14 iulie, 2010

Cum au primit colegii Mădălinei vestea tragică.


MONICA ANGHEL

"Nu eram foarte bune prietene, eram colege şi nu pot înţelege gestul. Cu ceva timp în urmă m-a sunat un prieten comun care mi-a spus că Mădălina este în spital şi m-a rugat să o înlocuiesc la un concert, pentru că avea probleme cu inima. Nu văd niciun motiv pentru care ar fi făcut lucrul ăsta", a declarat Monica Anghel.

"Am avut întodeauna respect faţă de munca şi de modul în care şi-a construit cariera. Ne-am gândit cu toţii că s-a retras din viaţa publică pentru a se dedica familiei", a mai spus artista.

Monica Anghel a vorbit şi despre modul în care Mădălina Manole era privită de către colegi: " Era plină de viaţă, veselă, luptătoare. Avea tot timpul grijă să slăbească, să arate bine, să fie în top".

CORINA CHIRIAC

"Sunt absolut şocată. Vreau să cred că s-a întâmplat un accident. Nu pot să cred că o femeie frumoasă, plină de succes, împlinită ca mamă şi soţie, şi-a luat viaţa. Am învitat-o, împreună cu Florentina Satmari, de multe ori în emisiune, dar nu a găsit timp. Am pus refuzul ei pe seama faptului că avea un copil mic. Era discretă şi am apreciat asta la ea. În ultima vreme, mi s-a părut extrem de slabă, dar am pus asta pe seama faptului că are un copil mic"

Aurelian Temişan,

Bun prieten cu artista, a explicat că nu ştia nimic despre problemele de sănătate ale Mădălinei Manole. "Urma să o sun să-i spun „la mulţi ani!”, ca în fiecare an. Încercăm să aflăm şi noi ce s-ar fi putut întâmpla. E adevărat că slăbise foarte mult în ultima vreme, dar asta pentru şi-a dorit după sarcină. Cu nişte luni în urmă ne-am întâlnit pe stradă. Sub nicio formă nu avea probleme. Mi-a spus că e foarte împlinită şi fericită. Stăm încă şi nu ştim dacă să o sunăm sau nu. Încă vreau să cred că e o farsă, mai mult decât macabră. Este un mare semn de întrebare şi pentru noi. Nu a dat niciodată semne de dezechilibru psihic, şi şi-a ales şi o zi... Şi eu şi Monica suntem muţi. Şocul este la fel de mare ca în cazul Laurei Stoica. Am avut sute de spectacole împreună, am împărţit aceeaşi pâine ani de zile".

MARCEL PAVEL

"Este incredibil. Nu îmi explic ce motive ar fi avut să se sinucidă. Este o ştire şocantă şi nu-mi vine să cred. Ea lucra la un album. Sunt înmărmurit".


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu