Cea mai veche şi mai importantă sărbătoare ortodoxă închinată cinstirii Sfintei Cruci este ÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI (STAVROFANIA), la 14 septembrie, pe care unii (liturgişti) o numără între praznicele împărăteşti. În această zi, sărbătorim de fapt amintirea a două evenimente deosebite din istoria lemnului Sfintei Cruci: aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul şi înălţarea ei solemnă în văzul poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie 335, respectiv aducerea sau întoarcerea Sfintei Cruci de la perşii păgâni, la anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu multă cinste în biserica Sfântului Mormânt (a Sfintei Cruci) din Ierusalim după ce patriarhul Zaharia a înălţat-o în văzul credincioşilor, la 14 septembrie 630. Istoricul aflării Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul este următorul: dezgroparea Crucii originale a avut loc în anul 326 sau 327 şi se datorează stăruinţelor împărătesei Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, conform unei tradiţii pioase consemnate de mulţi istorici bisericeşti: Eusebiu de Cezareea, Sfântul Chiril al Ierusalimului, Sfântul Ambrozie al Milanului, Fer. Ieronim, etc. Evreii au îngropat crucea Domnului, precum şi piroanele Lui, mormântul, etc. Acestea au rămas îngropate până în anul 327, în zilele marelui împărat Constantin, care a fost cel dintâi împărat creştin care a primit credinţa în Iisus Hristos printr-o minune dumnezeiască. El trebuia să intre în război cu Maxenţiu, împăratul Romei, care a avut mulţime de ostaşi bine înarmaţi, iar Constantin avea foarte puţini, din care cauză era întristat şi se înspăimânta cu gândul, neştiind cum să-l biruiască. Într-o zi, i s-a arătat pe cer chipul Sfintei Cruci, strălucind mai mult decât lumina soarelui şi pe acea cruce scria: “en touto nika – cu acest semn vei birui, sau prin acest semn vei învinge”, în limba latină: “in hoc signo vinces”. Constantin, văzând acest semn, s-a veselit şi a prins curaj, a poruncit să se facă cruci, să le pună pe steaguri şi să pornească la război. Bătălia s-a dat la Podul Vulturului de lângă Roma în data de 28 octombrie 312. Constantin avea 20.000 de soldaţi, iar Maxenţiu 150.000 şi el devine împărat al Imperiului roman. În acest timp, mama sa, Elena, porneşte o expediţie în Ţara Sfântă ca să găsească Sfânta Cruce. Ea a fost întâmpinată de episcopul Macarie al Ierusalimului. Acesta a făcut rugăciuni către Dumnezeu ca să i se descopere locul unde a fost răstignit Mântuitorul, pe Golgota. În urma rugăciunilor, s-a descoperit locul. Conform celor relatate de istoricii bisericeşti, pe locul unde a fost îngropată Crucea Domnlului şi crucile celor doi tâlhari între care a fost răstignit Iisus, împăratul Adrian a zidit un templu păgân, pe care împărăteasa l-a dărâmat şi în urma săpăturilor arheologice, s-au găsit trei cruci: una a Domnului şi două ale celor doi tâlhari. Au găsit şi piroanele cu care Iisus a fost răstignit pe Cruce. Mare bucurie a avut Sfânta Elena când a găsit Sfânta Cruce, unde pe loc s-a şi produs o minune. Murise de curând în Ierusalim o fată de neam mare şi episcopul Macarie a atins Sfânta Cruce de ea, iar fata a înviat imediat şi a început să umble sănătoasă, mulţumind lui Dumnezeu cu glas mare şi propovăduind puterea Sfintei Cruci. Dacă s-a răspândit vestea că s-a aflat Sfânta Cruce, s-au strâns pelerini din toate părţile ca s-o vadă. În urma acestor evenimente, Sfânta Cruce a fost înălţată în biserica Sfântului Mormânt în ziua de 14 septembrie 335.
OBICEIURI LA ÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI
• Începutul toamnei nu e la Sf. Maria, cum zic unii, ci de Ziua Crucii..
• Merg toate păsările, pleacă de la noi şi vin tocmai primăvara.
• De Ziua Crucii, pământul se închide şi pentru plante: acum vorbesc toate florile, care-şi arată părerea lor de rău că se usucă. Acele plante, care încă îşi mai păstrează viaţa, se socotesc necurate sau a fi menite altor scopuri decât nevoilor sau desfătărilor omeneşti. Fragii, dacă se vor mai găsi după Ziua Crucii, nu trebuie să fie mâncaţi, ei fiind socotiţi morţilor.
• De Ziua Crucii, nu se mănâncă nimic ce are cruce: usturoi, nucă, perjă, peşte (că are cruce în cap), întocmai precum şi de Sf. Ioan nu se mănâncă nimic ce are cap.
• Obiceiuri ca: Moşii - aceste pomeniri constau din ulcele noi, pline cu apă curată, miere sau mied, fiind împodobite pe la gură cu strămătură roşie, iar pe deasupra fiind acoperite cu un colăcel sau un covrig şi o lumină de ceară. Acestea se trimit mai ales la casele de copii. Pe unde nu sunt copii se trimit căni, precum şi alte vase mai mari, de care se ştie că sunt de nevoie în acea casă. Cei ce duc capătă de asemenea moşi.
• E bine să se înceapă culesul viilor. Ţăranii postesc o săptămână şi fac rugăciuni la vii şi pivniţe. La cules este obicei ca, dup ce se calcă strugurii, când este să se toarne în butie cea dintâi vadră de vin, se adună toţi culegătorii şi dau chiot. Asemenea se face la toate buţile, când se începe a turna în ele. În timpul culesului, serile se face câte un foc mare de viţă uscată, împrejurul căruia joacă culegătorii, după ce au mâncat, şi lăutarii cântă.
• La culesul viilor, nu este uitat strugurele lui Dumnezeu: nu se culeg strugurii de pe ultimul buştean al viei, aceştia fiind lăsaţi ca ofrandă lui Dumnezeu sau păsărilor cerului.
• Care pom n-a rodit să pui în Ziua Crucii curpeni de pepeni pe el, că la anul rodeşte.
• Dă boala peste oamenii care lucrează de Ziua Crucii.
• Cine posteşte postul Crucii, scapă de boli rele, de friguri.
• La Ziua Crucii se strâng buruieni: mentă, calapăr, busuioc, cipruş (lemnul Domnului), cimbru şi se usucă la icoane • Dimineaţa, pe nemâncate, să culegi prune, căci sunt bune de descântat.
• Perjele strânse de Ziua Crucii, sunt bune de buba rea.
• Dacă mai tună după Ziua Crucii, toamna va fi lungă.
• Se crede că dacă călătoresc cocorii înainte de Ziua Crucii, în noaptea acelei zile va fi brumă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu