01 februarie, 2011

CALAFAT, ROMÂNIA , FMI, SĂRĂCIE = 2011


Cu siguranţă şi în 2011 vom avea sărăcie şi promisiuni amestecate cu tăieri de salarii şi restructurări. Este o situaţie extremă pe care România o trăieşte datorită industriei care în momentul de faţă lipseşte aproape cu desăvârşire. Cum să mai meargă acestă ţară unde patronii sunt americani, italieni, greci, jmecheri din Occident veniţi să se căpătuiască aici unde se munceşte pe nimic? În timp ce un muncitor de la Textila Calafat primeşte ca retribuţie 150 de euro, în Italia aceeaşi muncă este plătită cu 1500 de euro. Şi exemplele pot continua în toate domeniile.

România a fost transformată într-o societate de consum în primă fază, iar acum în una de sclavi unde forţa de muncă este foarte ieftină. Mai mult decât atât, foarte mulţi tineri au dat bir cu fugiţii din cauza sărăciei, făcându-şi o viaţă departe de casă în Vest. Nu va mai trece mult timp până va veni şi ziua în care pensiile vor fi doar o amintire, deoarece, în condiţiile actuale, cu investiţii zero, peste 10 ani nu vor mai fi bani ca cei care au muncit să poată primi o pensie pentru care au cotizat peste 20 sau 30 de ani. Sistemul economic românesc este în colaps însă resuscitarea vine de la FMI, marele caritas cu mască europeană şi nume pompos care a îngropat multe ţări din UE. Am devenit o colonie , un loc de unde se aleg prostituatele pentru baştanii din Vest şi sclavii numiţi şi români care să le ridice palate pe nimic. Iar despre podul de la Calafat ce să mai spunem, au dat unii tunuri şi şi-au umflat buzunarele, iar alţii au rămas cu gura căscată şi cu apartamentele nevândute pe care sperau că le vor da la preţuri astronomice. Ce poate aduce bun podul? Nimic , doar vise şi speranţe pe care doar naivii, ca să nu spunem proştii, le mai au visând în continuare cu ochii deschişi.

16 comentarii:

  1. parinte observ ca ai inceput si matale sa pui botu la ce zic aia pe antena 3

    RăspundețiȘtergere
  2. si Adelica fura in continuare pe alte parti

    RăspundețiȘtergere
  3. DAR UNDE SUNT INVESTITORII PE CARE PROMITEA GUTAU CA II ADUCE IN CALAFAT CU PINOCHIO(VOICU) ????

    RăspundețiȘtergere
  4. MAI AM O MARE INTREBARE !!!! DE CE SAU BANAT COMENTARIILE PE ZIARUL LUI GUTAU "MINCIUNA DUNAREANA " ?????

    RăspundețiȘtergere
  5. MAI AM O INTREBARE !!! POATE SA IMI SPUNA SI MIE CINEVE CE FACE GUTAU IN FIECARE SEARA PINA TIRZIU IN PRIMARIA CALAFAT IMPREUNA CU GIGI PIRVAN ????

    RăspundețiȘtergere
  6. da,da calafatul isi merita soarta !!! a ramas in frig si asa le trebuie . au ales un primar PENALIST SI O MARE JAVRA .triasca guta impreuna cu cei care lau votat !!!! ura,ura, traiasca GUTA.

    RăspundețiȘtergere
  7. CEL CARE SPUI CA ADELICA MAI FURA SI ACUM...NU INTELEG...GUTA FURA CU CLICA(TRAISTARU LUI IN CONTINUARE DIN BANUL PUBLIC CALAFETEAN,IAR PE ADELICA LAU MAZILIT CA SA FURE NUMAI EI !!! SA II DRACU PE TOTI.

    RăspundețiȘtergere
  8. STIATI CA DAN PUSCARIASU(STEFAN) A CISTIGAT ZILELE TRECUTE LICITATAIA DE CIMENT DE LA PRIMARIA CALAFAT ??? SI STITI DE CE ??? ANAGAJATUL LUI ESTE NIMENI ALTUL DECIT NOUL CONSILIER SERGIU COJOCARU !!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  9. halal consilieri.pleaca mugur papagalul si vine bunul lui prieten dan stefan.asta se grabeste sa ii calce pe urme .PINA ACUM A FOST SUB TOPOR MUGUR SI SA DUS.URMEAZA LA RIND DAN STEFAN.II OMOARA TRISTARU PE TOTI.E TARE MOSUL.

    RăspundețiȘtergere
  10. cristieene ne maninca javrele astia !!!! voinea e tatal lor ! cica e jaf in spitalul calafat.a terminat spitalul asta. totul se cumpara de la societatea de pe numele ginerelui si prietenului tau cristi crinteb=nu .nu mai scapam de astia.....

    RăspundețiȘtergere
  11. pacat...pacat ...am crezut in acest pimaras tinerel...dar e o mare dezamagire...il credeam cinstit dar...

    RăspundețiȘtergere
  12. TRAISTARU E MIC COPIL PE LINGA ACEST PUI DE DICTATOR IN DEVENIRE... E MARE JAF SI MARE JALE IN PRIMARIE !!!!

    RăspundețiȘtergere
  13. TRAISTARU E COMPROMIS.GUTA VA CANDIDA DIN PARTEA AMBELOR PARTIDE ATIT PNL CIT SI PSD . EMILAS RAMII LA AGRICULTURA TARANUS MARUNTEL DE LA OLT...

    RăspundețiȘtergere
  14. PAI NU ATI AFLAT !!! ASATA A FOST TROCU !!! GUTA CANDIDAT LA PRIMARIE DIN PARTEA ALIANTEI.TRAISTARU SA COMPROMIS DE TOT PRIN ALIANTA CU GUTAU.

    RăspundețiȘtergere
  15. in loc sa rezolve problemele orasului guta penalul a inceput sa dea afara oamenii din primarie care nu-i convin derbedeului inclusiv pe sandu pirvan.ba boule tu si ai tai nu aveti atita carte cit are pirvan.i-a pus gind rau si lui bora insa boul nu stie ca dupa noua lege a invatamintului primarul nu are niciun amestec in numirea directorilor.eventual sa constate ca si traistatu cind erer primar ca bora este dat dracului.nu sunt un admirator al lui insa ca director est foarte bun. ca nu vor altii sa vada asta este treaba lor.daca nunerea pe meserie zbura de mult. insa este.pina sa-l dea gutajos pe bora il salta dna.este cazul ca acest oras sa aiba un primar pentru calafat si calafeteni.se aude adelica. te asteptam.meriti cu prisosinta sa fii primar.

    RăspundețiȘtergere