La perioade bine stabilite de timp se creează impresia că soarta unei natiuni este în mâinile măruntului stampilant si că ceea ce va hotărî el va fi spre binele lui. Atunci fiecare „om politic” înregimentat sub vreo culoare care crede dumnealui că va fi câstigătoare are micul lui „program artistic”. Intelectualii atât de huliti între aceste perioade se chinuie din greu să găsească un text pe care cel „esential natiunii” îl va citi cu emotie în fata celor înmărmuriti de vasta cultură si pricepere a respectivului. Politicieni mici si nesemnificativi, oameni care au căpătat ceva avere, cine stie cum si pe care vor s-o sporească în modul cel mai facil cu putintă, fără cea mai mică opinie proprie devin foarte docti citind cu „scântei” cele scrise de vreo minte luminată care va deveni inutilă si sâcâietoare în perioadele de acalmie când „esentialul mărunt” nu mai are nevoie de textele cu iz savant. Atunci este prea preocupat de propria bunăstare, adică pe întelesul nostru este prea preocupat pentru binele natiunii, pentru a mai putea vedea si strigătul celor ce i-au apreciat „prestatia artistică”. Abia când se va apropia o nouă „reprezentatie” poate arăta si alte preocupări. Cu siguranta lor de „tătuci” indispensabili natiunii uită de cele mai multe ori care le este menirea.
Mult mai aproape de cei ce strigă în zadar după ajutor sunt totdeauna cei ce prestează, de ochii lumii, în opozitie. Solutiile lor salvatoare si mult „mai competente” nu sunt apreciate de cei ce detin „portofoliul puterii”. Asta îi enervează la maxim si schelăie pe unde apucă. Apar de multe ori ca niste reprezentatii în afara programului, voluntare. Dar nu se stie niciodată când se va tine cont de prestatiile lor, si le vor aminti tuturor cât s-au zbătut ei pentru binele lor dar puterea majoritară i-a oprit să pună în practică genialele lor idei.
Nimeni n-o să înteleagă niciodată că spectacolul se face pentru rotirea cadrelor. Rotire care se face de vreo două decenii si ceva. Nimeni n-o să înteleagă de ce un domn de la putere si altul din opozitie au societăti cu capital împărtit frăteste. Si de ce se hulesc ei în fata natiunii si de ce împart beneficiile în particular.
Mă gândesc cu respect la cel rău, adică cel de la putere si cel bun, adică la cel din opozitie, dar si groază la mine, stampilantul de serviciu, cel batjocorit permanent. Nu stiu cum din om liber, cu un loc de muncă stabil am ajuns în opinia unui ilustru ministru un elefant ce stă pe umerii sărmanului stat sărăcit se pare că tot de mine care am primit mai mult decât as fi meritat. Incurcată situatie. In loc de un loc de muncă respectat dispret total. Poate că ne merităm soarta. Sau ei ne merită pe noi. Asteptăm totusi nerăbdători următorul „program artistic”…….VERGIL FUDULU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu