urnele de votare.

Peste 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne, mâine, pentru alegerea preşedintelui, dintre cei 14 candidaţi înscrişi în cursă. Conform celor mai recente cifre, pentru cei 18.296.567 cetăţeni cu drept de vot au fost înfiinţate 18.550 de secţii de votare în ţară şi 294 în străinătate, pregătite 20.745.068 de buletine de vot şi 94.220 de ştampile cu menţiunea „Votat”. Secţiile de vot se deschid la ora 7.00 şi se închid la ora 21.00. Preşedintele României se alege pentru un mandat de cinci ani, prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Au drept de vot cetăţenii români care au 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv, cu domiciliul sau reşedinţa în ţară sau în străinătate. Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale. Conform datelor AEP, 1.853 de alegători au vârsta de 100 de ani şi...
 

30 octombrie, 2014

Accident grav in aceasta seara la iesire din Craiova...7 persoane au fost ranite
























Sapte persoane au ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, în urmă cu puțin timp, după un grav accident de circulație petrecut în zona Consul din Craiova. Patru mașini au fost implicate într-o ciocnire în lanț, conform primelor informații. Polițiștii și pompierii sunt la fața locului.
Un grav accident de circulație s-a petrecut în acestă seară în zona Peco Consul din Craiova. Din primele informații, patru autoturisme au fost implicate într-un carambol, șapte persoane fiind rănite, una dintre ele în stare gravă. Mai multe ambulanțe SMURD, dar și echipaje de polițiști au ajuns la fața locului, traficul în zonă fiind îngreunat.

Trenul Vidin-Craiova a ramas fara curent

CFR exploatează pe ruta Craiova – Vidin trenurile diesel Săgeata Albastră, care parcurg distanța între cele două orașe în trei ore. Linia ar trebui modernizată și electrificată în perioada 2014 – 2020. Din cauza infrastructurii învechite, pe calea ferată din România sunt peste 1.800 de restricții de viteză, iar întârzierile anuale totalizează șase ani!

Podul Vidin – Calafat construit peste Dunăre de bulgari a atras și câteva angajamente de investiții în insfrastructură din partea României. Unul dintre acestea se referă la racordul feroviar care se face în stația Golenți, în apropiere de Calafat. Eurostația de frontieră are două peroane și patru linii. Două linii feroviare sunt destinate exclusiv transportului de marfă, una este ruta normală Craiova – Calafat, iar cealaltă este noua rută Craiova – Vidin. Din păcate, instalația electrică pentru linia care vine peste Dunăre de la Vidin se oprește la Golenți. Până la Craiova nu pot circula decât locomotive sau rame diesel. În prezent, CFR exploatează Săgeata Albastră pentru această rută, cu două curse Craiova – Vidin dus-întors pe zi (8.00 – 11.00 și 12.25-15.30, respectiv 13.19 – 16.30 și 17.40 – 21.06). Un bilet până la Vidin costă 31,5 lei/persoană, iar controlul vamal se face la Vidin, atât din partea bulgară, cât și din cea română.

Infrastructura feroviară, la pământ

Potrivit reprezentanților CFR, pe ruta Craiova – Vidin circulă mai mult studenți și persoane care merg la cumpărături. Din păcate, distanța de circa 120 km dintre cele două localități este parcursă în aproximativ trei ore din cauza restricțiilor de viteză pe linia Craiova – Calafat. În zece ani, statul român nu a reușit să modernizeze calea ferată, care include reabilitarea liniei și electrificarea acesteia. În Masterplanul pentru Transport (2014-2020), se propune electrificarea liniei Craiova – Calafat (115 km). „Pe lângă ..

29 octombrie, 2014

Condamnați pentru evaziune cu cereale...prejudiciul de peste un milion de lei

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au condamnat definitiv, luni, șapte persoane acuzate că au derulat operațiuni fictive cu cereale prin care au adus un prejudiciu la bugetul statului de aproximativ cinci milioane de lei prin neplata impozitului pe profit și TVA.
Povestea în acest dosar de evaziune fiscală începe în octombrie 2009, când ofiţerii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor şi Poliţiei Segarcea au obţinut informaţii despre un grup de persoane care a emis mai multe facturi fiscale fictive privind livrarea de cereale către diverse societăţi comerciale de pe raza judeţului Dolj. În urma primelor cercetări, oamenii legii au ajuns la Cristian Burcă, de 32 de ani, Cătălin Florea, de 29 de ani, din Craiova, şi Ionuţ Staicu, de 25 de ani, din Târgu Jiu. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2007-2009, cei trei craioveni, în calitate de administratori la cinci societăţi comerciale – SC AGROFIC SRL, SC FLO AGRI SRL, SC VIOTRANS SRL, SC SHOBBYTRANS SRL și SC STAVANGER SRL, au emis mai multe facturi fiscale fictive privind livrarea de...

Furau placute de inmatriculare

Polițiștii craioveni cercetează penal doi tineri pentru furtul mai multor plăcuțe cu numere de înmatriculare de la autoturisme parcate în Craiova.
Conform reprezentanților IPJ Dolj, în continuarea cercetărilor într-o cauză penală privind sustrgerea mai multor seturi de plăcuţe de înmatriculare, poliţiştii Secţiei 5 Craiova – Compartimentul Furturi din Auto, în colaborare cu lucrători din cadrul Postului de Poliţie Işalniţa l-au identificat, luni, și l-au ridicat pentru audieri pe Marius S., de 24 de ani, din comuna Işalniţa, Dolj.
Poliţiştii au stabilit, în urma cercetărilor efectuate, că tânărul, împreună cu Marian G., din Craiova, în noaptea de 07/08.07.2014, au sustras plăcuţele de înmatriculare de la cinci autoturisme parcare în municipiul Craiova. ”Cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale”, a precizat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

28 octombrie, 2014

Hot si student la facultatea de Educatie Fizica si Sport din Craiova

Tânărul de 21 de ani, student la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Craiova, care a furat, în urmă cu o săptămână, un pistol Mauser cu bile, de la magazinul de arme şi muniţii situat pe strada „Brestei” din municipiu, rămâne după gratii. Tribunalul Dolj a respins, ieri, contestația formulată de acesta împotriva hotărârii Judecătoriei Craiova prin care a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Judecătorii Tribunalului Dolj au respins, ieri, contestația formulată de Andrei Alexandru Buză împotriva hotărârii din 22 octombrie a.c. prin care Judecătoria Craiova a luat față de el măsura arestării preventive pentru 30 de zile pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Hotărârea a rămas, astfel, definitivă, tânărul de 21 de ani urmând să stea în arestul IPJ Dolj cel puțin până pe 20 noiembrie a.c., când expiră cele 30 de zile.
Reamintim că, în urmă cu o săptămână, pe 21 octombrie, reprezentanţii IPJ Dolj erau anunţaţi de Mădălin Bărănescu, vânzătorul magazinului de arme şi muniţii de pe strada „Brestei” din Craiova, că un tânăr, îmbrăcat într-un hanorac cu glugă, profitând de faptul că nu era atent, a furat un pistol marca Mauser de calibrul 10x 22T, expus la vânzare în magazin şi a fugit pe jos. S-a dat rapid alarma la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, fiind instituite filtre în oraş, mai multe echipaje de poliţişti pornind în urmărirea sa...

Soferita nervoasa din Craiova...108 km la ora pe Calea Severinului

O tânără de 27 de ani, din Craiova, a fost prinsă de polițiști, în cadrul unei acțiuni desfășurate duminică, în trafic, circulând cu 108 km/h pe Calea Severinului din municipiu. Tânăra a rămas fără permisul de conducere, alte patru permise fiind reținute în cadrul raziei.
În cursul zilei de duminică, polițiștii de la Rutieră au organizat o nouă razie în trafic, ca urmare a abaterilor constatate fiind aplicate 190 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de 26.300 lei. În cadrul acţiunii au fost reţinute în vederea suspendării 5 permise de conducere şi retrase 19 certificate înmatriculare. Pe parcursul acestor activități, polițiștii de la Rutieră au depistat-o pe Mirela Geangu, de 27 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism BMW, înmatriculat în Anglia, pe strada Calea Severinului, cu viteza de 108 km/h.
„Conducătoarea auto a fost sancţionată conform OUG nr. 195/2002, republicată, cu amendă de 810 lei, iar ca măsură complementară i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, inspector principal Alin Apostol.

27 octombrie, 2014

Cinci proxeneti din Dolj au primit condamnari de pana la 8 ani

Cinci doljeni reţinuţi în urmă cu aproximativ doi ani, în noiembrie 2012 pentru trafic de persoane şi trafic de minori au fost găsiți vinovați și condamnați de Tribunalul Dolj la pedepse cuprinse între 6 ani și 6 luni și 8 ani de închisoare cu executare. Cei cinci, doi dintre ei soț și soție, au fost acuzaţi de procurorii DIICOT Craiova că au racolat mai multe tinere, unele dintre ele minore, şi le-au exploatat sexual prin parcările de TIR şi motelurile de la marginea Craiovei, dar şi din Vâlcea, obţinând în acest fel peste 10.000 de euro. Sentința, pronunțată joi, 23 octombrie a.c., nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.
Reamintim că, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului Operaţiuni Speciale (SOS) Dolj, destructurau, în urma unei acțiuni desfășurate pe 8 noiembrie 2012, o grupare infracţională, specializată în comiterea infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori prin exploatare sexuală, prostituţie şi proxenetism, care acţiona în special pe raza judeţului Dolj. Mai precis, tinerele erau exploatate în moteluri de la marginea Craiovei, dar şi în localităţi din judeţul Vâlcea sau chiar în parcări, atent supravegheate de cel puţin unul dintre membrii grupării. Astfel, în baza informaţiilor deţinute, oamenii legii au descins la un motel din Craiova, iar în apropierea acestuia, în trafic, au oprit un autoturism taxi, folosit la transportul tinerelor traficate, la volanul căruia a fost identificat Grigore Zevedeanu, de 29 de ani, din comuna Bucovăţ. În maşina lui au fost găsite şi trei tinere, dintre care două minore, pe care suspectul le exploata sexual, pe raza judeţelor Dolj şi Vâlcea, după cum au declarat anchetatorii. În acelaşi timp, au fost efectuate şi două percheziţii domiciliare, la locuinţele celorlalţi membri ai grupului infracţional, respectiv Marian Enache, de 21 de ani, din comuna Ţuglui, şi soţii Maria şi Nicuşor Smarandache, ambii de 33 de ani, din comuna Pleşoi.

Au făcut peste 10.000 de euro din exploatarea fetelor

Potrivit unui anchetatorilor, din cercetările efectuate de poliţiştii Serviciului de Combatere a Traficului de Persoane din cadrul BCCO Craiova a rezultat faptul că membrii grupului au exploatat sexual, în cursul anului 2012, şase victime, unele dintre acestea fiind minore, obţinând venituri ilegale de peste 10.000 de euro...

26 octombrie, 2014

SARBATOAREA SF.DIMITRIE IZVORATORUL DE MIR

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie este cinstit pe data de 26 octombrie. A trait in timpul imparatilor Diocletian (284-305) si Maximian (286-305). Din viata sa, inscrisa in Sinaxare, aflam ca a fost fiul prefectului din Tesalonic. Dupa moartea tatalui sau, a fost  numit guvernator al Tesalonicului. Tinand seama de faptul ca Dimitrie nu a ascuns ca este crestin, a fost intemnitat. In vremea aceea, crestinii erau trimisi sa lupte cu gladiatorii. In aceste lupte, crestinii erau victime sigure. Potrivit traditiei, Nestor - un tanar crestin, cere binecuvantarea de la Sfantul Dimitrie sa-l omoare pe Lie, gladiatorul favorit al imparatului, pentru a pune capat luptelor sangeroase. Dimitrie il va insemna cu semnul sfintei cruci pe frunte si ii va spune: "Du-te si pe Lie il vei birui, iar pe Hristos Il vei marturisi". Prin rugaciunele Sfantului Dimitrie, Nestor reuseste sa-l strapunga cu lancea pe Lie. La finalul acestei lupte, imparatul Maximian porunceste ca lui Nestor sa i se taie capul, iar Dimitrie sa fie strapuns cu sulitele. Din trupul lui Dimitrie, nu a curs sange, ci mir tamaduitor de boli.
Sfantul Dimitrie a fost martirizat la Sirmium (Sremska Mitrovita, in Serbia), iar moastele sale au fost aduse in Tesalonic, pe 26 octombrie 413. Biserica actuala in care se afla moastele Sfantului Mucenic Dimitrie a fost construita la putin timp de la incendiul bisericii ridicate de guvernatorul Leontie, din anii 626-634. A fost transformata in moschee in anul 1493 si redata cultului crestin in 1912.
Cand vine vorba de Sfantul Dimitrie, grecii afirma ca trebuie sa vorbim de doi sfinti distincti: Sfantul Dimitrie de la Tesalonic, fiul guvernatorului, cinstit pe 26 octombrie si Sfantul Dimitrie de la Sirmium, diacon care si-a dat viata pentru Hristos si este pomenit pe 9 aprilie. Nu stim daca aceasta ipoteza a grecilor este adevarata. Nu avem un raspuns final din partea cercetatorilor pentru aceasta problema...

18 octombrie, 2014

Ancheta la Spitalul Judetean din Craiova

Autor

Direcţia de Sănătate Publică s-a autosesizat în cazul pacientei de 65 de ani care a decedat în urmă cu câteva zile la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova. După ce a acuzat cadrele medicale că i-ar fi ţinut mama legată de pat şi nu i-ar fi acordat tratamentul corespunzător, fiica femeii a depus plângere atât la spital, cât şi la Poliţie. Ieri, s-a autosesizat şi Direcţia de Sănătate Publică, care a demarat o anchetă la Spitalul Judeţean. Inspectorii DSP Dolj au fost trimişi să facă verificări la unitatea sanitară. Echipa de control, formată din trei inspectori ce fac parte din Serviciul de control în sănătate publică – Compartiment unităţi şi servicii de sănătate, va analiza aspectele sesizate cu privire la acest caz şi va întocmi un raport de control care va fi înaintat Directorului Executiv al DSP Dolj şi Ministrului Sănătăţii. Controlul se va încheia luni şi va avea în vedere şi concluziile şedinței de ieri a Consiliului Etic din cadrul Spitalului Judeţean.

Sarbatoare olteneasca la Bailesti cu zaibar si praz

Autor

La acest sfârșit de săptămână, băileștenii petrec cu zaibăr și cu praz, dar și cu muzică populară! Sărbătoarea este organizată de Primăria și Consiliul Local Băileşti şi Casa de Cultură „Amza Pellea” și cuprinde în program de la degustări de bucate tradiţionale de toamnă până la spectacole folclorice și de muzică ușoară, susținute de Ansamblul „Maria Tănase” ori „Akcent și Lidia Buble”. De asemenea, vor avea loc vizite la Casa Memorială „Amza Pellea”, iar un car alegoric care va transporta butoiul cu zaibărul lu’ Nea Mărin, însoțit de un alai de trăsuri şi călăreţi, vor străbate străzile orașului. Sărbătoarea Zaibărului și a Prazului se află la cea de-a VII-a ediție și este organizată în perioada 17-19 octombrie.
Sărbătoarea celor trei zile s-a deschis ieri, cu conferinţa-spectacol „Suflet de român”, susținută de Dan Puric. Astăzi de dimineață pornește „Caravana zaibărului” – incursiune la producătorii de zaibăr pentru promovarea evenimentelor, cu un car alegoric în care băieți și fete îmbrăcați în costume populare vor face animație însoțiți de fanfara populară de la Ciuperceni.

17 octombrie, 2014

A condus fara permis si baut

Un tânăr de 27 de ani, din Craiova, care n-a vrut să oprească la semnalele regulamentare ale poliţiştilor, a fost urmărit pe mai multe străzi de oamenii legii, în final fiind prins. S-a dovedit că era băut, nu avea permis de conducere, iar maşina în care se afla tocmai o furase, astfel că s-a ales cu dosar penal.
În noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 03.00, o echipă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 1 Poliţie Craiova, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj l-au prins în flagrant pe Ionuţ Ionescu, de 27 de ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism Dacia Papuc fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule şi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice. Tânărul a fost condusă la sediul Secţiei, iar din cercetările preliminare efectuate s-a stabilit faptul că, în aceeaşi noapte, craioveanul a sustras autoturismul de pe strada Matei Basarab, din dreptul unei firme, deplasându-se pe străzile adiacente, iar pe strada Mihai Viteazul nu a respectat semnalele regulamentare făcute de agenţii de poliţie şi nu a oprit pentru control, astfel procedându-se la urmărirea acestuia. Ionuţ Ionescu a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind o concentraţie de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Cercetările continuă în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducere fără permis”, a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

16 octombrie, 2014

Un cetatean din Bistret a vrut sa dea spaga 400 de lei la un politist

Un tânăr de 28 de ani, din comuna doljeană Bistreţ, a fost reţinut aseară, pentru dare de mită, după ce a fost prins în flagrant încercând să-i dea şpagă 400 de lei unui agent de la Postul de Poliţie Bârca. Tânărul era cercetat penal pentru conducere fără permis şi voia să scape fără dosar.
Poliţiştii doljeni împreună cu ofiţeri din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj şi sub supravegherea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au prins, ieri după-amiază, în flagrant, un tânăr de 28 de ani în timp ce oferea 400 de lei mită unui agent de poliţie din localitatea doljeană Bârca.
Reprezentanţii IPJ Dolj au anunţat că, săptămâna trecută, mai exact pe 9 octombrie a.c., agentul de poliţie Constantinescu Cornel-Anton, de 25 de ani, ajutor şef de post la Postul de Poliţie Bârca, a informat comanda Inspectoratului cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, în timp ce îl audia pe Ionuţ Petrişor, de 28 de ani, din comuna Bistreţ, în calitate de suspect într-un dosar penal, acesta i-a oferit în repetate rânduri o sumă de bani ca să-l scape de dosar. Tânărul de 28 de ani era audiat într-un dosar deschis pe numele său de poliţiştii din Bârca la jumătatea lunii februarie a.c., pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fiind depistat în trafic, la volanul unui Peugeot, de oamenii legii la momentul respectiv.
Agentul de poliţie l-a refuzat de fiecare dată pe suspect, însă acesta a insistat, aşa că ieri, la sediul Postului de Poliţie Bârca, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, ofiţeri DGA şi lucrătorii Secţiei 14 Poliţie Rurală Bârca l-au prins în flagrant pe Ionuţ Petrişor în timp ce-i dădea poliţistului 400 lei pentru a nu fi trimis în judecată. „Tânărul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, inspector principal Alin Apostol.

15 octombrie, 2014

Trei cetateni straini au incercat sa treaca ilegal granita la Calafat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit un cetăţean afgan şi doi cetăţeni sirieni care intenţionau să intre ilegal în România, ascunşi în mijloace de transport. Cei trei, dar şi şoferii în maşinile cărora se aflau, au fost returnaţi pe teritoriul Bulgariei, pentru continuarea cercetărilor.
Conform reprezentanţilor Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Dolj, în cursul zilei de luni, la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui camion marca Volvo, cetăţeanul turc Faruk B., în vârstă de 54 de ani, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, flori din Turcia pentru Olanda. La controlul de frontieră, echipa comună formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari a descoperit, ascuns sub remorcă, pe roţile de rezervă ale camionului, un bărbat.
Din verificările efectuate, s-a constatat faptul că persoana în cauză este cetăţeanul afgan Han A., în vârstă de 20 de ani. Acesta a declarat că s-a ascuns pe roţile de rezervă ale camionului într-o parcare din Turcia, cu scopul de ajunge într-un stat din vestul Europei...