16 ianuarie, 2012

Un om împotriva unui neam!!!!! Băsescu, primul dictator post-comunist!!!!!



Comunismul a lăsat urme adânci în conştiinţa noastră dar şi urmaşi pe măsură. Atitudinea din ultima perioadă a guvernului ne arată clar indiferenţa celor de la putere faţă de sărăcie , faţă de probleme grave cu care se confruntă societatea romînească şi implicit fiecare familie sau individ în parte. Mâna băgată adânc în buzunarul pensionarilor, a profesorilor şi tuturor categoriilor sociale în afară de clasa politică şi cea de represiune (jandarmeria, justiţia, serviciile de securitate) arată încă o dată înclinaţia conştientă a guvernanţilor către un sistem totalitar. Prim măsurile de austeritate aberante şi printr-o justiţie dirijată către o anumită clasă politică se conturează din ce în ce mai mult un sistem asemănător cu cel din Coreea de Nord unde dacă nu plângi sau râzi când vrea preşedintele rişti să fie arestat iar la noi urmărit de sperietoarea post-comunistă numită DNA (Direcţia Naţională Anticorupţie). Este trist ca după 20 de ani să asistăm la demostraţii asemănătoare cu cele din 1989, când oamenii au ieşit în stradă scârbiţi de minciună şi sărăcie. Aceeaşi situaţie o avem şi în momentul de faţă. Medicii pleacă , sau mai bine spus fug în Occident pentru a trăi decent. Cei mici aşteptă o alocaţie de nici 10 euro pe lună echivalentul a 7 litri de benzină sau a trei pachete de ţigări. O lume dezolantă cu o conducere care bate toba pe REFORMAREA ROMÂNIEI. Cu spitale închise , cu cadre medicale insuficiente, cu şcoli desfiinţate şi pensionari care fac rate să îşi procure medicamente. În acest caz nu putem vorbi decât de un stat DEFORMAT şi nu REFORMAT cum vrea Trăienică. O Românie mâncată de un guvern crud , bazat numai pe interese personale unde nepotismul şi scârba faţă de restul populaţiei se pot vedea cu ochiul liber. Nivelul de trai a scăzut şi scade în continuare, companii mari din străinătate părărsesc România pentru a alege alte zone cu o mai mare stabilitate financiară unde taxele şi impozitele sunt calculate de economişti şi nu de pdl-işti. Au apărut ca întodeauna şi în presa românească dar şi locală păreri pro Băsescu împărtăşite cu mult patos de cei care au avantaje financiare de pe urma actualului sistem politic. La Calafat lucrurile au fost calme, nu au existat proteste cu toate că şi aici lipsa locurilor de muncă şi a disponibilizărilor forţate cumulate cu reducerile salariale au redus nivelul de trai. Făcând o comparaţie între Traian Băsescu şi Kim Jong găsim multe asemănări: indiferenţa faţă de populaţie, asigurarea unui nivel de trai ridicat membrilor de partid din forul superior, aplicarea unui sistem juridic dur împotriva adversarilor politici dar şi a celor care comentează la adresa guvernului sau a preşedintelui, abordarea unui sistem de conducere bazat pe sărăcie şi pe teroare. Sunt doar cîteva aspecte însă la un alt nivel deoarece Băsescu nu mai poate candida la funcţia de Preşedinte al Romîniei. Dacă acest lucru ar fi fost posibil atunci cu siguranţă urma o înfrăţire cu Coreea de Nord unde toţi am fi vorbit (de foame, de frig şi de frică) în vîrful limbii cu accent NORD-COREEAN.

22 de comentarii:

  1. popo recunosti ca te-a ajuns foamea asta e daca nu muncesti nu ai

    RăspundețiȘtergere
  2. Beton articolu in stilu lu popa .Da-le ca asa ttrebuie ne-am saturat de javrele astea portocalii sa ii dam afara si din oras ca numai lepre si scirbe au in partid

    RăspundețiȘtergere
  3. SUPER ARTICOL SA IL PUI SI IN ZIARU TIPARIT CA MERITA SI DAI DOVADA DE CURAJ FELICITARI!

    RăspundețiȘtergere
  4. nu am nimic niciun basescu sau cu politica dar derbedeii aia trebuiaiu impuscati pe loc iar cine i-au platit sa raspunda penal!!

    RăspundețiȘtergere
  5. In atentia celor ce se cred "urmatorii revolutionari". Ba voi sunteti prosti? ce credeti ca faceti? Ati iesit in strada ca "vai doamne mi-a spus vecina ca a vazut ea la Antena3 ca se desfinteaza SMURD-u....", "ca jegosu ala l-a dat pe Arafat afara", "ca nu s-a facut nimic in Romania", "jos Basescu"? Voi sunteti niste dobitoci si sper sa faceti parnaie toti cei care ati iesit in strada problemele "voastre" (pardon - ale altora) de 2 lei! 1./ Nu se desfinteaza smurd-ul! nu mai postati pe facebook si bloguri mesaje care sustine smurdu si alte cacaturi de genu ca nu ati fost in stare nici macar sa donati 2 euro cand au fost campaniile pentru Marie Curie si alte spitale care chiar aveau nevoie de acei bani! 2./ Nimeni nu l-a dat afara pe Arafat, si-a dat singur demisia pentru ca legea propusa nu era conform principilor sale. 3./ Prin absurd sa presupunem ca pleaca Basescu de la putere tot Boc si restul, cine v-a veni in locul lor? Ponta? Antonescu? Dan. Diaconescu? Vadim? Kelemen Hunor? Becali? Columbeanu? Oricare din astia ar veni tu personal, familia si prietenii tai tot rau o vei duce - si asta in cel mai bun caz! Tu esti in stare sa gandesti singur? Esti in stare sa te informezi corect? Esti in stare sa lupti pentru tine si nu pentru altii? Nu-mi raspunde. Stiu raspunsul, si din pacate imi poluezi aerul.

    RăspundețiȘtergere
  6. Pana la urma se dovedeste ca totul este "great shit", nimeni nu-si asuma responsabilitatea, se asteapta fianalul........... acum pe ROMANESTE ...... "o reactie de cacat". mai era putin si se cereau tigari gratis. Sa fim seriosi o "revolutie" nu incepe cu: "Salvati RM", "Jos taxa auto" etc.....

    RăspundețiȘtergere
  7. fraierii ies in strada si poanta cu putoarea de crin isi freaca mainile. SICTIR!

    RăspundețiȘtergere
  8. Ia să rememorăm cine a fost aseară în stradă “în mod pașnic”, reprezentând “românii care-și iau țara înapoi”: activiști PSD și PNL, împreuna cu huligani profesioniști din sport și falși revolutionari. Adică: reprezentanți de la: PNL Sector 6; PSD București și Ilfov; Galeriei Peluza-SUD (Steaua); Mișcarea Verzilor; Noua Dreaptă; Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate în Retragere și în Rezevă. Partidului Poporului – Dan Diaconescu; Occupy Bucharest; Organizații ale revoluționarilor; Mișcarea Violet (mai cunoscută drept NoBasescuDay) – aceea a domnișoarelor “feisbusiste” indiferent de sex ; Rareș Mănescu PNL Sect. 6; Alexandru Marin PNL Sect 3; Dan Diaconescu – președinte PP-DD; Alexandru Năstase – Noua Dreaptă; Oana Florea- director executiv al Fundației pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului(FACIAS) – patronată de Dan Voiculescu; Bogdan Chițu “Bughi”, Ion Pavelescu (galeria Peluza SUD); (Gigi Becali: Ce proteste, sunt oameni din galeria Stelei care ma injurau pe mine la Peluza Sud, o sa ma duc la Jandarmerie sa le spun cine sunt. Mi-e scarba de romanii care au iesit in strada sa-i ia apararea unui arab)

    RăspundețiȘtergere
  9. rolul lui voiculescu e ca a organizat toata tarasenia asta, la care au aderat lumpenii de peste tot si sarantocii. pe oamenii saraci ii inteleg, de obicei sunt pensionari care au trait jumatate de secol in comunism iar acum culeg roadele devalizarii fondului de pensii din 1990 incoace. cu lumpenii, precum te miros ca esti, e alta poveste. astia sunt prosti pe de o parte (in sesnul de intelect rudimentar), inculti (citesc antena 3, libertatea si cartea de munca) si cu o viziune limitata. trage-le cheita la toti, pune-i intr-o cutie si vezi cum se agita ca si titrezu apoi.

    RăspundețiȘtergere
  10. AN ROMANIA STRUCTURILE POLITICE ASI APARA MAFIA SI MAFIOTII..ALO BISERICA ORTODOXA SA NU MAI FITI AN COMPLICITATE CU HOTII SAU MAFIOTII DIN POLTITICA ROMANEASCA.

    RăspundețiȘtergere
  11. parinte m-ai dezamagit complet.esti unul din indobitocitii de antene.pacat,aveam alta impresie.

    RăspundețiȘtergere
  12. haideti doljeni in strada sa ne strigam drapturile noastre,noi suntem romani hai calafateni ce stati in case hai in centru orasului sa strigam jos basescu jos pdl jos cuimputiti.

    RăspundețiȘtergere
  13. nuuuuuuu noi nu iesim in strada ca asa vrea Voiculescu motanu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. usl-ul se screme să dovedească romînilor că ei trebuie să ajungă la putere.cine?
      -un homoxexual ca antonescu[aţi văzut ce faţă de spîrcăit are?]
      -un securist [ţigan] împuţit ca voiculescu
      -un ţigan ca ponta[ce nume de ...poantă]
      -un păpuşar ca preşedintele pc
      lăturile astea vor să conducă ţara.hai să fim serioşi.BĂSE şi ai lui le dau clase la ameţiţii ăştia. acţiunea lor a fost precum futaiul mîţului pe acoperişi-nene eu mai fut puţin şi plec acasă.voi nu sînteţi în stare să futeţi dar băse vă sparge rozeta troponeilor.

      Ștergere
    2. rudărene eşti un MARE CĂCAT.

      Ștergere
  14. Halal comentarii ! Totul este organizat de actualii...........

    RăspundețiȘtergere
  15. parinte unde este articolul cu microbuzu?

    RăspundețiȘtergere
  16. Domnule Rudareanu, ati avut aseara pe blog un articol despre achizitia unui microbuz la scoala nr.1, vrem sa-l vedem si noi acest articol

    RăspundețiȘtergere
  17. Sa plece basescu si gasca lui de hoti

    RăspundețiȘtergere
  18. Pai Jos Baisescu, jos PDLul etc etc. Problema e cine sa vina sus. Dintre cei cinstiti si nemultumiti va asumati careva raspunderea de a strange semnaturi, de a candida la presedintie, de a face acel Guvern de tehnocrati sau de a face parte din el, de a fi injurati si amenintati pt ca cei dinaintea voastra nu s-au obosit decat sa fure? Sau macar stiti vreo astfel de persoana in Romania, una care sa nu faca parte din actualele partide vedete? Va asumati voi raspunderea ca, in cazul in care pica actualul Guvern si eu o voi duce mai rau, sa iesiti in fata si sa spuneti 'Da domnle eu sunt vinovat ca i-am dat p-aia jos si n-am gasit altu mai bun!"? Va asumati vreun fel de raspundere? Pe vremea lu Vlad Tepes pe care il tot invoca lumea cel care protesta lua si initiativa de a face ordine la conducere, pe atunci se facea cu razboi, acum se poate face democratic. Pe vremea aia fie conduceai fie erai tras in teapa. Acum ca e democratie fie dam cu caramizi fie ne dam la fund... In cazul in care eliminam toate variantele de partide corupte nu ne mai ramane decat partidul dobitocilor condus de Dan D care inca n-a avut ocazia. Insa peste inca 4 sau 8 ani sa nu mai veniti cu proteste ca atunci o sa va confirmati dobitocenia!

    RăspundețiȘtergere
  19. Prin vremurile de dupa 90, pe vremea lu Iliuta toata economia era impinsa din spate de agricultura, pentru ca fabricile care dadeau faliment dupa faliment erau totusi impinse de la spate de culturi care nu tin cont decat de natura nu si de politica. usor, usor in timp ce 'greii' furau taranul roman s-a mutat la oras la munca de birou sau de depozit care totusi e altceva decat CAP, asta si pt ca fabricile aveau de unde lua materie prima ieftina, asta in timp ce agricultura se ducea de rapa pt ca nu am reusit sa ne upgradam. Usor usor insa, agricultura s-a downgradat iar acum desi economia la nivel de industrie privata a crescut ceva ceva, nu numai ca agricultura nu mai poate sustine economia ci economia trebuie sa suporte si puhoiul de someri care nu mai vor sa lucreze in agricultura si care fac statul sa perceapa taxe mai mari de la privat. De 20 de ani 'asteptam' sa se intample colapsul asta si uite ca s-a intamplat. De 20 ani, ne propunem, analizam , intrebam in stanga si in dreapta, analizam iar, incercam marea cu degetul, reluam tot proiectul de la capat si iar analizam si intrebam si dupa care protestam ca nu s-a intamplat. In conditiile astea sunt curios, pentru care totusi gandesc, chiar va asteptati si sperati "sa traim bine" si fara griji?

    RăspundețiȘtergere