21 septembrie, 2011

Cetăţenii din Calafat reclamă serviciile companiei Apa Oltenia. Calafatul are ocazia de a rămâne fără apă.



De curând o serie de cetăţeni din Calafat au semnalat nereguli la Apa Oltenia. O doamnă a sunat redacţia informându-ne că plăteşte apă fără să consume deloc. Stau la ţară ne-a declarat dânsa iar apartamentul este gol , şi cu toate acestea pe factura mea apar metri cubi de apă.

Cum se fură!

Simplu , dacă cititorii de apometre găsesc 10 apartamente dechise din 20, împart consumul total al blocului adică a celor 20 de apartamente pe cele 10 care au deschis. Această metodă este clar ilegală, o hoţie şi o jecmăneală la drumul mare. Suntem proşti spunea un cetăţean, am făcut staţia de epurare şi canalizarea pe banii noştri ca să vină nişte jmecherii şi să culeagă miliarde nemuncite.

Ce trebuie făcut

Să închidem toţi apartamentele şi să nu mai răspundă nimeni aşa vreo trei luni, să vedem ce fac domnii de la apă. Ar mai fii o soluţie ca să ieşim din case să ne luăm un avocat şi să-i dăm în judecată.

Cât este apa la Bistreţ

În comuna Bistreţ din Judeţul Dolj apa este cu 2 lei metru cub nu cu 5 lei ca la noi. În Orşova la fel, unde apa este forată, de izvor şi exemplele pot continua. La noi vine din Dunăre iar aşa zisa companie de apă aruncă o mână de clor şi-i dă drumul pe ţeavă.

CE VOR SĂ FACĂ... BOMBA BOMBELOR!

Mahării de la apă au hotărât de curând ca blocurile care au datorii să nu mai beneficieze de apă. Adică după ce că ne-au luat o căruţă de bani acum vor să ne lase şi fără apă. Ziarul Actuallitatea Calafeteană a întrebat de ce costă atât de mult apa în Calafat care vine din Dunăre şi este mult mai uşor de tratat decât cea care este forată (apa de izvor). Dacă nu se va plăti, e simplu, vom rămâne fără apă şi vă daţi seama ce înseamnă să stai la bloc fără apă. Râs şi circ, democraţia lui peşte, că o să ajungem cu Uniunea Europeană să ne spălăm în cană, mai rău ca pe vremea răposatului. Adevărul că suntem de râsul lumii , cu Dunărea lângă noi şi fără apă la WC, o să ne împuţim ca şi ăla după care tragem apa.

ACTUALITATEA CALAFETEANĂ FACE APEL CA CEI CARE CITESC ACEST ARTICOL SĂ SUNE LA NUMĂRUL DE TELEFON DIN ZIAR PENTRU A GĂSI UN AVOCAT BUN SPRE A ÎNAINTA UN PROCES ÎMPOTRIVA COMPANIEI.

20 de comentarii:

  1. ne-a mintit guta in campanie ca ne va da apa gratis ca e din dunare, si uite unde s-a ajuns cu incapacitatea lui de management

    RăspundețiȘtergere
  2. PAI AR TREBUI ,IN PRIMUL RAND,INTREBATE DOAMNELE DE LA INCASARI DE CE NU FAC 2 SAU CHIAR 3 DRUMURI PANA NU-I GASESC LA DOMICILIU PE CEI CARE NU RASPUND LA USA!

    RăspundețiȘtergere
  3. Guta nenorocitule ne-ai amanetat orasul, mai vrei sa dai si gunoiul sa platim mult si acolo!

    RăspundețiȘtergere
  4. apa a fost data pe vremea lui Traistaru,ce tot aberati pe aici

    RăspundețiȘtergere
  5. vinovat este impotentul de Adelica pentru ca Compania de Apa este a PDL si el nu a facut niciodata vreun demers la partid sa se remedieze ceva

    RăspundețiȘtergere
  6. la compania de apa Calafat director este fostul prieten de spagi al lui Adelica , dl Gabi Gheorghe,din perioada in care era vice

    RăspundețiȘtergere
  7. Gabi Gheorge este de la PSD, catelul lu traistaru, iar guta a tinut neaparat sa dea apa!!! Cica si-ar fi luat 100.000 de euro spaga la afacerea asta!!!!

    RăspundețiȘtergere
  8. Dac era intreg la minte nu o dadea si aveau si calafetenii pa ieftina ca doar e la cativa metri de ei. Daca nu il duce capul face numai tampenii, ca sa fii manager bun e lucru mare, nu e la fel ca in padure

    RăspundețiȘtergere
  9. Cum mdracu e adelica de vina la tot ce e prost in primarie, nu avea nicio putere cum nare nici MITULETU ACUMA. GUTA TRAGE SFORILE CU CONSTRUCTIILE SI CU LUCRARILE CU PENELISTII INTREBATI LA PRIMARIE SA VEDETI CA TOATE LUCRARILE DIN ORAS SUNT FACUTE CU FIRME ALE PENELISTILOR LA PRETURI SUPRAEVALUATE NU A SCAPAT NIMIC SAU ARUNCAT BANI PE FEREASTRA PE TAOTE PORCARIILE. SUNT MULTI BANI SIFONATI DIN BUGET FARA SA SE VADA CEVA ADICA PE PRESTARI SERVICII CU DIFERITE FIRME FANTOMA ADICA POATE SA VINA O FIRMA SA ZICA CA FACE LUCRARI DE CHIPURILE INTRETINERE INSTALATII ELECTRICE DAR FIRMA RESPECTIVA NICI NU ARE ANGAJATI PT ASA CEVA DAR EMITE O FACTURA BABANA CATRE PRIMARIE, PRIMARIA PLATESTE SI BANII SE IMPART SI UITE ASA SE SIFONEAZA BANII.


    STIU ACESTE LUCRURI PT CA AM FOST CONTABILA LA O ASTFEL DE FIRMA DIN CRAIOVA A UNUI MAHAR DE LA PNL, BINEINTELES CA ERA SI CALAFATUL PE HARTA ACESTEI FIRME CU "LUCRARI" FICTIVE

    RăspundețiȘtergere
  10. apa a fost data pe vremea lui Traistaru iar investitiile pe masterplan pentru Calafat sunt de 11,6 milioane de euro.Deci Traistaru si Guta au facut bine. In schimb insa Compania de Apa se afla in subordinea PDL Dolj iar la apa director este jegul de Gabi Gheorghe care impreuna cu Adelica au sifonat un an de zile toate licitatiile primariei.Ei se folosesc de fondurile acestei societati pentru a-si umple buzunarele iar acelasi lucru se intampla la Calafat unde compania de apa incarca facturile pentru a cotiza la campania PDL Calafat

    RăspundețiȘtergere
  11. VORBITII PROSTII APA CANALIZAREA SI EPURAREA A FOST PRELUATA DE CRAIOVA LA 1 FEBROARIE 2010. STATIA DE EPURARE A FOST FACUTA CU BANI DE LA UNIUNEA EUROPEANA PENTRU TRATAREA APEI DIN DUNARE SE CHELTUIE MAI MULTI BANI DE-CIT APA DE LA IZVOR. SA DEZCHIZI ROBINETUL SI PENTRU 1000 LITRI DE APA SA DAI 5 LEI E SUPER DECIT SA STAI LA BASARABI SI SA NU AI APA IN FINTINA GECIT 5 GALETII DAR CIND DAM 6 LEI PEOSTICLA DE BERE E MAI BINE. CIND SE SCUMPESRE CURENTUL SAU GAZELE NU MAI COMENTAM NIMIC. DE BENZINA SAU MOTORINA NU MAI COMENTAM. CIT A FOST traistaru primar A TINUT PRETUL LA APA PE LOC.

    RăspundețiȘtergere
  12. 5 lei mc cand la targu jiu este 1.7 si 2.1 la bucuresti si noi avem 3600 mc de apa/secunda care trec moca pe langa noi. Guta daca era baiat destept (dar din pacate nu este) putea sa impuna pretul cand a cedat statia de apa, dar el a dato ca sa scape de ea

    CE FRUMOS NE MINTEA GUTA IN CAMPANIE CA O SE NE DEA APA GRATIS!!! VOTATI GUTA IN CONTINUARE CA SA NE VANDA SI AERUL PE CARE IL RESPIRAM

    RăspundețiȘtergere
  13. Gabi gheorghe e pus de psd ca sa stoarca bani de la populatie, sa il vedeti cum duce geamantanele lui traistaru, si guta ca un idiot a dat statia de apa

    RăspundețiȘtergere
  14. Distribuirea alimentelor preambalate în Calafat - http://www.calafatlive.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere
  15. gabi gheorghe e un lingau ordinar care le-a supto la toti pentru bani , om fara coloana , o curva financiara.Il laudau toti ca e destept e un rahat un parlit la creier

    RăspundețiȘtergere
  16. PRIMARUL MIRCEA GUTA A DECLARAT RAZBOI COMPANIEI DE APA CONFORM WWW.ZIARULDECALAFAT.RO

    RăspundețiȘtergere
  17. desteapta miscare.jos palaria.am vazut ca au umplut Calafatul cu sute de afise cu mesajul asta

    RăspundețiȘtergere
  18. Daca noi cei din Calafat am fi uniti nu si-ar mai bate joc de noi cei de la compania de apa.Singura solutie este sa ii dam in judecata.Este inadmisibil cu apa linga noi sa plati asemenea pret.

    RăspundețiȘtergere
  19. MUNCIM SA PLATIM APA CARE VINE CEA MAI MARE FACTIRA CA PARCA LUAM APA DE LA CRAIOVA SUNT CEI MAI NESIMTITI

    RăspundețiȘtergere