06 martie, 2010

Ziua Naţională a Bulgariei









Miercuri, 3 martie, a avut loc la Vidin depunerea de coroane cu zilei naţionale a Bulgariei. Începând cu orele 10.00, pe platoul din faţa Primăriei a fost arborart drapelul naţional al Bulgariei pe ritmurile fanfarei Filarmonicii. În continuare Mitropolitul Domiţian al Vidinului a oficiat un Tedeum, urmând apoi alocuţiunile organizatorilor şi principalilor invitaţi. Au luat cuvântul Rumen Vidov –primarul Vidinului, Mircea Guţă –primarul Calafatului, Plamka Liubomirova preşedinta Asociaţiei Vlahilor din Bulgaria, şi alte personalităţi locale punctând evenimentele istorice şi politice care au dus la realizarea statului Bulgar. Au depuse coroane la monumentul eroilor bulgari atât delegaţia Primăriei Calafat cât şi Asociaţia Vlahilor din Bulgaria- asociaţie care îi reprezintă pe românii vlahi din ţara vecină. A doua parte a manifestărilor s-a derulat în localitatea Ionovo (Smârdan) unde s-a ţinut o slujbă de pomenire a eroilor români şi bulgari la monumentul românesc oficiată de Mitropolitul Domiţian. Programul a inclus şi o vizită la meşterii populari din Inovo. Primarul Calafatului Mircea Guţă a mulţumit primarului Rumen Vidov al Vidinului afirmând că îl priveşte ca pe un prieten cu care pe viitor va realiza fără îndoială o serie de proiecte favorabile ambelor comunităţi locale. Din partea asociaţiilor româneşti din Vidin au luat cuvântul Ivo Gheorghiev – Preşedinte al Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria AVE şi Plamka Liubomirova – Preşedinte a Asociaţiei Vlahilor din Bulgaria. Regretabil este totuşi pentru imaginea românilor din Bulgaria faptul că la eveniment nu a participat niciun reprezentant din partea Ambasadei Române şi că Asociaţia Etnicilor Români din Bulgaria AVE nu a depus nici o coroană pentru eroii români în ciuda faptului că aceasta se bate cu pumnul în piept că este cea mai puternică asociaţie românească din Bulgaria. Asociaţia Vlahilor din Bulgaria a depus coroană scrisă în limba română şi la Smârdan- Bulgaria.
C.R.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu