Oltenii din comuna Gîngiova susţin sus şi tare că sunt vizitaţi o
dată la câtea luni de extratereştri. Prima dată au dat nas în nas cu
omuleţii verzi în anul 2004.
Oamenii din comuna doljeană Gîngiova au declarat că primul lucru pe
care l-au făcut extratereştri în momentul în care şi-au făcut apariţia
în localitate a fost să le sperie vitele. Localnicii au luat imediat
măsurii şi au aruncat cu pietre în fiinţele care se află în afara
globului terestru. „Trebuie să vezi cu ochii tăi ca să îţi dai seama că
tot ce povestim noi este adevărat. Ştiu că nu ne crede nimeni, dar este
100% real. Din anul 2004, suntem vizitaţi de extratereştri. Prima dată
ne-au atacat vitele, iar noi am pus imediat un plan de bătaie la cale şi
am reuşit să îi gonim aruncând cu pietre în ei. Se mişcă foarte repede
în zig-zag şi sunt ca o minge de foc care se roteşte. În anul 2004 au
apărut omuleţii verzi în fiecare nopate timp de câteva luni. Acum vin
foarte rar. Eu nu i-am mai văzut de mult timp, dar am auzit că îşi mai
fac apariţia din când în când. Nu ştiu de ce au fost atraşi să vină la
noi în comună“, a povestit Ion Dumitru, din comuna doljeană Gîngiova.
„Ne-am obişnuit cu astfel de semne“ Localnicii au încercat să găsească
explicaţii pentru semnele apărute în anul 2004. „Au apărut sub formă de
unor ţigarete sau sub forma unor mingi de foc....
Ne-am obişnuit cu astfel
de semne, dar eu nu ştiu să spun clar ce sunt. Nu avem convingerea că
sunt extratereştri, dar nimeni nu a putut să ne dea un răspuns clar cu
privire la aceste fenomene. Au trecut 11 ani de atunci şi mai sunt zile
în care mai apar, dar în ultima perioadă destul de rar. Dacă sunt
extratereştri şi nu fac rău nimănui asta este. Pot să stea liniştiţi la
noi în comună“, a povestit un localnic. Autorităţile locale din comuna
doljeană Gîngiova au declarat că nu au văzut niciodată luminiţele de
care vorbeşte toată comuna. „Eu nu ştiu nimic despre aşa ceva. Este
adevăract că au trecut 11 ani, dar până acum nu am auzit de existenţa
acestor semene. Ar fi bine să le pot vedea şi eu“, a precizat Cristache
Preda, primarul localităţii. Unii localnici nu cred că semnele care apar
odată la câteva luni pe cer ar fi extratereştri, dar nici nu înţeleg
provenienţa lor. „Nu cred că a reuşit să dovedească cineva că am fost
vizitaţi de extratereştri, dar ceva tot este. Este o lumină care se
mişcă repede dintr-un loc în altul. Cert este că aceste semen nu sunt
de-ale pământenilor. Nici nu cred că o să aflăm cu exactitate despre ce
este vorba. Nu a venit nimeni în comună de 11 ani să investigheze
cazul“, a declarat Marian Iovan. Localnicii au mai precizat că semnele
apar în ultima perioadă tot mai des în zona unde există
transformatoarele de curent. „Este posibil să fie fulgere globulare,
pentru că acest fenomen este des întâlnit în preajma transformatoarelor
de înaltă tensiune. Poate fi un fenomen electric dat de câmpurile
electromagnetice mişcătoare“, a spus fizicinaul Marius Matei. Oamenii
din comuna doljeană Gîngiova au mai povestit că prima persoană care a
văzut jocul obiectelor luminoase pe cer a fost nea Lucică. „El ne-a spus
că astfel de fenomene au loc la noi în comună din anul 1986, dar nimeni
nu a crezut absolut nimic. Nea Lucică a murit în urmă cu câţiva ani. El
a fost cel care a aruncat primul cu pietre după extratereştri. Mie mi-a
spus că omuleţii verzi puteau fi văzuţi aproape în fiecare seară pe
cer“, a declarat Costel Măruntu. Mai citeşte şi Extratereştrii care au
venit neinvitaţi la o nuntă din Vrancea. OZN-ul de la Năneşti, care i-a
fascinat şi pe specialiştii de la Discovery. În seara de 30 iunie 2001,
în jurul orelor 22.30, a avut loc un fenomen ce a rămas până azi în
amintirea majorităţii localnicilor din comuna Năneşti, judeţul Vrancea.
Oamenii îşi amintesc şi în ziua de azi cu o pană de curent le-a aruncat
localitatea în întuneric, după care s-au petrecut mai multe evenimente
bizare. Bistriţenii, vizitaţi de omuleţii verzi. Trei cercuri ciudate
din iarbă i-au speriat pe sătenii din Sigmir: „Poate extratereştrii s-au
oprit să bea o ţuică“.Trei cercuri simetrice amplasate în formă de
triunghi i-au băgat în sperieţi pe localnicii unui sătuc de lângă
Bistriţa. Locuitorii satului Sigmir sunt convinşi că cei care au făcut
aceste cercuri au fost extratereştrii, cel mai probabil cu nava lor .
adevarul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu