Poliţiştii de
frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat au
descoperit un cetăţean ceh care intenţiona să achite taxa de pod cu o
bancnotă falsă de 100 de euro.
Potrivit reprezentanților Serviciului
Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Dolj, marți, în jurul orei
7.30, poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Calafat au fost sesizaţi de
un controlor de trafic al Agenţiei de Control şi Încasare Calafat cu
privire la faptul că un cetăţean ceh a încercat să plătească taxa de pod
cu o bancnotă de 100 de euro falsă. În urma verificărilor efectuate s-a
constatat că persoana în cauză este cetăţeanul ceh Miroslav F., în
vârstă de 34 de ani, iar în urma examinării bancnotei a reieşit că
aceasta nu prezintă elementele de siguranţă ale uneia autentice.
Bărbatul a declarat că nu avea
cunoştinţă despre faptul că bancnota era falsă şi că a primit-o ca rest
în Bulgaria. “Bancnota a fost reţinută pe bază de dovadă, iar în cauză
au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de
tentativă de punere în circulaţie de valori falsificate”, a precizat
comisar șef Romică Ivănoiu, purtătorul de cuvânt al STPF Dolj.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu