15 iunie, 2010

Camorra lubeniţelor.Garda financiara controleaza transporturilr ilegale din afara tarii.


Comisarii Gărzii Financiare (GF) Dolj au plecat la vânătoare de lubeniţe, dar nu cele cultivate la Dăbuleni, ci acelea provenite din achiziţii intracomunitare. Momentan, GF Dolj nu a prins vreo captură de lubeniţe de contrabandă, însă modul de acţiune a firmelor care se ocupă cu aşa ceva le-a dat de gândit comisarilor, ei suspectând posibile încălcări ale legii.
„Firmele care fac achiziţii intracomunitare de lubeniţe, în special din Grecia, sunt urmărite de Garda Financiară, în sensul că verificăm ce au în patrimoniu, ce mijloace de transport au în trafic. Identificăm atât firmele care fac achiziţii de lubeniţe din Grecia, cât şi pe cele care le comercializează aici. Au creat suspiciuni aceste societăţi fie că sunt constituite recent, fie au fost cumpărate recent, prin achiziţionarea părţilor sociale. De regulă, asemenea firme fac tranzacţia şi dispar. La unele dintre aceste firme am verificat documentele de provenienţă a mărfurilor“, a precizat comisarul-şef al GF Dolj, Dragoş Ursulescu. El a mai spus că nu au fost prinse încă firme doljene care aduceau ilegal lubeniţe din spaţiul intracomunitar. De la Bucureşti este ordin să se verifice achiziţiile intracomunitare de legume-fructe şi în afara pepenilor. Comisarii Gărzii urmăresc achiziţiile de banane, mere, caise, piersici, unele dintre acestea fiind aduse din Grecia, Ungaria, Polonia, Austria.În lipsa lubeniţelor, sunt bune şi roşiile

Dacă până acum nu au prins încă lubeniţe de contrabandă, luna trecută comisarii au depistat două camioane care veneau din Bulgaria cu opt tone de tomate.
„Achiziţia de roşii fusese efectuată de o persoană care nu mai îndeplinea condiţiile legii privind autorizarea. Fusese PFA (persoană fizică autorizată), dar era radiată din Registrul Comerţului. Vindea marfa în târguri direct din camion. Am confiscat marfa, plus suma de bani pe care o încasase deja din vânzarea de roşii. În plus, pe lângă cei 20.000 de lei confiscaţi cu acest prilej, am mai confiscat 40.000 de lei din activităţi similare precedente, când procedase la fel. Dacă nu-l prindeam, el nu ar fi plătit impozit“, a spus Ursulescu.

Roşiile merg cu... brânză

Şeful GF Dolj spune că accentul se pune pe surprinderea fenomenului evazionist în desfăşurare, pentru că aşa cere Garda Financiară Centrală şi pentru că se previne înstrăinarea bunurilor. Aşa au procedat comisarii cu o firmă care adusese brânză din Bulgaria. Finanţele doljene a trebuit să vândă brânza confiscată pentru recuperarea prejudiciului.
„Transportul de brânză a fost însoţit în trafic de la Giurgiu şi până în Dolj. Am efectuat o indisponibilizare a mărfii şi am dispus la Finanţe să valorifice brânza pentru a recupera prejudiciul“, a spus şeful Gărzii Financiare Dolj. Pentru că brânza nu avea acte de provenienţă, administratorul firmei respective s-a ales cu dosar penal.

Gazeta de Sud

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu