20 mai, 2010

Poliţişti doljeni în zodia şpăgii



După reţinerea judecătorului Laurenţiu Anghel şi a celor doi avocaţi Ion Militaru şi Octavian Tiberius Ciucă, bănuiţi de trafic de influenţă, la Craiova s-a deschis robinetul arestărilor. De data asta este vorba de un poliţist din cadrul Secţiei 3 Craiova, care a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, pe data de 19 mai a.c. pentru luare de mită. În urmă cu aproximativ o lună, un alt coleg de-al său, de la Secţia 1 Craiova, a fost reţinut pentru aceeaşi infracţiune. Acestora li se alătură alţi doi poliţişti din Gighera – unul dintre ei fiind chiar şeful Postului din localitate – audiaţi de procurori tot pentru luare de mită.


ÎN DATA DE 18 MAI A.C., PROCURORII PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ L-AU REŢINUT PE AGENTUL DE POLIŢIE Mihai Cosmin Mitru, de la Secţia 3 Craiova, pentru infracţiunea de luare de mită, după ce acesta a solicitat, de la doi conducători auto, anumite sume de bani, respectiv 250 de lei şi 300 de lei, pentru a le „ierta” încălcarea unor reguli de circulaţie. Şoferii nu au vrut să încheie „târgul” propus de poliţist, aşa că l-au denunţat.


ASTFEL, AGENTULUI I-A FOST ORGANIZAT UN FLAGRANT, ÎN TIMP CE ÎNCASA SUMA DE 300 DE LEI DE LA UN CONDUCĂTOR AUTO, căruia îi reţinuse actele. “Echipa operativă, compusă dintr-un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj şi lucrători ai Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj, cu sprijinul tehnic al lucrătorilor din cadrul SRI Dolj, au organizat constatarea în flagrant a infracţiunii de luare de mită, cu privire la care au existat indicii că este săvârşită de Mihai Cosmin Mitru, agent în cadrul Secţiei 3 a Poliţiei Municipiului Craiova”, a declarat Magda Bădescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Potrivit comisarului-şef al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), Serviciul Judeţean Dolj, Ionel Gone, agentul a solicitat primului şofer oprit în trafic suma de 250 de lei, iar “celui de-al doilea şofer i-a reţinut actele şi i-a spus că i le va înapoia după ce va aduce 300 de lei. În acel moment s-a realizat şi flagrantul”, a declarat comisarul-şef Ionel Gone.


SPRE SURPRINDEREA COLEGILOR, AGENTUL DE LA SECŢIA 3 ERA DE MAI MULT TIMP ÎN ATENŢIA OFIŢERILOR DGA, pe numele său fiind formulate peste zece sesizări. “Cercetările efectuate în cauză au evidenţiat faptul că inculpatul, în afara programului de lucru, prin inducerea în eroare cu privire la calitatea sa de organ constatator, pretindea şi primea de la comercianţi sume de bani, pentru a nu le aplica sancţiuni contravenţionale la regimul circulaţiei mărfurilor”, a precizat procurorul Magda Bădescu. Conform Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj, agentul de poliţie a pretins bani unui număr de 12 persoane. Din păcate pentru Mihai Cosmin Mitru, toate au făcut sesizări, acesta fiind arestat preventiv pentru 29 de zile, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj pentru luare de mită. Surse apropiate poliţistului afirmă că acesta acumulase multe datorii printre colegii de la serviciu, fiind cunoscut ca un împătimit al jocurilor de noroc.


CAZURILE CELOR TREI POLIŢIŞTI SUNT ÎN ATENŢIA TUTUROR, DUPĂ CE MIREL FLOREA, UN ALT POLIŢIST DE LA SECŢIA 1 CRAIOVA i-a pretins unui conducător auto 70 de lei, ca să treacă cu vederea că acesta ar fi trecut pe culoarea roşie a semaforului. Şoferul i-a dat banii, dar apoi l-a denunţat pe poliţist. În prezent, agentul este reţinut de procurori şi a fost prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pe 29 de zile.



Expresul de Sud

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu