05 decembrie, 2014

ACCIDENTATI PE TRECEREA DE PIETONI

Doi pietoni au ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, în cursul zilei de miercuri, victime ale unor accidente de circulaţie. Ambii traversau pe trecerile de pietoni, însă unul dintre ei nu a respectat culoarea semaforului electric. Şoferii care i-au accidentat sunt acum cercetaţi penal.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, miercuri, în jurul orei 16.00, Mihai Rotocol, de 22 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism  Daewoo, proprietate personală, pe strada „A.I. Cuza”, la efectuarea virajului la stânga pe strada Arieş, l-a accidentat pe Ion Pîrvu, de 64 de ani, din Craiova care traversa strada „Arieş” pe marcajul pietonal, dar la culoarea roşie a semaforului electric pentru pietoni.
Aproximativ o oră mai târziu, în jurul orei 17.00, Valentin Dicu, de 20 de ani, din comuna Malu Mare, în timp conducea un autoturism Opel, pe strada „George Enescu” către strada „Amaradia”, la trecerea pentru pietoni din faţa Cimitirului Sineasca, l-a accidentat pe Constantin Daia, de 73 de ani, din Craiova care traversa strada pe marcajul pietonal.
„În ambele cazuri poliţiştii rutieri ajunşi la faţa locului pentru cercetări au întocmit pe numele celor doi conducători auto dosare penale pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, inspector principal Alin Apostol.

Un comentariu:

  1. ia uite si la asta "semaforului electric" pleca rudarean si ramasa fratsu ..pai ce bre mai esista si altu fel de semafor hidraulic pneumatic !?

    RăspundețiȘtergere