30 noiembrie, 2014

SF. APOSTOL ANDREI- OCROTITORUL CRESTINILOR DIN ROMANIA

Sf. Apostol Andrei a fost din Betsaida, orasel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea, si fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Inainte de a fi Apostol al Domnului, Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dar, daca a auzit, a doua zi dupa Botezul lui Iisus in Iordan, pe dascalul sau Ioan, aratand cu degetul catre Iisus si zicand: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan, 1, 29), Sfantul Andrei, lasandu-l pe Ioan, a urmat dupa Hristos, zicand fratelui sau Petru: "Am gasit pe Mesia, care se talcuieste Hristos" (Ioan, 1, 41). Si astfel, l-a tras si pe Petru spre dragostea lui Hristos. Drept aceea, Sfantului Andrei i se mai spune si Apostolul cel dintai chemat al Domnului. Si se afla in Scriptura si alte multe invataturi despre dansul.
Din zilele acelea, ca si ceilaiti Apostoli, Sfantul Andrei a urmat Mantuitorului, insotindu-l pe drumurile Tarii Sfinte, adapandu-se din izvorul nesecat al dumnezeiestilor descoperiri pe care le aducea Mantuitorul. A fost martor faptelor minunate savarsite de Domnul, s-a impartasit din cuvantul dumnezeiesc, datator de viata, al credintei celei noi intemeiata de Hristos, si, mai presus de toate, a vazut Patimile Domnului, a plans moartea Lui pentru noi si s-a intarit in credinta, in ziua Invierii.
La randul ei, Traditia Bisericii ne spune ca, dupa Inaltarea Domnului la cer si dupa Cincizecime, Apostolii au tras la sorti si au mers in toata lumea, pentru propovaduire. Atunci, acestui intai chemat, i-a cazut sortul sa mearga in Bitinia, Bizantia, Tracia si Macedonia, cu tinuturile din jurul Marii Negre, pana la Dunare si Scitia (adica Dobrogea noastra) si pana in Crimeia. Insa, a umblat in aceste locuri nu in graba, ci, in fiecare, zabovind si rabdand multe Impotriviri si nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a intors la urma din nou in Bizantia, hirotonind acolo episcop pe Stahie si, strabatand celelalte tari, a ajuns la tinutul Peloponezului, unde pe multi i-a tras de la idoli la Hristos. Tot din Traditie, mai stim ca Sfantul Andrei a avut si un sfarsit de mucenic, fiind rastignit, la Patras, langa Corint, cu capul in jos, pe o cruce in forma de X, careia i s-a spus "Crucea Sfantului Andrei". 

TRADITII SI OBICEIURI DE ZIUA SF.ANREI

Sfântul Andrei. Acest sfânt este considerat ocrotitorul României şi patronul spiritual al românilor. Pentru ca spiritele morţilor să nu ajungă în case, de Sfântul Andrei se goleşte cenuşa din sobe, iar oalele şi cănile sunt întoarse cu gura în jos. Tot de Sfântul Andrei, în unele zone din Bărăgan, fetele fac turtă din făină de grâu, cu apă şi multă sare, şi se spune că acel flăcău ce îi aduce fetei noaptea apă în vis, să-şi astâmpere setea, o va lua de nevastă.
 
Sfântul Andrei sau Ziua Lupului

Supranumită şi Ziua Lupului, ziua de Sfântul Andrei este marcată de o serie de credinţe şi superstiţii, printre care şi acelea legate de viitor sau soartă. Una dintre taradiţiile de Sfântul Andrei este pusul grâului la încolţit, în ghivece. Tradiţia spune că fiecare membru al familiei trebuie să aibă ghiveciul său cu grâu.
Ghiveciul trebuie pus la fereastră, pentru ca grâul proaspăt încolţit să beneficieze de lumină suficientă. Tradiţia spune că grâul pus la încolţit de Sfântul Andrei indică viitorul omului care l-a plantat. De Anul Nou, cum arată grâul aşa va fi şi sănătatea celui care l-a plantat în noul an.
Sfântul Andrei s-a născut în Betsaida, localitate aflată pe malul lacului Ghenizaret din Galileea, şi este fratele Sfântului Apostol Petru. El este unul dintre cei doisprezece apostoli, fiind primul care l-a urmat pe Hristos, după ce Sfântul Ioan Botezătorul a mărturisit dumnezeirea lui Iisus Hristos.
Petru şi Andrei au renunţat la îndeletnicirea de pescari, l-au urmat lui Hristos şi, după Învierea Domnului, au devenit „pescari de oameni“.
Sfântul Andrei este numit şi „Cel dintâi chemat”, deoarece a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat. Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă „viteaz”, „bărbătesc”.
 
Sfântul Andrei, primul primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci

La aproximativ 80 de kilometri de Constanţa, în apropierea localităţii Ion Corvin, se află peştera în care s-a adăpostit Sfântul Apostol Andrei. Aici, la Betleemul neamului românesc, vin în fiecare an mii de credincioşi spre a-l cinsti pe Sfântul Andrei. Conform istoricilor bisericeşti, Sfântul Andrei a fost martirizat în cetatea Patras din Grecia de astăzi, prin răstignire cu capul în jos pe o cruce în formă de X, numită „crucea Sfântului Andrei“.
Potrivit unor istorici şi teologi, Sfântul Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci, în  teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră - cunoscut pe atunci sub numele de Scythia (Scitia), dar şi în teritoriile de dincolo de Prut, în nordul Mării Negre.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu