În baza temeiului nr. 955/2010, Mănăstirea Maglavit a fost transformată din mănăstire de călugări în mănăstire de maici după ce Protosinghelul Valentin Vladimir Dărângă, fostul stareţ al Mănăstirii Maglavit, a fost numit în demnitatea de mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane "Sfântul Dumitru" din Craiova. La conducerea mănăstirii a fost aleasă ca stareţă maica Maria Manuela Mărgineanu de la mănăstirea Sfânta Treime, localitatea Strâmba, judeţul Gorj. Slujba de investire a avut loc sâmbătă, 12 iunie, fiind oficiată de către Înalt Prea Sfinţitul Irineu în sobor cu trei preoţi, Părintele Consilier Gheorghe Zamfir, Părintele Protoiereu Pîrvu Cornel şi un viitor păstor duhovnicesc, părintele Claudiu Marius Cimpoeru, aflat în practică la Sfânta Mănăstire. Tot în cadrul acestei slujbe, a fost numit ca preot duhovnic al mănăstirii Ieromonahul Mateescu Paulin care a slujit la Mănăstirea Sadova, judeţul Dolj.
Cu siguranţă cele trei maici care au fost numite la mănăstirea de Maglavit, în frunte cu Maica Stareţă şi părintele Paulin, vor face tot posibilul ca acest loc minunat de lângă Dunăre să devină un adevărat centru spiritual pentru olteni şi nu numai. Înalt Prea Sfinţitul a arătat în cuvântul ţinut după slujbă că : “ este importantă aici lucrarea lui Dumnezeu, ca ea să fie simţită în mod real de toţi credincioşii care calcă pragul bisericii, iar cei care vor sluji acest sfânt lăcaş să fie conştienţi că numai printr-o dragoste sinceră faţă de Hristos şi faţă de oameni îşi vor îndeplini misiunea sfîntă pentru care au fost aleşi ,,
C Rudăreanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu