Poliţiştii
antidrog şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Olt au surprins în flagrant
delict 2 membri ai unei grupări infracţionale, în timp ce ridicau
colete care conţineau substanţe susceptibile a fi droguri, de la un
oficiu poştal din Piatra Olt. La data de 5 mai a.c., poliţiştii
din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt
şi procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt au prins în
flagrant delict doi bărbaţi, în timp ce ridicau două colete cu
produse succeptibile a avea efecte psihoactive, de la un oficiu
poştal din oraşul Piata Olt.Din cercetări a reieşit că cei în
cauză fac parte dintr – o grupare infracţională, care ar fi
comercializat droguri de risc şi substanţe cu efecte psihoactive în
municipiul Slatina. Faţă de 4 dintre membrii grupării a fost
începută urmărirea penală sub aspectul comiterii infracţiunilor
de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic ilicit de
droguri de risc, şi efectuarea fără drept şi cu intenţie, de
operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive,
pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate
potrivit legii, sau a căror comercializare este permisă de lege. 25
de persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. - Biroul
Teritorial Olt, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului
Român de Informaţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu