20 iulie, 2011

A fost predată prima scară de locuinţe ANL din Calafat


Luna aceasta Primăria din Calafat a primit cheile la prima scară de locuinţe făcute prin programul ANL, iniţiat de Guvernul României. Un număr de 12 familii va intra cât de curând în locuinţele moderne. Am aflat că până în momentul de faţă sunt 400 de cereri din care au fost admise pe baza punctajului 80, urmând ca dintre acestea, în funcţie de punctelor obţinute, să le fie predate cele 12 apartamente. Noile locuinţe constau într-un apartament cu două camere cu baie şi bucătărie făcute după noile standarde, cu toate utilităţile: apă, curent şi canalizare.

3 comentarii: