25 mai, 2010

Ploaia torenţială a făcut prăpăd la Fărcaş-Dolj



Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj au fost solicitaţi, ieri după-amiază să intervină pentru a evacua apa din 45 de gospodării inundate din localitatea Golumbu, sat în comuna Fărcaş.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dolj, căpitan Florin Cocoşilă, a declarat ca inundaţiile s-au produs din cauza apei scurse de pe versanţi.“Datorită precipitaţiilor abundente căzute în jurul orei 17.30 şi a scurgerilor de pe versanţi, au fost afectate un număr de 45 gospodării din comuna Fărcaş, sat Golumbu, neexistând însă pericolul inundării caselor.”La faţa locului s-a deplasat grupa operativă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” Dolj formată din patru ofiţeri şi un subofiţer, însă, datorită amplasamentului caselor, apa s-a scurs natural, nefiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru evacuarea persoanelor şi a bunurilor. S-a monitorizat situaţia în continuare, în prezent neexistând nici un pericol în acea zonă.Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, o parte dintre locuitorii satului Golumbu vor fi nevoiţi în următoarele ore să meargă pe un drum ocolitor pentru a ajunge în localitatea învecinată, întrucât apa scursă de pe versanţi a ajuns în pârâul Plosca şi l-a umflat.“Apa s-a umflat şi oamenii nu au pe unde trece decât pe un drum ocolitor de pământ. Va trebui să mai aşteptăm până ce apa se va mai scurge. În zonă ar fi trebuit să se construiască de mai multă vreme un pod, care din păcate nu s-a mai făcut”.
Editie Speciala

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu