03 februarie, 2011

Doljul, locul trei pe ţară la falimente


După Bucureşti şi Bihor, Doljul bate recordul în materie de insolvenţă şi faliment, ocupând locul trei pe ţară. Paradoxal, în plină criză, în judeţ au apărut mai multe firme noi anul trecut decât în 2009.

Doljul a urcat pe podiumul falimentelor înregistrate în România, având în tot anul 2010 exact 1.105 firme intrate în insolvenţă şi faliment, potrivit datelor statistice publicate recent de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Astfel, Doljul ocupă locul trei pe ţară la falimente, după Bucureşti - cu 2.256 şi Bihor - cu 1.188 de cazuri. Comparativ şi cu celelalte judeţe ale Olteniei, Doljul stă cel mai prost la acest capitol, înregistrând de trei-patru ori mai multe insolvenţe decât Olt, Vâlcea şi Gorj, şi chiar de 11 ori mai multe decât Mehedinţi. Conform unei analize detaliate a datelor de la ONRC, cele mai multe firme au intrat în insolvenţă chiar în ultima lună a anului (217) şi în octombrie (139), iar cele mai puţine au fost în mai (71 de societăţi) şi august (2). Multe dintre firmele intrate în insolvenţă se îndreaptă către faliment. „Din experienţa noastră reiese că doar 5% dintre firmele intrate în insolvenţă se salvează. Restul de 95% intră în faliment şi nu mai pot fi salvate“, a precizat, pentru GdS, Gheorghe Lăpădat, directorul Fondului Local de Garantare Craiova, filială a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.
Datele furnizate de Tribunalul Dolj arată că numărul de falimente a fost şi mai mare anul trecut: 1.226 de firme. Dintre acestea, 520 de companii au fost trimise în insolvenţă/faliment de către creditori, în timp ce 706 societăţi şi-au cerut singure insolvenţa.

Campioni şi la firme noi

Tot statisticile ONRC arată că, paradoxal, anul trecut în Dolj s-au înfiinţat firme noi pe bandă rulantă. Dacă în 2009 se înregistraseră 3.187 de firme noi înmatriculate la Registrul Comerţului, în anul de criză 2010, numărul entităţilor economice nou-înfiinţate a crescut cu 305, ajungând la 3.492. Cele mai multe sunt societăţi cu răspundere limitată, persoane fizice autorizate, dar şi întreprinderi individuale. „Doljul este un judeţ mare, cu multe operaţiuni la Registrul Comerţului. În acest judeţ sunt multe înmatriculări de firme, dar sunt şi multe radieri, insolvenţe şi suspendări de activitate, tocmai pentru că este un judeţ destul de mare“, a precizat Oana Dincă, director al Oficiului Registrului Comerţului Dolj. Din punct de vedere al firmelor nou-înfiinţate, Doljul ocupă un loc fruntaş pe ţară, fiind depăşit doar de Bucureşti, Cluj, Iaşi, Constanţa, Bihor şi Timiş.

Patronii fentează legea

Există multe firme care, pe bună dreptate, au fost nevoite să-şi închidă porţile din cauza condiţiilor dure de piaţă, a blocajelor financiare şi a imposibilităţii de a se salva. Dar, totuşi, există şi firme care au preferat falimentul. Apariţia unui număr mare de firme doljene, concomitent cu dispariţia altora, intrate în insolvenţă, se pune şi pe seama unor şmecherii efectuate de unii patroni locali. Mulţi dintre ei îşi bagă propriile firme în insolvenţă, dar în acelaşi timp îşi înfiinţează altele noi. Directorul Oficiului Registrului Comerţului Dolj, Oana Dincă, spune că „teoretic, nu se poate face lucrul acesta, pentru că, odată intrată o firmă în insolvenţă, acum se înscrie în cazierul fiscal, iar dacă respectivul vrea să înfiinţeze altă firmă apare în cazier insolvenţa. Practic, se poate ca un administrator care are firma în insolvenţă să îşi înfiinţeze alte societăţi, pe numele altor persoane“. Specialiştii din piaţă spun că există anumite practici, în special în judeţele Dolj şi Olt. „Există patroni care cesionează firma altei persoane, astfel că intră în insolvenţă cu alt administrator, iar acel patron poate să-şi înfiinţeze câte societăţi vrea. Am avut un caz recent, în care patronul a intrat cu firma în insolvenţă şi apoi şi-a mai înfiinţat trei-patru firme prin diverşi interpuşi, firme în care el nici nu figura. Mulţi îşi doresc singuri să intre în faliment“, a spus un cunoscător din piaţă.

Fiscul confirmă practicile firmelor


Directorul adjunct al Fiscului doljean, Ioan Filipescu, care se ocupă de activitatea de inspecţie fiscală, confirmă faptul că patronii doljeni apelează la tot felul de tertipuri: „Frecvent se închid firme şi apar altele noi, ale aceloraşi persoane. Unii îşi închid firmele când sunt în faze penale, când au făcut evaziuni mari, iar până să ajungem noi la ei, îşi deschid altele prin diverşi interpuşi, pe numele soţiei, soacrei sau al altor persoane. Sunt frecvente astfel de cazuri, dar acest lucru nu înseamnă că toate firmele nou-înfiinţate sunt ale unor astfel de oameni“.

Îşi răscumpără activele

Administratorii preferă să intre în faliment pentru a fenta creditorii (statul, băncile, terţii etc.). Potrivit unei surse din piaţă, „din practică am constatat că îşi cer falimentul pentru lichidarea activelor companiei, după care le răscumpără pe altă societate tot controlată de el, la preţuri de nimic“. Când o firmă este în faliment, iar bunurile sale sunt scoase la licitaţie, dacă nu se prezintă nici un ofertant, la următoarea licitaţie preţul scade şi tot aşa, până se ajunge la preţuri de nimic. Astfel, patronul rămâne cu activele, le răscumpără la un preţ mai mic, creditorii îşi încasează o parte din bani şi nu mai au ce să execute pe vechea firmă, iar administratorul scapă cu cazierul „curat“.


Falimente în Oltenia în 2010*

Dolj 1.105 firme
Gorj 351 firme
Vâlcea 261 firme
Olt 235 firme
Mehedinţi 104 firme

*Date furnizate de ONRC

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu