
Elevii  şi preşcolarii din toată ţara încep astăzi cursurile. Din păcate însă,  clasica festivitate de începere a anului şcolar este umbrită de  protestele tacite ale dascălilor, care vor intra în clase purtând în  piept ecusoane de nemulţumire… Şi ministrul educaţiei a solicitat  profesorilor să înceapă rapid cursurile.
Dacă până acum  prima zi de şcoală a reprezentat pentru dascăli şi pentru elevi un  prilej de revedere într-un cadru festiv, din acest an, copiii vor fi  introduşi rapid în atmosfera lecţiilor. Dascălii doljeni au hotărât să  renunţe la festivităţi şi să păşească în sălile de curs cu ecusoane în  piept, ca semn de nemulţumire faţă de decizia guvernului de reducere a  salariilor cu 25%. „Împreună cu colegii am stabilit că acest început de  an şcolar va fi unul fără festivităţi, pentru a nu oferi posibilitatea  politicienilor să profite şi de aceste momente ca să-şi facă propagandă.  În cazul în care totuşi reprezentanţi ai partidelor politice din Dolj  vor încerca să participe la începerea anului şcolar, profesorii vor lua  copiii şi vor intra în clase. Tot ca formă de protest împotriva  guvernului, am hotărât ca toţi profesorii şi angajaţii din învăţământ să  poarte în piept ecusoane cu inscripţia -25%, atât cât au hotărât aleşii  noştri că trebuie să lăsăm din salarii“, a precizat Constantin Rada,  preşedintele Uniunii Sindicatelor Independente din Învăţământ Dolj.
Până  la sfârşitul săptămânii trecute, 50 de profesori titulari doljeni au  solicitat concediu fără plată pentru anul şcolar 2010 - 2011, cei mai  mulţi căutându-şi joburi temporare peste graniţele ţării pentru a-şi  majora veniturile. Asta nu este însă totul. În acest an, 504 posturi au  fost reduse în învăţământul doljean, în condiţiile în care şi în 2009 în  judeţul nostru au fost restructurate alte 540 de posturi. Ca o  comparaţie, în 1990, învăţământul era acreditat cu 400.000 de posturi.
Dirigenţie în prima zi
de şcoală
Şi  reprezentanţii Ministerului Educaţiei au transmis o notă către  inspectoratele şcolare judeţene, prin care au solicitat ore încă din  prima zi, limitând durata festivităţilor la cel mult o jumătate de oră.  Daniel Funeriu a venit cu solicitarea ca orarul elevilor să fie stabilit  şi a precizat că orele de dirigenţie, în care să se discute cu elevii  probleme organizatorice, sunt cele mai probabile în prima zi de şcoală.  Ministrul educaţiei a precizat că principalul mesaj pe care sistemul  poate să i-l dea pentru credibilizarea învăţământului românesc este  seriozitatea şi acesta este motivul pentru care a decis ca din prima zi  de şcoală să se intre la ore şi să renunţe la festivităţi…
Semestrul I se finalizează
pe 21 decembrie
Anul  şcolar 2010-2011 are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile  lucrătoare. Anul şcolar se va încheia pe 31 august 2011 şi se  structurează pe două semestre, ca şi până acum. Cursurile semestrului I   se finalizează marţi, 21 decembrie 2010. În perioada 1 - 7 noiembrie  2010, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul  preşcolar sunt în vacanţă. Vacanţa de iarnă începe miercuri, 22  decembrie 2010, şi se finalizează marţi, 4 ianuarie 2011, urmând ca  elevii să se întoarcă la şcoală pe 5 ianuarie. Semestrul I se va încheia  pe 28 ianuarie. Din această dată până în 6 februarie 2011, elevii vor  fi în vacanţa intersemestrială. Semestrul al II-lea începe pe 7  februarie 2011 şi se încheie vineri, 15 aprilie, iar între 16 şi 25  aprilie, elevii vor avea vacanţa de Paşte. Cursurile reîncep pe 26  aprilie 2011 şi se finalizează pe 17 iunie 2011, când începe vacanţa de  vară. Elevii vor susţine tezele semestrului I până pe 17 decembrie 2010,  iar pe semestrul II, până la data de 20 mai 2011. Calendarul  examenelor/evaluărilor naţionale, al examenelor de absolvire, respectiv  de certificare a competenţelor profesionale, precum şi calendarul  admiterii în clasa a IX-a se aprobă prin ordine distincte ale  ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.
 
 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu